Art. 1. - indicatorii de performanţă nefinanciari - instrumente de măsurare a performanţei, care determină cât de bine utilizează întreprinderea publică resursele, în principal pentru: - Norme Metodologice din 2016 pentru stabilirea indicatorilor de performanţă financiari şi nefinanciari şi a componentei variabile a remuneraţiei membrilor consiliului de administraţie sau, după caz, de supraveghere, precum şi a directorilor, respectiv a membrilor directoratului

M.Of. 803

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 12 Octombrie 2016
Art. 1
În înţelesul prezentelor norme metodologice, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1.cadrul de rezultate - prezentări grafice, matrice, tabele sau rezumate, care prezintă analize pe baza datelor de intrare, rezultatelor intermediare şi finale, datelor de ieşire şi relaţiile dintre acestea;
2.măsurarea performanţei - metodologia în baza căreia o autoritate publică tutelară evaluează rezultatele întreprinderilor sale publice raportat la obiectivele, ţintele şi misiunea pe care lea stabilit autoritatea publică tutelară pentru acestea;
3.consiliul - consiliul de administraţie, în cazul întreprinderilor publice administrate potrivit sistemului unitar, respectiv consiliul de supraveghere, în cazul celor administrate potrivit sistemului dualist;
4.eficacitate - gradul de îndeplinire a obiectivelor programate pentru fiecare dintre activităţi şi raportul dintre efectul proiectat şi rezultatul efectiv al activităţii respective;
5.eficienţă - maximizarea rezultatelor unei activităţi în raport cu resursele utilizate;
6.indicatori de performanţă - instrumente de măsurare cantitativă şi calitativă a performanţei financiare şi nefinanciare care indică atingerea unor obiective cuantificabile raportate la ţinte specifice de performanţă;
7.indicatori-cheie de performanţă - indicatori de performanţă prevăzuţi în anexă la contractul de mandat, denumiţi în continuare ICP;
8.indicatorii de performanţă financiari - instrumente de măsurare a performanţei, utilizate pentru a determina eficienţa utilizării resurselor pentru generarea veniturilor, acoperirea costurilor şi obţinerea profitului. De obicei, aceştia se exprimă sub forma unui raport dintre două mărimi, două categorii de mărimi din cadrul situaţiilor financiare anuale, contului de profit şi pierdere şi bugetul de venituri şi cheltuieli ale întreprinderii publice;
9.indicatorii de performanţă nefinanciari - instrumente de măsurare a performanţei, care determină cât de bine utilizează întreprinderea publică resursele, în principal pentru:
a)eficientizarea activităţii interne;
b)furnizarea de servicii externe pentru clienţi;
c)îndeplinirea cerinţelor legale.
Indicatorii de performanţă nefinanciari sunt, de obicei, derivaţi din politica întreprinderii, nivelul de satisfacţie a clienţilor, cota de piaţă a întreprinderii publice etc.;
10.misiune - enunţarea cuprinzătoare a scopurilor fundamentale şi a concepţiei privind evoluţia şi desfăşurarea activităţilor întreprinderii publice, prin care se diferenţiază de întreprinderile similare şi din care decurg sfera sau domeniul de activitate şi piaţa deservită;
11.obiective - rezultatele concrete aşteptate de la întreprinderea publică sau autoritatea publică tutelară, exprimate, în măsura posibilului, în termeni numerici;
12.rentabilitatea capitalului angajat (ROCE) - reprezintă profitul pe care îl obţine întreprinderea publică din banii investiţi în afacere;
13.rezultate - efectele activităţii întreprinderii publice, care au impact fie asupra creării sau livrării de valoare, fie asupra reducerii sau diminuării valorii;
14.scopuri - afirmaţii generale despre activităţile prin care se ating rezultatele dorite. Dacă scopurile sau rezultatele au fost atinse este determinat ex post în urma activităţilor desfăşurate într-o perioadă de timp relevantă şi, de obicei, se stabilesc pe termen mediu sau pe termen lung;
15.ţintă - o valoare numerică a indicatorului de performanţă raportată la perioada de timp pentru care a fost stabilit indicatorul, care îndeplineşte un obiectiv de performanţă.