Secţiunea 1 - Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate - Norme Metodologice din 2016 de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal

M.Of. 22

În vigoare
Versiune de la: 1 August 2025 până la: 31 Decembrie 2030
SECŢIUNEA 1:Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate
9._
(1)În categoria persoanelor prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal se includ cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi au obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară ori au domiciliul în România, în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Persoanele care intră sub incidenţa prevederilor art. 153 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal sunt cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene care nu deţin o asigurare încheiată pe teritoriul altui stat membru care produce efecte pe teritoriul României, care au solicitat şi au obţinut dreptul de rezidenţă în România pentru o perioadă mai mare de 3 luni, în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)În categoria persoanelor prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal se includ cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene care îndeplinesc condiţiile de lucrător frontalier şi cărora li s-a atribuit cod numeric personal de către autorităţile române, fără eliberarea unui document care să ateste rezidenţa pe teritoriul României, în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)[textul din punctul 9., alin. (4) din titlul V, capitolul III, sectiunea 1 a fost abrogat la 25-mai-2018 de Art. 1, litera D., punctul 64. din Hotarirea 354/2018]
(5)Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal includ şi contribuabilii care au calitatea de angajatori, respectiv persoanele fizice şi juridice, care nu au sediul, respectiv domiciliul sau reşedinţa în România şi care, potrivit legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, datorează în România contribuţiile de asigurări sociale de sănătate pentru salariaţii lor care sunt supuşi legislaţiei de asigurări sociale de sănătate din România.
(6)În sensul art. 153 alin. (1) lit. a)-d) din Codul fiscal, persoanele fizice care desfăşoară activitate dependentă într-un stat care nu intră sub incidenţa legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, la angajatori din aceste state, care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanţă în România, nu au calitatea de contribuabili/plătitori de venit la sistemul de asigurări sociale de Sănătate din România.
10._
(1)Persoanele fizice prevăzute la art. 154 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul fiscal care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor sau venituri din activităţi independente, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate potrivit regulilor prevăzute pentru categoriile respective de venituri.
(2)Persoanele fizice prevăzute la art. 154 alin. (1) lit. c)-p) din Codul fiscal, care realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 din Codul fiscal, datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate potrivit regulilor prevăzute pentru categoriile respective de venituri.