Capitolul iii - Operaţiuni care se efectuează începând cu 1 iulie 2014 de instituţiile publice care au înfiinţate activităţi finanţate integral din venituri proprii - Norme Metodologice din 2014 privind execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice autonome, instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii, inclusiv a bugetelor creditelor interne, bugetelor creditelor externe, bugetelor fondurilor externe nerambursabile, bugetelor fondului de risc şi bugetelor privind activitatea de privatizare, gestionate de instituţiile publice, indiferent de modalitatea de organizare şi finanţare a acestora

M.Of. 396

În vigoare
Versiune de la: 21 Martie 2025
CAPITOLUL III:Operaţiuni care se efectuează începând cu 1 iulie 2014 de instituţiile publice care au înfiinţate activităţi finanţate integral din venituri proprii
SECŢIUNEA 1:A. Încasarea veniturilor bugetare aferente sursei de finanţare "Activităţi finanţate integral din venituri proprii"
Art. 54
(1)Începând cu data de 1 iulie 2014, veniturile bugetare se încasează de instituţiile publice care au înfiinţate activităţi finanţate integral din venituri proprii în conturi distincte de venituri bugetare deschise pe capitole, subcapitole şi paragrafe, după caz, potrivit Clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice, aprobată prin OMFP nr. 1.954/2005, la unităţile Trezoreriei Statului prin care se gestionează bugetul de venituri şi cheltuieli al activităţii, codificate cu codul de identificare fiscală al instituţiilor publice care au înfiinţate activităţile respective.
(2)Codificarea conturilor de venituri bugetare este prevăzută în anexă.
(3)Instituţiile publice prevăzute la alin. (1) au obligaţia să înştiinţeze contribuabilii şi celelalte entităţi care le datorează sume în legătură cu noile conturi de venituri bugetare în care urmează a fi virate sumele datorate începând cu 1 iulie 2014.
(4)Eventualele sume virate eronat de contribuabili şi celelalte entităţi în conturile de disponibilităţi prin care au fost gestionate bugetele activităţilor instituţiilor publice respective, până la data de 31 august 2014, inclusiv, se transferă de unităţile Trezoreriei Statului în contul de venituri bugetare aferent subdiviziunii de venituri bugetare 36.25.00 "Venitul din disponibilităţile instituţiilor publice, în curs de clarificare". Sumele astfel transferate se distribuie de instituţiile publice, în termen de maximum două zile lucrătoare de la încasare, în conturile de venituri bugetare cărora acestea se cuvin.
(5)Pentru sumele încasate eronat de la contribuabili şi celelalte entităţi în conturile de disponibilităţi prin care au fost gestionate bugetele activităţilor instituţiilor publice respective, după data de 31 august 2014, se întocmesc retururi la încasare.
SECŢIUNEA 2:B. Operaţiuni specifice deschiderii de credite bugetare din bugetul de venituri şi cheltuieli al activităţilor finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă unele instituţii publice
Art. 55
(1)Începând cu data de 24 decembrie 2014, instituţiile publice care au înfiinţate activităţi finanţate integral din venituri proprii pot prezenta unităţilor Trezoreriei Statului la care acestea îşi au deschise conturile cereri pentru deschiderea de credite bugetare cu drept de utilizare din luna ianuarie 2015, întocmite la nivel de capitol şi titlu de cheltuială.

(2)Instituţiile publice, indiferent de modalitatea de organizare şi finanţare, care au în subordine instituţii publice care au înfiinţate activităţi finanţate integral din venituri proprii ai căror conducători au calitatea de ordonatori secundari/terţiari de credite au obligaţia de a le repartiza acestora şi de a le aproba, în condiţiile legii, bugetele de venituri şi cheltuieli.
(3)Instituţiile publice prevăzute la alin. (1) întocmesc cererile pentru deschiderea de credite bugetare pentru necesităţile proprii activităţilor, trimestrial, în funcţie de necesităţile de finanţare ale trimestrului respectiv.
(4)În cazul în care creditele bugetare deschise trimestrial nu sunt suficiente pentru necesităţile de finanţare ale activităţilor instituţiilor publice prevăzute la alin. (1), acestea pot efectua deschideri de credite bugetare suplimentare, cu încadrarea în bugetele individuale ale activităţilor şi în condiţiile prevăzute de prezentele norme metodologice. În situaţia în care se întocmesc cereri pentru deschiderea de credite bugetare aferente lunii decembrie a fiecărui an, acestea se depun la unităţile Trezoreriei Statului până cel mai târziu la data de 15 decembrie a anului respectiv, dacă prin normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar nu se prevede altfel.
(5)La întocmirea cererilor pentru deschiderea de credite bugetare, instituţiile publice prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a se asigura că deschiderea creditelor bugetare se efectuează cu încadrarea în prevederile trimestriale de cheltuieli aprobate în buget.
(6)În scopul încadrării în prevederile alin. (5), cererile pentru deschiderea de credite bugetare întocmite de către instituţiile publice prevăzute la alin. (1) cărora le-au fost repartizate şi aprobate bugete potrivit prevederilor alin. (2) vor fi avizate de către ordonatorul de credite ierarhic superior, în cazul în care acesta există, din punctul de vedere al încadrării sumelor solicitate în prevederile bugetare trimestriale ale bugetului centralizat al instituţiei publice ierarhic superioare.
(7)Ordonatorii de credite ai instituţiilor publice prevăzute la alin. (1) răspund pentru încadrarea în creditele bugetare trimestriale aprobate în buget în ceea ce priveşte sumele solicitate atât prin cererile pentru deschiderea de credite bugetare întocmite pentru activitatea proprie, cât şi prin cele avizate pentru bugetele ordonatorilor de credite ierarhic inferiori în condiţiile alin. (6).
(8)Depunerea cererilor pentru deschiderea creditelor bugetare la unităţile Trezoreriei Statului se efectuează cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de efectuarea plăţilor.
(9)Cererile pentru deschiderea de credite bugetare care se depun la unităţile Trezoreriei Statului de instituţiile publice prevăzute la alin. (1) se înregistrează la registratură sau în Registrul operaţiunilor de trezorerie aferente cererilor pentru deschiderea de credite bugetare, întocmit potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 5 la Normele metodologice privind deschiderea şi repartizarea/retragerea creditelor bugetare din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul Trezoreriei Statului, bugetul Fondului pentru mediu şi bugetele locale, aprobate prin Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 501/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

(10)În termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea cererilor pentru deschiderea de credite bugetare, unităţile Trezoreriei Statului efectuează următoarele verificări:
a)concordanţa dintre semnătura şi amprenta ştampilei de pe cererea pentru deschiderea de credite bugetare şi cele existente în fişele cu specimenele de semnături depuse la unităţile Trezoreriei Statului;
b)existenţa avizului ordonatorului de credite ierarhic superior, în cazul prevăzut la alin. (6);
c)existenţa pe cererea pentru deschiderea de credite bugetare a vizei pentru control financiar preventiv;
d)existenţa altor documente prin care se justifică suma ce se solicită a fi deschisă prin cererea pentru deschiderea de credite bugetare, dacă prin reglementările în vigoare se prevede astfel;
e)încadrarea sumelor solicitate prin cererile pentru deschiderea de credite în prevederile bugetare anuale aprobate în bugetul activităţii instituţiei publice, cu următoarea excepţie:
- în cazul în care bugetele activităţilor instituţiilor publice prevăzute la alin. (1) nu au fost aprobate până la începerea anului bugetar, se verifică încadrarea sumelor solicitate prin cererile pentru deschiderea creditelor bugetare din bugetele acestora în limitele prevăzute la art. 37 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 40 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.
(11)În cazul în care cererile pentru deschiderea de credite bugetare nu sunt întocmite corect sau nu îndeplinesc condiţiile de verificare prevăzute la alin. (10), acestea se restituie de către unităţile Trezoreriei Statului, cu adresă de înaintare, ordonatorilor de credite, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data înregistrării acestora în Registrul operaţiunilor de trezorerie aferente cererilor pentru deschiderea de credite bugetare.
(12)În cazuri temeinic justificate, ordonatorii de credite pot dispune retragerea creditelor bugetare deschise şi neutilizate din conturile proprii ale activităţilor, scop în care se întocmeşte dispoziţia bugetară privind retragerea creditelor bugetare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2 la Normele metodologice privind deschiderea şi repartizarea/retragerea creditelor bugetare din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul Trezoreriei Statului, bugetul Fondului pentru mediu şi bugetele locale, aprobate prin Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 501/2013, anterior datei de 25 a fiecărei luni, în două exemplare, din care un exemplar se depune la unitatea Trezoreriei Statului.
(13)Dispoziţiile bugetare de retragere a creditelor bugetare care se depun la unităţile Trezoreriei Statului se înregistrează la registratură sau în Registrul dispoziţiilor bugetare depuse la unităţile Trezoreriei Statului, întocmit potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 9 la Normele metodologice privind deschiderea şi repartizarea/retragerea creditelor bugetare din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul Trezoreriei Statului, bugetul Fondului pentru mediu şi bugetele locale, aprobate prin Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 501/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

(14)În situaţia în care documentele depuse de instituţiile publice prevăzute la alin. (1) sunt întocmite corect, acestea se preiau în sistem informatic de unităţile Trezoreriei Statului.
(15)Răspunderea privind persoanele care semnează cererile pentru deschiderea de credite bugetare la rubrica destinată instituţiei publice ierarhic superioare revine în exclusivitate instituţiilor publice respective, unităţile Trezoreriei Statului verificând numai ca această rubrică să fie completată.
(16)Codificarea conturilor de credite bugetare este prevăzută în anexă.
SECŢIUNEA 3:C. Efectuarea cheltuielilor bugetare aferente sursei de finanţare "Activităţi finanţate integral din venituri proprii"
Art. 56
(1)Începând cu data de 1 iulie 2014, conturile de cheltuieli bugetare se deschid la unităţile Trezoreriei Statului pe capitole, subcapitole şi paragrafe, iar în cadrul acestora pe titluri, articole şi alineate, după caz, potrivit Clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice, aprobată prin OMFP nr. 1.954/2005.
(2)Codificarea conturilor de cheltuieli bugetare este prevăzută în anexă.
(3)Plăţile dispuse de instituţiile publice care au înfiinţate activităţi finanţate integral din venituri proprii din conturile de cheltuieli bugetare se efectuează în limita creditelor bugetare deschise şi repartizate şi a veniturilor bugetare încasate în anul curent, inclusiv a sumelor virate din excedentul anilor precedenţi existente la data efectuării plăţilor.
(4)Documentele de plată care nu se încadrează în prevederile alin. (3) se restituie de unităţile Trezoreriei Statului instituţiilor publice care le-au depus, în scopul redimensionării sumelor solicitate la plată.
(5)Plăţile care se efectuează de către instituţiile publice care au înfiinţate activităţi finanţate integral din venituri proprii se evidenţiază în conturile de cheltuieli bugetare deschise la unităţile Trezoreriei Statului, pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate de cheltuieli bugetare, potrivit bugetelor de venituri şi cheltuieli ale acestora şi potrivit Clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.954/2005, codificate cu codul de identificare fiscală al instituţiilor publice respective.

Art. 561
(1)În cazul în care veniturile bugetare estimate a fi realizate la nivelul unor instituţii publice subordonate unei instituţii publice care are înfiinţate activităţi finanţate integral din venituri proprii sunt inferioare cheltuielilor bugetare aferente anului bugetar, instituţia publică ierarhic superioară poate redistribui sume pentru echilibrarea bugetului propriu al activităţilor finanţate integral din venituri proprii şi a bugetelor activităţilor finanţate integral din venituri proprii ale instituţiilor publice subordonate, din disponibilităţile realizate la nivelul acesteia sau din veniturile redistribuite de ordonatorii de credite ierarhic inferiori potrivit art. 562, cu respectarea legislaţiei specifice.
(2)Redistribuirea veniturilor bugetare, ca sursă de finanţare, în condiţiile alin. (1), se efectuează astfel:
a)prin cuprinderea în bugetul activităţilor finanţate integral din venituri proprii al instituţiei publice ierarhic superioare de la care vor fi efectuate transferurile de venituri bugetare, la subdiviziunea de venituri 41.07.00 «Venituri proprii redistribuite între instituţii publice finanţate integral/parţial din venituri proprii sau între activităţi finanţate integral din venituri proprii», a sumelor care fac obiectul transferului, cu valoare negativă;
b)prin cuprinderea în bugetul activităţilor finanţate integral din venituri proprii ale instituţiilor publice subordonate care vor primi transferurile de venituri bugetare, la subdiviziunea de venituri 41.07.00 «Venituri proprii redistribuite între instituţii publice finanţate integral/parţial din venituri proprii sau între activităţi finanţate integral din venituri proprii», a sumelor care fac obiectul transferului, cu valoare pozitivă.
(3)Sumele care fac obiectul transferului se cuprind în bugetele individuale ale instituţiilor publice menţionate la alin. (2).
(4)Redistribuirea de venituri bugetare, în condiţiile alin. (2), poate fi efectuată în tot cursul anului bugetar, cu condiţia ca aceasta să nu afecteze plata angajamentelor legale şi bugetare şi să nu genereze deficit în bugetul activităţilor finanţate integral din venituri proprii ale instituţiilor publice de la care se efectuează redistribuirea.
(5)În execuţie, sumele prevăzute la subdiviziunea de venituri 41.07.00 «Venituri proprii redistribuite între instituţii publice finanţate integral/parţial din venituri proprii sau între activităţi finanţate integral din venituri proprii» se virează pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) în conturile corespunzătoare de venituri bugetare ale instituţiilor publice beneficiare, pe măsura necesităţilor de finanţare a cheltuielilor aprobate în bugetele activităţilor finanţate integral din venituri proprii ale acestora şi cu condiţia încadrării în disponibilităţile anului curent ale bugetului activităţilor finanţate integral din venituri proprii ale instituţiilor publice de la care se efectuează redistribuirea.
(6)În situaţia în care la finele anului instituţia publică beneficiară nu a utilizat în întregime sumele primite ca redistribuiri de disponibilităţi, va proceda la restituirea acestora, pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), din contul de venituri bugetare în care au fost încasate în contul de venituri bugetare al instituţiei publice ierarhic superioare de la care au fost primite. Această operaţiune se va efectua cu respectarea programului calendaristic pentru efectuarea prin unităţile Trezoreriei Statului a principalelor operaţiuni de încheiere a exerciţiului bugetar, stabilit prin normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar, aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Art. 562
(1)În cazul în care veniturile bugetare estimate a fi realizate la nivelul unor instituţii publice subordonate unei instituţii publice care are înfiinţate activităţi finanţate integral din venituri proprii sunt mai mari decât cheltuielile bugetare aferente anului bugetar ale acestora, instituţia publică ierarhic superioară poate dispune redistribuirea de sume în vederea echilibrării bugetului propriu al activităţilor finanţate integral din venituri proprii al acesteia sau al bugetelor activităţilor finanţate integral din venituri proprii ale altor instituţii publice din subordine.
(2)Redistribuirea veniturilor bugetare în condiţiile alin. (1) se efectuează astfel:
a)prin cuprinderea în bugetul activităţilor finanţate integral din venituri proprii al instituţiilor publice din subordine a sumelor care fac obiectul transferului, cu valoare negativă, la subdiviziunea de venituri bugetare unde se estimează a fi încasate;
b)prin majorarea, cu sumele care fac obiectul transferului, a subdiviziunii de venituri bugetare corespunzătoare în bugetul activităţilor finanţate integral din venituri proprii al instituţiei publice ierarhic superioare.
(3)Redistribuirea de venituri bugetare în condiţiile alin. (2) poate fi efectuată în tot cursul anului bugetar, cu condiţia ca aceasta să nu afecteze plata angajamentelor legale şi bugetare şi să nu genereze deficit în bugetul activităţilor finanţate integral din venituri proprii al instituţiilor publice de la care se efectuează redistribuirea.
(4)În execuţie, sumele prevăzute la alin. (2) se virează de către instituţiile publice din subordine, pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), din conturile de venituri bugetare în care au fost încasate în conturile corespunzătoare de venituri bugetare ale activităţilor finanţate integral din venituri proprii ale instituţiilor publice ierarhic superioare.
Art. 563
Prevederile art. 561 şi 562 se aplică în mod corespunzător şi veniturilor proprii ale Ministerului Sănătăţii constituite în baza art. 361 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.

SECŢIUNEA 4:D. Operaţiuni specifice privind excedentul sursei de finanţare "Activităţi finanţate integral din venituri proprii"
Art. 57
(1)În situaţia în care veniturile bugetare aprobate pentru anul curent sunt mai mici decât cheltuielile bugetare aprobate pentru anul curent, pot fi aprobate, în condiţiile legii, sume din excedentul anilor precedenţi necesare pentru efectuarea de cheltuieli în anul curent, în bugetele de venituri şi cheltuieli ale activităţilor instituţiilor publice care au înfiinţate activităţi finanţate integral din venituri proprii, ca sursă de finanţare, la partea de venituri bugetare, la o poziţie distinctă, 40.15.00 "Sume utilizate din excedentul anului precedent pentru efectuarea de cheltuieli".
(11)În situaţia în care veniturile bugetare aprobate pentru anul curent sunt mai mici decât cheltuielile bugetare aprobate pentru anul curent, ordonatorii de credite vor prezenta unităţii Trezoreriei Statului, ca anexă la bugetul aprobat în condiţiile legii, o notă avizată de ordonatorul de credite al instituţiei publice pe lângă care a fost înfiinţată activitatea finanţată integral din venituri proprii, cu excepţia ordonatorilor principali de credite pentru care aprobarea este în sarcina acestora, prin care vor preciza suma din excedent din care se asigură sursa de finanţare pentru acoperirea cheltuielile aprobate suplimentar faţă de veniturile aprobate.
(12)Instituţiile publice înrolate ca instituţii publice pilot în sistemul naţional de raportare prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014, cu modificările ulterioare, vor depune la unităţile Trezoreriei Statului şi un buget echilibrat al activităţii finanţate integral din venituri proprii, în care sumele din excedentul anilor precedenţi necesare pentru efectuarea de cheltuieli în anul curent se cuprind în buget ca sursă de finanţare la partea de venituri bugetare, la o poziţie distinctă, 40.15.00 «Sume utilizate din excedentul anului precedent pentru efectuarea de cheltuieli». Bugetul echilibrat cuprinde veniturile şi cheltuielile bugetare în structura bugetului aprobat, inclusiv sursa de finanţare aprobată la subdiviziunea 40.15.00 «Sume utilizate din excedentul anului precedent pentru efectuarea de cheltuieli».

(2)În situaţiile prevăzute la alin. (1), (11) şi (12), în execuţie, sumele ce se utilizează din excedentul anilor precedenţi se transferă de către instituţiile publice, prin ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), din contul de excedent al bugetului în contul de venituri bugetare corespunzător subdiviziunii 40.15.00 «Sume utilizate din excedentul anului precedent pentru efectuarea de cheltuieli», pe măsura necesităţilor de finanţare.

(3)La finele anului bugetar, sumele transferate în cursul anului pentru efectuarea de cheltuieli se restituie integral, pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), din contul de venituri bugetare corespunzător subdiviziunii de venituri bugetare 40.15.00 "Sume utilizate din excedentul anului precedent pentru efectuarea de cheltuieli" în contul corespunzător de excedent al anilor precedenţi. După efectuarea acestei operaţiuni, instituţiile publice care au înfiinţate activităţi finanţate integral din venituri proprii îşi închid conturile de venituri şi de cheltuieli bugetare prin contul de excedent/deficit al anului curent.
(4)În cazul în care la finele anului bugetar, după efectuarea operaţiunii prevăzute la alin. (3), bugetele activităţilor finanţate integral din venituri proprii ale instituţiilor publice înregistrează deficit, acesta se acoperă definitiv din excedentul anilor precedenţi, prin decizie a ordonatorului de credite, emisă în termen de 5 zile lucrătoare de la încheierea exerciţiului bugetar.
(41)Prevederile alin. (1)-(4) se aplică şi în situaţia în care instituţia publică ierarhic superioară decide, potrivit prevederilor legale în vigoare, redistribuirea de sume pentru echilibrarea bugetului propriu al activităţii finanţate integral din venituri proprii şi a bugetelor activităţilor finanţate integral din venituri proprii ale altor instituţii publice din subordine, din excedentele înregistrate în anii anteriori.
(42)Redistribuirea sumelor prevăzute la alin. (41) se face cu respectarea mecanismului prevăzut la art. 561 şi 562, prin intermediul subdiviziunii de venituri bugetare 41.07.00 "Venituri proprii redistribuite între instituţii publice finanţate integral/parţial din venituri proprii sau între activităţi finanţate integral din venituri proprii".

(5)Sumele constituite din excedentele bugetare pot fi utilizate pentru acoperirea golurilor temporare de casă, prin transferul din contul corespunzător de excedent prevăzut la pct. II din anexă în contul de venituri bugetare corespunzător subdiviziunii de venituri bugetare 41.06.00 "Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă", urmând ca până la sfârşitul anului să se efectueze reîntregirea sumei din excedent bugetar cu sumele repartizate din acesta în cursul anului, pentru acoperirea golurilor temporare de casă.
(6)La data de 1 ianuarie 2015, instituţiile publice care au înfiinţate activităţi finanţate integral din venituri proprii transferă pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) excedentul bugetului de venituri proprii al activităţii, înregistrat la finele anului 2014, în conturile corespunzătoare de excedente bugetare prevăzute la pct. II din anexă. Sumele care se transferă în conturile corespunzătoare de excedente bugetare se diminuează cu excedentele din anii anteriori anului 2014, utilizate pentru constituirea depozitelor care nu au ajuns la scadenţă la data la care se efectuează transferul, care vor fi transferate în conturile corespunzătoare de excedente bugetare, la scadenţa depozitelor respective.

SECŢIUNEA 5:E. Operaţiunile aferente depozitelor ce se constituie după data de 1 iulie 2014 de instituţiile publice care au înfiinţate activităţi finanţate integral din venituri proprii
Art. 58
[textul din Art. 58 din titlul III, capitolul III, sectiunea 5 a fost abrogat la 20-ian-2017 de Art. I, punctul 3. din Ordinul 107/2017]
SECŢIUNEA 6:F. Precizări cu caracter general
Art. 59
În situaţia în care anumiţi indicatori din Clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice, aprobată prin OMFP nr. 1.954/2005 sunt detaliaţi la nivel de subcapitol şi paragraf - la partea de venituri bugetare şi la nivel de subcapitol şi paragraf şi, respectiv, la nivel de articol şi alineat - la partea de cheltuieli bugetare, iar veniturile şi cheltuielile aprobate în bugetele activităţilor înfiinţate pe lângă unele instituţii publice pentru anul 2014 nu sunt astfel detaliate, instituţiile publice care au înfiinţate activităţile respective vor lua măsurile necesare pentru detalierea şi prezentarea la unităţile Trezoreriei Statului a bugetelor individuale detaliate potrivit clasificaţiei bugetare.
*) La titlul III, în tot cuprinsul capitolului III "Operaţiuni care se efectuează începând cu 1 octombrie 2014 de instituţiile publice care au înfiinţate activităţi finanţate integral din venituri proprii", sintagma "1 octombrie 2014" se înlocuieşte cu sintagma "1 ianuarie 2015" şi sintagma "30 noiembrie 2014" se înlocuieşte cu sintagma "27 februarie 2015".