Art. 562. - Art. 56 2 - Norme Metodologice din 2014 privind execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice autonome, instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii, inclusiv a bugetelor creditelor interne, bugetelor creditelor externe, bugetelor fondurilor externe nerambursabile, bugetelor fondului de risc şi bugetelor privind activitatea de privatizare, gestionate de instituţiile publice, indiferent de modalitatea de organizare şi finanţare a acestora

M.Of. 396

În vigoare
Versiune de la: 21 Martie 2025
Art. 562
(1)În cazul în care veniturile bugetare estimate a fi realizate la nivelul unor instituţii publice subordonate unei instituţii publice care are înfiinţate activităţi finanţate integral din venituri proprii sunt mai mari decât cheltuielile bugetare aferente anului bugetar ale acestora, instituţia publică ierarhic superioară poate dispune redistribuirea de sume în vederea echilibrării bugetului propriu al activităţilor finanţate integral din venituri proprii al acesteia sau al bugetelor activităţilor finanţate integral din venituri proprii ale altor instituţii publice din subordine.
(2)Redistribuirea veniturilor bugetare în condiţiile alin. (1) se efectuează astfel:
a)prin cuprinderea în bugetul activităţilor finanţate integral din venituri proprii al instituţiilor publice din subordine a sumelor care fac obiectul transferului, cu valoare negativă, la subdiviziunea de venituri bugetare unde se estimează a fi încasate;
b)prin majorarea, cu sumele care fac obiectul transferului, a subdiviziunii de venituri bugetare corespunzătoare în bugetul activităţilor finanţate integral din venituri proprii al instituţiei publice ierarhic superioare.
(3)Redistribuirea de venituri bugetare în condiţiile alin. (2) poate fi efectuată în tot cursul anului bugetar, cu condiţia ca aceasta să nu afecteze plata angajamentelor legale şi bugetare şi să nu genereze deficit în bugetul activităţilor finanţate integral din venituri proprii al instituţiilor publice de la care se efectuează redistribuirea.
(4)În execuţie, sumele prevăzute la alin. (2) se virează de către instituţiile publice din subordine, pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), din conturile de venituri bugetare în care au fost încasate în conturile corespunzătoare de venituri bugetare ale activităţilor finanţate integral din venituri proprii ale instituţiilor publice ierarhic superioare.