Secţiunea 3 - Repartizarea cheltuielilor pe consumatori tehnici şi de altă natură - Norme Metodologice din 2003 privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari
M.Of. 311
Ieşit din vigoare Versiune de la: 26 Iunie 2006
SECŢIUNEA C:Repartizarea cheltuielilor pe consumatori tehnici şi de altă natură
Art. 50
Cheltuielile pe consumatori tehnici sau de altă natură reprezintă cheltuielile efectuate pentru administrarea condominiului şi pentru furnizarea de utilităţi de natură energetică.
Art. 51
Cheltuielile pentru încălzirea centrală asigurată prin centrale termice proprii sau aflate în exploatarea directă a asociaţiei de proprietari cuprind: costul combustibilului, costul transportului acestuia până la locul de consum, cheltuieli efectuate cu îndepărtarea reziduurilor, costul energiei electrice consumate pentru funcţionarea instalaţiilor de încălzire centrală şi iluminatul încăperilor în care sunt amplasate acestea, costul echipamentului de uzură şi protecţie pentru fochiştii care deservesc centralele termice, indemnizaţiile, respectiv salariile acestora, inclusiv contribuţia pentru asigurări sociale, costul materialelor necesare pentru păstrarea curăţeniei în centralele termice, costul apei pentru umplerea instalaţiei.
Art. 52
(1)Cheltuielile efectuate cu furnizarea energiei termice prin centralele sau prin punctele termice din exploatarea unităţilor de gospodărie comunală sau a altor furnizori se stabilesc după tarifele negociate cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, în condiţiile legii.
(2)În cazul în care la centralele sau la punctele termice sunt racordate mai multe clădiri, suma totală a cheltuielilor pentru încălzirea tuturor clădirilor se repartizează pe fiecare clădire proporţional cu suprafaţa echivalentă termic, determinată potrivit normativelor legale, a tuturor corpurilor de încălzire - radiatoare din fontă sau oţel, convectori, convectoradiatoare, conducte şi coloane neizolate şi altele asemenea -, aflate în dotarea acestora conform normelor şi normativelor tehnice de proiectare.
Art. 53
(1)Cheltuielile pentru încălzirea locuinţelor/ apartamentelor situate în condominii, indiferent de modul de înregistrare a consumului de energie termică şi de sursa de agent termic, se repartizează proporţional cu suprafaţa utilă definită în cartea tehnică a clădirii şi înscrisă în actul de proprietate, iar pentru încălzirea spaţiilor aflate în folosinţă comună, şi anume: casa scării, culoare, spălătorii, uscătorii, holuri şi altele asemenea, se repartizează proporţional cu cota-parte de proprietate indiviză care îi revine fiecărui proprietar, astfel cum aceasta este înscrisă în actul de proprietate sau cum a fost recalculată conform prevederilor art. 45.
(11)Asociaţiile de proprietari vor evidenţia cheltuielile pentru încălzire şi apă caldă menajeră, separat pentru fiecare apartament, pe un borderou special a cărui formă este prezentată în anexele 1A şi 1B la prezentele norme metodologice şi care va fi afişat împreună cu lista pentru defalcarea celorlalte cheltuieli de întreţinere.
(12)în borderoul prevăzut la alin. (11) se vor înscrie obligaţiile de plată a căldurii şi apei calde menajere pe fiecare apartament, aşa cum rezultă din defalcarea facturii primite de la furnizorul de energie termică, conform alin. (1), şi separat cuantumul ajutorului social aprobat în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2003 pentru modificarea unor reglementări privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi asigurarea fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi gazelor naturale pentru populaţie, precum şi unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare.
(1)Cheltuielile pentru încălzirea locuinţelor/ apartamentelor situate în condominii, indiferent de modul de înregistrare a consumului de energie termică şi de sursa de agent termic, se repartizează proporţional cu suprafaţa utilă definită în cartea tehnică a clădirii şi înscrisă în actul de proprietate, iar pentru încălzirea spaţiilor aflate în folosinţă comună, şi anume: casa scării, culoare, spălătorii, uscătorii, holuri şi altele asemenea, se repartizează proporţional cu cota-parte de proprietate indiviză care îi revine fiecărui proprietar, astfel cum aceasta este înscrisă în actul de proprietate sau cum a fost recalculată conform prevederilor art. 45.
(11)Asociaţiile de proprietari vor evidenţia cheltuielile pentru încălzire şi apă caldă menajeră, separat pentru fiecare apartament, pe un borderou special a cărui formă este prezentată în anexele 1A şi 1B la prezentele norme metodologice şi care va fi afişat împreună cu lista pentru defalcarea celorlalte cheltuieli de întreţinere.
(12)în borderoul prevăzut la alin. (11) se vor înscrie obligaţiile de plată a căldurii şi apei calde menajere pe fiecare apartament, aşa cum rezultă din defalcarea facturii primite de la furnizorul de energie termică, conform alin. (1), şi separat cuantumul ajutorului social aprobat în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2003 pentru modificarea unor reglementări privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi asigurarea fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi gazelor naturale pentru populaţie, precum şi unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare.(2)[textul din Art. 53, alin. (2) din capitolul III, sectiunea 3 a fost abrogat la 04-dec-2003 de Art. 1, punctul 24. din Hotarirea 1386/2003]
(3)[textul din Art. 53, alin. (3) din capitolul III, sectiunea 3 a fost abrogat la 04-dec-2003 de Art. 1, punctul 24. din Hotarirea 1386/2003]
Art. 54
Cheltuielile pentru lucrările de întreţinere, reparaţii şi înlocuiri la antenele colective de televiziune se repartizează în raport cu numărul prizelor de televizoare prevăzute în cartea tehnică a clădirii, iar pentru cutiile poştale şi pentru cheile de la uşa de intrare comună în clădire se repartizează în raport cu numărul locuinţelor şi spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă existente în condominiu.
Cheltuielile pentru lucrările de întreţinere, reparaţii şi înlocuiri la antenele colective de televiziune se repartizează în raport cu numărul prizelor de televizoare prevăzute în cartea tehnică a clădirii, iar pentru cutiile poştale şi pentru cheile de la uşa de intrare comună în clădire se repartizează în raport cu numărul locuinţelor şi spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă existente în condominiu.Art. 55
Posesorii de autovehicule care folosesc pentru întreţinerea acestora apă din conductele de alimentare aferente clădirii, inclusiv instalaţiile de alimentare cu utilităţi din garajele proprii, în condiţiile în care nu există nici o interdicţie legală în acest sens, vor suporta cheltuielile pentru consumul de apă şi canalizare. Aceste cheltuieli, calculate pe baza unor baremuri stabilite potrivit normelor legale sau în baza consumurilor înregistrate prin aparate de măsură legal instalate şi autorizate, se scad din totalul cheltuielilor lunare ce revin clădirii respective pentru apă şi canalizare, restul urmând să se repartizeze conform art. 38.
Art. 56
În clădirile în care consumul de gaze naturale pentru bucătării şi spălătorii se înregistrează prin acelaşi aparat care măsoară şi consumul aferent încălzirii, se stabileşte consumul aferent bucătăriilor şi spălătoriilor pe baza unor baremuri stabilite potrivit normelor legale, care se scade din consumul total pe clădire, diferenţa considerându-se ca fiind aferentă încălzirii.
Art. 57
Cheltuielile pentru curăţatul coşurilor de fum se repartizează fiecărui proprietar proporţional cu numărul sobelor şi al maşinilor de gătit racordate la coşurile de fum ale clădirii.