Secţiunea iii - Ingredientele - Norme Metodologice din 2002 privind etichetarea alimentelor
M.Of. 147
În vigoare Versiune de la: 2 Iulie 2009
SECŢIUNEA III:Ingredientele
Art. 7
(61)În cazul băuturilor cu concentraţia alcoolică mai mare de 1,2% în volume, indicarea ingredientelor se face în conformitate cu actele normative speciale.
(62)Fără a încălca dispoziţiile normelor de etichetare stabilite în conformitate cu prevederile alin. (61), orice ingredient, definit la art. 7 alin. (1) şi prevăzut în anexa nr. 1f), se indică de fiecare dată când este prezent în băuturile la care se face referire în alin. (61). Această indicaţie trebuie să includă cuvântul «conţine», urmat de numele ingredientului/ingredientelor respectiv/respective. În cazul în care ingredientul se regăseşte deja în lista ingredientelor cu numele său specific sau în denumirea sub care este vândută băutura, această precizare nu este necesară.
(63)După caz, se pot adopta reguli detaliate pentru prezentarea indicaţiilor la care se face referire la alin. (62), în conformitate cu dispoziţiile Legii viei şi vinului nr. 244/2002 în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole, ale Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, al ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 145/270/59/2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, conţinutul, originea, fabricarea, ambalarea, etichetarea, marcarea şi calitatea vinurilor aromatizate, a băuturilor aromatizate pe bază de vin şi a cocteilurilor aromatizate din produse vitivinicole, destinate comercializării pentru consumul uman, şi ale Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, al ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 268/117/441/2003 pentru aprobarea Normelor privind definirea, descrierea şi prezentarea băuturilor spirtoase.
(9)Un ingredient compus, definit la alin. (2), se poate înscrie în lista cuprinzând ingredientele cu denumirea proprie sub care figurează în actele normative în vigoare, în funcţie de ponderea sa cantitativă în aliment, cu condiţia ca aceasta să fie urmată imediat de lista propriilor ingrediente. Această listă nu este obligatorie:
a)în cazul în care compoziţia ingredientului compus este definită în actele normative în vigoare şi în măsura în care ingredientul compus constituie mai puţin de 2% din produsul finit; această prevedere nu se aplică aditivilor, cu respectarea prevederilor alin. (3);
b)pentru ingredientele compuse, constituite din amestecuri de condimente şi/sau plante aromatice în proporţie mai mică de 2% din produsul finit, cu excepţia aditivilor, cu respectarea prevederilor alin. (3);
c)în cazul în care ingredientul compus este un aliment pentru care lista ingredientelor nu este cerută de actele normative în vigoare.
(11)Prin derogare de la prevederile alin. (6), (7) şi (9), orice ingredient utilizat în producerea unui aliment şi care este încă prezent, chiar într-o formă modificată, în produsul finit şi prevăzut în anexa nr. 1f) sau care provine din unul dintre ingredientele prevăzute în anexa nr. 1f) se indică pe etichetă cu referire clară la numele acestui ingredient.
(12)Menţiunea de la alin. (11) nu este necesară în condiţiile în care denumirea sub care se vinde produsul se referă în mod clar la ingredientul respectiv.
(13)Prin derogare de la prevederile alin. (3) liţ. b), c), d) şi e), orice substanţă folosită la producerea unui aliment şi care este încă prezentă, chiar într-o formă modificată, în produsul finit şi care provine din ingredientele prevăzute în anexa nr. 1f) este considerată ca ingredient şi se indică pe etichetă cu referire clară la numele ingredientului din care provine.
(14)Lista din anexa nr. 1f) va fi sistematic reexaminată şi, dacă este necesar, reactualizată pe baza celor mai recente cunoştinţe ştiinţifice. Reactualizarea poate fi efectuată, de asemenea, prin ştergerea din anexa nr. 1f) a ingredientelor pentru care se stabileşte ştiinţific că nu este posibil să cauzeze reacţii adverse.
(15)Pentru interpretarea listei din anexa nr. 1f), autorităţile competente pot elabora norme tehnice specifice.
(1)Prin ingredient se înţelege orice substanţă, inclusiv aditivii, utilizată la producerea sau la prepararea unui aliment şi care va fi conţinută şi de produsul finit ca atare sau într-o formă modificată.
(2)Atunci când un ingredient al unui aliment este constituit din mai multe ingrediente, acestea sunt considerate ingrediente ale alimentului respectiv.
(3)În sensul prezentelor norme metodologice, nu sunt considerate ingrediente următoarele:
e)substanţele care nu sunt aditivi, dar care sunt utilizate în acelaşi fel şi pentru acelaşi scop ca auxiliarii tehnologici şi care sunt încă prezente, chiar în formă modificată, în produsul finit.
a)componentele unui ingredient care, în cursul procesului de fabricaţie, au fost temporar separate pentru a fi reîncorporate ulterior în produs într-o cantitate care să nu o depăşească pe cea inţială;
b)aditivii a căror prezenţă într-un aliment este datorată exclusiv faptului că au fost conţinuţi în unul sau în mai multe ingrediente ale acestuia şi cu condiţia că aceştia nu îşi mai îndeplinesc funcţia tehnologică în produsul finit;
c)aditivii utilizaţi ca auxiliari tehnologici;
d)substanţele folosite în cantităţi strict necesare ca solvenţi sau ca suport pentru aditivi ori pentru arome.
e)substanţele care nu sunt aditivi, dar care sunt utilizate în acelaşi fel şi pentru acelaşi scop ca auxiliarii tehnologici şi care sunt încă prezente, chiar în formă modificată, în produsul finit.(4)Lista cuprinzând ingredientele conţine toate ingredientele din alimente în ordinea descrescătoare a cantităţii, determinată în momentul introducerii în fabricaţie; vitaminele şi mineralele adăugate în alimente se menţionează în lista cuprinzând ingredientele.
(5)Lista cuprinzând ingredientele este precedată de un titlu corespunzător care include menţiunea "Ingrediente", cu următoarele precizări:
d)în cazul în care fructele, legumele sau ciupercile, dintre care nici unele nu predomină cantitativ în mod semnificativ şi care sunt utilizate în proporţii care pot varia, sunt folosite în amestec, ca ingrediente ale produsului alimentar, ele pot fi grupate în lista ingredientelor sub denumirea: «fructe», «legume» sau «ciuperci», după care se regăseşte expresia: «în proporţii variabile», urmată imediat de lista fructelor, legumelor sau ciupercilor prezente; în acest caz amestecul se include în lista ingredientelor, în conformitate cu prevederile alin. (4), în funcţie de cantitatea totală a fructelor, legumelor sau ciupercilor prezente;
f)ingredientele care constituie mai puţin de 2% din produsul finit pot fi înscrise într-o ordine diferită, după celelalte ingrediente;
g)în cazul în care ingrediente similare sau reciproc substituibile pot fi utilizate la fabricarea sau prepararea alimentului, fără a-i altera compoziţia, natura sau valoarea percepută, şi în măsura în care constituie mai puţin de 2% din produsul finit, menţionarea lor în lista ingredientelor poate fi realizată cu ajutorul expresiei «conţine ...şi/sau ... », în cazul în care cel puţin unul dintre cel mult două ingrediente este prezent în produsul finit. Această prevedere nu se aplică aditivilor sau ingredientelor prevăzute în anexa nr. 1f).
a)apa adăugată şi substanţele volatile vor fi indicate în ordinea greutăţii lor în produsul finit; cantitatea apei adăugate ca ingredient într-un aliment este determinată scăzându-se din cantitatea totală a produsului finit cantitatea totală a celorlalte ingrediente folosite. Se exceptează menţionarea apei în cazul în care cantitatea ei nu depăşeşte 5% din greutatea produsului finit;
b)ingredientele folosite în formă concentrată sau deshidratată şi reconstituite în momentul fabricării pot fi indicate în ordinea ponderală avută înaintea concentrării sau deshidratării lor;
c)în cazul alimentelor concentrate sau deshidratate, care urmează să fie reconstituite prin adăugarea apei, ingredientele pot fi menţionate în ordinea proporţiilor din produsul reconstituit, cu condiţia ca lista cuprinzând ingredientele să fie însoţită de o menţiune, precum: "ingrediente ale produsului reconstituit" sau "ingrediente ale produsului gata de consum";
d)în cazul în care fructele, legumele sau ciupercile, dintre care nici unele nu predomină cantitativ în mod semnificativ şi care sunt utilizate în proporţii care pot varia, sunt folosite în amestec, ca ingrediente ale produsului alimentar, ele pot fi grupate în lista ingredientelor sub denumirea: «fructe», «legume» sau «ciuperci», după care se regăseşte expresia: «în proporţii variabile», urmată imediat de lista fructelor, legumelor sau ciupercilor prezente; în acest caz amestecul se include în lista ingredientelor, în conformitate cu prevederile alin. (4), în funcţie de cantitatea totală a fructelor, legumelor sau ciupercilor prezente;e)prevederile lit. d) se aplică şi în cazul mixturilor de condimente sau de plante aromatice.
f)ingredientele care constituie mai puţin de 2% din produsul finit pot fi înscrise într-o ordine diferită, după celelalte ingrediente;
g)în cazul în care ingrediente similare sau reciproc substituibile pot fi utilizate la fabricarea sau prepararea alimentului, fără a-i altera compoziţia, natura sau valoarea percepută, şi în măsura în care constituie mai puţin de 2% din produsul finit, menţionarea lor în lista ingredientelor poate fi realizată cu ajutorul expresiei «conţine ...şi/sau ... », în cazul în care cel puţin unul dintre cel mult două ingrediente este prezent în produsul finit. Această prevedere nu se aplică aditivilor sau ingredientelor prevăzute în anexa nr. 1f).(6)Ingredientele nu se înscriu în cazul alimentelor menţionate în anexa nr. 1c).
(61)În cazul băuturilor cu concentraţia alcoolică mai mare de 1,2% în volume, indicarea ingredientelor se face în conformitate cu actele normative speciale.
(62)Fără a încălca dispoziţiile normelor de etichetare stabilite în conformitate cu prevederile alin. (61), orice ingredient, definit la art. 7 alin. (1) şi prevăzut în anexa nr. 1f), se indică de fiecare dată când este prezent în băuturile la care se face referire în alin. (61). Această indicaţie trebuie să includă cuvântul «conţine», urmat de numele ingredientului/ingredientelor respectiv/respective. În cazul în care ingredientul se regăseşte deja în lista ingredientelor cu numele său specific sau în denumirea sub care este vândută băutura, această precizare nu este necesară.
(63)După caz, se pot adopta reguli detaliate pentru prezentarea indicaţiilor la care se face referire la alin. (62), în conformitate cu dispoziţiile Legii viei şi vinului nr. 244/2002 în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole, ale Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, al ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 145/270/59/2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, conţinutul, originea, fabricarea, ambalarea, etichetarea, marcarea şi calitatea vinurilor aromatizate, a băuturilor aromatizate pe bază de vin şi a cocteilurilor aromatizate din produse vitivinicole, destinate comercializării pentru consumul uman, şi ale Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, al ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 268/117/441/2003 pentru aprobarea Normelor privind definirea, descrierea şi prezentarea băuturilor spirtoase.(7)În cazul în care ingredientele se înscriu cu denumirea specifică, descrierea se face în conformitate cu prevederile prezentului articol, cu următoarele precizări:
e)prin excepţie de la prevederile lit. d), chinina şi/sau cofeina folosite ca arome în fabricarea sau prepararea alimentelor trebuie să fie menţionate, prin denumire, în lista ingredientelor prevăzută la art. 5 lit. b), după termenul «arome».
a)ingredientele care aparţin uneia dintre categoriile prezentate în anexa nr. 1e) şi sunt constituente ale unui alt aliment pot fi indicate numai prin denumirea categoriei respective;
b)ingredientele care aparţin uneia dintre categoriile prevăzute în anexa nr. 1d) se înscriu în listă cu denumirea categoriei, urmată de numele specific sau de codul numeric C.E.; în cazul unui ingredient care aparţine mai multor categorii se indică numai categoria corespunzătoare funcţiei sale principale în cadrul alimentului respectiv;
c)atunci când un ingredient conţine gluten, denumirile "amidon", respectiv "amidon modificat", prevăzute în anexele nr. 1e) şi 1d), se completează prin indicarea originii vegetale a acestuia;
d)indicarea aromelor se face prin menţionarea termenului "aromă/arome" ori a unei denumiri specifice sau printr-o descriere a acestora. Termenul "aromă naturală" sau altă expresie cu aceeaşi semnificaţie se utilizează numai pentru aromele a căror componentă de aromatizare conţine exclusiv substanţele aromatizante şi/sau preparatele aromatizante definite în acte normative specifice. În cazul în care denumirea aromei conţine o referinţă la natura vegetală sau animală ori la originea substanţelor încorporate, termenul "natural" sau altă expresie cu aceeaşi semnificaţie se utilizează numai pentru aroma la care componenta aromatizantă a fost izolată prin procedee fizice corespunzătoare, prin procedee enzimatice sau microbiologice ori prin procedeele de preparare tradiţională a alimentelor obţinute în totalitate sau aproape în totalitate din alimentul sau din sursa aromatizantă respectivă.
e)prin excepţie de la prevederile lit. d), chinina şi/sau cofeina folosite ca arome în fabricarea sau prepararea alimentelor trebuie să fie menţionate, prin denumire, în lista ingredientelor prevăzută la art. 5 lit. b), după termenul «arome».(8)Denumirea sub care este vândut un aliment poate fi însoţită de menţionarea unuia sau mai multor ingrediente, dacă acest lucru este prevăzut prin acte normative specifice.
(9)Un ingredient compus, definit la alin. (2), se poate înscrie în lista cuprinzând ingredientele cu denumirea proprie sub care figurează în actele normative în vigoare, în funcţie de ponderea sa cantitativă în aliment, cu condiţia ca aceasta să fie urmată imediat de lista propriilor ingrediente. Această listă nu este obligatorie:
a)în cazul în care compoziţia ingredientului compus este definită în actele normative în vigoare şi în măsura în care ingredientul compus constituie mai puţin de 2% din produsul finit; această prevedere nu se aplică aditivilor, cu respectarea prevederilor alin. (3);
b)pentru ingredientele compuse, constituite din amestecuri de condimente şi/sau plante aromatice în proporţie mai mică de 2% din produsul finit, cu excepţia aditivilor, cu respectarea prevederilor alin. (3);
c)în cazul în care ingredientul compus este un aliment pentru care lista ingredientelor nu este cerută de actele normative în vigoare.(10)Menţionarea apei nu este necesară în cazul în care ea este folosită în procesul de fabricaţie ca unic mod pentru a permite reconstituirea unui ingredient utilizat sub formă concentrată sau deshidratată ori în cazul în care aceasta serveşte ca mediu lichid, care în mod normal nu poate fi consumat.
(11)Prin derogare de la prevederile alin. (6), (7) şi (9), orice ingredient utilizat în producerea unui aliment şi care este încă prezent, chiar într-o formă modificată, în produsul finit şi prevăzut în anexa nr. 1f) sau care provine din unul dintre ingredientele prevăzute în anexa nr. 1f) se indică pe etichetă cu referire clară la numele acestui ingredient.
(12)Menţiunea de la alin. (11) nu este necesară în condiţiile în care denumirea sub care se vinde produsul se referă în mod clar la ingredientul respectiv.
(13)Prin derogare de la prevederile alin. (3) liţ. b), c), d) şi e), orice substanţă folosită la producerea unui aliment şi care este încă prezentă, chiar într-o formă modificată, în produsul finit şi care provine din ingredientele prevăzute în anexa nr. 1f) este considerată ca ingredient şi se indică pe etichetă cu referire clară la numele ingredientului din care provine.
(14)Lista din anexa nr. 1f) va fi sistematic reexaminată şi, dacă este necesar, reactualizată pe baza celor mai recente cunoştinţe ştiinţifice. Reactualizarea poate fi efectuată, de asemenea, prin ştergerea din anexa nr. 1f) a ingredientelor pentru care se stabileşte ştiinţific că nu este posibil să cauzeze reacţii adverse.
(15)Pentru interpretarea listei din anexa nr. 1f), autorităţile competente pot elabora norme tehnice specifice.
Art. 71
Ingredientele se înscriu în conformitate cu prevederile acestei secţiuni şi ale anexelor nr. 1c), 1d), 1e) şi 1f).Art. 8
(1)Cantitatea unui ingredient sau a unei categorii de ingrediente, exprimată în procente, determinată la momentul introducerii acestora în fabricaţie, se declară în următoarele situaţii:
a)când ingredientul sau categoria de ingrediente respective apare cu denumirea sub care alimentul este vândut ori este în mod obişnuit asociat cu această denumire de consumator; sau
b)când ingredientul sau categoria de ingrediente respective este accentuată la etichetare prin cuvinte, desene ori grafice; sau
c)când ingredientul sau categoria de ingrediente respective conferă caracteristici specifice alimentului şi îl diferenţiază de alte produse cu care ar putea fi confundat datorită denumirii sau aspectului său.
(2)Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică:
a)ingredientelor sau categoriilor de ingrediente:
a1)a căror cantitate netă se înscrie pe etichetă, în conformitate cu art. 9 alin. (3); sau
a2)ale căror cantităţi sunt deja stabilite pentru a fi înscrise pe etichete, prin acte normative specifice;
a3)care sunt utilizate în cantităţi mici în scop de aromatizare;
a4)în cazul în care, deşi apar cu denumirea sub care este vândut alimentul, nu influenţează alegerea consumatorului, avându-se în vedere că variaţia în cantitate nu este esenţială pentru a caracteriza alimentul sau nu îl diferenţiază de produsele similare;
b)atunci când prin acte normative specifice se stabileşte în mod precis cantitatea unui ingredient sau a unei categorii de ingrediente, fără a impune indicarea acesteia pe etichetă;
c)în situaţiile prevăzute la art. 7 alin. (5) lit. d) şi e).
(3)Prevederile alin. (1) lit. a) şi b) nu se aplică în cazul menţiunilor referitoare la adaosul de vitamine şi de minerale, atunci când acestea se supun etichetării nutriţionale.
(4)Cantitatea unui ingredient sau a unei categorii de ingrediente se înscrie cu denumirea sub care este vândut alimentul ori în imediata vecinătate a acesteia, sau în lista cuprinzând ingredientele, în continuarea denumirii ingredientului sau a categoriei de ingrediente respective.
(5)În cazul alimentelor care au pierdut din umiditate ca urmare a unor tratamente termice sau a altor tipuri de tratamente la care au fost supuse, cantitatea indicată a unui ingredient sau a ingredientelor, exprimată în procente, se raportează la produsul finit. Atunci când cantitatea unui ingredient sau cantitatea totală a ingredientelor înscrisă prin etichetare depăşeşte 100%, exprimarea procentuală se înlocuieşte cu cea a cantităţii ingredientului/ingredientelor utilizate la obţinerea a 100 grame de produs finit.
(6)Cantitatea ingredientelor volatile se indică corespunzător cantităţii din produsul finit.
(7)Cantitatea de ingrediente, utilizată în formă concentrată sau deshidratată şi reconstituită pe parcursul procesului de fabricaţie, poate fi indicată corespunzător cantităţii dinaintea concentrării ori deshidratării. În cazul alimentelor concentrate sau deshidratate, care urmează să fie reconstituite prin adăugarea apei, cantitatea de ingrediente poate fi indicată corespunzător cantităţii din produsul reconstituit.
(8)Prevederile acestui articol nu exclud aplicarea reglementărilor referitoare la etichetarea nutriţională.