Secţiunea ii - Denumirea sub care este vândut alimentul - Norme Metodologice din 2002 privind etichetarea alimentelor

M.Of. 147

În vigoare
Versiune de la: 2 Iulie 2009
SECŢIUNEA II:Denumirea sub care este vândut alimentul
Art. 6
(1)Denumirea sub care este vândut alimentul consumatorului final sau agenţilor economici care prepară ori furnizează hrană pentru populaţie este cea prevăzută de reglementările specifice alimentului respectiv, cu respectarea următoarelor condiţii:
a)în lipsa reglementărilor specifice, denumirea să fie cea obişnuită în România;
b)în lipsa denumirii obişnuite, prevăzută în situaţia descrisă la lit. a), denumirea sub care se vinde produsul poate fi o descriere a acestuia şi, dacă este necesar, a utilizării sale, care să fie suficient de clară pentru a permite cumpărătorului să cunoască natura produsului şi să îl deosebească de alte produse cu care ar putea fi confundat;
c)în toate situaţiile însă denumirea sub care este vândut alimentul trebuie să corespundă naturii, genului, speciei, sortimentului sau proprietăţilor alimentului ori materiilor prime utilizate în fabricaţie;
d)pentru alimentele provenite din spaţiul comunitar şi/sau extracomunitar este admisă utilizarea denumirii comerciale sub care alimentul este legal fabricat şi comercializat în ţara producătoare din spaţiul comunitar şi/sau extracomunitar; totodată, în cazul în care prin aplicarea prevederilor prezentelor norme metodologice, în special ale art. 5, această denumire nu permite consumatorului cunoaşterea naturii reale a alimentului şi distingerea acestuia de alimente cu care s-ar putea confunda, denumirea comercială trebuie să fie însoţită de o altă informaţie descriptivă care să apară în vecinătatea acesteia;

e)în mod excepţional, nu se utilizează denumirea comercială din ţara producătoare din spaţiul comunitar şi/sau extracomunitar în cazul în care alimentul se diferenţiază în mod esenţial de cel cunoscut de consumator sub această denumire, în ceea ce priveşte compoziţia sau fabricaţia, iar prevederile lit. d) nu sunt suficiente pentru a asigura informarea corectă a acestuia.

(2)Marca de fabrică, marca comercială sau denumirile atractive nu pot înlocui denumirea sub care este vândut alimentul.
(3)Denumirea sub care este vândut alimentul trebuie să includă sau să fie însoţită de informaţii privind starea fizică a acestuia ori tratamentele specifice la care a fost supus, ca de exemplu: transformarea în pulbere, refrigerare, congelare, afumare, concentrare, dacă omiterea unor astfel de informaţii ar putea crea confuzii în rândul consumatorilor. Produsele care au fost tratate cu radiaţii ionizante trebuie să poarte inscripţionarea "iradiate" sau "tratate cu radiaţii ionizante".

(4)Utilizarea de termeni precum: "mod.", "tip", "gen" împreună cu denumirea sub care este vândut alimentul este interzisă.