Art. 604. - Art. 60 4 - Norme Metodologice din 2002 de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca

M.Of. 181

În vigoare
Versiune de la: 5 Septembrie 2025
Art. 604
(1)Pentru acordarea dreptului prevăzut la art. 934 din lege, angajatorii vor încheia cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti o convenţie potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 28.
(2)Convenţia prevăzută la alin. (1) se încheie pe baza prezentării de către angajatori a următoarelor documente:
a)contractele individuale de muncă ale tinerilor beneficiari de contracte de solidaritate, înregistrate conform legii, în copie certificată de către angajator pentru conformitate cu originalul;
b)declaraţie pe propria răspundere a angajatorului, dată prin reprezentantul legal, din care să rezulte că angajatorul nu mai beneficiază pentru aceleaşi persoane de alte măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă a căror finanţare se asigură din bugetul asigurărilor pentru şomaj, conform prevederilor legale, precum şi că nu se află în una din situaţiile prevăzute la art. 934 alin. (3) din lege.

(3)Documentele prevăzute la alin. (2) se pot depune de angajator prin prezentare la sediul agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, conform prevederilor legale, ca urmare a deţinerii unui certificat calificat, eliberat în condiţiile Legii nr. 455/2001, republicată.
(4)În situaţia în care documentele transmise în vederea încheierii convenţiei prevăzute la alin. (1), prin modalităţile prevăzute la alin. (3), nu sunt lizibile sau angajatorul nu transmite toate documentele, agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti solicită angajatorului redepunerea documentelor care nu sunt lizibile, respectiv transmiterea documentelor care lipsesc.

(5)Convenţia prevăzută la alin. (1) se încheie de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în situaţia în care angajatorul depune toate documentele prevăzute la alin. (2) şi acestea sunt lizibile.