Art. 602. - Art. 60 2 - Norme Metodologice din 2002 de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca

M.Of. 181

În vigoare
Versiune de la: 5 Septembrie 2025
Art. 602
(1)În vederea încheierii contractului de solidaritate prevăzut la art. 601 alin. (2), tinerii cu risc de marginalizare socială, înregistraţi în evidenţa agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti, depun următoarele documente:
a)adeverinţă de venit eliberată de organele fiscale teritoriale subordonate Ministerului Finanţelor Publice;
b)documente din care să rezulte că se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 5 pct. IV3 din lege.
(2)Documentele prevăzute la alin. (1) lit. b) sunt, după caz:
a)pentru tinerii care se află în sistemul de protecţie a copilului sau provin din acest sistem, documentul care să ateste că se află în sistemul de protecţie a copilului sau provin din acest sistem;
b)pentru tinerii cu dizabilităţi, certificatul de încadrare în grad de handicap emis în condiţiile legii;
c)pentru tinerii care nu au familie, certificatul de naştere şi declaraţie pe propria răspundere că nu au familie sau, după caz, certificatele de deces ale părinţilor; pentru tinerii a căror familie nu le poate asigura întreţinerea, certificatul de naştere şi declaraţie pe propria răspundere a membrilor familiei în a cărei întreţinere se află tânărul, conform legii, că aceştia nu îi pot asigura întreţinerea sau copia dispoziţiei de acordare a ajutorului social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, ori a dispoziţiei de acordare a alocaţiei pentru susţinerea familiei în condiţiile Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările ulterioare;
d)pentru tinerii care au copii în întreţinere, certificatele de naştere ale copiilor sau documentele care atestă situaţia juridică a copiilor faţă de reprezentantul legal, precum şi, după caz, certificatul de căsătorie; în situaţia în care tinerii care au copii în întreţinere sunt beneficiari ai alocaţiei pentru susţinerea familiei în condiţiile Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările ulterioare, se va prezenta numai copia dispoziţiei primarului de acordare a acestui drept;
e)pentru tinerii care au executat una sau mai multe pedepse privative de libertate, dovada din care să rezulte că au executat pedepse privative de libertate;
f)pentru tinerii care sunt victime ale traficului de persoane, documentul emis de autoritatea competentă.
(3)Documentele prevăzute la alin. (1) şi (2) se prezintă în original pentru certificare de funcţionarul public al agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti, iar copiile certificate se păstrează de către agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană sau a municipiului Bucureşti.

(4)Certificarea se face prin înscrierea pe copie a menţiunii «conform cu originalul», urmată de numele, prenumele şi semnătura persoanei care a făcut menţiunea şi de data la care s-a făcut menţiunea.
(5)Pentru încadrarea în categoria de tineri definită la art. 5 pct. IV3 lit. c) din lege, prin tânăr care nu are familie sau a cărui familie nu îi poate asigura întreţinerea se înţelege persoana în vârstă de peste 16 ani ai cărei părinţi au decedat sau provine dintr-o familie beneficiară de ajutor social acordat în baza Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare, ori de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)Pentru încadrarea în categoria de tineri definită la art. 5 pct. IV3 lit. d) din lege, prin tânăr care are copii în întreţinere se înţelege persoana în vârstă de peste 16 ani care, potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, are drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la persoana copilului, nu are venituri sau, pentru copiii pe care îi are în întreţinere, are stabilit un drept de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(7)Documentele prevăzute la alin. (2) lit. a), b), e) şi f) se pot prelua direct de la autorităţile şi instituţiile competente, la solicitarea tinerilor cu risc de marginalizare socială, fiind acceptate inclusiv documentele eliberate în format electronic cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat.