Art. 4510. - Art. 45 10 - Norme Metodologice din 2002 de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca

M.Of. 181

În vigoare
Versiune de la: 5 Septembrie 2025
Art. 4510
(1)În aplicarea art. 761 din lege, pentru a beneficia de prima de instalare, persoanele de cetăţenie română care şi-au exercitat dreptul la liberă circulaţie a lucrătorilor în spaţiul Uniunii Europene şi Spaţiul Economic European pe o perioadă de cel puţin 36 de luni trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)lunile care constituie perioada de cel puţin 36 de luni în care au exercitat dreptul la liberă circulaţie în unul sau mai multe state din spaţiul Uniunii Europene şi Spaţiul Economic European, anterior întoarcerii în România, sunt consecutive;
b)sunt cetăţeni români pe perioada în care şi-au exercitat dreptul la liberă circulaţie a lucrătorilor în spaţiul Uniunii Europene şi Spaţiul Economic European;
c)deţin un document sau orice alt înscris emis de o autoritate publică a statului sau statelor din spaţiul Uniunii Europene şi Spaţiul Economic European în care şi-au exercitat dreptul la liberă circulaţie a lucrătorilor în spaţiul Uniunii Europene şi Spaţiul Economic European pe perioada de cel puţin 36 de luni, prevăzută la lit. a), prin care se atestă că au avut pe perioada respectivă domiciliul sau reşedinţa ori au exercitat dreptul de rezidenţă legal pe teritoriul statului/statelor respectiv(e);
d)domiciliul pe teritoriul României la care se întorc sau noul domiciliu ori reşedinţă care îl/o stabilesc pe teritoriul României ca urmare a întoarcerii în România este în localitatea în care se încadrează în muncă sau în localităţile învecinate acesteia şi localitatea respectivă se află în zonele prevăzute în Planul naţional de mobilitate prevăzut la art. 751 alin. (2) din lege;
e)sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti în a cărei rază teritorială au domiciliul sau reşedinţa;
f)se încadrează în muncă cu normă întreagă, pe o perioadă de cel puţin 12 luni;
g)îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 751 alin. (4) din lege.
(2)Nu beneficiază de prima de instalare prevăzută la art. 75 din lege persoanele prevăzute la art. 761 din lege care se încadrează în muncă, conform legii, pe perioadă determinată mai mică 12 luni, iar ulterior încadrării în muncă se schimbă durata încadrării în muncă pe perioadă determinată de 12 luni sau mai mare de 12 luni ori nedeterminată.