Secţiunea 4 - Licenţa de execuţie pentru vehicul - Norme Metodologice din 2001 de autorizare si efectuare a transporturilor rutiere si a activitatilor conexe acestora

M.Of. 58

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 21 Aprilie 2005
SECŢIUNEA A:Licenţa de execuţie pentru vehicul
Art. 20
(1)Efectuarea de transporturi rutiere este permisă numai cu vehicule cărora li s-au eliberat de către agenţiile teritoriale ale Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. licenţe de execuţie pentru vehicul, corespunzătoare categoriei şi tipului de transport rutier respectiv.
(2)Licenţa de execuţie pentru vehicul se eliberează sub formă de cartelă magnetică, personalizată, de culoare diferită pentru transportul rutier public faţă de transportul rutier în interes propriu.
(3)La eliberarea cartelei magnetice operatorul de transport rutier primeşte un document-tip care atestă termenul de valabilitate a cartelei magnetice, categoria şi tipul de transport rutier pentru care a fost eliberată, duplicatul documentului păstrându-se la emitent. Documentul-tip se preschimbă ori de câte ori intervin modificări referitoare la termenul de valabilitate a cartelei magnetice, la categoria sau tipul de transport rutier pentru care a fost eliberat, fără a fi necesară înlocuirea cartelei magnetice.
(4)Tariful perceput la eliberarea licenţei de execuţie pentru vehicul, în cazul transporturilor rutiere de mărfuri, este unic şi permite efectuarea mai multor tipuri de transport rutier, operatorul de transport rutier având obligaţia de a prezenta documente din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru derularea fiecărui tip de transport rutier.
(5)Licenţele de execuţie pentru vehicul se eliberează de către agenţiile teritoriale ale Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. operatorilor de transport rutier deţinători de licenţă de transport rutier public, de licenţă de transport rutier în interes propriu sau de autorizaţie de transport rutier în interes propriu valabilă, pentru parcul aflat în administrarea acestora.
(6)Licenţele de execuţie pentru vehicul se eliberează pentru transportul rutier naţional şi/sau transportul rutier internaţional. Licenţa de execuţie pentru vehicul pentru transporturile rutiere internaţionale dă dreptul vehiculelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de inspecţia tehnică să efectueze transporturi de mărfuri sau de călători în trafic internaţional, având dreptul de a trece frontiera de stat a României în acest scop.
(7)
[textul din Art. 20, alin. (7) din capitolul III, sectiunea 4 a fost abrogat la 16-feb-2004 de Art. I, punctul 4. din Ordinul 215/2004]
(8)Până la introducerea în totalitate a cartelelor magnetice licenţele de execuţie pentru vehicul se eliberează pe formularele-tip, iar cele deja eliberate îşi păstrează valabilitatea.
Art. 21
(1)Sunt exceptate de la dobândirea licenţei de execuţie pentru vehicul vehiculele care se deplasează fără încărcătură între vânzător şi cumpărător sau între proprietar şi utilizator, situaţii pentru care trebuie prezentate documente justificative, precum şi vehiculele deţinute de persoane fizice şi care sunt utilizate la transportul rutier în interes personal.
(2)Pentru situaţiile menţionate mai sus nu este necesară prezentarea licenţei de transport rutier public, a licenţei de transport rutier în interes propriu sau a autorizaţiei de transport rutier în interes propriu.
Art. 22
(1)Autovehiculele utilizate la transportul rutier de mărfuri în trafic internaţional, care au masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, sau autovehiculele utilizate la transportul rutier de persoane în trafic internaţional, cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, trebuie să fie dotate cu aparat tahograf omologat, instalat şi sigilat conform prescripţiilor tehnice specifice, aparat care se va afla în funcţiune pe toată durata cursei (tur şi retur), inclusiv pe parcursul intern.
(2)Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, utilizate în trafic naţional la transporturile rutiere de mărfuri, sau autovehiculele cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, utilizate la transportul rutier de persoane în trafic naţional, vor fi dotate cu aparat tahograf omologat, instalat şi sigilat conform prescripţiilor tehnice specifice, conform următorului grafic:
a)până la data de 31 decembrie 2003 pentru autovehiculele utilizate la transportul rutier de persoane în trafic interjudeţean, autovehiculele destinate transportului rutier de mărfuri periculoase cu mase totale maxime autorizate mai mari de 3,5 tone, precum şi autovehiculele destinate transportului rutier de marfă cu mase totale maxime autorizate mai mari sau egale cu 16 tone;

b)până la data de 31 decembrie 2004 pentru autovehiculele utilizate la transportul rutier de persoane în trafic judeţean şi autovehiculele destinate transportului rutier de marfă cu mase totale maxime autorizate mai mari sau egale cu 7,5 tone;

c)până la data de 31 decembrie 2005 pentru toate autovehiculele destinate transportului rutier de persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, şi autovehiculele destinate transportului rutier de marfă cu mase totale maxime autorizate mai mari de 3,5 tone.

(3)Eliberarea licenţei de execuţie pentru vehicul este condiţionată de existenţa şi de funcţionarea aparatului tahograf.
Art. 23
(1)Categoriile de autovehicule M2, M3, N2 şi N3 se definesc în conformitate cu prevederile Reglementărilor privind condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România - RNTR 2.
(2)Autovehiculele înmatriculate începând cu data de 1 ianuarie 1988 şi care fac parte din categoria M3, având mase totale maxime autorizate mai mari de 10 tone, sau din categoria N3 vor fi dotate cu limitatoare de viteză omologate conform reglementărilor în vigoare, după cum urmează:
a)la data intrării în vigoare a prezentului ordin, autovehiculele utilizate în trafic internaţional;
b)până la data de 1 ianuarie 2004, autovehiculele din categoria M3 având mase totale maxime autorizate mai mari de 10 tone, utilizate în trafic interjudeţean, şi autovehiculele din categoria N3 având mase totale maxime auto-rizate mai mari de 15 tone;
c)până la data de 1 ianuarie 2006, autovehiculele din categoria M3 având mase totale maxime autorizate mai mari de 10 tone, utilizate în trafic judeţean, şi toate auto-vehiculele din categoria N3.
(3)Autovehiculele ale căror emisii poluante se încadrează în limitele prevăzute în Directiva Consiliului nr. 88/77/CEE şi care fac parte din categoriile N2, M2 sau M3, având mase totale maxime autorizate cuprinse între 5 şi 10 tone, vor fi dotate cu limitatoare de viteză omologate conform reglementărilor în vigoare, după cum urmează:
a)de la 1 ianuarie 2005, autovehiculele înmatriculate începând cu această dată;
b)până la data de 1 ianuarie 2006, autovehiculele înmatriculate între 1 octombrie 2001 şi 1 ianuarie 2005, care sunt utilizate în trafic internaţional;
c)până la data de 1 ianuarie 2007, autovehiculele înmatriculate între 1 octombrie 2001 şi 1 ianuarie 2005, care fac parte din categoria N2 având mase totale maxime autorizate cuprinse între 7,5 şi 12 tone, utilizate în trafic intern;
d)până la data de 1 ianuarie 2008, autovehiculele înmatriculate între 1 octombrie 2001 şi 1 ianuarie 2005, utilizate în trafic intern şi care fac parte din categoria M2, precum şi cele din categoria N2 având mase totale maxime autorizate cuprinse între 3,5 şi 7,5 tone.
(4)Autovehiculele care aparţin categoriei M3 având masa maximă mai mare de 10 tone şi care sunt înmatriculate anterior datei de 1 ianuarie 2005 pot continua să fie echipate cu limitatoare de viteză la care viteza maximă este reglată la 100 km/h.
(5)Sunt exceptate de la prevederile alin. (2) şi (3):
a)autovehiculele destinate forţelor armate, protecţiei civile, serviciilor de luptă împotriva incendiilor şi altor servicii de urgenţă, precum şi forţelor de apărare a ordinii publice;
b)autovehiculele din categoriile M2 şi M3 care din punct de vedere constructiv nu pot depăşi viteza de 100 km/h, precum şi autovehiculele din categoriile N2 şi N3 care din punct de vedere constructiv nu pot depăşi viteza de 90 km/h;
c)autovehiculele utilizate pe drumurile publice pentru încercări în scopuri ştiinţifice;
d)autovehiculele care efectuează transport rutier public numai în localităţi.
(6)Eliberarea licenţei de execuţie pentru vehicul este condiţionată de existenţa şi de funcţionarea limitatorului de viteză, reglat astfel încât viteza autovehiculelor din categoriile M2 şi M3 să nu poată depăşi 100 km/h, iar viteza autovehiculelor din categoriile N2 şi N3 să nu poată depăşi 90 km/h.

Art. 24
Documentele care stau la baza eliberării licenţei de execuţie pentru vehicul sunt, după caz, pentru fiecare tip de transport rutier:
a)certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate ale vehiculului;
b)talonul-anexă la certificatul de înmatriculare, cu inspecţia tehnică valabilă;
c)documentul ce atestă dreptul de utilizare a vehiculului;
d)certificate specifice eliberate de Registrul Auto Român;
e)autorizaţie sanitară veterinară de transport pentru transporturile de mărfuri perisabile şi animale vii;
f)asigurarea pasagerilor şi bagajelor pentru riscurile ce cad în sarcina operatorilor de transport rutier, în cazul transportului public de persoane;
g)asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.
Art. 25
(1)Pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase vehiculele necesită amenajări conform prescripţiilor A.D.R. (Acordul european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase).
(2)La eliberarea licenţei de execuţie pentru vehicul pentru acest tip de transport rutier se prezintă, suplimentar faţă de documentele prevăzute la art. 24, următoarele documente:
a)după caz, certificat de agreare eliberat de Registrul Auto Român pentru autospecializate şi autotrenuri (subcategoria "Cisterne"), precum şi pentru vehiculele care transportă produse periculoase din clasa 1 şi dovada că autovehiculul deţine trusă A.D.R;
b)autorizaţie eliberată de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare din cadrul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului pentru vehiculele care transportă produse periculoase din clasa 7;
c)contract de muncă, decizia de numire, cazierul judiciar şi certificatul profesional de atestare ale consilierului de siguranţă pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase, eliberat conform Ordinului ministrului transporturilor nr. 226/1999 privind aprobarea Regulamentului pentru desemnarea şi calificarea profesională a consilierilor de siguranţă pentru transportul rutier, feroviar sau pe căile navigabile interioare al mărfurilor periculoase;
d)certificat de atestare al conducătorilor auto, specific mărfurilor periculoase care vor fi transportate, eliberat conform Ordinului ministrului transporturilor nr. 82/1995 privind eliberarea certificatelor de atestare profesională pentru şoferii care efectuează transporturi de produse clasificate periculoase în conformitate cu prevederile Acordului european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (A.D.R.).
Art. 26
(1)Licenţa de execuţie pentru vehicul se suspendă în cazul în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile care au stat la baza eliberării ei.
(2)Licenţa de execuţie pentru vehicul se reacordă după ce deţinătorul face dovada că au fost înlăturate cauzele care au condus la suspendarea acesteia, cu plata tarifelor aferente.
Art. 27
Anularea licenţei de execuţie pentru vehicul se face în următoarele cazuri:
a)după a doua suspendare;
b)neremedierea în termen de 3 luni a cauzelor care au dus la suspendarea acesteia.