Capitolul vi - Utilizarea fondurilor prevăzute în bugetul de stat pentru plata despăgubirilor şi a compensaţiilor - Norme Metodologice din 1998 pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940
M.Of. 458
În vigoare Versiune de la: 24 Ianuarie 2014
CAPITOLUL VI:Utilizarea fondurilor prevăzute în bugetul de stat pentru plata despăgubirilor şi a compensaţiilor
Art. 38
(1)Plata despăgubirilor solicitate în baza Legii nr. 9/1998 se face de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin Direcţia economică.
(2)Solicitarea plăţii se face pe bază de cerere scrisă, adresată către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, sau din oficiu, dacă actele necesare plăţii se află deja la dispoziţia Autorităţii.
(3)Cererea trebuie să fie însoţită de decizia de plată sau de hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă, învestită cu formulă executorie, după caz, precum şi de o copie a actului de identitate şi de dovada deschiderii unui cont la o bancă comercială; dovada se face prin documentul ştampilat emis de bancă la deschiderea contului, cu specificarea codului IBAN şi a sucursalei de bancă.
(4)La propunerea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, vicepreşedintele dispune plata despăgubirilor pe baza documentelor prezentate, prin Direcţia economică din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
(5)Compensaţiile băneşti stabilite prin decizie de plată se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat, astfel:
a)integral, dacă cuantumul acestora nu depăşeşte 50.000 lei;
b)eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an şi 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei şi 100.000 lei;
c)eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an şi 60% în anul următor, dacă cuantumul compensaţiilor depăşeşte 100.001 lei.
(6)Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranşă se actualizează, potrivit prevederilor art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 privind unele măsuri referitoare la funcţionarea Comisiei centrale şi a comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de Institutul Naţional de Statistică, faţă de luna decembrie a anului anterior.
*) - Prevederile art. 38 alin. (5) lit. a) se aplică şi ordinelor de validare emise de Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 până la data de 26 octombrie care nu au fost plătite până la această dată.

*) - Prevederile art. 38 alin. (5) lit. a) se aplică şi ordinelor de validare emise de Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 până la data de 26 octombrie care nu au fost plătite până la această dată.Art. 39
[textul din Art. 39 din capitolul VI a fost abrogat la 26-oct-2007 de Art. I, punctul 9. din Hotarirea 1277/2007]
[textul din Art. 39 din capitolul VI a fost abrogat la 26-oct-2007 de Art. I, punctul 9. din Hotarirea 1277/2007]Art. 40
[textul din Art. 40 din capitolul VI a fost abrogat la 26-oct-2007 de Art. I, punctul 9. din Hotarirea 1277/2007]
[textul din Art. 40 din capitolul VI a fost abrogat la 26-oct-2007 de Art. I, punctul 9. din Hotarirea 1277/2007]Art. 41
[textul din Art. 41 din capitolul VI a fost abrogat la 19-iun-2000 de Art. 1, punctul 6. din Hotarirea 475/2000]
Art. 42
(1)Fiecare membru al comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti beneficiază de indemnizaţie pentru fiecare şedinţă, calculată în raport cu numărul de ore al fiecărei şedinţe şi, respectiv, cu indemnizaţia brută stabilită în lei/oră. Indemnizaţia brută orară se determină prin aplicarea cotei de 20% asupra salariului de bază brut lunar stabilit pentru funcţia de secretar general din ministere, raportată la numărul de ore lucrătoare aferent fiecărei luni.
(1)Fiecare membru al comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti beneficiază de indemnizaţie pentru fiecare şedinţă, calculată în raport cu numărul de ore al fiecărei şedinţe şi, respectiv, cu indemnizaţia brută stabilită în lei/oră. Indemnizaţia brută orară se determină prin aplicarea cotei de 20% asupra salariului de bază brut lunar stabilit pentru funcţia de secretar general din ministere, raportată la numărul de ore lucrătoare aferent fiecărei luni.(2)La nivelul unei luni, indemnizaţia lunară care se poate acorda fiecărui membru al comisiei nu poate depăşi limita prevăzută la art. 20 din Legea nr. 40/1991 cu privire la salarizarea Preşedintelui şi Guvernului României, precum şi a personalului Preşedinţiei, Guvernului şi a celorlalte organe ale puterii executive, republicată, cu modificările ulterioare.
Art. 43
(1)Indemnizaţiile pentru membrii comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti vor fi plătite prin direcţiile generale ale finanţelor publice sau a municipiului Bucureşti, din sumele prevăzute în bugetul Ministerului Economiei şi Finanţelor la capitolul "Alte acţiuni", subcapitolul "Despăgubiri civile, precum şi cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale".
(1)Indemnizaţiile pentru membrii comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti vor fi plătite prin direcţiile generale ale finanţelor publice sau a municipiului Bucureşti, din sumele prevăzute în bugetul Ministerului Economiei şi Finanţelor la capitolul "Alte acţiuni", subcapitolul "Despăgubiri civile, precum şi cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale".(2)Membrii comisiilor au dreptul şi la decontarea cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o diurnă, în condiţiile stabilite pentru salariaţii unităţilor bugetare, dacă se impun deplasări în alte localităţi decât cea în care domiciliază, în vederea desfăşurării normale a activităţii comisiei.