Art. 8. - Norme Metodologice din 1997 privind procedurile de privatizare si conditiile de organizare si desfasurare a vanzarilor de actiuni, de parti sociale si de active

M.Of. 213

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 28 August 1997
Art. 8
În înţelesul prezentelor norme metodologice, noţiunile de mai jos se definesc astfel:
a)acţiunile reprezintă valori mobiliare, astfel cum sunt ele reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori;
b)licitaţia publică deschisă cu strigare este o procedură de vânzare, cu caracter public, care se organizează într-o singură etapă şi la care poate participa un număr nelimitat de persoane;
c)licitaţia publică cu ofertă în plic este o procedură de vânzare, cu caracter public, care se organizează într-o singură etapă, la care participă ofertanţii care răspund anunţului publicitar şi în care selecţia se face, de către vânzător, pe bază de punctaj;
d)licitaţia publică cu preselecţie şi ofertă în plic este o procedură de vânzare, cu caracter public, organizată în două etape: în prima etapă participă ofertanţii care răspund anunţului publicitar, iar în a doua etapă participă numai ofertanţii selecţionaţi de către vânzător, pe bază de punctaj;
e)negocierea directă este o modalitate prin care vânzătorul şi un potenţial cumpărător convin asupra clauzelor care trebuie incluse în contractul de vânzare-cumpărare ce are ca obiect acţiuni emise de societatea comercială la care statul este acţionar;
f)vânzătorul este Fondul Proprietăţii de Stat, în cazul vânzării de acţiuni sau părţi sociale şi societatea comercială, în cazul vânzării unor active;
g)cumpărătorul este orice persoană fizică sau juridică ori un grup de persoane fizice şi/sau juridice, care achiziţionează un activ al unei societăţi comerciale sau părţi sociale ori acţiuni emise de o societate comercială la care statul este asociat sau acţionar;
h)licitatorul este persoana care coordonează o licitaţie;
i)licitantul este ofertantul, potenţial cumpărător admis la o licitaţie;
j)oferta reprezintă manifestarea de voinţă, fermă şi irevocabilă, a unui potenţial investitor de a contracta, în conformitate cu condiţiile prevăzute în dosarul de prezentare şi conform procedurilor prezentelor norme metodologice; perioada de valabilitate a unei oferte este cuprinsă între data înregistrării ei la vânzător şi data semnării contractului de vânzare-cumpărare;
k)obiectivele de mediu minim acceptate reprezintă un set de obiective aprobate de autoritatea de mediu competentă, în baza unui bilanţ de mediu realizat anterior formulării ofertei de vânzare. Obiectivele de mediu minim acceptate se stabilesc prin luarea în considerare a obiectivelor calitative şi cantitative minime de mediu şi a duratei maxime admisibile pentru realizarea programului de conformare cu cerinţele de mediu, precum şi cu orice alte cerinţe ce pot fi identificate de către autoritatea de mediu competentă;
l)obligaţiile de mediu de tip A sunt acele răspunderi care identifică obligaţiile de mediu cunoscute la momentul vânzării, legate atât de daunele din trecut, cât şi de cele viitoare, cu respectarea legislaţiei. Acestea se tratează prin specificarea în documentele de ofertă şi în contractul de vânzare-cumpărare a unor obiective de mediu minim acceptate. Cumpărătorul trebuie să-şi asume integral costurile şi responsabilitatea pentru îndeplinirea obiectivelor de mediu minim acceptate;
m)obligaţiile de mediu de tip B sunt acele răspunderi care identifică surse potenţiale de obligaţii de mediu, de protecţia muncii şi de sănătate, ale căror costuri nu pot fi cunoscute cu precizie şi care depind de cadrul legislativ viitor, de comportamentul terţilor şi de informaţiile disponibile în viitor;
n)bilanţul de mediu nivel 0 este o fişă de verificare completată de societatea comercială, care conţine informaţiile necesare pentru a determina dacă societatea comercială are impact de mediu şi pentru a stabili obiectivele de mediu minim acceptate;
o)bilanţul de mediu nivel I este un studiu de mediu, fără prelevare de probe şi fără analiza factorilor de mediu, care include toate elementele analizei tehnice a aspectelor de mediu pentru formarea unei decizii privind dimensiunea impactului de mediu efectiv prezentat de societatea comercială care se privatizează. O secţiune a acestui bilanţ conţine: recomandări pentru obiectivele de mediu minim acceptate, o descriere a obligaţiilor de mediu de tip B şi răspunderi potenţiale legate de mediu, identificate în afara bilanţului contabil;
p)bilanţul de mediu nivel II necesită un studiu de mediu asupra societăţii comerciale care se privatizează sau asupra activului care se vinde, efectuat pentru a cuantifica dimensiunea contaminării factorilor de mediu, prin prelevare de probe şi analize chimice sau fizice. O secţiune a acestui bilanţ conţine: recomandări pentru obiectivele de mediu minim acceptate, o descriere a obligaţiilor de mediu de tip B şi răspunderi potenţiale legate de mediu, identificate în afara bilanţului contabil;
q)expertul de mediu atestat este orice persoană fizică sau juridică, română ori străină, autorizată să execute bilanţul de mediu Nivel I şi Nivel II cerute prin procedurile de tratare a obligaţiilor de mediu prevăzute în Titlul V al prezentelor norme metodologice.