Art. 26. - în cazul persoanelor juridice române: - Norme Metodologice din 1997 privind procedurile de privatizare si conditiile de organizare si desfasurare a vanzarilor de actiuni, de parti sociale si de active

M.Of. 213

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 28 August 1997
Art. 26
Pentru participarea la negocierea directă, ofertanţii trebuie să depună următoarele documente:
a)în cazul persoanelor juridice române:
- dovada achitării garanţiei de participare;
- copii ale: certificatului de înmatriculare la Oficiul Registrului comerţului, actelor constitutive ale societăţii comerciale ofertante, codului fiscal;
- scrisoare de bonitate financiară emisă de o societate bancară;
- dovada achitării obligaţiilor fiscale: certificat fiscal sau copii de pe declaraţiile depuse de societatea comercială ofertantă, înregistrate de organul financiar teritorial şi însoţite de ordinele de plată, prin care să se ateste achitarea acestora;
- împuternicire pentru reprezentantul societăţii comerciale ofertante care participă la negocierile directe.
b)în cazul persoanelor fizice române:
- dovada achitării garanţiei de participare;
- copia actului de identitate;
- copia carnetului de muncă sau a actului de numire, în situaţia în care ofertantul se încadrează în categoriile menţionate la art. 49 din Legea nr. 58/1991, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/1997;
- certificat de cazier judiciar;
- împuternicire de participare pentru reprezentantul ofertantului care participă la negocierile directe.
c)în cazul persoanelor juridice de drept privat fără scop lucrativ - fundaţii, asociaţii:
- dovada achitării garanţiei de participare;
- copie a statutului asociaţiei/fundaţiei şi a hotărârii judecătoreşti de înfiinţare a acesteia, împuternicire de participare pentru reprezentantul asociaţiei/fundaţiei care participă la negocierile directe;
d)în cazul persoanelor fizice sau juridice străine:
- dovada achitării în valută a garanţiei de participare;
- dovada existenţei legale (în cazul persoanelor fizice se va depune o copie a paşaportului, iar în cazul persoanelor juridice, certificatul de înmatriculare din ţara de origine);
- scrisoare de bonitate financiară emisă de o societate bancară, română sau străină, agreată de o societate bancară română (în cazul persoanelor juridice);
- împuternicire de participare pentru reprezentantul ofertantului care participă la negocierile directe. Documentele prezentate de persoanele fizice sau juridice străine vor fi traduse, iar traducerile vor fi legalizate de către un notar public din România.