Art. 19. - Norme Metodologice din 1997 privind procedurile de privatizare si conditiile de organizare si desfasurare a vanzarilor de actiuni, de parti sociale si de active

M.Of. 213

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 28 August 1997
Art. 19
(1)În vederea vânzării părţilor sociale sau a acţiunilor emise de societăţile comerciale, vânzătorul întocmeşte, în prealabil, un dosar de prezentare, care cuprinde obligatoriu elementele prevăzute în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice şi le pune la dispoziţie oricărui ofertant în baza unui angajament de confidenţialitate. Conţinutul angajamentului de confidenţialitate este prezentat în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice.
(2)Dosarul de prezentare prevăzut la alin. (1) va fi întocmit în limba română, precum şi într-o limbă de circulaţie internaţională, în cazul în care şi-au manifestat intenţia de a participa la negocierea directă ofertanţi străini.
(3)Dosarul de prezentare se obţine, contra cost, de la sediul central al Fondului Proprietăţii de Stat şi de la reprezentanţa sa din judeţul unde îşi are sediul societatea comercială ale cărei acţiuni sau părţi sociale se oferă spre vânzare.
(4)Preţul de vânzare al dosarului de prezentare se stabileşte de către Fondul Proprietăţii de Stat.