Art. 1. - Norme Metodologice din 1996 privind autorizarea functionarii persoanelor juridice si fizice din punct de vedere al protectiei muncii
M.Of. 249
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 15 Octombrie 1996
Art. 1
(1)În conformitate cu prevederile art. 9 din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996, desfăşurarea activităţilor de către persoanele juridice şi fizice este condiţionată de obţinerea autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii, emisă de inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii.
(2)Unităţile Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Ministerului Justiţiei - Direcţia generală a penitenciarelor, Ministerului Finanţelor - Garda financiară, Serviciului Român de Informaţii, ale Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi ale Serviciului de Protecţie şi Pază vor fi autorizate de către organele proprii.