Art. 4. - Norme Metodologice din 1995 cu privire la funcţionarea comisiilor sau, după caz, a subcomisiilor de evaluare şi la întocmirea rapoartelor de evaluare în vederea privatizării societăţilor comerciale prestatoare de servicii pentru agricultură

M.Of. 251

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 29 Ianuarie 1996
Art. 4
Comisia judeţeană coordonează şi pregătirea privatizării societăţilor comerciale prestatoare de servicii pentru agricultură din judeţ, în condiţiile legii. În acest scop, îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
a)coordonează şi verifică publicitatea;
b)îndrumă metodologic societăţile comerciale, pe producătorii deţinători de terenuri agricole şi celelalte categorii de persoane cu drept de preferinţă la privatizare prevăzute de lege, precum şi alte părţi interesate;
c)centralizează opţiunile exprimate de deţinătorii unui drept de preferinţă, avizează asupra lor şi/sau le ia în considerare la întocmirea raportului de evaluare, după caz;
d)întocmeşte raportul de evaluare pentru fiecare societate comercială prestatoare de servicii pentru agricultură, în vederea privatizării;
e)recomandă pentru societăţile comerciale prestatoare de servicii pentru agricultură măsuri de reorganizare, restructurare sau reabilitare, incluzând divizări/fuziuni, vânzări de active sau mijloace fixe, ori modificarea obiectului de activitate, ţinând seama de situaţia specifică, actuală şi de perspectivă, de necesităţile şi opţiunile producătorilor agricoli menţionaţi la art. 7 alin. (5) din lege, precum şi de prioritatea privatizării societăţilor comerciale respective;
f)verifică documentaţiile prezentate de societăţile comerciale prestatoare de servicii pentru agricultură în vederea privatizării şi, dacă este cazul, ia măsuri de completare, corectare sau modificare a acestora, în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile (îndeosebi ale hotărârilor Guvernului nr. 945/1990, nr. 834/1991, nr. 26/1992, nr. 500/1994, cu modificările ulterioare) şi ale prezentelor norme.