Secţiunea 38 - Condiţii pentru izolarea termică, hidrofugă şi acustică - Normativ NP119-06/2006 privind proiectarea şi execuţia învelitorilor subţiri de beton armat şi precomprimat, monolite şi prefabricate
M.Of. 937
În vigoare Versiune de la: 20 Decembrie 2006
SECŢIUNEA 3.8:Condiţii pentru izolarea termică, hidrofugă şi acustică
3.48.În funcţie de specificul funcţiunii, proiectarea subansamblelor de izolare termică a clădirilor cu acoperişuri de tip învelitori subţiri se efectuează luând ca referinţe trimiterile specifice:
- "Normativ pentru proiectarea la stabilitate termică a elementelor de închidere ale clădirilor" (indicative 107/7-02);
- "Normativ pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de izolaţii termice la clădiri" (indicativ C 107/0-02);
- "Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor" (indicativ C 107/3-97);
- "Normativ privind calculul coeficienţilor globali de izolare termică la clădiri de locuit" (indicative 107/1-97);
- "Normativ privind calculul coeficienţilor globali de izolare termică la clădiri cu altă destinaţie decât cele de locuit" (indicativ C 107/2-97).
3.49.Din punct de vedere constructiv, la învelitorile subţiri subansamblul termoizolaţie se poate dispune:
- la intrados: când materialul termoizolant se aşează direct pe cofraj, caz în care acesta trebuie să fie rigid pentru a nu cauza deviaţii geometrice ale suprafeţei învelitorii (figura 3.10);
|
Fig. 3.10 Dispunerea termoizolaţiei la intradosul învelitorii |
- în masa învelitorii (învelitori multistrat): preluarea lunecărilor între stratul inferior şi stratul superior se preia fie prin nervuri înglobate (subansamblu termoizolaţie discontinuu), fie prin piese metalice (conectori) speciale, ancorate atât în stratul inferior cât şi în stratul superior (vezi figura 3.11);
- la extrados: materialul termoizolant se aşează pe învelitoare după întărirea betonului (vezi figura 3.12).
|
Fig. 3.11 Dispunerea termoizolaţiei în masa învelitorii |
|
Fig. 3.12 Dispunerea termoizolaţiei la extradosul învelitorii |
3.50.La executarea subansamblului termoizolaţie se vor respecta normele sau instrucţiunile tehnice specifice cuprinse în standardele de produs, agremente tehnice, norme tehnice de produs, mărci de fabricaţie etc.
3.51.Subansamblul de izolare hidrofugă trebuie proiectat complementar subansamblului termoizolaţie, acestea alcătuind un sistem. Pentru proiectarea acestuia, standardele de referinţă sunt:
- "Instrucţiuni tehnice privind alcătuirea şi executarea hidroizolaţiei monostrat cu folie stratificată din PVC la acoperişurile clădirilor industriale şi agrozootehnice, necirculabile" (C 234-91);
- "Norme tehnice privind alcătuirea şi executarea hidroizolaţiei cu folie din PVC plastifiat la acoperişuri" (C 217-93);
- "Instrucţiuni tehnice pentru utilizarea foliilor de bitum aditivat la hidroizolaţiile acoperişurilor" (C 246-93).
3.52.Alte soluţii (de exemplu peliculizare) se pot aplica în baza unor agremente tehnice, norme tehnice de produs, mărci de fabricaţie acceptate etc.
3.53.Standardele de referinţă pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor eferente izolării din punct de vedere acustic sunt:
- "Instrucţiuni tehnice pentru proiectarea şi executarea măsurilor de protecţie acustică şi antivibrativă la clădiri industriale" (P 121-89);
- "Instrucţiuni tehnice pentru proiectarea şi executarea măsurilor de protecţie acustică şi antivibrativă la clădiri civile, social-culturale şi tehnico administrative" (P 122-89):
- "Instrucţiuni tehnice pentru proiectarea şi executarea sălilor de audiţie publică din punct de vedere acustic" (P 123-89);
- "Normativ privind proiectarea şi executarea măsurilor de izolare tonică şi a tratamentelor acustice în clădiri" (C 125-87).
3.54.În raport cu exigenţele specifice funcţiunii fiecărei lucrări. în baza caietelor de sarcini elaborate de proiectant cu avizul beneficiarului se pot adopta soluţii care sunt reglementate prin agremente tehnice.


