Capitolul 2 - 2. Cerinţe fundamentale - Normativ din 2023 privind proiectarea şi verificarea construcţiilor din lemn - Indicativ NP 005-2022
M.Of. 136 bis
În vigoare Versiune de la: 19 Martie 2023
CAPITOLUL 2:2. Cerinţe fundamentale
(1)Această reglementare tehnică conţine prevederi pentru proiectarea construcţiilor cu structură din lemn, în vederea îndeplinirii cerinţei fundamentale "rezistenţă mecanică şi stabilitate".
(2)Pentru îndeplinirea cerinţei fundamentale "rezistenţă mecanică şi stabilitate" se aplică reglementările tehnice specifice, împreună cu prevederile suplimentare date în această reglementare tehnică.
(3)Construcţiile cu structura din lemn se proiectează astfel încât să preia toate acţiunile din timpul execuţiei sau exploatării, pentru stări limită ultime şi stări limită de serviciu, în acord cu prevederile codului de proiectare CR 0.
(4)Greutăţile specifice ale materialelor de construcţie, greutăţile proprii ale elementelor de construcţie şi încărcările utile pentru clădiri se stabilesc conform SR EN 1991-1-1.
(5)Încărcările din zăpadă se stabilesc conform prevederilor codului de proiectare CR 1-1-3.
(6)Încărcările din vânt se stabilesc conform prevederilor codului de proiectare CR 1-1-4.
(7)Proiectarea structurilor din lemn la acţiuni verticale şi orizontale din gruparea fundamentală (altele decât cea seismică) se face conform prevederilor SR EN 1995-1-1.
(8)Proiectarea structurilor din lemn la acţiunea seismică se realizează conform prevederilor codului de proiectare P 100-1 şi normativului NP 005.
(9)Proiectarea structurilor din lemn la acţiunea focului se face conform prevederilor SR EN 1995-1-2.
(10)Cerinţa fundamentală (cerinţa de limitare a degradărilor) pentru proiectarea construcţiilor cu structura de lemn şi starea limită asociată (Starea Limită de Serviciu SLS) pentru acţiuni verticale şi orizontale din gruparea fundamentală (altele decât cea seismică) sunt definite în Anexa B.
(11)Cerinţa fundamentală (cerinţa de limitare a degradărilor) pentru proiectarea construcţiilor cu structura de lemn şi starea limită asociată (Starea Limită de Serviciu SLS) pentru acţiunea seismică sunt definite în codul de proiectare P 100-1.