Partea 2 - 1. Generalităţi - Normativ din 2023 privind proiectarea şi verificarea construcţiilor din lemn - Indicativ NP 005-2022
M.Of. 136 bis
În vigoare Versiune de la: 19 Martie 2023
PARTEA 2:
CAPITOLUL 1:1. Generalităţi
SUBCAPITOLUL 1:1.1. Obiect şi domeniu de aplicare
(1)Prezenta normă se aplică la proiectarea clădirilor cu structura realizată din lemn natural, lemn masiv, lemn lamelat încleiat (glulam), lemn lamelat din fâşii subţiri de furnir (LVL), plăci cu fibre dublu orientate (OSB), placaj, plăci fibrolemnoase (PFL), plăci din aşchii din lemn (PAL), panouri cu lamele încrucişate (CLT) şi alte produse derivate din lemn.
(2)Cerinţele de calitate minime pentru construcţii, stabilite prin această reglementare tehnică, se asigură pe întreaga durată de existenţă a construcţiei.
(3)Prevederile prezentei norme trebuie interpretate ca având caracter minimal, dar obligatoriu. De la caz la caz, proiectanţii de structuri pot aplica şi alte metode de calcul şi pot lua şi alte măsuri constructive în vederea obţinerii nivelului de siguranţă dorit.
(4)Prevederile acestei norme se adresează proiectanţilor, executanţilor de lucrări, specialiştilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor atestaţi/autorizaţi în condiţiile legii, precum şi organismelor de verificare şi control (verificarea şi/sau expertizarea proiectelor, precum şi verificarea, controlul şi/sau expertizarea lucrărilor).
(5)Prevederile acestei reglementări tehnice reflectă nivelul de cunoaştere la data elaborării acesteia în ceea ce priveşte acţiunile, principiile şi regulile de calcul şi alcătuire ale construcţiilor, precum şi performanţele şi cerinţele privind construcţiile şi produsele pentru construcţii utilizate.
(6)La proiectarea elementelor de construcţie din lemn, pentru asigurarea durabilităţii acestora în exploatare, se vor avea în vedere atât regimul expunerii la intemperii şi la umiditate, cât şi condiţiile specifice de exploatare. În funcţie de aceşti factori, în proiectele de execuţie se stabilesc:
specia utilizată şi clasa de rezistenţă a lemnului;
modul de alcătuire a elementelor de construcţie;
măsurile de prezervare necesare.
SUBCAPITOLUL 2:1.2. Structura codului
(1)Structura normativului privind proiectarea şi verificarea construcţiilor din lemn, indicativ NP 005-2022, este următoarea:
a)_
1.Generalităţi
2.Cerinţe fundamentale
3.Reguli pentru proiectarea structurilor din lemn
4.Proiectarea structurilor din lemn
5.Prevederi constructive pentru proiectarea structurilor de lemn
6.Reguli generale pentru prezervarea elementelor, subansamblurilor şi a construcţiilor din lemn împotriva biodegradării, umezelii, focului şi măsuri de protecţie contra transferului termic şi acustic
b)_
- Anexa A. Rezistenţe caracteristice ale lemnului la diverse solicitări
- Anexa B. Verificarea deplasărilor laterale ale structurilor
- Anexa C. Soluţii constructive pentru noduri la cadre spaţiale din lemn
- Anexa D. Scheme funcţionale pentru structuri de tip hală
- Anexa E. Proprietăţi mecanice ale elementelor de îmbinare (tije şi conectori)
- Anexa F. Aspecte privind calculul elementelor din CLT
(2)Capitolele 1-6 au caracter normativ. Anexele A, C - F au caracter informativ. Anexa B are caracter obligatoriu.
SUBCAPITOLUL 3:1.3. Definiţii generale
(1)Din punct de vedere al raportului dimensiunilor geometrice, elementele de construcţie din lemn se clasifică în:
1._
a)elemente lineare (bare), la care lungimea elementului este sensibil mai mare în comparaţie cu dimensiunile secţiunii transversale (grinzi simple sau compuse, stâlpi);
b)structuri plane, la care una dintre dimensiunile elementului este sensibil mai mică decât celelalte două, şi care pot prelua forţe în planul acestora (grinzi cu zăbrele, cadre, arce etc.). Pentru asigurarea stabilităţii în plan transversal faţă de planul elementului se vor lua măsuri suplimentare de rigidizare şi de contravântuire;
c)structuri spaţiale, dezvoltate tridimensional care preiau încărcări pe trei direcţii.
2.În prezenta reglementare tehnică, construcţiile şi elementele de construcţie din lemn se clasifică, în funcţie de durata de exploatare în construcţii definitive şi provizorii. În categoria elementelor şi construcţiilor provizorii sunt incluse: elementele din lemn destinate cofrajelor, eşafodaje şi susţineri, precum şi construcţiile demontabile/remontabile care au durata de exploatare pe un amplasament sub doi ani. Pentru sprijinirile simple, temporare, din lemn, se aplica prevederile normativului privind proiectarea geotehnică a lucrărilor de susţinere, indicativ NP 124-2010, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului nr. 2689/2010.
(2)Din punct de vedere al condiţiilor în care se exploatează elementele de construcţie din lemn, clasele de exploatare se definesc conform SR EN 1995-1-1.
(3)În capitolul 2 sunt utilizaţi următorii termeni:
Amplasament: localizarea în teritoriu a unei activităţi, prin precizarea unei porţiuni de teren care urmează a fi organizat spaţial, corespunzător unei anumite funcţionalităţi.
Clădire: construcţie supraterană şi, după caz, subterană, având încăperi care servesc la adăpostirea oamenilor, materialelor etc.
Lemn natural: elemente de lemn neprelucrate (buşteni, bile, manele, prăjini etc.)
Lemn masiv: elemente de lemn prelucrate în diverse sortimente (scânduri, dulapi, grinzi etc.)
Lemn lamelat încleiat (glulam): element structural din lemn compus din cel puţin două laminări în esenţă paralele care pot cuprinde una sau două plăci, una sau două părţi, cu grosimi finite de la 6 mm până la 45 mm (inclusiv).
Lemn masiv încleiat: element de lemn pentru construcţii cu dimensiuni totale ale secţiunii transversale de maximum 280 mm constituit din două până la 5 lamele de obicei paralele, încleiate, cu aceeaşi clasa de rezistenţă sau clasă de rezistenţă specifică producătorului şi o grosime a lamelei finite mai mare de 45 mm şi mai mică de 85 mm inclusiv.
Bloc de lemn lamelat încleiat: element de construcţie care are secţiune transversală dreptunghiulară masivă şi care cuprinde două sau mai multe componente glulam, încleiate între ele cu un adeziv destinat umplerii rosturilor de încleiere.
Lemn lamelat încrucişat (CLT): produs din lemn structural compus din cel puţin trei straturi, dintre care cel puţin trei trebuie lipite ortogonal, cuprinzând straturi de lemn sau straturi de panouri pe bază de lemn.
Panouri din lemn: panouri structurale tip ramă din osatură din dulapi de lemn ecarisat şi placă structurală colaborantă din lemn, fixată cu cuie sau şuruburi de dulapii de lemn.
Cherestea de furnir laminat (LVL): produs realizat din încleierea mai multor foi de furnir aşezate cu fibrele orientate în aceeaşi direcţie.
Plăci cu fibre dublu orientate (OSB): panou pe bază de lemn format dintr-o placă multistratificată realizată din fire de lemn de formă şi grosime predeterminate împreună cu un liant. Foile din straturile externe sunt aliniate şi paralele cu lungimea sau lăţimea plăcii; fibrele din stratul sau straturile centrale pot fi orientate aleatoriu sau aliniate, în general, în unghi drept cu foile straturilor externe.
PAL (Plăci din Aşchii de Lemn): panou pe bază de lemn fabricat sub presiune şi căldură din particule de lemn (fulgi de lemn, aşchii, rumeguş şi similare) şi/sau alt material lignocelulozic sub formă de particule (stupi de in, şapte de cânepă, fragmente de bagas şi similare) cu adaos de adeziv.
PFL (Plăci din Fibre de Lemn): panou pe bază de lemn format dintr-un ansamblu de straturi lipite împreună cu direcţia fibrelor în straturi adiacente de obicei în unghi drept.
(4)În capitolul 3 definiţiile termenilor utilizaţi sunt conform SR EN 1995-1-1.
(5)În capitolele 4 şi 5 sunt utilizaţi următorii termeni:
Structură de tip hală: structură cu una sau mai multe deschideri şi cu multiple travee, cu regim de înălţime parter.
Perete (perete structural): element structural vertical care susţine alte elemente, la care raportul dimensiunilor laturilor secţiunii transversale l / b > = 4.
Sistem structural tip pereţi: sistem structural în care pereţii verticali preiau încărcările verticale şi orizontale.
Sistem structural tip cadru: sistem structural în care încărcările verticale cât şi cele orizontale sunt preluate de cadrele spaţiale.
Structuri mixte: structuri ale căror elemente structurale sunt realizate din material lemnos şi din alte tipuri de materiale de construcţie (metal, beton) şi structuri duale alcătuite din cadre şi pereţi din lemn.
Cadru transversal/longitudinal: ansamblu structural spaţial, alcătuit din stâlpi şi grinzi legate rigid la noduri, cu rolul de a prelua încărcări verticale şi orizontale.
Cadre spaţiale: ansambluri structurale formate din stâlpi şi grinzi de cadru, dispuse pe mai multe direcţii şi niveluri, având diferite scheme statice (cadre cu noduri rigide, noduri semirigide, noduri articulate).
Nod: zona de legătură dintre stâlpii şi grinzile structurilor tip cadru, inclusă între secţiunile transversale de la limita acestor elemente.
Nod interior: nod în care intră două grinzi în direcţia de calcul şi două grinzi în direcţie transversală.
Nod de capăt: nod în care intră o singură grindă în direcţia de calcul.
Nod exterior: nod în care intră cel mult o grindă transversală direcţiei de calcul.
Noduri articulate: noduri care nu prezintă rigiditate sau au o rigiditate la rotire foarte mică.
Noduri rigide: noduri cu rigiditate foarte mare la rotire, care pot transmite momente.
Sistem de contravântuire: sistem structural alcătuit din elemente lineare sau din elemente de suprafaţă, cu rol de a asigura stabilitatea spaţială a construcţiei şi de a prelua încărcări orizontale.
Îmbinări cu tije: îmbinări realizate cu elemente metalice (cuie, şuruburi, buloane, dornuri etc.), încărcate perpendicular pe axă.
Zonă nedisipativă (zonă elastică): capacitatea unei părţi structurale sau a unui mijloc de îmbinare de a rămâne în domeniul elastic de comportare.
Zonă disipativă (zonă critică sau zonă potenţial inelastică): parte a unei structuri unde se aşteaptă să se dezvolte deformaţii inelastice, şi care are o capacitate ridicată de disipare a energiei.
Conector: piesă metalică cu diverse forme, folosită pentru fixarea (ancorarea) elementelor de lemn (stâlpi, grinzi, cosoroabe, pereţi de case din lemn etc.) între ele sau pe structuri din beton sau oţel.
Îmbinare: ansamblu de conectori şi tije.
Tije: (elemente de tip) şuruburi, cuie, buloane, tije filetate, dornuri, capse.
SUBCAPITOLUL 4:1.4. Unităţi de măsură
(1)Se utilizează unităţile din Sistemul Internaţional.
(2)Pentru calcule sunt recomandate următoarele unităţi de măsură:
- Eforturi şi încărcări: N;
- Eforturi şi încărcări distribuite liniar: N/mm;
- Eforturi şi încărcări distribuite pe suprafaţă: N/mm2;
- Masa: kg;
- Masa specifică (densitate): kg/m3;
- Lungime: m;
- Arie: m2;
- Volum: m3;
- Greutate specifică: kN/m3;
- Eforturi unitare şi rezistenţe: N/mm2 (MPa);
- Momente (încovoietoare, de torsiune etc.): Nm.
SUBCAPITOLUL 5:1.5. Simboluri
(1)Se preiau toate simbolurile din normativele de referinţă SR EN 1995-1-1 şi SR EN 1995-1-2.
(2)Simboluri folosite în capitolul 3 sunt următoarele:
Ed valoarea de proiectare a efortului în combinaţia de proiectare cea mai defavorabilă, ţinând seama şi de efectele de ordinul 2, atunci când acestea sunt semnificative;
Rd valoarea corespunzătoare a capacităţii de rezistenţă a elementului, calculată cu valorile de proiectare ale rezistenţelor materialelor, pe baza modelelor mecanice specifice tipului de element structural.
(3)Simboluri folosite în capitolul 4:
FEd valoarea de proiectare asociată mecanismului de disipare de energie, N;
F'Ed valoarea efortului rezultat din calculul structural în combinaţia seismică de proiectare, N;
Fv,Rd(d) valoarea de calcul a capacităţii de rezistenţă a zonelor disipative, N;
Betasd factor de degradare a rezistenţei zonelor disipative sub acţiuni ciclice;
kmod factor care ţine seama de modificarea duratei încărcării şi a conţinutului de umiditate a lemnului, conform SR EN 1995-1-1;
GammaM coeficient parţial aplicat proprietăţilor materialului, ce ţine seama şi de aproximări de model şi variaţii dimensionale, conform SR EN 1995-1-1;
Fv,Rk valoarea caracteristică a capacităţii de rezistenţă pentru un plan de forfecare a unui element de tip tijă, conform SR EN 1995-1-1, N;
nf numărul de planuri de forfecare al îmbinării disipative;
nt numărul de tije din îmbinare;
GammaRd factor de suprarezistenţă;
F'v,Rk(d) valoarea caracteristică a capacităţii de rezistenţă a componentei îmbinării cu comportare ductilă (mod de cedare în tije metalice) pentru îmbinări lemn-lemn şi lemn-metal, pentru un plan şi două planuri de forfecare a unui element de tip tijă, conform SR EN 1995-1-1, N;
F'v,Rk(nd) valoarea caracteristică a capacităţii de rezistenţă a componentei îmbinării cu comportare neductilă (mod de cedare în lemn) pentru îmbinări lemn-lemn şi lemn-metal, pentru un plan şi două planuri de forfecare a unui element de tip tijă, conform SR EN 1995-1-1, N;
Fv,Rd(nd) valoarea de calcul a capacităţii de rezistenţă a zonelor nedisipative de tip îmbinare, N;
FRd(nd) valoarea de calcul a capacităţii de rezistenţă a zonelor nedisipative de tip element din lemn, N;
fi,d valoarea de calcul a rezistenţei la solicitarea "i";
Si caracteristica secţională pentru solicitarea "i" (arie, modul de rezistenţă), în mm2 sau mm3;
(4)Simboluri folosite în anexa B:
drSLS deplasarea relativă de nivel sub acţiunea efectelor grupării fundamentale asociate SLS, determinată prin calcul static elastic, mm;
dr,admSLS valoarea admisibilă a deplasării relative de nivel, mm;
dr,admSLS valoarea admisibilă a deplasării relative de nivel, mm;
h înălţime de nivel, m;
H înălţime totală a clădirii, m.
SUBCAPITOLUL 6:1.6. Documente de referinţă
(1)Documentele de referinţă sunt cele din Tabelul 1.1 şi cele Tabelul 1.2.
1.Tabelul 1.1 Reglementări tehnice de referinţă
Nr. crt. | Reglementare tehnică |
1. | Cod de proiectare. Bazele proiectării construcţiilor, indicativ CR 0-2012, aprobat prin ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului nr. 1530/2012, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare în acest document cod de proiectare CR 0. |
2. | Cod de proiectare seismică, partea I, prevederi de proiectare pentru clădiri, indicativ P 100-1/2013, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 2465/2013, cu modificările ulterioare, denumit în continuare în prezentul document cod de proiectare P 100-1. |
3. | Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii zăpezii asupra construcţiilor, indicativ CR 1-1-3/2012, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului nr. 1655/2012, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare în prezentul document cod de proiectare CR 1-1-3. |
4. | Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii vântului asupra construcţiilor, indicativ CR 1-1-4/2012, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului nr. 1751/2012, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare în prezentul document cod de proiectare CR 1-1-4. |
5. | Instrucţiuni tehnice privind manipularea livrarea, depozitarea, transportul şi montarea în construcţii a tâmplăriei din lemn, indicativ C 199-1979, aprobate prin Decizia preşedintelui Institutului Central de Cercetare Proiectare şi Directivare în Construcţii I.C.C.P.D.C. nr. 1301/16/03.08.1979 completată prin decizia preşedintelui Institutului Central de Cercetare Proiectare şi Directivare în Construcţii I.C.C.P.D.C. nr. 17/06.04.1987. |
6. | Instrucţiuni tehnice privind proiectarea executarea şi recepţionarea pereţilor despărţitori din panouri prefabricate pe bază de produse lemnoase, indicativ P 113-1981, aprobate prin Decizia preşedintelui Institutului Central de Cercetare Proiectare şi Directivare în Construcţii I.C.C.P.D.C. nr. 130/30.10.1981. |
7. | Îndrumător privind utilizarea în construcţii a plăcilor din aşchii de lemn şi a plăcilor din fibre de lemn, indicativ C 36-1986, aprobat prin Decizia preşedintelui Institutului Central de Cercetare Proiectare şi Directivare în Construcţii I.C.C.P.D.C. nr. 47/10.12.1986. |
8. | Îndrumător privind realizarea şi utilizarea la pereţii despărţitori a panourilor de perete demontabil, indicativ P 113/1-1994, aprobat prin ordinul ministrului lucrărilor publice şi amenajări teritoriului nr. 18/N/1994. |
9. | Specificaţie tehnică privind protecţia elementelor de construcţii din lemn împotriva agenţilor agresivi. Cerinţe, criterii de performanţă şi măsuri de prevenire şi combatere, indicativ ST 049-2014, aprobată prin ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 713/2022. |
10. | Ghid privind calculul şi alcătuirea constructivă a planşeelor compuse lemn-beton la clădiri vechi şi noi, indicativ GP 116-2011, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului nr. 1775/2012 |
11. | Normativ general privind calculul transferului de masă (umiditate) prin elementele de construcţie, indicativ C107/6-2002, aprobat prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 1063/2002 |
12. | Metodologia de calcul al performanţei energetice a clădirilor, indicativ Mc 001-2022, aprobată prin ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 16/2023, denumită în continuare în acest document metodologie de calcul Mc 001. |
13. | Normativ privind acustică în construcţii şi zone urbane, indicativ C 125-2013, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 3384/2013, denumit în continuare în acest document normativ C 125. |
14. | Normativ privind proiectarea fundaţiilor de suprafaţă, indicativ NP 112-2014, aprobat prin ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2352/2014, denumit în continuare în acest document normativ NP 112. |
15. | Normativ privind proiectarea geotehnică a fundaţiilor pe piloţi, indicativ NP 123-2022, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 2405/2022, denumit în continuare în acest document normativ NP 123. |
16. | Normativ privind documentaţiile geotehnice pentru construcţii, indicativ NP 074-2022, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 27/2023. |
2.Tabelul 1.2 Standarde române de referinţă
Nr. crt. | Indicativ | Titlu |
1. | SR EN 1990 | Eurocod: Bazele proiectării structurilor |
2. | SR EN 1991-1-1 | Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-1: Acţiuni generale. Greutăţi specifice, greutăţi proprii, încărcări utile pentru clădiri |
3. | SR EN 1991-1-3 | Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1 -3: Acţiuni generale. Încărcări date de zăpadă |
4. | SR EN 1991-1-4 | Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-4: Acţiuni generale - Acţiuni ale vântului |
5. | SR EN 1991-1-5 | Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-5: Acţiuni generale - Acţiuni termice |
6. | SR EN 1991-1-6 | Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-6: Acţiuni generale. Acţiuni pe durata execuţiei |
7. | SR EN 1991-1-7 | Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1 -7: Acţiuni generale. Acţiuni accidentale |
8. | SR EN 1992-4 | Eurocod 2. Proiectarea structurilor de beton. Partea 4: Proiectarea prinderilor pentru beton |
9. | SR EN 1995-1-1 | Eurocod 5: Proiectarea structurilor de lemn. Partea 1-1: Generalităţi. Reguli comune şi reguli pentru clădiri |
10. | SR EN 1995-1-2 | Eurocod 5: Proiectarea structurilor de lemn. Partea 1-2: Generalităţi. Calculul structurilor la foc |
11. | SR EN 1992-1-1 | Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru clădiri |
12. | SR EN 1993-1-1 | Eurocod 3: Proiectarea structurilor din oţel. Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru clădiri. Anexa naţională |
13. | SR EN 323 | Plăci pe bază de lemn. Determinare a masei volumice |
14. | SR EN 317 | Plăci de aşchii şi plăci de fibre. Determinare a umflării în grosime după imersie în apă |
15. | SR EN 312 | Plăci de aşchii de lemn. Cerinţe |
16. | SR EN 594 | Structuri de lemn. Metode de încercare. Rezistenţa la solicitări axiale în plan şi rigiditatea panourilor pentru pereţi cu structură de lemn |
17. | SR EN 622-2 | Plăci de fibre. Condiţii. Partea 2: Condiţii pentru plăci dure |
18. | SR EN 622-3 | Plăci de fibre. Condiţii. Partea 3: Condiţii pentru plăci semidure |
19. | SR EN 622-4 | Plăci de fibre. Cerinţe. Partea 4: Cerinţe pentru plăci moi |
20. | SR EN 622-5 | Plăci de fibre. Condiţii. Partea 5: Condiţii pentru plăci obţinute prin procedeul uscat (MDF) |
21. | SR EN 15228 | Lemn pentru construcţii. Lemn pentru construcţii tratat cu un produs de protecţie împotriva atacurilor biologice |
22. | SR EN 335 | Durabilitatea lemnului şi a produselor pe bază de lemn. Clase de utilizare: definiţii, aplicaţie pentru lemnul masiv şi produsele pe bază de lemn |
23. | SR EN 350 | Durabilitatea lemnului şi a produselor derivate din lemn. Încercarea şi clasificarea durabilităţii lemnului şi a produselor derivate din lemn la agenţi biologici |
24. | SR EN 460 | Durabilitatea lemnului şi a materialelor derivate din lemn. Durabilitatea naturală a lemnului masiv. Ghid de condiţii referitoare la durabilitatea lemnului pentru anumite utilizări, conform claselor de risc |
25. | SR EN 351-1 | Durabilitatea lemnului şi a produselor pe bază de lemn. Lemn masiv tratat cu produs de protecţie. Partea 1: Clasificarea penetrării şi retenţiei produselor de protecţie |
26. | SR EN 927-1 | Vopsele şi lacuri. Produse de vopsire şi sisteme de vopsire pentru lemn în exterior. Partea 1: Clasificare şi selecţie |
27. | SR EN 13183-1 | Conţinutul de umiditate al unei piese de cherestea. Partea 1: Determinare prin metoda de uscare |
28. | SR EN 13183-2 | Conţinutul de umiditate al unei piese de cherestea. Partea 2: Determinare prin metoda rezistenţei electrice |
29. | SR EN 1927-1 | Clasificarea calitativă a lemnului rotund de răşinoase. Partea 1: Molid şi brad |
30. | SR EN 1927-2 | Clasificarea calitativă a lemnului rotund de răşinoase. Partea 2: Pin |
31. | SR EN 1927-3 | Clasificarea calitativă a lemnului rotund de răşinoase. Partea 3: Larice şi Duglas |
32. | SR EN 1316-1 | Lemn rotund de foioase. Clasificare calitativă. Partea 1: Stejar şi fag |
33. | SR EN 1316-2 | Lemn rotund de foioase. Clasificare calitativă. Partea 2: Plop |
34. | SR EN 1611-1 | Cherestea. Clasificare după aspect a lemnului de răşinoase. Partea 1: Molid, brad, pin şi Duglas European |
35. | SR EN 975-1 | Cherestea. Clasificare după aspect a lemnului de foioase. Partea 1: Stejar şi fag |
36. | SR EN 844 | Lemn rotund şi cherestea. Terminologie |
37. | SR EN 1313-1 | Lemn rotund şi cherestea. Abateri admisibile şi dimensiuni preferenţiale. Partea 1: Cherestea de răşinoase |
38. | SR EN 1438 | Simboluri pentru lemn şi pentru produsele pe bază de lemn |
39. | SR EN 14250 | Structuri de lemn. Cerinţe pentru produse referitoare la elemente de structură prefabricate, asamblate cu elemente de fixare cu placă metalică ambutisată |
40. | SR EN 14229 | Lemn pentru construcţii. Stâlpi de lemn pentru linii aeriene |
41. | SR EN 1363-1 | Încercări de rezistenţă la foc. Partea 1: Cerinţe generale |
42. | SR EN 13501-1 | Clasificare la foc a produselor şi elementelor de construcţie. Partea 1: Clasificare folosind rezultatele încercărilor de reacţie la foc |
43. | SR EN 13501-2 | Clasificare la foc a produselor şi elementelor de construcţie. Partea 2: Clasificare folosind rezultatele încercărilor de rezistenţă la foc, cu excepţia produselor utilizate în instalaţiile de ventilare |
44. | SR EN 1365-3 | Încercări de rezistenţă la foc pentru elemente de construcţii portante. Partea 3: Grinzi |
45. | SR EN 13823 | Încercări de reacţie la foc ale produselor pentru construcţii. Produse pentru construcţii, cu excepţia îmbrăcămintei de pardoseală, expuse acţiunii termice a unui singur obiect care arde |
46. | SR EN ISO 1182 | Încercări de reacţie la foc ale produselor. Încercarea de incombustibilitate |
47. | SR EN ISO 9239-1 | Încercări de reacţie la foc ale produselor pentru pardoseli. Partea 1: Determinarea comportării la foc cu ajutorul unei surse de căldură radiantă |
48. | SR EN 1309-1 | Lemn rotund şi cherestea. Metodă de măsurare a dimensiunilor. Partea 1: Cherestea |
49. | SR EN 1309-2 | Lemn rotund şi cherestea. Metodă de măsurare a dimensiunilor. Partea 2: Lemn rotund. Cerinţe pentru măsurare şi regulile de calcul al volumului |
50. | SR EN 1309-3 | Lemn rotund şi cherestea. Metode de măsurare. Partea 3: Caracteristici şi degradări biologice |
51. | SR EN 1312 | Lemn rotund şi cherestea. Determinarea volumului unui lot de cherestea |
52. | SR EN 336 | Lemn pentru construcţii. Dimensiuni, abateri admisibile |
53. | SR EN 14081-1+A1 | Structuri de lemn. Lemn pentru construcţii cu secţiune dreptunghiulară, sortat după rezistenţă. Partea 1: Cerinţe generale |
54. | SR EN 14358 | Structuri de lemn. Determinarea şi verificarea valorilor caracteristice |
55. | SR EN 338 | Lemn pentru construcţii. Clase de rezistenţă |
56. | SR EN 301 | Adezivi de natură fenolică şi aminoplastă pentru structuri portante de lemn. Clasificare şi cerinţe de performanţă |
57. | SR EN 14080 | Structuri de lemn. Lemn lamelat încleiat şi lemn masiv încleiat. Cerinţe |
58. | SR EN 14279+A1 | Lemn stratificat (LVL). Definiţii, clasificare şi specificaţii |
59. | SR EN 14374 | Structuri de lemn. LVL (Lemn stratificat). Cerinţe |
60. | SR EN 408+A1 | Structuri de lemn. Lemn masiv şi lemn lamelat încleiat. Determinarea anumitor proprietăţi fizice şi mecanice |
61. | SR EN 26891 | Structuri de lemn. Îmbinări cu elemente mecanice de fixare. Principii generale pentru determinarea caracteristicilor de rezistenţă şi deformare |
62. | SR EN 383 | Structuri de lemn. Metode de încercare. Determinarea caracteristicilor de strivire locală şi a portanţei locale a elementelor de asamblare tip tijă |
63. | SR EN 409 | Structuri de lemn. Metode de încercare. Determinarea momentului plastic al elementelor de fixare |
64. | SR EN 912 | Organe de asamblare pentru lemn. Specificaţii pentru piese de fixare pentru lemn |
65. | SR EN 1075 | Structuri de lemn. Metode de încercare. Îmbinări realizate cu elemente de fixare tip placă metalică cu dinţi realizaţi prin ştanţare |
66. | SR EN 1380 | Structuri de lemn. Metode de încercare. Cuie pentru îmbinări de rezistenţă, şuruburi, buloane şi dornuri |
67. | SR EN 1381 | Structuri de lemn. Metode de încercare. Îmbinări de rezistenţă cu scoabe |
68. | SR EN 1382 | Structuri de lemn. Metode de încercare. Rezistenţa la smulgere a elementelor de fixare în lemn |
69. | SR EN 1383 | Structuri de lemn. Metode de încercare. Rezistenţa la trecerea prin lemn a capului elementelor de fixare |
70. | SR EN 13271 | Organe de fixare pentru lemn. Valori caracteristice pentru capacitatea de rezistenţă şi pentru modulul de alunecare pentru îmbinări cu piese de fixare |
71. | SR EN 13986+A1 | Plăci pe bază de lemn destinate construcţiei. Caracteristici, evaluarea conformităţii şi marcare |
72. | SR EN 14545 | Structuri de lemn. Piese de fixare. Cerinţe |
73. | SR EN 14592+A1 | Structuri de lemn. Elemente de fixare tip tijă. Cerinţe |
74. | SR EN 16798-1 | Performanţa energetică a clădirilor. Ventilarea clădirilor Partea 1: Parametrii ambientali pentru proiectare şi evaluarea performanţei energetice a clădirilor, privind calitatea aerului interior, confortul termic, iluminatul şi acustica. Modul M1-6. |
75. | SR EN ISO 8970 | Structuri de lemn. Încercarea îmbinărilor realizate cu organe de asamblare. Cerinţe referitoare la densitatea lemnului |
76. | STAS 10164-92 | Plăci din aşchii de lemn. Plăci antiseptizate şi ignifugate |
77. | STAS 10805-86 | Plăci din aşchii de lemn. Plăci şpăcluite, emailate şi texturate |
78. | STAS 8616-80 | Plăci din fibre de lemn. Plăci fonoabsorbante |
79. | STAS 8561-80 | Plăci din fibre de lemn. Panouri stratificate |
80. | STAS 1040-85 | Lemn rotund de răşinoase pentru construcţii. Manele şi prăjini |
81. | STAS 3416-75 | Lemn rotund pentru piloţi |
82. | STAS 4342-85 | Lemn rotund de foioase pentru construcţii |
83. | STAS 1452-80 | Şuruburi cu filet pentru lemn. Şurub cu cap înecat, crestat. Dimensiuni |
84. | STAS 1453-80 | Şuruburi cu filet pentru lemn. Şurub cu cap semiînecat crestat. Dimensiuni |
85. | STAS 1454-80 | Şuruburi cu filet pentru lemn. Şurub cu cap hexagonal. Dimensiuni |
86. | STAS 1455-80 | Şuruburi cu filet pentru lemn. Şurub cu cap pătrat. Dimensiuni |
87. | STAS 2111-90 | Cuie din sârmă de oţel |
88. | STAS 2925-86 | Protecţia lemnului din construcţii împotriva atacului ciupercilor şi insectelor xilofage |
89. | SR EN 16351 | Structuri din lemn. CLT (Lemn lamelat încrucişat). Cerinţe |
90. | SR EN ISO 13788 | Performanţa higrotermică a componentelor şi elementelor de construcţie. Temperatura superficială interioară pentru evitarea umidităţii superficiale critice şi a condensului interior. Metode de calcul |
91. | SR EN 16798-1 | Performanţa energetică a clădirilor. Ventilarea clădirilor. Partea 1: Parametrii ambientali pentru proiectare şi evaluarea performanţei energetice a clădirilor, privind calitatea aerului interior, confortul termic, iluminatul şi acustica. Modul M1-6 |
92. | SR EN 350 | Durabilitatea lemnului şi a produselor pe bază de lemn. Testarea şi clasificarea durabilităţii la agenţii biologici a lemnului şi a materialelor pe bază de lemn |
93. | SR EN 335 | Durabilitatea lemnului şi a produselor pe bază de lemn - Clase de utilizare: definiţii, aplicare la lemn masiv şi produse pe bază de lemn |
94. | SR EN 460 | Durabilitatea naturală a lemnului masiv - Ghid pentru cerinţele de durabilitate pentru lemnul care urmează să fie utilizat în clasele de pericol |
95. | SR EN 599-1 | Durabilitatea lemnului şi a produselor pe bază de lemn - Eficacitatea conservanţilor preventivi ai lemnului determinată prin teste biologice - Partea 1: Specificaţii în funcţie de clasa de utilizare |
96. | SR EN 599-2 | Durabilitatea lemnului şi a produselor pe bază de lemn - Eficacitatea conservanţilor preventivi ai lemnului determinată prin teste biologice - Partea 2: Etichetare |
(2)Lista reglementărilor tehnice de referinţă dată în această reglementare tehnică, se consultă împreună cu lista documentelor normative aflate în vigoare publicată de către autorităţile de reglementare de resort.
(3)Se utilizează cele mai recente ediţii ale standardelor române de referinţă, împreună cu, după caz, anexele naţionale, amendamentele şi eratele publicate de către organismul naţional de standardizare.
CAPITOLUL 2:2. Cerinţe fundamentale
(1)Această reglementare tehnică conţine prevederi pentru proiectarea construcţiilor cu structură din lemn, în vederea îndeplinirii cerinţei fundamentale "rezistenţă mecanică şi stabilitate".
(2)Pentru îndeplinirea cerinţei fundamentale "rezistenţă mecanică şi stabilitate" se aplică reglementările tehnice specifice, împreună cu prevederile suplimentare date în această reglementare tehnică.
(3)Construcţiile cu structura din lemn se proiectează astfel încât să preia toate acţiunile din timpul execuţiei sau exploatării, pentru stări limită ultime şi stări limită de serviciu, în acord cu prevederile codului de proiectare CR 0.
(4)Greutăţile specifice ale materialelor de construcţie, greutăţile proprii ale elementelor de construcţie şi încărcările utile pentru clădiri se stabilesc conform SR EN 1991-1-1.
(5)Încărcările din zăpadă se stabilesc conform prevederilor codului de proiectare CR 1-1-3.
(6)Încărcările din vânt se stabilesc conform prevederilor codului de proiectare CR 1-1-4.
(7)Proiectarea structurilor din lemn la acţiuni verticale şi orizontale din gruparea fundamentală (altele decât cea seismică) se face conform prevederilor SR EN 1995-1-1.
(8)Proiectarea structurilor din lemn la acţiunea seismică se realizează conform prevederilor codului de proiectare P 100-1 şi normativului NP 005.
(9)Proiectarea structurilor din lemn la acţiunea focului se face conform prevederilor SR EN 1995-1-2.
(10)Cerinţa fundamentală (cerinţa de limitare a degradărilor) pentru proiectarea construcţiilor cu structura de lemn şi starea limită asociată (Starea Limită de Serviciu SLS) pentru acţiuni verticale şi orizontale din gruparea fundamentală (altele decât cea seismică) sunt definite în Anexa B.
(11)Cerinţa fundamentală (cerinţa de limitare a degradărilor) pentru proiectarea construcţiilor cu structura de lemn şi starea limită asociată (Starea Limită de Serviciu SLS) pentru acţiunea seismică sunt definite în codul de proiectare P 100-1.
CAPITOLUL 3:3. Cerinţe generale pentru proiectarea structurilor din lemn
SUBCAPITOLUL 1:3.1. Generalităţi
(1)Proiectarea structurilor din lemn trebuie să urmărească satisfacerea tuturor cerinţelor specifice de diferite naturi (funcţionale, structurale, estetice, de încadrare în mediul construit, de execuţie, de întreţinere, de reparare/consolidare etc.), în funcţie de condiţiile concrete ale amplasamentului (geotehnice, climatice, seismice, rezultate din vecinătatea cu alte construcţii etc.) şi de categoria de importanţă a construcţiei. Astfel, se asigură o comportare favorabilă în exploatare, cu un nivel controlat de siguranţă.
(2)Satisfacerea cerinţelor structurale referitoare la preluarea acţiunilor de diferite categorii se realizează prin:
a)modelarea cât mai fidelă în raport cu comportarea reală şi utilizarea unor metode de calcul adecvate pentru determinarea eforturilor şi dimensionarea elementelor structurale;
b)concepţia generală de proiectare a structurii privind mecanismul de disipare de energie;
c)respectarea prevederilor prezentului cod şi ale celorlalte reglementări tehnice sub incidenţa cărora se află realizarea construcţiei, referitoare la calculul, alcătuirea şi execuţia tuturor elementelor structurale şi nestructurale.
(3)Cerinţele de proiectare a structurilor din lemn la acţiuni verticale şi orizontale se aplică la proiectarea următoarelor tipuri de sisteme structurale:
a)structuri în cadre spaţiale;
b)structuri de tip hală;
c)structuri cu pereţi din lemn;
d)structuri mixte.
SUBCAPITOLUL 2:3.2. Cerinţe de proiectare a structurilor din lemn la acţiuni verticale şi orizontale, altele decât acţiunea seismică (gruparea fundamentală)
(1)La proiectarea construcţiilor din lemn solicitate la încărcări verticale şi orizontale, altele decât cea seismică, se controlează următoarele caracteristici ale structurii:
a)rezistenţă;
b)stabilitate;
c)rigiditate.
(2)Îndeplinirea cerinţelor de rezistenţă, stabilitate şi rigiditate se realizează simultan, ţinând cont de influenţa cumulată a acestora în comportarea de ansamblu a structurii.
(3)Verificarea componentelor structurale se face la eforturile de calcul din combinaţia cea mai defavorabilă de încărcări.
(4)Aceste structuri vor respecta reguli de proiectare generale pentru construcţii de lemn din SR EN 1995-1-1.
SUBCAPITOLUL 3:3.3. Cerinţe de proiectare a structurilor de lemn la acţiunea seismică
SECŢIUNEA 1:3.3.1. Condiţii privind comportarea structurală disipativă
(1)La proiectarea seismică a construcţiilor cu structura de lemn se controlează următoarele caracteristici ale structurii:
a)rezistenţă;
b)stabilitate;
c)rigiditate;
d)ductilitate.
(2)Îndeplinirea cerinţelor de rezistenţă, stabilitate, rigiditate şi ductilitate se realizează simultan, ţinând cont de influenţa cumulată a acestora în comportarea de ansamblu a structurii.
(3)Construcţiile cu structura de lemn pot fi proiectate pentru oricare din clasele de ductilitate, în condiţiile specificate în codul de proiectare P 100-1.
(4)La proiectarea structurilor de lemn pe baza conceptului de comportare disipativă, prezenţa factorului de comportare q conduce la structuri cu o rezistenţă redusă, care trebuie compensată printr-o bună ductilitate.
(5)Componentele structurale din zonele disipative se dimensionează la eforturile din gruparea seismică de încărcări şi trebuie să îndeplinească cerinţele care să le asigure o comportare ductilă.
(6)În componentele nedisipative trebuie prevenite deformaţiile inelastice, prin asigurarea unei suprarezistenţe faţă de cele disipative. Eforturile de calcul în componentele nedisipative se stabilesc în conformitate cu conceptul de proiectare bazat pe capacitatea de rezistenţă.
(7)Răspunsul seismic favorabil al construcţiilor proiectate pentru clasa de ductilitate DCH (clasa înaltă de ductilitate) şi DCM (clasa medie de ductilitate) este condiţionat de formarea unui mecanism cu capacitate optimă de disipare a energiei indusă de acţiunea seismică orizontală.
(8)La proiectarea structurilor din lemn, pe baza conceptului de comportare slab disipativă (pentru clasa de ductilitate DCL - clasa de ductilitate joasă), structura se bazează pe capacitatea de rezistenţă. Verificarea componentelor structurale se face la eforturile de calcul din combinaţia cea mai defavorabilă de încărcări, în mod similar cu proiectarea în gruparea fundamentală de încărcări, nefiind necesare adoptarea unor măsuri speciale de asigurare a ductilităţii.
(9)Aceste structuri vor respecta, în principal, regulile de proiectare generale pentru construcţii din lemn din SR EN 1995-1-1, împreună cu prevederile suplimentare specifice acestei clase date în acest capitol.
SECŢIUNEA 2:3.3.2. Mecanismul de disipare de energie
SUBSECŢIUNEA 0:
(1)Mecanismul cu capacitate optimă de disipare a energiei indusă de acţiunea seismică pentru clasele de ductilitatea DCM şi DCH are următoarele caracteristici:
a)deformaţiile inelastice produse în zonele disipative se realizează cu reduceri ale capacităţii de rezistenţă în urma unor cicluri ample de solicitare seismică;
b)deformaţiile inelastice se produc în zonele disipative care sunt specifice fiecărui tip de structură şi care sunt localizate în îmbinări şi conectori; alternativ, zonele disipative pot fi localizate şi în afara îmbinărilor, în elemente constructive special concepute în acest sens;
c)deformaţiile inelastice ale elementelor componente din zonele disipative sunt moderate şi distribuite uniform în ansamblul structurii;
d)elementele componente din zonele disipative au capacitate de deformare suficientă, în raport cu deformaţiile inelastice aşteptate la incidenţa cutremurului de proiectare, în condiţiile unei comportări histeretice stabile;
e)alcătuirea îmbinărilor disipative respectă prevederile codului de proiectare P 100-1;
f)elementele structurale din lemn şi îmbinările disipative rămân în domeniul de comportare elastică.
(2)Planşeele sau acoperişurile contravântuite au o comportare elastică la încărcări în planul median provenite din acţiunea seismică şi trebuie concepute ca diafragme.
(3)Infrastructura şi fundaţiile rămân în domeniul elastic.
SUBSECŢIUNEA 1:3.3.2.1. Mecanismul de disipare de energie pentru structuri în cadre şi hale
SUBSECŢIUNEA 11:3.3.2.1.1. Structuri încadrate în clase de ductilitate DCM şi DCH
(1)Obţinerea unui mecanism favorabil de disipare de energie se realizează prin dirijarea deformaţiilor inelastice în zone disipative. Zonele nedisipative sunt elementele care rămân în domeniul elastic de comportare.
(2)Zonele disipative sunt poziţionate în îmbinările dintre stâlpi şi grinzile de cadru realizate cu tije metalice şi configurate conform prevederilor codului de proiectare P 100-1.
(3)Elementele care rămân în domeniul elastic de comportare sunt elementele structurale din lemn.
SUBSECŢIUNEA 2:3.3.2.2. Mecanismul de disipare de energie pentru structuri cu pereţi din panouri de lemn
SUBSECŢIUNEA 21:3.3.2.2.2. Structuri încadrate în clasa de ductilitate DCM
(1)Obţinerea unui mecanism favorabil de disipare de energie se realizează prin dirijarea deformaţiilor inelastice în zone disipative. Zonele nedisipative sunt elementele care rămân în domeniul elastic de comportare.
(2)Zonele disipative sunt poziţionate în:
a)îmbinările dintre placaje şi elementele din lemn ale panourilor;
b)îmbinările orizontale cu conectori prevăzuţi pentru prevenirea lunecării de la baza pereţilor (care conectează pereţii de structura suport pe care reazemă);
c)îmbinările orizontale cu conectori prevăzuţi pentru prevenirea răsturnării peretului poziţionaţi la capetele pereţilor şi cei adiacenţi golurilor mari.
(3)Elementele care rămân în domeniul elastic de comportare sunt:
a)îmbinările dintre placaje şi grinzile din lemn ale planşeelor;
b)îmbinările dintre diafragme şi pereţii de sub acestea;
c)îmbinările verticale de la intersecţia pereţilor;
d)placajele şi toate elementele componente din lemn.
SUBSECŢIUNEA 22:3.3.2.2.3 Structuri încadrate în clasa de ductilitate DCH
(1)Se respectă prevederile de la structurile încadrate în DCM, cu următoarele restricţii:
a)placajele pereţilor din panouri din lemn sunt doar de tip plăci din aşchii lemnoase orientate (OSB) sau de tip plăci din placaj din lemn;
b)prinderea placajelor de elementele din lemn a pereţilor se face cu cuie sau şuruburi (folosirea capselor în acest caz nu este permisă).
SUBSECŢIUNEA 3:3.3.2.3. Mecanismul de disipare de energie pentru structuri cu pereţi din CLT
SUBSECŢIUNEA 31:3.3.2.3.4. Structuri încadrate în clasa de ductilitate DCM
(1)Obţinerea unui mecanism favorabil de disipare de energie se realizează prin dirijarea deformaţiilor inelastice în zone disipative. Zonele nedisipative sunt elementele care rămân în domeniul elastic de comportare.
(2)Zonele disipative sunt poziţionate în:
a)îmbinările orizontale cu conectori prevăzuţi pentru prevenirea lunecării de la baza pereţilor (care conectează pereţii de structura suport pe care reazemă);
b)îmbinările orizontale cu conectori prevăzuţi pentru prevenirea răsturnării peretului poziţionaţi la capetele pereţilor şi cei adiacenţi golurilor mari.
(3)Elementele care rămân în domeniul elastic de comportare sunt:
a)panourile din CLT ale pereţilor şi diafragmelor;
b)îmbinările dintre panourile diafragmelor;
c)îmbinările dintre diafragme şi pereţii de sub acestea;
d)îmbinările verticale de la intersecţia pereţilor;
e)îmbinările verticale dintre panourile componente ale unui perete (dacă acestea există).
SUBSECŢIUNEA 32:3.3.2.3.5. Structuri încadrate în clasa de ductilitate DCH
I._
(1)Se respectă prevederile de la structurile încadrate în DCM, la care se adaugă:
a)a)pentru zonele disipative: îmbinările verticale dintre panourile componente ale unui perete.
b)a)pentru elementele care rămân în domeniul elastic de comportare: îmbinările verticale dintre panourile componente ale unui perete (dacă acestea există).
II.Prevederi constructive pentru panourile de pereţi din CLT:
(2)Pereţii din CLT sunt realizaţi din mai multe panouri prinse între ele prin îmbinări verticale disipative.
(3)Lăţimea minimă a unui panou de perete este h/4, unde h este înălţimea liberă dintre niveluri. În lipsa unor prevederi specifice din codul de proiectare P 100-1 privind limitarea superioară a lăţimii unui panou de perete, aceasta se limitează la h.
(4)Împărţirea geometrică a pereţilor (cu sau fără goluri mari de ferestre) urmăreşte obţinerea unui număr cât mai mare de îmbinări verticale disipative, maximizându-se capacitatea de disipare a energiei seismice. În acest sens, se recomandă ca, pentru h > = 3 m, să se realizeze cel puţin o îmbinare verticală între panourile unui perete.
Figura 3.1 Împărţirea geometrică a pereţilor din CLT, pentru diferite tipuri de configuraţii arhitecturale
SUBSECŢIUNEA 4:3.3.2.4. Mecanismul de disipare de energie la nivelul îmbinărilor disipative
(1)Acesta se asigură prin comportarea ductilă a îmbinărilor disipative pentru toate tipurile de structuri. Prin respectarea prevederilor din subcapitolul 4.5.1 se evită următoarele:
a)cedarea neductilă prin zdrobirea lemnului din interiorul îmbinării;
b)cedarea prin smulgere a tijelor prevăzute în beton sau lemn cu care sunt fixaţi conectorii pentru prevenirea răsturnării;
c)cedarea prin rupere la forţă axială a conectorilor prevăzuţi pentru evitarea răsturnării, în secţiunea slăbită;
d)cedarea prin rupere la forţă tăietoare a conectorilor prevăzuţi pentru preluarea lunecării, în secţiunea slăbită;
e)cedarea prin forfecare locală sau în bloc a elementului din lemn, conform SR EN 1995-1-1.
SUBCAPITOLUL 4:3.4. Reguli generale pentru alcătuirea şi proiectarea elementelor şi subansamblurilor de lemn
(1)Calculul elementelor de construcţie din lemn se face pe baza principiilor generale de verificare a siguranţei construcţiilor, prin verificarea comportării corespunzătoare faţă de stările limită ce pot apărea în diferite etape (execuţie, exploatare, perioade de reparaţie).
(2)Verificarea elementelor se face ţinând seama de cele mai defavorabile ipoteze de solicitare şi de cele mai defavorabile caracteristici ale materialelor, ce pot apărea în condiţiile considerate.
(3)La calculul elementelor şi a construcţiilor din lemn se iau în considerare următoarele stări limită:
a)stări limită ultime ce corespund epuizării capacităţii de rezistenţă sau unei alte pierderi ireversibile a calităţilor necesare exploatării construcţiilor; principalele fenomene ce pot să conducă la apariţia acestora sunt:
i.ruperi de diferite naturi;
ii.pierderea stabilităţii formei sau a poziţiei;
iii.stări care implică ieşirea din lucru a construcţiei datorită unor deformaţii remanente excesive.
b)stări limită ale exploatării normale ce corespund întreruperii capacităţii de asigurare a unei exploatări normale a elementelor de construcţie; principalele fenomene ce pot să conducă la apariţia acestei categorii de stări limită sunt deplasările statice sau dinamice excesive.
(4)(5)Pentru fiecare element structural este îndeplinită condiţia:
Ed < = Rd (3.1)
exprimată în termeni de rezistenţă, unde:
Ed valoarea de proiectare a efortului în combinaţia de proiectare cea mai defavorabilă, ţinând seama şi de efectele de ordinul 2, atunci când acestea sunt semnificative;
Rd valoarea corespunzătoare a capacităţii de rezistenţă a elementului, calculată cu valorile de proiectare ale rezistenţelor materialelor, pe baza modelelor mecanice specifice tipului de element structural.
(5)(6)În afara verificărilor menţionate, prin proiectare trebuie să se asigure durabilitatea construcţiei din lemn la biodegradare printr-o alcătuire corespunzătoare şi măsuri de prezervare, conform capitolului (0), din prezenta normă.
(6)(7)Pentru proiectarea construcţiilor din lemn se adoptă măsuri şi soluţii constructive de protecţie împotriva atacului ciupercilor şi a insectelor xilofage şi de evitare a umezirii, care să aibă ca efect o conservare bună a materialului lemnos utilizat, conform capitolului (0), din prezenta normă.
(7)(8)Pentru verificarea la diferite stări limită se va lua în considerare modul real de lucru al elementelor sau al structurii în ansamblu la starea limită considerată.
(8)(9)Valoarea de proiectare a efectelor acţiunilor în secţiunea elementelor de lemn se determină cu luarea în considerare a încărcărilor conform prevederilor din codul de proiectare CR 0 "Bazele proiectării structurilor în construcţii" şi a standardelor pentru diferite categorii de încărcări.
(9)(10)Pentru construcţiile de importanţă excepţională, nominalizate de către organele abilitate prin lege, pot fi admise măsuri de asigurare la nivel superior celui din prezentul normativ şi pot fi adoptate prescripţii speciale; proiectele astfel elaborate se aprobă de către organele stabilite prin lege.
(10)(11)Efectul variaţiilor de temperatură climatică nu se ia în considerare la calculul construcţiilor din lemn. Variaţia dimensională a lemnului în lungul fibrelor la diferenţe de temperatură este mai mult redusă în comparaţie cu celelalte materiale de construcţie. Valoarea redusă a variaţiei dimensionale a lemnului în lungul fibrelor la variaţii de temperatură elimină necesitatea prevederii rosturilor de dilataţie.
(11)(12)Dacă la punerea în operă, materialul lemnos are o umiditate mare (dar maxim 20%), şi nu există posibilitatea uscării pe şantier, se adoptă soluţii constructive, măsuri de protecţie şi detalii de alcătuire care să permită ventilarea elementelor de construcţie, fără a induce în structura de rezistenţă deformaţii periculoase sau creşterea eforturilor secţionale.
(12)(13)În cazurile în care construcţiile sunt supuse acţiunii unor medii corozive pentru metal, se recomandă fie folosirea unor subansambluri structurale fără piese metalice, de exemplu cu îmbinări realizate prin încleiere, cu cuie din lemn sau cu pene elastice, fie aplicarea pe elementele metalice a unor pelicule speciale de protecţie. Elementele metalice utilizate pentru montaj sau solidarizare trebuie să permită controlul şi protecţia în timpul exploatării şi să poată fi înlocuite uşor.
(13)(14)Sistemele constructive se stabilesc astfel încât să fie asigurate execuţia şi montarea simplă. În acest scop se va folosi un număr cât mai redus de secţiuni diferite de cherestea. De asemenea, se vor prefera subansambluri constructive ce se pot prefabrica în ateliere dotate corespunzător, pe şantier executându-se numai operaţiuni de montare.
(14)(15)Pentru asigurarea comportării în exploatare a sistemelor constructive adoptate cât mai aproape de ipotezele de calcul admise, se vor respecta următoarele recomandări:
a)se vor evita îmbinările la care transmiterea eforturilor se face prin mai multe mijloace de asamblare cu rigidităţi diferite (de exemplu chertări şi tije);
b)se va urmări, pe cât posibil, o repartizare uniformă a eforturilor în toate elementele componente ale barelor compuse comprimate sau întinse, prin adoptarea unor prinderi corespunzătoare;
c)la elementele comprimate, se recomandă ca îmbinările de continuitate să fie amplasate în apropierea nodurilor şi să se realizeze transmiterea eforturilor direct prin îmbinare cap la cap; eclisele de solidarizare vor avea o lungime de cel puţin trei ori mai mare decât lăţimea elementelor înnădite şi vor fi fixate cu cel puţin două buloane cu diametrul mai mare sau egal cu 12 mm, amplasate de fiecare parte a rostului; găurile pentru buloane vor fi ovalizate pentru a asigura transmiterea directă a efortului în barele comprimate;
d)la elementele întinse, se recomandă ca eforturile să se transmită centric, evitându-se momentele datorate excentricităţii, iar îmbinările de continuitate vor fi amplasate în zonele cu solicitări reduse;
e)la grinzile cu zăbrele, barele vor fi centrate la noduri; în cazurile în care din considerente de ordin constructiv nu se pot evita prinderile excentrice, în calcul se va ţine cont de solicitările suplimentare ce apar;
f)când nu se pot folosi subansambluri prefabricate, se recomandă adoptarea unor sisteme static determinate (grinzi simplu rezemate, arce cu trei articulaţii, ferme cu zăbrele static determinate etc.).
(15)În cazul utilizării unor subansambluri prefabricate, acestea se verifică la acţiunile provenite din transport şi montaj, adoptându-se schemele statice şi grupările de încărcări corespunzătoare acestor faze de lucru.
(16)Având în vedere valoarea redusă a eforturilor suplimentare ce apar din cauza variaţiei de temperatură, a uscării sau umflării lemnului, acestea nu se iau în considerare la calculul construcţiilor din lemn.
(17)Elementele de rezistenţă cu secţiune simplă întinse din lemn trebuie să aibă aria secţiunii nete (rezultată în urma scăderii slăbirilor din secţiune) de cel puţin 4 000 mm2 şi minimum 2/3 din aria secţiunii brute. Dimensiunea minimă a secţiunii slăbite trebuie să fie de minimum 38 mm, iar a secţiunii brute de minimum 58 mm, în cazul elementelor solicitate la întindere pentru care tensiunea normală maximă depăşeşte 70% din rezistenţa de calcul la întindere.
(18)La proiectarea elementelor liniare de construcţie se recomandă respectarea rapoartele maxime indicate în Tabelul 3.1.
Tabelul 3.1 Condiţii de asigurare la flambaj lateral
Nr. crt. | Condiţii de asigurare la flambaj lateral | Raport maxim h/b |
1. | Când nu există reazeme intermediare pe latura comprimată | 4/1 |
2. | Când se asigură rigidizarea laturii comprimate cu pane sau tiranţi | 5/1 |
3. | Când se asigură rigidizarea laturii comprimate prin platelajul elementului de planşeu | 6/1 |
4. | Când se asigură rigidizarea elementului atât în zona comprimată, cât şi în zona întinsă | 9/1 |
CAPITOLUL 4:4. Proiectarea structurilor din lemn
SUBCAPITOLUL 1:4.1. Calcul structural
(1)Metodele de calcul ale sistemelor structurale din lemn se diferenţiază în funcţie de tipurile acestora, de modul în care este modelată acţiunea seismică, de particularităţile fiecărui sistem structural analizat în raport cu caracterul spaţial, dinamic şi neliniar al comportării structurale, precum şi de modul concret în care sunt efectuate verificările privitoare la condiţiile de conformare antiseismică.
(2)Deformabilitatea infrastructurii şi/sau deformabilitatea terenului trebuie considerate, dacă acestea au o influenţă semnificativă asupra răspunsului structural, conform prevederilor codului de proiectare P 100-1.
(3)Pentru proiectarea elementelor şi subansamblurilor de lemn se vor utiliza standardele SR EN 1995-1-1 şi SR EN 1995-1-2.
(4)Tipurile de îmbinări şi regulile de alcătuire a acestora sunt cele prevăzute în SR EN 1995-1-1 şi codului de proiectare P 100-1.
(5)Proiectarea structurilor de lemn va avea în vedere următoarele aspecte pentru calculul structurii:
a)geometria structurii;
b)încărcări şi combinaţii de încărcări;
c)secţiunea elementelor de lemn;
d)ductilitatea elementelor;
e)calculul la starea limită ultimă (SLU);
f)calculul la starea limită de serviciu (SLS);
g)calculul îmbinărilor şi al prinderilor în fundaţii.
(6)Proiectarea structurilor se face pentru următoarele situaţii:
a)situaţia permanentă care corespunde condiţiilor normale de utilizare a structurii;
b)situaţia tranzitorie corespunzătoare timpului când structura se află în execuţie.
(7)Elementele structurale de lemn şi îmbinările vor fi dimensionate/verificate la stările limită de rezistenţă şi stabilitate în conformitate cu prevederile din SR EN 1995-1-1 şi SR EN 1995-1-2.
(8)La structurile cu neregularităţi în plan sau pe verticală (modificări la reţeaua de stâlpi, schimbări de rigiditate, schimbări de înălţime etc.), dar care nu afectează substanţial comportarea de ansamblu a structurii, valorile factorului de comportare din codul de proiectare P 100-1 vor fi sporite cu 20%.
SUBCAPITOLUL 2:4.2. Metode de calcul
(1)Stabilirea eforturilor şi deformaţiilor din elementele structurale pentru clădiri proiectate pentru clasa de ductilitate DCH sau DCM se face prin calcul structural, utilizând una sau mai multe dintre următoarele metode de calcul:
a)metoda de calcul static liniar:
- metoda forţelor laterale statice echivalente;
- metoda calculului modal cu spectre de răspuns;
b)metoda de calcul static neliniar;
c)metoda de calcul dinamic neliniar.
(2)Stabilirea eforturilor şi deformaţiilor din elementele structurale pentru clădiri proiectate pentru clasa de ductilitate DCL se poate face printr-una dintre metodele de calcul liniar.
(3)Metodele de analiză globală a structurilor sunt:
a)analiza de ordin I (simplificată) - determinarea eforturilor de proiectare se bazează pe teoria liniarităţii geometrice, care consideră în analiză echilibrul sistemului static nedeformat. Calculul de ordinul I este de obicei o analiză liniar elastică, la care modificările de geometrie sub încărcări nu sunt luate în considerare;
b)analiza de ordinul II - determinarea eforturilor de proiectare se bazează pe teoria neliniarităţii geometrice, care consideră în analiză echilibrul sistemului static deformat. Se respectă prevederile codului de proiectare P 100-1, subcapitolul 4.6.
Efectele de ordinul II au ca bază neliniarităţile geometrice ale structurii, faptul că din momentul depăşirii unei anumite sensibilităţi laterale, deformaţiile devin destul de mari şi nu mai pot fi ignorate astfel încât starea de echilibru se exprimă pe poziţia deformată şi nu nedeformată a structurii.
Efectele de ordinul II geometrice, p-delta şi P-Delta sunt luate în considerare, mai ales pentru structurile parter care sunt suficient de elastice şi sensibile la astfel de efecte.
(4)La structurile cu neregularităţi în plan sau pe verticală (modificări la reţeaua de stâlpi, schimbări de rigiditate, schimbări de înălţime etc.), dar care nu afectează substanţial comportarea de ansamblu a structurii, valorile factorului de comportare q, dat de codul de proiectare P 100-1, vor fi micşorate cu 20%.
SUBCAPITOLUL 3:4.3. Valori de proiectare ale eforturilor
(1)Acest capitol conţine prevederi privind determinarea valorilor de proiectare ale eforturilor care se dezvoltă în elementele structurale de lemn.
(2)Valoarea de proiectare a efortului dintr-o secţiune a unui element structural reprezintă valoarea maximă a efortului care se poate mobiliza în secţiunea respectivă din combinaţia de încărcări cea mai defavorabilă.
(3)În cazul clădirilor proiectate pentru clasa de ductilitate DCH sau DCM, determinarea valorilor de proiectare ale momentelor încovoietoare, forţelor tăietoare şi forţelor axiale în elementele structurale, după caz, se face conform prevederilor de la subcapitolul 4.3.2.
(4)În cazul clădirilor proiectate pentru clasa de ductilitate DCL, determinarea valorilor de proiectare ale momentelor încovoietoare, forţelor tăietoare şi forţelor axiale în elementele structurale, după caz, se face conform prevederilor de la subcapitolul 4.3.3.
SECŢIUNEA 1:4.3.1. Modelul de calcul
(1)În analiza structurală se consideră lunecarea relativă a pieselor din îmbinare. Prezenţa în îmbinare a unor piese suplimentare cu rol de fonoizolare şi etanşare la aer/apă/foc influenţează comportarea acesteia. În acest sens, se realizează modele de calcul cu element finit pentru analiza liniară sau neliniară care să ţină cont de rigiditatea îmbinărilor, evaluată conform SR EN 1995.
SECŢIUNEA 2:4.3.2. Clădiri proiectate pentru clasa de ductilitate DCH sau DCM
(1)Valoarea de proiectare a efortului din zona disipativă reprezintă valoarea efortului care se dezvoltă atunci când structura în ansamblu se află în stadiul de disipare de energie sub acţiuni orizontale din seism.
(2)Valorile de proiectare ale eforturilor sunt asociate mecanismului de disipare de energie.
(3)Zonele disipative vor fi localizate în îmbinări şi conectori metalici, luând în considerare şi eventualele influenţe locale datorate tijelor care se deformează, iar elementele din lemn rămân în domeniul de comportare elastică, în conformitate cu Anexa B.
(4)Prin proiectare, se va urmări stabilirea poziţiei zonelor disipative astfel încât să se creeze un mecanism favorabil de disipare de energie şi evitarea ruperilor fragile.
SECŢIUNEA 3:4.3.3. Clădiri proiectate pentru clasa de ductilitate DCL
(1)Structurile de lemn se pot proiecta pentru o capacitate minimală de disipare a energiei seismice prin deformaţii inelastice (de ductilitate) cu o creştere corespunzătoare a capacităţii de rezistenţă la forţe orizontale.
(2)Structurile proiectate în conformitate cu clasa de ductilitate joasă (DCL) vor respecta, în principal, regulile de proiectare generale pentru construcţii din lemn împreună cu prevederile suplimentare specifice acestei clase date în prezentul capitol.
(3)Valorile de proiectare ale eforturilor sunt egale cu cele rezultate din calculul structural liniar.
SUBCAPITOLUL 4:4.4. Materiale
(1)Prezentul normativ face referire la structurile realizate din: lemn masiv, lemn lamelat încleiat (glulam), lemn lamelat din fâşii subţiri de furnir (LVL), plăci cu fibre dublu orientate (OSB), placaj, plăci fibrolemnoase (PFL), plăci din aşchii din lemn (PAL), panouri cu lamele încrucişate (CLT) şi alte produse derivate din lemn.
(2)Pentru elementele din lemn masiv, valorile rezistenţelor caracteristice la diverse solicitări sunt precizate în SR EN 338 (Anexa 6).
(3)Pentru elementele din lemn lamelat încleiat, valorile rezistenţelor caracteristice la diverse solicitări sunt precizate în SR EN 14080 (Anexa 6).
(4)Rezistenţele caracteristice specificate în Anexa 6 sunt date pentru umiditatea de echilibru a lemnului de 12%.
(5)Valoarea de calcul a rezistenţelor lemnului la diferite solicitări se determină în conformitate cu SR EN 1995-1-1.
(6)Elementele metalice pentru îmbinări sunt realizate din oţel şi satisfac condiţiile SR EN 14592; conectorii metalici satisfac condiţiile SR EN 14545.
(7)Pentru îmbinările proiectate cu cerinţe de ductilitate se vor utiliza elemente metalice (tije şi conectori) din oţel care satisfac exigenţele de ductilitate conform anexa E. Se vor respecta exigenţele de ductilitate pentru oţeluri din SR EN 1993-1-1, subcapitolul 3.2.2.
SUBCAPITOLUL 5:4.5. Verificări de rezistenţă pentru clădiri proiectate în clasa de ductilitate DCH sau DCM
(1)Valorile capacităţii de rezistenţă a lemnului sunt determinate luând în considerare valorile coeficientului kmod pentru încărcările instantanee şi valorile coeficientului parţial aplicat materialului gammaM luând în considerare combinaţia seismică.
(2)Calculul capacităţii de rezistenţă a îmbinărilor se face conform cu SR EN 19951-1 şi normativului NP 005.
SECŢIUNEA 1:4.5.1. Verificarea capacităţii de rezistenţă a zonelor disipative
SUBSECŢIUNEA 0:
(1)În acest subcapitol se consideră ca zone disipative îmbinările şi conectorii, care se proiectează cu capacitate de disipare de energie prin deformaţii inelastice.
(2)Verificarea la starea limită ultimă a unei zone disipative localizată în îmbinări sau conectori se face cu relaţia:
FEd < = Fv,Rd(d) (4.1)
unde:
FEd = F'Ed;
FEd valoarea de proiectare a efortului asociată mecanismului de disipare de energie, N;
F'Ed valoarea efortului rezultat din calculul structural în combinaţia seismică de proiectare, N;
Fv,Rd(d) valoarea de calcul a capacităţii de rezistenţă a zonelor disipative, N.
(3)Pentru verificările la stare limită ultimă a structurilor proiectate în conceptul de comportare disipativă (DCM şi DCH), degradarea de rigiditate a zonelor disipative va fi luată în considerare prin multiplicarea rezistenţei caracteristice la solicitări statice cu factorul de reducere Betasd.
(4)Capacitatea de rezistenţă a zonelor disipative va fi calculată cu relaţia:
Fv,Rd(d) = Betasd kmod Fv,Rk(d) / gammaM (4.2)
unde:
Betasd factor de degradare a rezistenţei zonelor disipative sub acţiuni ciclice (< = 1);
Betasd = 0,8;
kmod factor care ţine seama de modificarea duratei încărcării şi a conţinutului de umiditate a lemnului, conform SR EN 1995-1-1;
gammaM coeficient parţial aplicat proprietăţilor materialului, ce ţine seama şi de aproximări de model şi variaţii dimensionale, conform SR EN 1995-1-1;
Fv,Rk(d) valoarea caracteristică a capacităţii de rezistenţă a zonelor disipative (îmbinări şi conectori).
Fv,Rk(d) = Fv,Rk nf nt (4.3)
unde:
Fv,Rk valoarea caracteristică a capacităţii de rezistenţă pentru un plan de forfecare a unui element de tip tijă, conform SR EN 1995-1-1, N;
nf numărul de planuri de forfecare al îmbinării disipative;
nt numărul de tije din îmbinare.
(5)În interiorul îmbinărilor cu tije metalice, verificarea se realizează ierarhizat între componenta fragilă (elemente de lemn) şi ductilă (tije şi conectori), conform relaţiei 4.4.
(6)Pentru asigurarea unei comportări ductile caracterizată prin deformaţii inelastice ale mijloacelor metalice de îmbinare, orice tip de rupere fragilă anticipată în această regiune este obligatoriu de evitat.
(7)Capacitatea de rezistenţă a componentei îmbinării cu comportare neductilă (cu mod de cedare în lemn) F'v,Rk(nd), trebuie să fie mai mare sau egală cu capacitatea de rezistenţă a componentei îmbinării cu comportare ductilă (cu mod de cedare în tije metalice) F'v,Rk(d) multiplicată cu un factor de suprarezistenţă gammaRd, astfel:
gammaRd F'v,Rk(d) < = F'v,Rk(nd) (4.4)
gammaRd factor de suprarezistenţă, gammaRd = 1,2;
F'v,Rk(d) valoarea caracteristică a capacităţii de rezistenţă a componentei îmbinării cu comportare ductilă (mod de cedare în tije metalice) pentru îmbinări lemn-lemn şi lemn-metal, pentru un plan şi două planuri de forfecare a unui element de tip tijă, conform SR EN 1995-1-1, N;
F'v,Rk(nd) valoarea caracteristică a capacităţii de rezistenţă a componentei îmbinării cu comportare neductilă (mod de cedare în lemn) pentru îmbinări lemn-lemn şi lemn-metal, pentru un plan şi două planuri de forfecare a unui element de tip tijă, conform SR EN 1995-1-1, N;
F'v,Rk(d) şi F'v,Rk(nd) sunt determinate ţinând cont de modurile de rupere ale îmbinărilor, considerând separat modurile de rupere fragilă (cedare în elementul de lemn) şi modurile de rupere ductilă (cedare în tijele metalice) pentru diferite tipuri de îmbinări lemn-lemn şi lemn-metal, pentru un plan şi două planuri de forfecare a unui element de tip tijă, conform SR EN 1995-1-1, N.
SUBSECŢIUNEA 1:4.5.1.2. Verificarea capacităţii de rezistenţă a zonelor nedisipative
(1)În acest subcapitol, se consideră ca zone nedisipative elementele de lemn şi îmbinările proiectate prin mecanismul de disipare de energie ca fiind nedisipative.
(2)Pentru structurile cu pereţi de lemn (vezi Figura 4.1):
Figura 4.1 Schemă dirijare zone nedisipative pentru perete de lemn
Capacitatea de rezistenţă a îmbinărilor nedisipative Fv,Rd(nd) trebuie să fie mai mare sau egală cu capacitatea de rezistenţă a elementelor disipative Fv,Rd(d) de la acelaşi nivel, multiplicată cu un factor de suprarezistenţă gammaRd şi împărţită la un factor de reducere a rigidităţii Betasd datorat degradării locale.
(gammaRd / Betasd) Fv,Rd(d) < = Fv,Rd(nd) (4.5)
gammaRd factor de suprarezistenţă, gammaRd = 1,2;
Betasd factor de degradare a rezistenţei zonelor disipative, sub acţiuni ciclice (< = 1);
Betasd = 0,8;
Fv,Rd(d) valoarea de calcul a capacităţii de rezistenţă a zonelor disipative, N;
Fv,Rd(nd) valoarea de calcul a capacităţii de rezistenţă a zonelor nedisipative de tip îmbinare, N.
(3)Pentru structurile de tip cadre spaţiale şi hale de lemn:
Capacitatea de rezistenţă a îmbinărilor proiectate nedisipativ Fv,Rd(nd) trebuie să fie mai mare sau egală cu valoarea de proiectare a efortului asociată mecanismului de disipare de energie, multiplicată cu un factor de suprarezistenţă gammaRd.
gammaRd FEd < = Fv,Rd(nd) (4.6)
gammaRd factor de suprarezistenţă, gammaRd = 1,2;
FEd valoarea de proiectare a efortului asociată mecanismului de disipare de energie, N;
Fv,Rd(nd) valoarea de calcul a capacităţii de rezistenţă a zonelor nedisipative de tip îmbinare, N.
(4)Pentru toate tipurile de structuri, pentru asigurarea împotriva ruperii fragile a elementelor de lemn:
Capacitatea de rezistenţă a elementelor nedisipative din lemn care intră într-o îmbinare FRd(nd) trebuie să fie mai mare sau egală cu capacitatea de rezistenţă a elementelor disipative Fv,Rd(d) din acea îmbinare multiplicată cu un factor de suprarezistenţă gammaRd şi împărţită la un factor de reducere a rigidităţii Betasd datorat degradării locale.
(gammaRd / Betasd) Fv,Rd(d) < = FRd(nd),i (4.7)
unde:
gammaRd factor de suprarezistenţă, gammaRd = 1,2;
Betasd factor de degradare a rezistenţei zonelor disipative, sub acţiuni ciclice (< = 1);
Betasd = 0,8;
Fv,Rd(d) valoarea de calcul a capacităţii de rezistenţă a zonelor disipative, N;
FRd(nd),i valoarea de calcul a capacităţii de rezistenţă a zonelor nedisipative de tip element din lemn, N.
FRd(nd),i = fi,d Si (4.8)
unde:
fi,d valoarea de calcul a rezistenţei la solicitarea "i", N/mm2;
Si caracteristica secţională pentru solicitarea "i" (arie, modul de rezistenţă), mm2 sau mm3.
SECŢIUNEA 2:4.5.2. Verificări de rezistenţă pentru clădiri proiectate pentru clasa de ductilitate DCL
(1)La proiectarea structurilor din lemn pe baza conceptului de comportare slab disipativă (pentru clasa de ductilitate DCL) nu se aplică principiile mecanismului de disipare de energie pentru ierarhizarea capacităţilor de rezistenţă.
(2)Pentru verificarea la starea limită ultimă a structurilor proiectate conform conceptului de comportare structurală slab disipativă (clasa DCL), se aplică coeficienţii parţiali de siguranţă ai proprietăţilor materialului ym pentru combinaţiile fundamentale de încărcări, conform SR EN 1995-1-1.
(3)Pentru verificările la stare limită ultimă a structurilor proiectate în conceptul de comportare slab disipativă (DCL), degradarea de rigiditate a zonelor disipative nu va fi luată în considerare.
(4)Verificarea la starea limită ultimă a tuturor elementelor (elemente de lemn şi îmbinări sau conectori) se face în concordanţă cu SR EN 1995-1-1.
CAPITOLUL 5:5. Prevederi constructive pentru proiectarea structurilor de lemn
SUBCAPITOLUL 1:5.1. Structuri în cadre spaţiale
SECŢIUNEA 1:5.1.1. Forma şi alcătuirea de ansamblu
(1)Cadrele spaţiale din lemn sunt ansambluri structurale formate din stâlpi şi grinzi de cadru, dispuse pe mai multe direcţii şi niveluri având diferite scheme statice (cadre cu noduri rigide, noduri semirigide, noduri articulate).
(2)Planşeele se proiectează astfel încât să îndeplinească cerinţa de diafragmă în plan orizontal conform subcapitolului 5.1.5.
(3)Pentru o structură eficientă, de regulă, deschiderile pe direcţiile principale sunt de 5,00 m x 5,00 m sau 5,00 m x 6,00 m.
(4)În general, structura de rezistenţă a acestor construcţii se realizează cu elemente de lemn cu secţiune constantă.
(5)Clasificarea cadrelor spaţiale de lemn după alcătuirea de ansamblu:
a)structuri cu cadre necontravântuite (Figura 5.1);
Figura 5.1 Structuri cu cadre necontravântuite cu 1) noduri încastrate, 2) noduri articulate
b)structuri cu cadre contravântuite pe o direcţie, la care cadrele transversale plane constituie un sistem geometric indeformabil în planul lui (Figura 5.3 a), iar indeformabilitatea geometrică în direcţia longitudinală se realizează printr-un sistem de contravântuiri şi/sau prin elemente de închidere (Figura 5.3 b);
Figura 5.2 Structuri cu cadre contravântuite pe o direcţie cu 1) noduri încastrate, 2) noduri articulate
c)structuri cu cadre contravântuite pe două direcţii, transversală (Figura 5.3 a) şi longitudinală (Figura 5.3 b).
Figura 5.3 Structuri cu cadre contravântuite pe ambele directii cu 1) noduri încastrate, 2) noduri articulate
(6)La stabilirea formei şi alcătuirii de ansamblu a structurilor cu cadre spaţiale se recomandă forme în plan cu contururi regulate, cu una sau mai multe travee, de regulă, egale, conform recomandărilor codului de proiectare P 100-1.
SECŢIUNEA 2:5.1.2. Stâlpi, grinzi şi noduri
(1)Se recomandă ca distribuţia stâlpilor în planul construcţiei să fie cât mai uniformă. Stâlpii pot fi cu secţiune constantă sau variabilă pe înălţime.
(2)Grinzile de cadru se pot realiza ca elemente cu secţiune de formă constantă sau variabilă sau ca elemente de tip fermă.
(3)Secţiunile elementelor folosite pot fi simple sau compuse.
(4)Prinderea grinzilor de stâlpi se realizează prin legături articulate sau rigide, în funcţie de soluţia constructivă aleasă.
(5)Stâlpii se prind în fundaţie prin legături articulate sau rigide, în funcţie de soluţia constructivă aleasă.
SECŢIUNEA 3:5.1.3. Sisteme de contravântuiri verticale
(1)Contravântuirile au rolul de a asigura conlucrarea spaţială a elementelor structurii pe direcţia transversală şi longitudinală a construcţiei şi de a prelua încărcările orizontale, provenite în principal din acţiunea seismului şi vântului.
(2)Pentru a asigura conlucrarea spaţială a cadrelor de lemn trebuie asigurată continuitatea contravântuirilor pe toata înălţimea structurii.
(3)Sistemul de contravântuire poate fi constituit din elemente liniare sau din elemente de suprafaţă.
(4)Criteriul de decizie pentru stabilirea numărului de travee contravântuite îl reprezintă dimensiunea construcţiei. Sistemul de contravântuiri se amplasează în cel puţin două travee, pe fiecare faţadă, poziţionate obligatoriu la colţurile structurii.
(5)Pentru contravântuirile verticale din elemente liniare se recomandă sistemele în X, V sau cu contrafişe, în două sau mai multe travee, pe una sau două direcţii, în funcţie de schema statică adoptată a structurii (Figura 5.1 Figura 5.2 Figura 5.3). Sistemul de contravântuiri liniare poate fi realizat din elemente de lemn sau metal.
(6)La structurile în cadre contravântuite cu diagonale în V, elementele orizontale vor fi continue în punctul de intersecţie al diagonalelor.
(7)Sistemul de contravântuire al structurii poate fi asigurat prin dispunerea unor panouri rigide între stâlpi, sistemul de îmbinare permiţând conlucrarea între cele două elemente.
(8)Panourile de contravântuire pot fi realizate din elemente CLT, din elemente de tip panouri de lemn, panouri rigide cu tablă cutată, panouri de zidărie etc.
(9)În cazul în care soluţia adoptată nu asigură indeformabilitatea structurii se vor amplasa contravântuiri de tip liniar.
SECŢIUNEA 4:5.1.4. Planşee
(1)Diafragmele de lemn sunt planşee cu rigiditate semnificativă în planul lor, capabile să preia şi să transmită forţele orizontale către elementele structurale verticale şi să asigure angajarea solidară şi coordonată a acestora.
(2)Proiectarea diafragmelor de lemn va respecta prevederile codului de proiectare P 100-1. Planşeele din lemn îndeplinesc rolul de diafragmă în conformitate cu prevederile codului de proiectare P 100-1, subcapitolul 4.4.3.
Nota: Pentru moduri de vibraţie de translaţie, diafragmele de lemn respectă condiţia (5.1).
Figura 5.4 Schema de deformată a planşeului de lemn
Deltad,max < 1.1 DeltaL,med (5.1)
Deltad,max deformata maximă în plan orizontal a diafragmei de lemn
DeltaL,med media deplasărilor laterale relative a elementelor structurale verticale pe care reazemă planşeul
(3)În calculul deplasării pe orizontală se va ţine cont de rigiditatea prinderilor dintre elementele structurale verticale şi planşeul de lemn, inclusiv de efectul pieselor suplimentare introduse cu rol de fonoizolare şi etanşare la aer/apă/foc dacă acestea sunt utilizate.
SECŢIUNEA 5:5.1.5. Soluţii constructive pentru alcătuirea elementelor structurale
(1)Elementele liniare de tip stâlpi, grinzi de cadru, grinzi de planşee pot fi realizate din lemn masiv, lemn lamelat încleiat (glulam), LVL sau alte produse derivate din lemn. Cadrele spaţiale sunt constituite din ansambluri stâlp-grindă (Anexa C).
(2)Dimensiunea minimă a stâlpilor şi a grinzilor de cadru nu este mai mică de 90 mm.
(3)Pentru elementele de suprafaţă de tip planşee ale structurilor din cadre de lemn, cu rol în asigurarea cerinţei de diafragmă în plan orizontal, se pot adopta, însă fără a avea rol limitativ, următoarele soluţii constructive:
a)grinzi de lemn cu placare colaborantă (OSB min. 22 mm, CLT, scândură pe două direcţii). Fixarea plăcilor colaborante de elementele de lemn ale planşeului se realizează mecanic prin conectori de tip capse, şuruburi sau cuie;
b)plăci CLT (minim 10 cm, grosime 3 straturi);
c)plăci CLT cu suprabetonare conlucrantă (minim 10 cm grosime CLT + minim 5 cm grosime şapă + conectori);
d)grinzi de planşee cu placare colaborantă CLT şi cu suprabetonare conlucrantă;
e)plăci CLT în sistem cheson;
f)sistem compozit format din grinzi metalice şi placare colaborantă (OSB, CLT, scândură pe două direcţii).
(4)Exemplele de alcătuire a unei diafragme din lemn menţionate la (3) nu sunt limitative. Se admit şi alte soluţii structurale dacă sunt îndeplinite cerinţele de rezistenţă şi rigiditate în plan.
(5)Prin proiectare, se pot utiliza sisteme structurale mixte formate din cadre spaţiale de lemn şi alte subsisteme structurale din lemn sau alte materiale, în scopul realizării unei conlucrări care să asigure o comportare de ansamblu mai bună din punct de vedere mecanic, îndeosebi sub acţiunea solicitărilor seismice.
(6)Sistemele structurale mixte pot fi formate din subsisteme structurale de tipul: cadre spaţiale de lemn, pereţi din CLT sau panouri din lemn, cadre contravântuite sau necontravântuite oţel, cadre din beton armat, pereţi din beton armat.
(7)Sistemele de preluare a forţelor orizontale pot include piese şi tehnologii speciale cu rol în îmbunătăţirea performanţei structurii la acţiunii seismice prin adăugarea de capacitate disipativă, de recentrare post-seism a elementelor structurale etc.
(8)Producătorii elementelor de îmbinare şi a altor sisteme tehnologice speciale vor furniza declaraţii de performanţă, agremente tehnice şi/sau evaluări tehnice cu menţionarea modului de utilizare şi de proiectare al acestora.
(9)Elementele metalice de prindere utilizate în îmbinări vor respecta prevederile EN 1993-1-1.
SUBCAPITOLUL 2:5.2. Structuri de tip hală
SECŢIUNEA 1:5.2.1. Forma şi alcătuirea de ansamblu
(1)Structurile de tip hală sunt, în general, structuri în cadre cu una sau mai multe deschideri mari şi mai multe travee, având regim de înălţime parter sau parter şi etaj.
Figura 5.5 Structuri cu cadre transversale cu 1) noduri încastrate, 2) noduri articulate
(2)În funcţie de materialele utilizate, construcţiile pot avea structura în totalitate din material lemnos sau pot fi mixte (cu stâlpi metalici sau din beton şi elemente de acoperiş din lemn).
(3)Alcătuirea de ansamblu a structurii implică utilizarea de cadre transversale, unde fiecare cadru plan constituie un sistem geometric indeformabil în planul lui (Figura 5.5 a).
(4)Indeformabilitatea geometrică în direcţia longitudinală se realizează printr-un sistem de contravântuiri (format din elemente liniare sau din elemente de suprafaţă) (Figura 5.5 b).
(5)La stabilirea conformării construcţiei, pentru criteriile referitoare la condiţiile de regularitate în plan şi pe verticală, se vor respecta prevederile din codul de proiectare P 100-1.
Figura 5.6 Structuri cu cadre transversale
SECŢIUNEA 2:5.2.2. Cadre plane şi arce - sisteme structurale
SUBSECŢIUNEA 0:
(1)Cadrele transversale sunt constituite din ansambluri stâlp-grindă sau arce (Anexa D).
(2)Pentru concepţia şi alcătuirea nodurilor structurii, precum şi a nodurilor de reazem, se va ţine cont de schema statică de calcul.
SUBSECŢIUNEA 1:5.2.2.1. Stâlpi de cadru
(1)Stâlpii de cadru sunt elemente principale ale structurii de rezistenţă supuse la compresiune, încovoiere şi forfecare.
(2)Pentru situaţiile în care funcţionalitatea construcţiei impune eliminarea unui stâlp, se recomandă amplasarea unor grinzi care să asigure continuitatea structurii.
(3)Stâlpii pot fi cu secţiune constantă sau variabilă pe înălţime şi pot fi realizaţi din elemente simple, compuse sau cu zabrele. Dimensiunea minimă a stâlpilor de lemn nu va fi mai mică de 90 mm.
(4)În funcţie de schema statică a cadrelor transversale, stâlpii pot fi încastraţi sau articulaţi la extremităţi.
SUBSECŢIUNEA 2:5.2.2.2. Grinzi de cadru
(1)Grinzile sunt elemente principale ale structurii de rezistenţă supuse preponderent la încovoiere şi forfecare. Există situaţii când grinzile de cadru pot fi supuse la compresiune excentrică.
(2)Grinzile de cadru se pot realiza ca elemente cu secţiune constantă sau variabilă sau ca elemente de tip fermă (grinzi cu zăbrele). Pentru utilizarea cât mai judicioasă a materialului se recomandă secţiunea variabilă care urmăreşte diagrama de eforturi de proiectare.
(3)Secţiunile elementelor folosite pot fi simple sau compuse. Dimensiunea minimă a grinzilor de cadru nu va fi mai mică de 90 mm.
(4)În cazul halelor industriale, grinzile principale de acoperiş susţin şi grinzile de rulare ale podurilor rulante sau monoraiurilor.
(5)În funcţie de schema statică a cadrelor transversale, grinzile pot fi articulate sau încastrate la capete sau articulate la un capăt şi încastrate la capătul celălalt.
SUBSECŢIUNEA 3:5.2.2.3. Arce
(1)Arcele sunt elemente principale ale structurii de rezistenţă supuse preponderent la compresiune excentrică şi forfecare.
(2)Arcele sunt elemente realizate, în general, din lemn lamelat încleiat în vederea obţinerii de forme curbe în elevaţie, cu secţiuni constante sau variabile.
(3)Secţiunile elementelor folosite pot fi simple sau compuse. Dimensiunea minimă a arcelor nu va fi mai mică de 90 mm.
(4)În funcţie de schema statică a cadrelor transversale, arcele pot fi dublu sau triplu articulate.
SUBSECŢIUNEA 4:5.2.2.4. Grinzi cu zăbrele
(1)Grinzile cu zăbrele, ca ansamblu, sunt elemente de construcţii care lucrează la încovoiere şi sunt formate dintr-o reţea de triunghiuri geometric indeformabile.
(2)Elementele componente ale grinzii cu zăbrele: talpa superioară, talpa inferioară, diagonalele şi montanţii sunt elemente care lucrează la eforturi axiale.
(3)Sistemul de zăbrele va fi ales astfel încât să respecte următoarele condiţii:
a)poziţia nodurilor se va stabili ţinând seama de încărcările la care este supusă grinda cu zăbrele, astfel încât acestea să se aplice numai în noduri; în cazul în care încărcările se aplică şi între noduri, tălpile se vor dimensiona la efort axial şi moment de încovoiere;
b)unghiurile diagonalelor vor fi cât mai apropiate de 45°, în intervalul 30°-60°.
(4)Secţiunile elementelor folosite pot fi simple sau compuse. Dimensiunea minimă a grinzilor cu zăbrele nu va fi mai mică de 90 mm.
(5)Pentru grinzile cu zăbrele care nu respectă dimensiunea minimă a secţiunii de 90 mm, se va acorda o atenţie deosebită stabilităţii structurii prin realizarea unui sistem spaţial cu rol de contravântuire.
SUBSECŢIUNEA 5:5.2.2.5. Pane de acoperiş
(1)Panele de acoperiş sunt elemente secundare ale structurii halei, solicitate preponderent la eforturi de încovoiere şi forfecare.
(2)Se recomandă ca panele de acoperiş să fie realizate ca elemente cu secţiune constantă articulate la capete între grinzile principale ale acoperişului.
(3)În situaţia în care panele sunt poziţionate deasupra grinzilor principale, vor fi tratate ca grinzi continue.
SUBSECŢIUNEA 6:5.2.2.6. Pane de compresiune
(1)Panele de compresiune sunt pane de acoperiş care fac parte din sistemul de contravântuire orizontal al acoperişului halei, fiind solicitate la eforturi de compresiune şi încovoiere.
(2)Panele de compresiune sunt dispuse la intersecţiile contravântuirilor orizontale cu grinzile principale de acoperiş.
(3)În cazul unei structuri fără pane, la care panourile de învelitoare reazemă direct pe grinzile principale, se recomandă poziţionarea panelor de compresiune în axul grinzii, fără a mai fi solicitate şi la încovoierea produsă de încărcările din acoperiş.
(4)Panele de compresiune sunt elemente cu secţiune constantă, considerate articulate la ambele capete.
SUBSECŢIUNEA 7:5.2.2.7. Stâlpi intermediari şi stâlpi de fronton
(1)Stâlpii intermediari şi stâlpii de fronton sunt elemente secundare supuse la încovoiere (cu sau fără compresiune) şi forfecare, amplasaţi între cadrele structurale pentru fixarea panourilor de închidere.
(2)Se recomandă utilizarea elementelor din material lemnos cu secţiune constantă, în cazul unor hale foarte înalte putând avea şi secţiune variabilă. Stâlpii vor fi consideraţi articulaţi la ambele capete.
SUBSECŢIUNEA 8:5.2.2.8. Fundaţii
(1)La alegerea sistemului de fundare trebuie să se ţină seama de natura terenului şi nivelului apelor subterane conform normativelor NP 112 şi NP 123.
(2)Fundaţiile stâlpilor din lemn se realizează sub formă de fundaţii izolate, alcătuite din bloc de beton simplu cu cuzinet din beton armat sau fundaţii izolate din beton armat legate cu grinzi de fundare. Se pot folosi şi alte sisteme de fundare: fundaţii continue sub stâlpi, piloţi din beton, metalici sau lemn.
(3)La proiectarea fundaţiilor se vor respecta condiţiile prevăzute în normativele NP 112 sau NP 123.
SECŢIUNEA 3:5.2.3. Sisteme de contravântuire
SUBSECŢIUNEA 0:
(1)Contravântuirile au rolul de a asigura conlucrarea spaţială a elementelor structurii pe direcţia longitudinală a construcţiei şi de a prelua încărcările orizontale, provenite în principal din acţiunea seismică şi din acţiunea vântului.
(2)Sistemul structural transversal - cadrele transversale - al structurilor de tip hală, preia forţe orizontale şi verticale care acţionează în planul lui.
(3)Sistemul de contravântuire este obligatoriu în asigurarea stabilităţii locale şi de ansamblu a construcţiei. Amplasarea acestora se va face în plan vertical (între stâlpii cadrelor transversale) şi în plan orizontal (în planul acoperişului), pentru asigurarea unei contravântuiri la nivelul acestuia.
(4)Sistemul de contravântuiri verticale şi orizontale preia încărcările şi le transmite până la fundaţii, contribuind la conlucrarea spaţială a elementelor structurale.
(5)Sistemul de contravântuire va fi amplasat astfel încât să se obţină un sistem structural uniform, compact şi simetric, cu posibilitatea distribuirii eforturilor cât mai simplu şi mai avantajos între elemente structurale ale construcţiei şi a transmiterii lor la terenul de fundare.
(6)Sistemul de contravântuire poate fi constituit din elemente liniare sau din elemente de suprafaţă.
SUBSECŢIUNEA 1:5.2.3.1. Sisteme de contravântuire de tip liniar
(1)Sistemul de contravântuire de tip liniar este constituit din elemente liniare din lemn sau metal, cu secţiune constantă.
(2)Sistemul de contravântuire cuprinde:
a)la nivelul acoperişului:
i.contravântuiri orizontale dispuse transversal halei;
ii.contravântuiri orizontale dispuse în lungul halei;
iii.contravântuiri verticale longitudinale ale acoperişului (contrafişe);
b)în plan vertical, între cadrele transversale:
i.contravântuiri verticale între stâlpi.
(3)Sistemul de contravântuiri orizontale, dispuse în sens transversal halei se amplasează la partea superioară a grinzilor principale, la intersecţia cu panele şi formează o travee rigidă împreună cu elementele de contravântuire din planul vertical.
(4)Contravântuirile orizontale dispuse perimetral au rolul de a asigura repartizarea eforturilor de la cadrele solicitate mai puternic la cadrele vecine, mai puţin solicitate. Acestea asigură conlucrarea spaţială a elementelor structurale la nivelul acoperişului.
(5)Contravântuirile verticale longitudinale ale acoperişului (contrafişe) se recomandă a fi prevăzute în cazul grinzilor înalte (h/b > 6) în scopul evitării pierderii stabilităţii. De cele mai multe ori este suficient şi se recomandă un singur rând de contrafişe longitudinale dispuse în sens longitudinal halei, în dreptul panei de coamă. În situaţia în care hala este prevăzută cu un luminator central pe toată lungimea, se recomandă dispunerea a două rânduri de contrafişe de o parte şi de alta a acestuia, pentru a nu obstrucţiona pătrunderea luminii.
(6)În cazul halelor industriale echipate cu poduri rulante este obligatorie utilizarea contravântuirilor verticale longitudinale ale acoperişului (contrafişe).
(7)Tramele contravântuite se vor amplasa în prima şi în ultima travee. În cazul în care cadrele de capăt au o rigiditate sporită datorită pereţilor de închidere, tramele contravântuite din primul şi din ultimul interval se deplasează în traveele adiacente. Se urmăreşte ca tramele contravântuite să se obţină din cadre consecutive cu rigidităţi identice sau apropiate.
În funcţie de dimensiunea halei, se recomandă distribuirea tramelor contravântuite în mod uniform, la distanţe de câte 4 - 5 travee; numărul şi poziţia acestora va rezulta în urma unui calcul structural.
SUBSECŢIUNEA 2:5.2.3.2. Sistem de contravântuire cu elemente de suprafaţă
(1)Sistemul de contravântuire al halei poate fi asigurat prin dispunerea unor panouri rigide atât în planul pereţilor cât şi al acoperişului.
(2)Panourile de contravântuire pot fi realizate din elemente CLT, din elemente de tip panouri de lemn, panouri rigide cu tablă cutată, panouri de zidărie etc.
(3)În planul acoperişului, panourile de contravântuire realizează efectul de diafragmă, dacă fixarea lor de pane se face cu şuruburi şi acest efect este verificat prin calcul, iar panele sunt fixate rigid de grinzi. De asemenea, este necesar ca producătorul să garanteze o bună comportare în timp a prinderii. În caz contrar, învelitoarea se consideră flexibilă şi sunt necesare contravântuiri în planul acoperişului.
(4)În planul pereţilor, dacă panourile de contravântuire sunt fixate de elementele structurale orizontale ale pereţilor asigurând efectul de diafragmă, se poate renunţa la contravântuirile verticale din planul pereţilor longitudinali şi frontali.
(5)Dimensionarea panourilor de contravântuire şi îmbinarea cu elementele structurii se va verifica prin calcul.
(6)Sistemul de contravântuire al halei poate fi realizat în sistem dual, folosind ambele tipuri de contravântuiri, liniare şi de suprafaţă, fiecare sistem asigurând rigiditatea planului în care a fost poziţionat (de exemplu: panouri rigide în planul pereţilor şi contravântuiri de tip liniar în planul acoperişului).
(7)Nu se vor utiliza două sisteme de contravântuiri având acelaşi rol, în acelaşi loc în sistemul structural al halei.
(8)Elementele structurale de lemn şi îmbinările vor fi dimensionate/verificate la stările limită de rezistenţă şi stabilitate, în conformitate cu prevederile din SR EN 1995-1-1 şi SR EN 1995-1-2.
SUBCAPITOLUL 3:5.3. Structuri cu pereţi de lemn
SECŢIUNEA 1:5.3.1. Structuri cu pereţi din panouri de lemn
SUBSECŢIUNEA 1:5.3.1.1. Forma şi alcătuirea de ansamblu
(1)Structurile cu pereţi din panouri portante din lemn sunt ansambluri structurale în care panourile şi diafragmele orizontale alcătuiesc sistemul de preluare al forţelor verticale şi orizontale, având unul sau mai multe niveluri. Structurile cu pereţi din panouri de lemn pot fi de două tipuri: "balon" şi "platformă". Particularitatea principală a sistemului "balon" este continuitatea montanţilor pe toată înălţimea structurii iar a sistemului "platformă" este întreruperea montanţilor pe verticală în dreptul planşeelor.
(2)La stabilirea conformării construcţiei, pentru criteriile referitoare la condiţiile de regularitate în plan şi pe verticală, se vor respecta prevederile din codul de proiectare P 100-1.
(3)La nivelul fiecărui planşeu şi în planul acoperişului se va asigura comportarea de diafragmă rigidă, astfel încât să se asigure transmiterea corectă a încărcărilor către elementele verticale.
Figura 5.7 Schemă alcătuire panou de lemn
(4)La alcătuirea structurilor cu pereţi din panouri portante se recomandă distribuţia simetrică în plan a elementelor structurale verticale astfel încât să se asigure repartiţia simetrică a rigidităţilor. Poziţia elementelor structurale se suprapune pe verticală astfel încât să existe o continuitate a transmiterii încărcărilor către fundaţii.
(5)Se pot admite retrageri la ultimele niveluri cu suprimări totale sau parţiale ale unor pereţi, cu condiţia să se evite apariţia unor excentricităţi importante de mase şi de rigidităţi.
SUBSECŢIUNEA 2:5.3.1.2. Panourile din lemn
(1)Panourile portante pentru pereţi sunt alcătuite dintr-un schelet de rezistenţă format din elemente orizontale (tălpi şi rigidizări), elemente verticale (montanţi), rigidizări şi plăci colaborante de lemn.
(2)În interiorul panourilor se montează straturi de termoizolaţie/fonoizolaţie. În cazul panourilor care fac parte din structura exterioară a anvelopei, se montează suplimentar, la interior, un strat care asigură protecţia la vapori (barieră de vapori etc.), iar la exterior un strat care asigură rezistenţa la vânt a construcţiei.
(3)Montanţii sunt aşezaţi la distanţe de maximum 65 cm, aceasta variind în funcţie de dimensiunile materialului utilizat pentru feţele panourilor, şi fixaţi la extremităţi cu o talpă superioară şi inferioară.
(4)Dimensiunea minimă a tuturor elementelor liniare constitutive ale panourilor este de 45 mm, cu condiţia îndeplinirii cerinţelor minime de fixare structurală a placărilor colaborante.
(5)Placarea colaborantă se realizează cu produse structurale pe bază de lemn (OSB, placaj, PFL, PAL etc.) sau alte materiale (produse structurale din: gips-carton, ipsos, ciment etc.) pentru care furnizorul prezintă agrementele tehnice.
(6)Panourile sunt dispuse pe direcţii ortogonale şi sunt rigidizate la partea superioară cu elemente de rigidizare continue care le solidarizează şi repartizează încărcările verticale şi orizontale.
(7)Încărcările verticale şi orizontale sunt preluate de panourile structurale de lemn şi sunt transmise la fundaţii sau la panoul structural de lemn de la nivelul inferior.
(8)Peretele trebuie fixat corespunzător cu conectori pentru a fi evitată răsturnarea şi alunecarea în secţiunea de bază. Conectorii pentru prevenirea răsturnării se poziţionează la capetele pereţilor şi adiacent golurilor mari, iar conectorii pentru prevenirea lunecării se distribuie uniform de-a lungul peretelui.
(9)Elementele orizontale clasificate ca diafragme rigide (cu rigiditate semnificativă) fac parte, alături de cele verticale, din sistemul de asigurare a transferului încărcărilor verticale şi orizontale inclusiv din acţiunea seismică.
(10)Tipuri de panouri:
a)panouri deschise care sunt alcătuite din montanţi şi tălpi şi distanţieri, rigidizate cu placa colaborantă numai pe o singură faţă; cealaltă faţă poate fi realizată dintr-un produs nestructural (gips-carton nestructural, MDF etc.);
b)panouri închise care sunt sunt alcătuite din montanţi şi tălpi şi distanţieri, rigidizate cu plăci colaborante pe ambele feţe.
SUBSECŢIUNEA 3:5.3.1.3. Planşee
(1)A se vedea subcapitolul 5.1.4.
SUBSECŢIUNEA 4:5.3.1.4. Principii de modelare şi dimensionare
(1)Montanţii sunt elemente solicitate la compresiune paralelă cu fibrele sau compresiune excentrică sub acţiunea încărcărilor verticale şi orizontale.
(2)Flambajul lateral al montanţilor este împiedicat fie de rigiditatea plăcilor colaborante fixate direct pe elementul de lemn, fie prin prevederea unor elemente transversale de rigidizare.
(3)Tălpile sunt elemente de lemn solicitate la compresiune perpendiculară pe fibre.
(4)Elementele componente ale panourilor structurale şi îmbinările vor fi dimensionate/verificate la stările limită de rezistenţă şi stabilitate, în conformitate cu prevederile din SR EN 1995-1-1 şi SR EN 1995-1-2.
SUBSECŢIUNEA 5:5.3.1.5. Îmbinări
(1)Componentele îmbinărilor metalice - buloane, şuruburi autoforante pentru lemn, cuie profilate, colţari, plăci metalice, tije filetate - vor satisface prevederile din codul de proiectare P 100-1.
(2)Se aplică regulile pentru configurarea îmbinărilor ductile din codul de proiectare P 100-1.
(3)Pentru fixarea plăcilor colaborante pe structura de lemn se pot utiliza elemente de conectare dispuse la o distanţă de maxim 75 mm pentru elementele perimetrale (montanţi marginali, rigle superioară şi inferioară) şi de maxim 150 mm pentru montanţii şi riglele intermediare.
(4)Îmbinările se vor dimensiona pentru a putea prelua şi forţele rezultate din acţiunea seismică - forţa tăietoare, forţa de smulgere şi forţe de compresiune.
(5)Îmbinările trebuie proiectate în aşa fel încât eforturile să se împartă proporţional între mijloacele de îmbinare, astfel încât acestea să se încarce uniform cu efortul corespunzător fiecăruia.
(6)Soluţiile de îmbinare vor trebui alese astfel încât să fie asigurate rezistenţa, rigiditatea şi stabilitatea laterală adecvată unui transfer continuu, ţinând cont de amplasarea pieselor suplimentare introduse cu rol fonoizolant sau de etanşare la aer/apă/foc, în cazul în care acestea sunt folosite.
SECŢIUNEA 2:5.3.2. Structuri din CLT
SUBSECŢIUNEA 1:5.3.2.1. Generalităţi
(1)Structurile din CLT sunt ansambluri structurale în care pereţii şi planşeele din lemn fac parte din sistemul de preluare a forţelor verticale şi orizontale.
(2)Structurile din CLT pot face parte dintr-un sistem structural mixt, în scopul realizării unei conlucrări care să asigure, alături de alte sisteme structurale, o comportare de ansamblu mai bună din punct de vedere mecanic, îndeosebi sub acţiunea solicitărilor seismice. Se pot utiliza sisteme structurale de tipul: pereţi din panouri din lemn, cadre contravântuite sau necontravântuite din lemn şi derivate din lemn (lemn lamelat încleiat, LVL) sau oţel, cadre din beton armat, pereţi din beton armat.
(3)Pereţii din CLT care prezintă continuitate pe verticală fac parte din sistemul principal de preluare a forţelor orizontale. Se admite şi existenţa unor pereţi cu continuitate pe verticală, care să nu facă parte din acest sistem, acest lucru fiind stabilit prin proiectare (îmbinări cu rigiditate neglijabilă la acţiuni orizontale, grosime redusă a peretelui etc.).
(4)Pereţii din CLT care nu prezintă continuitate pe verticală pot fi pereţi cu rol de compartimentare sau închidere, cu sau fără rol în preluarea acţiunilor verticale.
SUBSECŢIUNEA 2:5.3.2.2. Configuraţia geometrică a structurii cu pereţi din CLT
(1)La conformarea unei structuri din CLT se vor respecta prevederile privind regularitatea în plan şi în elevaţie prevăzute în codul de proiectare P 100-1, precum şi prevederile suplimentare prezentate în prezenta normă.
(2)Elementele structurale verticale vor fi dispuse în plan într-un sistem ortogonal, capabil să ofere caracteristici de rezistenţă şi de rigiditate suficiente pe două direcţii.
(3)Distribuţia în plan a pereţilor din CLT care fac parte din sistemul principal de preluare a forţelor orizontale trebuie să aibă aceeaşi configuraţie la toate nivelurile, cu suprapunere pe verticală, astfel încât să se asigure un traseu continuu al încărcărilor verticale şi orizontale către terenul de fundare.
(4)Rezistenţa şi rigiditatea la forţe orizontale a pereţilor din CLT care nu au continuitate pe verticală, va fi neglijată în calculul structural. Aceşti pereţi vor fi dimensionaţi numai la acţiuni verticale.
(5)Se admit retrageri graduale ale pereţilor de CLT de la bază către vârful structurii. Între nivelurile consecutive, variaţia rigidităţii şi a rezistenţei orizontale trebuie să fie uniformă, fără reduceri bruşte de la un nivel inferior la un nivel superior, conform prevederilor codului de proiectare P 100-1.
(6)Se admit retrageri la ultimele niveluri ale pereţilor din CLT care fac parte din sistemul principal de preluare a forţelor orizontale, urmărindu-se evitarea apariţiei unor excentricităţi importante de mase şi de rigidităţi.
(7)În cazul în care la parter sau la alte niveluri intervine necesitatea de a se crea spaţii libere mai mari decât la etajele curente, se poate accepta suprimarea unor pereţi. Se vor lua măsuri pentru a menţine, şi la aceste niveluri, capacităţi suficiente de rigiditate, de rezistenţă şi de ductilitate, pe ambele direcţii, prin continuarea până la fundaţii a celorlalţi pereţi şi prin alcătuirea adecvată a stâlpilor de la baza pereţilor întrerupţi.
(8)La poziţionarea pereţilor în plan se urmăreşte ca cerinţele de ductilitate să fie cât mai uniform distribuite în pereţii structurii.
SUBSECŢIUNEA 3:5.3.2.3. Pereţi din CLT
(1)Peretele din CLT este un element structural vertical capabil să preia încărcări în planul lui şi perpendiculare pe planul lui.
(2)Grosimea minimă a unui perete din CLT care face parte din sistemul principal de preluare a forţelor orizontale este minim 80 mm.
(3)Peretele din CLT poate fi alcătuit dintr-un singur panou, dacă tehnologia de producţie şi condiţiile de transport permit acest lucru, sau din mai multe panouri conectate între ele prin îmbinări verticale realizate cu tije metalice de tip şuruburi structurale pentru construcţii din lemn, cuie profilate sau conectori specifici structurilor din lemn.
(4)Raportul între lăţimea b şi înălţimea peretelui h nu va fi mai mic decât 1/4, unde h este înălţimea dintre două niveluri consecutive.
(5)Prinderea pereţilor din CLT care nu fac parte din sistemul principal de preluare a forţelor orizontale de structura principală, se realizează astfel încât să se evite mobilizarea rigidităţii lor orizontale.
(6)Golurile şi nişele în pereţii din CLT pot fi acceptate în urma unei analize structurale locale a elementului pentru evaluarea influenţei acestora asupra rezistenţei şi rigidităţii orizontale.
(7)În funcţie de clasa de ductilitate a structurii, proiectarea îmbinărilor verticale şi orizontale se va face în conformitate cu capitolul 4.
SUBSECŢIUNEA 4:5.3.2.4. Planşee
(1)A se vedea subcapitolul 5.1.4.
SUBSECŢIUNEA 5:5.3.2.5. Îmbinări
I._
(1)Conectorii din oţel - şuruburi autoforante pentru lemn, cuie profilate, colţari, plăci metalice, dornuri, bolţuri, tije filetate şi altele - sunt realizate din oţel care satisface prevederile codului de proiectare P 100-1 şi prevederile din capitolul 4.
(2)Pentru îmbinările disipative şi nedisipative se aplică regulile pentru configurarea îmbinărilor din codul de proiectare P 100-1 şi prevederile din capitolul 4.
(3)Îmbinările disipative ale pereţilor se proiectează la valorile de proiectare ale eforturilor asociate mecanismului de disipare de energie.
(4)Soluţiile de îmbinare vor trebui alese astfel încât să se asigure rezistenţa, rigiditatea şi stabilitatea laterală adecvată unui transfer continuu de încărcări, inclusiv cu piesele suplimentare introduse cu rol de fonoizolare şi etanşare la aer/apă/foc dacă acestea sunt utilizate.
II.Elementele structurale de lemn şi îmbinările vor fi dimensionate/verificate la stările limită de rezistenţă şi stabilitate, în conformitate cu Anexa G.
CAPITOLUL 6:6. Prezervarea elementelor, subansamblurilor şi a construcţiilor din lemn împotriva biodegradării, umezelii, focului, şi măsuri de protecţie la transferul termic şi acustic
SUBCAPITOLUL 1:6.1. Prescripţii generale
(1)La proiectarea construcţiilor de lemn se vor adopta măsuri şi soluţii constructive de protecţie împotriva atacului ciupercilor şi a insectelor xilofage şi de evitare a umezirii, care să permită conservarea în bune condiţii a materialului lemnos folosit.
(2)Dacă la punerea în operă, materialul lemnos are o umiditate mare (dar maximum 18%) şi nu există posibilitatea de a fi uscat pe şantier, se vor adopta soluţii constructive, măsuri de protecţie şi detalii de alcătuire care să permită ventilarea elementelor de construcţie fără a induce în structura de rezistenţă deformaţii periculoase sau creşterea eforturilor secţionale. Se pot utiliza membrane de protecţie cu rezistenţă variabilă la difuzia vaporilor (valoarea Sd). Valoarea Sd (m) este o valoare teoretică care determină permeabilitatea la vapori a unui material de construcţie şi reprezintă "grosimea stratului echivalent la difuzia vaporilor de apă". Se vor utiliza îmbinări care să nu fie influenţate de umiditate (îmbinări încleiate, cu tije, cu piese metalice) şi care sunt uşor accesibile pentru reglare şi control.
(3)În cazul în care construcţiile sunt supuse acţiunii unor medii corozive pentru metal, se recomandă folosirea unor ansambluri structurale fără piese metalice, de exemplu cu îmbinări prin încleiere sau piese metalice protejate corespunzător împotriva corodării.
(4)Sistemele constructive se vor stabili astfel încât să se asigure o execuţie şi o montare simple. Se recomandă folosirea unui număr cât mai redus de secţiuni diferite de cherestea. Se recomandă reducerea la minim a consumului de material. De asemenea, se vor prefera subansambluri constructive ce se pot prefabrica în spaţii de producţie dotate corespunzător, pe şantier executându-se numai operaţiuni de montare.
(5)La alegerea produselor şi tehnologiilor de protecţie a lemnului trebuie să se ţină seama de condiţiile şi locul de utilizare ale acestuia, respectiv de riscul mai mare sau mic de biodegradare pe perioada de exploatare a construcţiei. La proiectarea construcţiilor din lemn se vor lua în considerare cerinţele impuse de beneficiar în funcţie de destinaţia viitoare a construcţiei, precum şi de eventuala schimbare de destinaţie pe timpul exploatării acesteia, dar cu respectarea de către echipa de proiectare a cerinţelor de proiectare structurală şi higrotermică conform normelor în vigoare.
(6)Tehnologiile de aplicare ale substanţelor de protecţie insectofungicidă şi ignifugă pot fi: prin băi calde-reci, imersie, pulverizare, pensulare sau vid. Orice tratament al lemnului trebuie efectuat după tăierea elementelor sau panourilor la dimensiunea lor finală. În general, lemnul poate fi protejat preventiv prin măsuri constructive sau de protecţie chimică, fie prin tratament la faţa locului sau în fabrica de producţie, în mediu controlat.
(7)Produsele pentru prezervarea biologică şi împotriva focului vor avea atestarea producătorului.
(8)Piesele metalice folosite pentru îmbinări, care vor fi confecţionate în baza unui proiect de execuţie, se protejează prin grunduire şi vopsire, conform normelor specifice şi trebuie să acopere întreaga suprafaţă a elementului metalic. Înainte de aplicarea stratului de protecţie anticorozivă, suprafaţa metalului trebuie curăţată de pojghiţa de laminare şi de alte impurităţi şi să fie perfect uscată.
(9)Lemnul utilizat în construcţii civile, industriale şi agrozootehnice poate fi expus acţiunii unor:
a)agenţi biologici xilofagi (ciuperci, insecte);
b)factori de mediu (umiditate, din cauze interne sau externe, radiaţie solară);
c)agenţi termici (foc);
d)fenomene de transfer termic sau acustic;
e)transfer de vapori şi umiditate interstiţială prin tot ansamblul constructiv.
SUBCAPITOLUL 2:6.2. Protecţia împotriva agenţilor biologici
(1)Durabilitatea lemnului natural şi a lemnului masiv sunt influenţate de următorii factori: specie, condiţiile de creştere, calitatea condiţiilor de mediu şi de climă.
(2)Durabilitatea lemnului natural şi a lemnului masiv puse în operă trebuie să fie coroborată cu protejarea adecvată a acestora faţă de factorii de mediu şi de expunerea la factori de risc biologici, prin detalierea corespunzătoare a soluţiilor constructive şi de închidere.
(3)Pentru determinarea durabilităţii lemnului natural şi a lemnului masiv, acolo unde cerinţele de proiectare o solicită, se vor consulta următoarele standarde:
a)SR EN 350 - Durabilitatea lemnului şi a produselor pe bază de lemn. Testarea şi clasificarea durabilităţii la agenţii biologici a lemnului şi a materialelor pe bază de lemn;
b)SR EN 335 - Durabilitatea lemnului şi a produselor pe bază de lemn - Clase de utilizare: definiţii, aplicare la lemn masiv şi produse pe bază de lemn;
c)SR EN 460 - Durabilitatea naturală a lemnului masiv - Ghid pentru cerinţele de durabilitate pentru lemnul care urmează să fie utilizat în clasele de pericol;
d)SR EN 599-1 - Durabilitatea lemnului şi a produselor pe bază de lemn - Eficacitatea conservanţilor preventivi ai lemnului determinată prin teste biologice - Partea 1: Specificaţii în funcţie de clasa de utilizare;
e)SR EN 599-2 - Durabilitatea lemnului şi a produselor pe bază de lemn - Eficacitatea conservanţilor preventivi ai lemnului determinată prin teste biologice - Partea 2: Etichetare.
(4)Agenţii de degradare a lemnului luaţi în considerare sunt:
a)ciuperci care descompun lemnul (basidiomicete şi ciuperci de putregai moale);
b)insecte capabile să atace lemnul uscat - xilofage;
c)termite;
d)organisme marine capabile să atace lemnul.
(5)Clasele de durabilitate pentru materiale pe bază de lemn care pot fi atacate de ciuperci de descompunere sunt:
a)DC 1 - foarte rezistent;
b)DC 2 - durabil;
c)DC 3 - moderat rezistent;
d)DC 4 - puţin rezistent;
e)DC 5 - nedurabil.
(6)Clasele de durabilitate se referă numai la duramen. Alburnul este clasificat ca nedurabil.
(7)Clasele de durabilitate pentru materiale pe bază de lemn care pot fi atacate de insecte xilofage - Gândacii = Hylotrupes bajulus, Anobium punctatum, Lyctus brunneus şi Trichoferus holoscericeus. Rossi (= Trichoferus holosericeus cinereus) sunt:
a)DC D - durabil;
b)DC S - nedurabil.
(8)Clasele de durabilitate pentru materiale pe bază de lemn care pot fi atacate de termite:
a)DC D - durabil;
b)DC M - moderat rezistent;
c)DC S - nedurabil.
(9)Clasele de durabilitate pentru materiale pe bază de lemn care pot fi atacate de organisme marine:
a)DC D - durabil;
b)DC M - moderat rezistent;
c)DC S - nedurabil.
SUBCAPITOLUL 3:6.3. Protecţia împotriva umidităţii şi etanşeitatea la aer
(1)În privinţa impregnabilităţii elementelor, subansamblurilor şi construcţiilor din lemn sunt utilizate patru niveluri de clasificare (conform SR EN 460 - Durabilitatea naturală a lemnului masiv - Ghid pentru cerinţele de durabilitate pentru lemnul care urmează să fie utilizat în clasele de pericol):
a)Clasa I - uşor de tratat: lemnul debitat poate fi penetrat cu un tratament sub presiune, fără dificultăţi;
b)Clasa a II-a - destul de uşor de tratat: în mod obişnuit o penetrare completă nu este posibilă, dar după un interval de 2-3 ore cu un tratament sub presiune, este posibilă atingerea unei penetrări laterale de peste 6 mm;
c)Clasa a III-a - dificil de tratat: după un interval de 3-4 ore cu un tratament sub presiune, este posibilă atingerea unei penetrări laterale de maxim 3-6 mm;
d)Clasa a IV-a - în mod virtual imposibil de tratat: o cantitate mică din produsul de protecţie este absorbit chiar după 3-4 ore cu un tratament sub presiune; se obţin penetrări longitudinale şi laterale minime.
(2)La aplicarea măsurilor de protecţie chimică a lemnului trebuie să se ţină cont de clasele de risc, care definesc condiţiile de utilizare ale acestuia şi exigenţele tratamentului de protecţie aplicat. Clasele de risc pentru domeniile de utilizare ale lemnului se consideră conform tabelului de mai jos.
Tabelul 6.1 Clasele de risc pentru domeniile de utilizare
Clasa de risc | Domenii de utilizare ale lemnului | Condiţii de expunere la umezire a lemnului pus în operă | Apariţia agenţilor biologici-ciuperci | Apariţia agenţilor biologici-insecte |
1 | Fără contact cu solul, sub adăpost | Nu | - | Da |
2 | Fără contact cu solul, sub acoperiş, cu risc de umezire | Ocazional | Da | Da |
3 | Fără contact cu solul, neacoperit | Frecvent | Da | Da |
4 | În contact cu solul sau cu apă dulce | Permanent | Da | Da |
5 | În apă sărată | Permanent | Da | Da |
(3)La construcţiile cu structuri din panouri din lemn sau CLT sau la sistemele de trasare pentru acestea (tălpi de lemn), la contactul dintre elementele din beton şi acestea se vor prevedea măsuri de protecţie împotriva umezelii (tratamente specifice cu substanţe aplicate prin pensulare sau cu gletiera, membrane sau benzi de protecţie din materiale hidroizolante).
(4)Lemnul utilizat în construcţii este expus la patru grade de risc de biodegradare:
a)Gradul 1 - lemnul utilizat în interiorul construcţiilor, unde nu există pericolul de umezire care să favorizeze instalarea şi dezvoltarea ciupercilor xilofage (lemn utilizat în amenajări interioare, scări interioare, grinzi şi stâlpi aparenţi, parchet);
b)Gradul 2 - lemnul utilizat în construcţii acolo unde sunt condiţii minime de degradare sub atacul ciupercilor xilofage (lemn utilizat la elemente situate sub acoperiş: căpriori, grinzi, pane, stâlpi, şipci, pereţi interiori, tălpi de trasare în contact cu betonul);
c)Gradul 3 - lemnul utilizat în construcţii cu risc de biodegradare sub atacul ciupercilor xilofage, în situaţii în care umiditatea acestuia poate atinge valoarea de 30% - alternarea umezirii cu uscarea (lemn utilizat la elemente de construcţie exterioare: lambriuri exterioare, rame, traverse şi montanţi pentru panourile de pereţi exteriori, pereţi din lemn rotund sau ecarisat, balcoane, scări exterioare, balustrade etc.);
d)Gradul 4 - lemnul utilizat în condiţii favorabile de biodegradare, care este în permanent contact cu solul (piloţi pentru fundaţii, tălpi inferioare pe pământ sau pe socluri de zidărie, grinzi, traverse şi rame din panouri de pardoseală) sau care este permanent expus la intemperii fără a fi finisat peliculogen (învelitori din lemn - şiţe şi şindrile la acoperişuri).
(5)Etanşeitatea la aer şi rezistenţa la vânt a anvelopei clădirii şi a componentelor individuale ale clădirii (perete, planşeu şi acoperiş) sunt cerinţe esenţiale care au impact asupra multor aspecte: climatul interior, izolarea la zgomotul aerian, protejarea de apariţia defectelor structurale, performanţa energetică a clădirilor.
(6)Stratul etanş la aer (în general în interiorul clădirii) împiedică transferul de aer şi de umiditate prin structură, iar stratul de etanşeitate la vânt (în exteriorul clădirii) împiedică transferul de aer din exterior în interiorul structurii (de regulă în stratul de termoizolaţie) şi permite eliminarea umidităţii din structură. Aceste straturi sunt esenţiale pentru calitatea şi durabilitatea structurală a clădirilor din lemn.
a)etanşeitatea la aer: etanşeitatea are un impact asupra echilibrului higrotermic al unei structuri. Termenul "etanşeitate la aer" se referă la prevenirea fluxurilor convective, adică pătrunderea curenţilor de aer prin componentelor structurale, prin deplasarea acestora din exterior spre interior (infiltraţii) sau din interior spre exterior (exfiltraţii). Etanşeitatea necorespunzătoare poate conduce la apariţia condensului interstiţial în structură, o protecţie termică redusă şi atingerea unor temperaturi mai scăzute pe suprafeţele interioare. Pericolele care pot apărea drept consecinţă sunt: creşterea umidităţii materialului lemnos, deteriorarea structurii şi scăderea valorilor de rezistenţă şi rigiditate mecanică, formarea mucegaiului, afectarea confortului interior şi creşterea consumului de energie.
b)rezistenţa la vânt: rezistenţa la vânt a anvelopei unei clădiri este la fel de relevantă ca şi etanşeitatea sa la aer, cu consecinţe similare cu cele care apar la atingerea unui grad necorespunzător de etanşeitate. Stratul etanş la vânt din exteriorul clădirii împiedică pătrunderea aerului din exterior în componentele clădirii şi în straturile de izolaţie, integritatea structurală şi proprietăţile izolante ale componentelor clădirii nefiind afectate.
(7)Dacă etanşeitatea la aer este inadecvată, pot apărea niveluri substanţial mai mari de condens în componentele clădirii ca urmare a pătrunderii aerului umed prin pereţi, planşee şi acoperişuri, în raport cu cantitatea de condens care se acumulează în masa elementului datorită fenomenului de difuzie a vaporilor de apă.
(8)La proiectarea construcţiilor de lemn se vor adopta măsuri şi soluţii constructive care să asigure o sigilare etanşă pe toată perioada construcţiei, atât la îmbinările dintre componentele clădirii cât şi la zonele de racord dintre diferite elemente distincte din punct de vedere structural. În diferitele configuraţii de asamblare şi conectare ale elementelor de închidere este important să se utilizeze un sistem unitar în ceea ce priveşte etanşeitatea la aer şi rezistenţa la vânt, respectiv toate îmbinările orizontale şi verticale trebuie să formeze o unitate etanşă. Trecerile de componente sau sisteme de instalaţii prin anvelopanta clădirilor de lemn trebuie rezolvate cu detalii specifice şi materiale dedicate, care să respecte gradul de etanşare al ansamblului.
(9)Performanţele minime de etanşeitate/permeabilitate la aer a anvelopei clădirii realizate din lemn vor trebui să respecte criteriile de performanţă menţionate în metodologia de calcul Mc 001 pentru clădiri, cu scopul asigurării nivelurilor pentru clădiri cu consum de energie aproape egal cu zero (nearly zero energy buildings - nZEB). Proiectarea elementelor de construcţie realizate din lemn, sub aspectul comportării la umezire cauzată de condensarea vaporilor de apă în masa lor, în scopul asigurării unui regim de umiditate normal în timpul exploatării construcţiilor referitor la acest aspect, se va face în conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice privind comportarea elementelor de construcţie la difuzia vaporilor de apă (Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor, indicativ C107, Metodologia de calcul al performanţei energetice a clădirilor, indicativ Mc 001 şi SR EN 16798/1 - Performanţa energetică a clădirilor. Ventilarea clădirilor. Partea 1: Parametrii ambientali pentru proiectare şi evaluarea performanţei energetice a clădirilor, privind calitatea aerului interior, confortul termic, iluminatul şi acustica. Modul M1-6. Parametrii ambientali pentru proiectare şi evaluarea performanţei energetice a clădirilor, privind calitatea aerului interior, confortul termic, iluminatul şi acustica), alături de reglementările tehnice aflate în vigoare la momentul proiectării clădirii.
(10)Se vor detalia corespunzător detaliile de închidere, etanşare, hidroizolare şi finisare pentru a se evita apariţia umidităţii în straturile de construcţie prin greşeli de proiectare (de exemplu, punţi termice sau îmbinări deschise ale componentelor) şi accidente nedorite (ruperi ale conductei de apă, racorduri precare ale sistemelor sanitare) precum şi un grad insuficient de ventilare a spaţiilor.
(11)Acumularea progresivă, de la un an la altul, a apei provenite din condensarea vaporilor, în interiorul elementelor de construcţie realizate din lemn, în timpul exploatării lor, nu este admisă. În acest sens, se va efectua un calcul la transferul de umiditate respectând abordările de calcul furnizate de normele de proiectare termotehnică (Normativ general privind calculul transferului de masă prin elementele de construcţie, indicativ C107/6 şi/sau SR EN ISO 13788 Performanţa higrotermică a componentelor şi elementelor de construcţie. Temperatura superficială interioară pentru evitarea umidităţii superficiale critice şi a condensului interior. Metode de calcul).
(12)În alegerea alcătuirilor constructive complexe care conţin elemente realizate din lemn şi în detalierea lor se va facilita uscarea oricărei umezeli provenite din infiltraţii în aceste alcătuiri.
(13)Componente de construcţie direct expuse la intemperii trebuie să beneficieze de o protecţie eficientă împotriva acestora prin prevederea din faza de proiectare a unor detaliile de închidere, etanşare, hidroizolare şi finisare corecte, verificate şi prin simulări prin metode grafice, de calcul sau cu softuri dedicate de proiectare.
(14)La nivelul soclului, în zonele climatice critice, se pot prevedea baze din beton armat sau materiale alternative care să evite contactul direct cu solul al elementelor de lemn. O distanţare de minim 30 cm şi o protecţie corespunzătoare cu membrane sau benzi hidroizolante constituie o protecţie crescută şi eficientă pentru baza construcţiilor supuse acţiunii zăpezii.
(15)Acoperişurile din lemn de tip terasă cu pantă mică nu vor fi închise pe contur cu atice, pentru evitarea obturării ventilării stratului termoizolant. În cazul acoperişurilor cu pantă mare, se va acorda o atenţie deosebită realizării admisiei la streaşină şi refulării la coamă a stratului de aer ventilat cu rol de uscare a termoizolaţiei.
(16)În cazul soluţiilor de pereţi ventilaţi, se va dimensiona stratul de aer respectând prescripţiile normative C107 şi SR EN ISO 6946.
SUBCAPITOLUL 4:6.4. Protecţia la foc
(1)Clasa de reacţie la foc a produselor de construcţii este clasificată conform SR EN 13501-1. Calculul de rezistenţă şi stabilitate a structurilor de lemn în comportarea la incendiu se va realiza în conformitate cu prevederile SR EN 1995-1-2.
(2)Clasa de reacţie la foc a panourilor CLT şi a elementelor din lemn lamelat încleiat care nu sunt tratate cu nicio măsură de protecţie împotriva incendiilor poate fi clasificată ca D-s2, d0, în funcţie de standardele europene relevante şi de standardul specific al produsului. Atunci când se utilizează soluţii ignifuge care pot întârzia arderea produselor derivate din lemn, se poate obţine o clasă mai bună de reacţie la incendiu pentru panoul CLT şi pentru lemnul lamelat încleiat, în funcţie de soluţia specifică de tratare a ignifugului utilizată şi, în consecinţă, pe baza dispoziţiilor producătorilor şi a documentelor standard ale produsului aferente.
(3)Când se vor utiliza panouri de CLT ca finisaj pentru pardoseli brute (fără nicio structură compozită deasupra), se va considera pentru pardoseală clasa D_FL-s1.
(4)Dacă în elementele CLT se fac decupaje/găuri pentru ataşarea diferitelor dispozitive de ridicare, acestea trebuie sigilate cu dopuri din lemn sau umplute cu fibră minerală (punct de topire 1000°C sau clasă de reacţie la foc A1) ori alte materiale şi produse certificate cu rol de etanşare la foc şi care nu afectează rezistenţa acestuia.
(5)În vederea îmbunătăţirii performanţelor la comportarea la incendiu a elementelor de construcţie realizate din lemn se pot avea în vedere următoarele:
a)încasetarea totală a elementelor structurale de lemn în materiale cu clase favorabile de reacţie la foc/rezistenţă la foc/performanţă la foc exterior, în vederea realizării de elemente cu rezistenţă la foc sporită;
b)încasetarea parţială a elementelor structurale de lemn în materiale cu clase favorabile de reacţie la foc/rezistenţă la foc/performanţă la foc exterior, în funcţie de cerinţele globale ale clădirii de securitate la incendiu;
c)termoprotejarea elementelor structurale de lemn cu placări/soluţii/vopseluri ignifuge, însoţite de documentele aferente de punere în piaţă a produselor, pentru sporirea performanţelor de comportare la incendiu/clasei de reacţie la foc a elementului de lemn;
d)utilizarea unor elemente structurale din lemn masiv încleiat supradimensionate, pentru a avea o acoperire de strat de sacrificiu, determinată prin calcul, ce poate proteja secţiunea structurală pentru îmbunătăţirea timpului normat de rezistenţă şi stabilitate;
e)utilizarea unor sisteme testate şi certificate ce includ componentele structurale din lemn în ansamblul lor ca sistem constructiv compozit şi care, în baza documentelor aferente de punere în piaţă a produselor, furnizate de producător, se încadrează într-o clasă de reacţie la foc superioară clasei C-s2, d0.
(6)Dacă apare necesitatea utilizării de goluri tehnologice sau arhitecturale în elementele de CLT care au şi rol structural sau trebuie să aibă un grad de rezistenţă la foc, perimetrul golului se va proteja corespunzător.
(7)La clădirile care utilizează panourile din CLT cu rol structural, instalaţiile electrice trebuie să fie montate aplicat, cu protecţii realizate conform prevederilor normativului P118 şi a normativului I7. Instalarea directă în elementul CLT este permisă numai dacă se efectuează teste suplimentare.
(8)În cazul construcţiilor cu grad V de rezistenţă la foc, cablurile pot fi instalate în canale tăiate direct în elementul CLT. Grosimea rămasă a elementului trebuie să fie minim % din grosimea acestuia. Se vor monta maxim trei aparataje sau o cutie de distribuţie pe canal. Aparatajele de pe partea opusă decupajului se vor monta la minim 20 cm faţă de acesta. Traseul final al instalaţiilor electrice frezate se vor corela cu diagramele de eforturi şi se vor valida de către inginerul proiectant de structuri.
(9)În cazul utilizării de faţade ventilate, realizate cu placare cu lemn sau alte alte placări combustibile, la închiderile exterioare, în acord cu cerinţele normativului NP 135, se vor lua şi măsuri de preîntâmpinare a propagării incendiului pe faţada ventilată, pe toată lungimea construcţiei din lemn; astfel, la fiecare 20 m liniari de faţadă, sau rost de dilatare, de tasare sau antiseismic, care survine primul, se vor prevedea bariere rezistente la foc E30 (prin una din metodele prevăzute în figurile explicative din acelaşi act normativ).
(10)Pentru trecerile cu elemente şi sisteme de instalaţii prin panourile de CLT este necesar să se asigure detalierea corespunzătoare a etanşării acestora şi menţinerea rezistenţei la foc a structurilor. Detaliile speciale de închidere a rosturilor, străpungerilor, ghenelor (canalelor orizontale) şi decupajelor se vor realiza conform prevederilor normativelor P118 şi I7.
(11)Golurile pentru trecerea cablurilor prin planşee, pardoseli sau pereţi, inclusiv cele prevăzute pentru extinderi vor fi etanşate în vederea evitării propagării flăcărilor, trecerii fumului sau a gazelor. Limita de rezistenţă la foc a elementelor de etanşare a golurilor trebuie să fie cel puţin egală cu cea a elementului străbătut. În mod obligatoriu golurile de trecere a cablurilor sau a canalelor de cabluri prin planşee, pardoseli, pereţi sau grinzi nu trebuie să afecteze integritatea structurii de rezistenţă.
(12)La construcţiile cu structură din lemn care conţin spaţii care necesită un anumit grad de protecţie la foc pentru elementele de închidere (structuri de perete sau planşeu), intersecţiile dintre acestea şi restul construcţiei trebuie sigilate din punct de vedere al protecţiei împotriva incendiilor, astfel încât rezistenţa la foc necesară a componentei cu care se intersectează să nu fie afectată. Sigiliul de protecţie al unei intersecţii trebuie să respecte gradul de rezistenţă la foc al componentei care urmează să fie protejată.
SUBCAPITOLUL 5:6.5. Protecţii pentru reducerea transferului termic
(1)La proiectarea, execuţia şi exploatarea construcţiilor din lemn, pentru îndeplinirea cerinţei fundamentale economie de energie şi izolare termică se aplică prevederile normativelor din domeniu, în special metodologia de calcul Mc 001 şi normativul C 107, alături de normele aflate în vigoare la momentul proiectării clădirii.
(2)Elemente constructive realizate din lemn trebuie trebuie să facă parte din alcătuiri complexe care au în compoziţie şi alte materiale cu proprietăţi de izolare termică pentru a putea îndeplini cerinţele prevăzute de metodologia de calcul Mc 001, normativul C 107 sau normele aflate în vigoare la data realizării clădirii, precum şi în scopul îndeplinirii nivelurilor nZEB definite la nivel naţional.
(3)În vederea asigurării unei izolări termice corespunzătoare a elementelor de construcţie realizate din lemn se va avea în vedere reducerea efectului negativ al punţilor termice. Pentru elemente din lemn masiv încleiat se recomandă determinarea comportării la izolare termică, folosind metode de calcul adecvate, cunoscute ca metode numerice (de exemplu, metoda diferenţelor finite, metoda elementelor finite, metoda bilanţului termic şi altele), pentru determinarea comportării termice a elementelor anvelopei clădirii.
(4)O atenţie deosebită trebuie acordată zonelor de contact ale elemente din lemn cu suprafeţe reci, cum ar fi fundaţiile şi planşeele de peste subsol. Zonele de transfer de căldură, sistemele de prindere care favorizează apariţia punţilor termice, articulaţiile şi rosturile dintre elemente constructive diferite trebuie să fie permanent protejate din punct de vedere higrotermic prin prevederea din faza de proiectare a unor detaliile de închidere, etanşare, hidroizolare şi finisare conforme, verificate şi prin simulări prin metode grafice, de calcul sau cu softuri dedicate de proiectare.
(5)În zonele climatice critice, trebuie acordată atenţie reducerii efectelor negative ale punţilor termice la nivelul prinderilor metalice de fixare a suprastructurii de lemn de infrastructura din beton armat, pentru a se evita fenomenul de apariţie a condensului, care poate produce deteriorări grave pe termen lung. Se pot aplica măsuri constructive precum instalarea de traverse de montaj din esenţe de lemn rezistent la umezeală (de exemplu, larice, stejar), sau a elementelor tratate pentru creşterea rezistenţei la umezeală sau proiectarea corectă a detaliilor prin elevarea panourilor de lemn faţă de zonele critice şi protejarea lor cu materiale izolatoare.
(6)O atenţie deosebită în definirea şi conformarea termotehnică a detaliilor de execuţie, se va acorda zonelor de contact între elementele de rezistenţă realizate din alte materiale (de exemplu, beton, metal) şi structura din lemn.
SUBCAPITOLUL 6:6.6. Protecţii acustice
(1)Cerinţa privind protecţia împotriva zgomotului implică respectarea de către elementele constructive realizate din lemn a prevederilor stipulate în reglementările tehnice privind proiectarea şi executarea lucrărilor de izolaţii.
(2)Elemente constructive realizate din lemn trebuie să facă parte din alcătuiri complexe care au în compoziţie şi alte materiale cu proprietăţi acustice pentru a putea îndeplini cerinţele de protecţie împotriva zgomotului prevăzute în normativul C 125 - Normativ privind acustica în construcţii şi zone urbane şi SR EN 16798 - Performanţa energetică a clădirilor. Ventilarea clădirilor. Partea 1: Parametrii ambientali pentru proiectare şi evaluarea performanţei energetice a clădirilor, privind calitatea aerului interior, confortul termic, iluminatul şi acustica. Modul M1-6. Parametrii ambientali pentru proiectare şi evaluarea performanţei energetice a clădirilor, privind calitatea aerului interior, confortul termic, iluminatul şi acustica.
(3)Asigurarea unei protecţii adecvate împotriva zgomotului este un factor important pentru asigurarea confortului interior în clădiri. Prin urmare, izolarea fonică trebuie să fie o prioritate maximă în toate etapele procesului interdisciplinar de proiectare.
(4)În funcţie de tipul sursei de zgomot la care este expusă o componentă a construcţiei, aceasta trebuie să asigure respectarea performanţelor indicate în normativul C 125 pentru:
a)izolarea la zgomot aerian - urmăreşte ca elementele separatoare dintre unităţile funcţionale ale clădirii să reducă transmisia zgomotului propagat prin aer, atât din interiorul clădirii (voci, muzică) cât şi din exterior (trafic, zgomote exterioare);
b)izolarea la sunetul transmis de structură - urmăreşte ca zgomotul datorat unor şocuri de natură mecanică (sunetul de mers, lovituri, manipulări de mobilier, activităţi fizice) asupra ansamblului planşeului să se audă cât mai puţin în spaţiul de sub acesta sau în încăperile adiacente acestuia. Sunetul de impact este deosebit de relevant pentru conformarea acustică a construcţiilor de lemn.
(5)În vederea îmbunătăţirii performanţelor în ceea ce priveşte protecţia împotriva zgomotului descrise la articolul 6.6. (1) se recomandă utilizarea următoarelor soluţii:
a)pentru creşterea performanţei de izolare la zgomot aerian se recomandă introducerea între elementele de construcţie realizate din lemn şi finisajele interioare sau exterioare de materiale de izolare vibro-absorbante. Pentru o îmbunătăţire superioară a protecţiei acustice se recomandă folosirea de produse cu o rezistivitatea la trecerea aerului AFr > 5 kPa.s/m2. În cazul produselor cu o rezistivitate la trecerea aerului AFr foarte mare (80 kPa.s/m2) se produce o deteriorare a performanţei acustice;
b)în vederea reducerii efectului punţilor acustice generate de trecerea componentelor sau sistemelor de instalaţii prin elementele de construcţie realizate din lemn, pentru izolaţia la zgomot aerian se pot utiliza materiale fonoabsorbante. De asemenea, pentru evitarea fenomenului de rezonanţă este recomandată umplerea cavităţilor cu materiale fonoabsorbante;
c)o soluţie foarte eficientă pentru creşterea performanţei de izolare la zgomot aerian şi zgomot de impact este realizarea la planşee a unor soluţii de tip dală flotantă (şapă în sistem umed sau uscat), dimensionată conform documentelor aferente de punere în piaţă a produselor, furnizate de producător, instalată pe un strat de material vibroamortizor, cu rigiditatea dinamică optimă. Montarea straturilor structurii pardoselilor se va face cu asigurarea desolidarizarii acesteia de elementele perimetrale de construcţie;
d)un aport suplimentar în izolarea corespunzătoare la zgomotul aerian şi zgomotul de impact se poate obţine prin realizarea unor tavane suspendate cu fonoizolaţie, acolo unde utilizarea spaţiilor şi conformarea arhitecturală o permit;
e)pentru reducerea transmiterii zgomotului de impact prin structură se pot utiliza elemente elastice la îmbinarea între elementele constructive.
(6)Izolarea acustică a structurilor de tavan/planşeu poate fi îmbunătăţită fie prin creşterea masei, fie prin îmbunătăţirea izolaţiei mecanice a componentelor. Adăugarea de masă prin balastarea unui planşeu prin placări specifice sau a unui plafon suspendat, reduce vibraţiile, provocând reducerea transmisiilor acustice. De asemenea, se poate obţine acelaşi efect prin utilizarea unei şape flotante (în sistem umed sau uscat, dimensionată conform documentelor aferente de punere în piaţă a produselor, furnizate de producător) pe o placă moale cu rol de izolare fonică. În cazul planşeelor cu intradosul aparent (vizibil), fără sisteme suspendate, grosimea şapei trebuie dimensionată corespunzător şi, datorită capacităţii sale mari de atenuare a sunetului, aceasta ar trebui să fie de preferinţă neaderentă faţă de elementele perimetrale. Se pot utiliza, de asemenea, sisteme uşoare, însoţite de documentele aferente de punere în piaţă a produselor, furnizate de producător, cu rol de îmbunătăţire a performanţei acustice, de tip membrană, în baza specificaţiilor producătorului de sistem. Cavităţile trebuie izolate cu vată minerală pentru a preveni apariţia fenomenului de rezonanţă.
(7)În timp ce izolarea fonică a componentelor cu un singur strat este determinată de masa lor pe bază de suprafaţă şi de rigiditatea la încovoiere, în cazul panourilor verticale de închidere, de tip multistrat (masă-arc-masă), se poate obţine o izolare fonică mai mare cu o masă mai mică prin creşterea distanţei dintre cele două mase, umplerea completă a cavităţii cu un material cu o rezistivitate optimă la flux de aer (maxim AFr > 5 kPa.s/m2), fixarea cât mai elastică a celor două mase. Frecvenţa de rezonanţă poate fi redusă prin creşterea golurilor dintre straturi, creşterea masei straturilor individuale şi prin ataşarea flexibilă a panourile de finisaj de peretele portant. Pentru a evita rezonanţa cavităţii, panourile de finisaj ar trebui să fie umplute cu material fonoabsorbant.
(8)Se va ţine cont de afectarea rezistenţei şi rigidităţii nodurilor structurale datorită inserţiei de materiale fonoabsorbante în nodurile respective.
SUBCAPITOLUL 7:6.7. Aspecte legate de utilizarea sustenabilă a resurselor şi protecţia mediului
(1)Se recomandă promovarea construcţiile din lemn pentru că au o performanţă sporită în ceea ce priveşte protecţia mediului, fiind superioare sistemelor constructive tradiţionale prin factori care ţin de reutilizare, reciclare, amprentă redusă de carbon, stocare de carbon şi considerarea lemnului drept un material regenerabil pentru construcţii. De asemenea, în perspectiva utilizării sustenabile a resurselor, construcţiile de lemn presupun costuri de transport mai mici şi un volum de manipulare mai mic pe şantier, greutăţi mai reduse ale ansamblului final şi economisirea energiei la producerea materialelor de construcţii.
(2)Construcţiile de lemn au un impact pozitiv asupra mediului în toate fazele de implementare, în ceea ce priveşte metoda de evaluare "analiza pe ciclul de viaţă - LCA", cunoscută şi sub denumirea de balanţă ecologică. Datorită importanţei temei, metoda a fost dezvoltată pentru a identifica, pe de o parte, amprenta CO2 a clădirilor (amprenta de carbon) în timpul fabricării materialelor aferente şi a construcţiei clădirii şi, pe de altă parte, pentru a evalua sarcina de mediu în timpul utilizării şi, ulterior, ca rezultat al demolării.
(3)La proiectarea şi conformarea structurilor din lemn se va avea în vedere valoarea energiei încorporate a materialului de construcţie. Energia încorporată este suma tuturor consumurilor de energie necesare pentru producerea oricărui material de construcţie, considerată ca şi cum acea energie ar fi "conţinută" în produsul însuşi. Energia încorporată determină suma totală a energiei necesare pentru întregul ciclu de viaţă al unui produs. Ea include consumul de energie în extracţia materiilor prime, transportul, fabricarea, asamblarea, instalarea, dezasamblarea, demontarea şi/sau descompunerea, precum şi resursele umane şi secundare. Pentru un bilanţ corect şi complet se va consulta "declaraţia de produs de mediu - EPD" care descrie performanţa de mediu a respectivului material de construcţie.
(4)Se va acorda o atenţie sporită, încă din faza de proiectare a construcţiilor din lemn, pentru urmărirea comportării în exploatare, intervenţiile în timp asupra acestora şi postutilizarea lor. Se recomandă recuperarea şi revalorificarea elementelor din lemn (după o evaluare a integrităţii şi conformităţii acestora de către un inginer structurist) în vederea utilizării lor în noi construcţii, atât cu rol structural sau de închidere, cât şi cu rol decorativ, arhitectural. Acolo unde reutilizarea lor nu se poate îndeplini, se vor prevedea măsuri de valorificare prin reciclare industrială a materialului lemnos.