Subcapitolul 13 - 9.13. Reglarea instalaţiei - Normativ din 2023 pentru proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare - Indicativ I 5 - 2022

M.Of. 108 bis

În vigoare
Versiune de la: 10 Martie 2023
SUBCAPITOLUL 13:9.13. Reglarea instalaţiei
(1)Reglarea aeraulică a instalaţiei este procesul de ajustare cantitativă a curgerii aerului în elementele componente ale instalaţiei în vederea asigurării debitelor prescrise prin proiect.
(2)Înainte de începerea operaţiei de reglare trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:
a)clădirea trebuie sa fie finalizată, iar uşile şi ferestrele să fie în poziţia indicată în proiect, evitându-se influenţele perturbatoare ale vântului sau tirajului natural;
b)temperatura interioară în încăperi să fie păstrată cât mai constantă;
c)să se asigure condiţiile prescrise de funcţionare în suprapresiune/depresiune a încăperilor (grile de transfer);
d)reţeaua de conducte să fie terminată şi funcţionarea de probă şi verificările de etanşeitate, încheiate;
e)bateriile de încălzire şi/sau răcire, centrale, să fie montate în instalaţie;
f)dispozitivele de reglare a debitului de aer de la ramificaţii şi de la gurile de aer să fie plasate în poziţia deschis, organele de execuţie pentru reglarea automată să fie deconectate, ventilatorul să fie în funcţiune, având un debit de aer iniţial cu 10...15% mai mare decât debitul stabilit prin proiect.
(3)Ordinea operaţiunilor de reglare aeraulică a instalaţiei este următoarea:
a)măsurarea debitelor de aer la gurile de ventilare din sistem;
b)compararea debitelor de aer măsurate cu cele din proiect şi calcularea "procentului realizat din debitul proiectat":
Pd = Dmăsurat / Dproiect x 100 [%] (9.1)
c)reglarea proporţională a ramurilor şi gurilor de aer, urmărindu-se să se obţină acelaşi "procentaj realizat din debitul proiectat" pe toate ramificaţiile şi gurile de aer; se începe cu ramura care are procentul Pd cel mai mare, prin închiderea treptată a elementelor de reglare ale gurilor de aer, cu atât mai mult cu cât gura respectivă are un procent Pd mai mare şi se continuă cu celelalte ramuri, atacate în ordinea descrescătoare a procentului realizat, Pd;
d)stabilirea debitelor la valoarea de 100% (valoarea proiectată) prin reglarea finală a debitului de aer al ventilatorului.
(4)Reglarea se începe având elementele de reglare din reţea complet deschise şi cu ventilatoarele (de introducere şi de evacuare) în funcţiune la debitul maxim. Reglarea debitelor de aer (proaspăt şi recirculat) se face prin acţionarea ramelor cu jaluzele ale camerei pe baza măsurării temperaturilor aerului proaspăt, recirculat şi amestecat.
(5)La reglarea aeraulică a instalaţiilor de ventilare şi climatizare sunt admise următoarele toleranţe faţă de debitul proiectat:
a)la echilibrarea gurilor de ventilare: 0.....+10%;
b)la echilibrarea ramificaţiilor: 0...+5%;
c)la reglarea debitului ventilatorului: 0....+5%;
(6)Rezultatele operaţiunilor de control şi de reglare a instalaţiilor de ventilare şi climatizare se consemnează în procese verbale de constatare.