Subcapitolul 5 - 10.5. Întreţinerea instalaţiilor de ventilare şi climatizare - Normativ din 2023 pentru proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare - Indicativ I 5 - 2022

M.Of. 108 bis

În vigoare
Versiune de la: 10 Martie 2023
SUBCAPITOLUL 5:10.5. Întreţinerea instalaţiilor de ventilare şi climatizare
(1)Întreţinerea instalaţiilor de ventilare şi climatizare reprezintă o activitate de exploatare, dusă permanent prin efectuarea de operaţii care au ca scop asigurarea funcţionării continue şi în bune condiţii a acestor instalaţii.
(2)Principalele operaţii de întreţinere sunt:
a)la ventilatoare:
- ungerea lagărelor şi rulmenţilor;
- întinderea uniformă a curelelor de transmisie;
- echilibrarea rotoarelor, având în vedere rotirea fără atingerea carcasei;
- strângerea şuruburilor şi piuliţelor la suportul ventilatorului.
b)la filtre de aer:
- înlocuirea filtrelor deteriorate;
- verificarea funcţionării sistemului de avertizare a colmatării filtrului;
- înlocuirea sau curăţarea (prin spălarea sau scuturarea) filtrelor colmatate;
- verificarea sistemului de autocurăţire;
- ungerea elementelor mecanice în mişcare,
c)la bateriile de încălzire/răcire:
- etanşarea racordurilor bateriei pe circuitele de aer şi de apă;
- verificarea funcţionării robinetelor de pe racordurile bateriei;
- curăţirea aripioarelor de praf şi corpuri străine;
- dezaerisirea circuitului hidraulic;
- spălarea interioară a bateriilor în vederea înlăturării depunerilor de nămol sau piatră.
d)la camerele de umidificare:
- verificarea modului de stropire; curăţarea duzelor înfundate şi înlocuirea celor defecte;
- curăţarea bazinului de depunerile de nămol;
- verificarea funcţionării preaplinului;
- curăţarea filtrului;
- curăţarea separatoarelor de picături;
- operaţii de întreţinere la pompa de apă;
- verificarea etanşeităţii camerei de umidificare pe circuitele de aer şi de apă;
- vopsirea şi protejarea elementelor supuse coroziunii.
e)la dispozitivele de închidere şi reglare:
- ungerea lagărelor;
- înlocuirea bucşelor şi lagărelor deteriorate;
- corectarea paletelor şi jaluzelelor deformate;
- refacerea etanşărilor.
f)la gurile de aer:
- curăţirea de praf şi îndepărtarea corpurilor străine din secţiunea gurii;
- refacerea etanşeităţii fată de tubulatură;
- verificarea funcţionării elementelor mobile;
- corectarea elementelor mobile deformate.
g)la conductele de aer:
- restabilirea etanşărilor;
- curăţarea de praf şi eliminarea corpurilor străine din interiorul conductelor de aer;
- verificarea gurilor de vizitare/curăţire şi a punctelor de măsurare (a se vedea şi standardul SR EN 12097);
- remedierea izolaţiei termice şi a protecţiilor anticorosive;
- controlul suporturilor şi elementelor de rigidizare;
- înlocuirea elementelor deteriorate de protecţie împotriva transmiterii vibraţiilor.
h)la aparatura de măsură şi control:
- verificarea funcţionării senzorilor;
- etalonarea periodică a aparatului de măsură şi control.