Capitolul 0 - Introducere - Normativ din 2023 pentru producerea betonului şi executarea lucrărilor din beton, beton armat şi beton precomprimat - Partea 1: Producerea betonului - Indicativ NE 012/1-2022
M.Of. 53 bis
În vigoare Versiune de la: 19 Aprilie 2023
CAPITOLUL 0:Introducere
(1)Prezentul normativ reprezintă reglementarea tehnică pentru producerea betonului în România pentru structurile turnate in-situ şi structurile prefabricate pentru clădiri şi construcţii inginereşti.
(2)Producerea betonului se realizează în conformitate cu prevederile prezentului normativ rezultat din revizuirea NE 012/1-2007 "Normativ pentru producerea betonului şi executarea lucrărilor din beton, beton armat şi beton precomprimat. Partea 1: Producerea betonului" având în principal ca bază standardul SR EN 206 + A2: 2021 "Beton. Partea 1: Specificaţie, performanţă, producţie şi conformitate".
(3)În cazul în care s-au efectuat completări/adaptări ale unor părţi ale standardului, pentru facilitarea urmăririi şi înţelegerii paragrafelor, s-a preluat integral textul, respectându-se numerotările din standard. Au fost considerate Anexele A, B, C (normativă), D, E, F (completată), G, H, K din standard şi au fost introduse suplimentar Anexele I, J, L, M, N, O. Anexele J, L şi M din normativ au alt conţinut decât al celor din standard.
(4)În particular, următoarele puncte au făcut obiectul revizuirii normativului:
a)adăugarea regulilor de aplicare pentru betonul armat dispers cu fibre şi betonul cu agregate reciclate;
b)revizuirea conceptului coeficientului k pentru cenuşă şi silice ultrafină şi adăugarea unor noi reguli pentru zgura de furnal granulată;
c)introducerea principiilor referitoare la conceptul de performanţă pentru utilizarea adaosurilor, de exemplu conceptul de performanţă echivalentă a betonului şi conceptul de performanţă echivalentă a combinaţiilor;
d)revizuirea şi adăugarea de noi concepte pentru evaluarea conformităţii;
e)includerea regulilor suplimentare pentru betonul autocompactant;
f)includerea unor cerinţe suplimentare pentru betonul utilizat la lucrări geotehnice (Anexa D);
g)includerea unor principii, concepte şi metode referitoare la abordarea de performanţă a durabilităţii (Anexa J).
(5)Contextul de aplicare a normativului în raport cu standardele şi reglementările tehnice pentru producerea betonului (materiale componente, proiectare, execuţie, metode de încercări etc.) este prezentat în Figura 1.
(6)Pentru aplicarea acestui normativ se utilizează standardele române, europene şi internaţionale la care se face referinţă (respectiv standardele române identice cu acestea).
(7)Acest normativ va fi aplicat, în condiţii climatice şi geografice specifice României şi cu niveluri de protecţie stabilite pe baza experienţei actuale naţionale şi internaţionale. Valorile limită impuse pentru compoziţia şi proprietăţile betonului au fost introduse în prezentul normativ pentru a acoperi aceste situaţii.
(8)Acest normativ conţine reguli de utilizare a materialelor componente care sunt acoperite de standarde, evaluări tehnice europene sau agremente tehnice în construcţii emise în România.
(9)Dacă betonul este conform valorilor specificate, se consideră că şi în structură acesta satisface cerinţele de durabilitate pentru utilizarea prevăzută în condiţiile de mediu specificate în măsura în care:
a)clasele de expunere au fost corect selectate;
b)grosimea stratului de acoperire cu beton este cel puţin egală cu cea prevăzută în standarde de calcul relevante pentru condiţii de mediu specifice, prezentate în SR EN 1992-1-1;
c)betonul a fost pus în operă corespunzător, compactat şi tratat/protejat, în conformitate cu NE 012/2;
d)este realizată o întreţinere corespunzătoare pe durata de viaţă a construcţiei.
(10)Conceptele bazate pe performanţă sunt prezentate ca alternativă informativă la conceptul prescriptiv al valorilor limită.
(11)În cazul în care betonul este conform cu prezentul normativ, acesta satisface cerinţele de bază ale materialelor care se utilizează în cele trei clase de execuţie definite în NE 012/2.

Figura 1. Relaţiile dintre standardul SR EN 206, normativul NE 012/1-2022 şi standardele pentru proiectare şi executare, standardele referitoare la materiale componente şi standardele de încercări