Secţiunea 4 - Prevederi conceptuale - Normativ din 2014 privind proiectarea, execuţia şi exploatarea învelitorilor acoperişurilor în pantă la clădiri, indicativ NP 069 - 2014

M.Of. 581 bis

În vigoare
Versiune de la: 3 Septembrie 2014
SECŢIUNEA 4:Prevederi conceptuale
Art. 221
(1)Învelitorile din materiale locale, tradiţionale, manufacturate (celulozice) sunt utilizate în general la construcţii în specificul tradiţional al zonei, la următoarele categorii funcţionale de clădiri: locuinţe individuale, clădiri de agrement (turistice, agroturistice), clădiri agricole, clădiri de producţie locale (pescării, artizanat, mică producţie).
(2)Învelitorile din materiale celulozice pot fi concepute la acoperişurile clădirilor noi, pentru redarea specificului local, numai ca impresie vizual-estetică, fiind prevăzute peste învelitorile moderne de tip continuu sau semicontinuu; în acest caz învelitoarea va avea rol estetic, specific zonei.
Art. 222: Configuraţia acoperişului
(1)Acoperişurile vor fi concepute în formate cât mai simple (cu doi/patru versanţi) cu versanţi plani sau curbi (pot comporta ruperi de pantă).
(2)Coamele secundare realizate din elemente plane din lemn vor fi rotunjite iar coama principală se va realiza cu depăşirea elementelor (peste linia de coamă), cu faţa văzută (ce depăşeşte coama) orientată spre direcţia vânturilor dominante.
(3)Doliile (dintre versanţi) realizate din elemente plane din lemn pot fi rotunjite sau nu, dar vor fi etanşate suplimentar prin elemente de tinichigerie şi/sau cu membrane hidroizolante.
(4)Coamele realizate cu snopi din paie sau stuf vor fi rotunjite; în cazuri justificate, se vor prevedea dolii în pantă, cu măsurile suplimentare menţionate la alin. (3).
(5)Elementele de străpungere vor fi etanşate cu elemente de tinichigerie şi/sau cu membrane hidroizolante.
(6)Se vor prevedea măsuri speciale de izolare împotriva incendiilor la elementele de străpungere calde.
Art. 223: Suportul învelitorilor
(1)Pentru elemente plane din lemn, suportul învelitorilor va fi realizat din: şipci, prăjini cioplite sau lăturoaie cu distanţa interax funcţie de lungimea elementelor, de minim 15 cm şi maxim 25 cm (funcţie de lungimea şiţei/şindrilei).
(2)Pentru snopi, paie sau stuf, suportul învelitorilor va fi realizat din: prăjini cioplite sau lăturoaie cu distanţa interax de minim 20 cm şi maxim 30 cm (modulate funcţie de lungimea snopilor).
Art. 224: Prevederi privind relaţia acoperiş-învelitoare
(1)Învelitorile celulozice pot fi considerate învelitori ventilate.
(2)Învelitorile celulozice vor fi prevăzute cu folie substrat (anticondens sau hidroizolantă), montată pe căpriori, sub riglajul suport al învelitorii.
Art. 225: Spaţii interioare, moduri de termoizolare
(1)Acoperişurile cu învelitori celulozice pot închide spaţii cu sau fără condiţionare termică.
(2)Acoperişurile peste spaţii condiţionate termic vor fi termoizolate sub elementele suport ale învelitorii, între şi/sau sub căpriorii de susţinere.
(3)Învelitorile cu snopi din paie sau stuf pot avea efect termoizolant calculabil; se poate prevedea şi o structură termoizolantă peste o bariera contra vaporilor. În cazul când nu este necesară o structură termoizolantă, bariera contra vaporilor (folie substrat hidroizolantă) se va prevedea sub învelitoarea propriu-zisă din snopi.