Art. 31. - în baza ordinelor de distribuţie, conform modelului prevăzute în anexa nr. 1, emise de: - Normativ din 2008 PRIVIND ASIGURAREA TEHNICĂ DE AUTOVEHICULE A STRUCTURILOR MINISTERULUI INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE

M.Of. 803 bis

În vigoare
Versiune de la: 10 Aprilie 2024
Art. 31
Predarea-primirea autovehiculelor se execută astfel:
a)în baza ordinelor de distribuţie, conform modelului prevăzute în anexa nr. 1, emise de:
1.Direcţia Generală Management Logistic şi Administrativ - pentru distribuirile de autovehicule noi efectuate către inspectoratele generale şi structurile necuprinse în organigrama acestora, precum şi pentru redistribuirile de autovehicule efectuate între aceste structuri;
2.Inspectoratele generale şi ceilalţi ordonatori secundari de credite, pentru distribuirile/redistribuirile efectuate între structurile subordonate;
b)în baza dispoziţiei zilnice sau ordinului de zi şi documentelor justificative pentru înregistrarea în contabilitate, în cazul predării-primirii autovehiculelor de la compartimentul de gestiune al unităţii la o subunitate sau de la o subunitate la alta, după caz, pentru autovehiculele prevăzute în tabela de înzestrare proprie.
c)în baza dispoziţiei/ordinului şefului/comandantului de subunitate şi a procesului-verbal de predare-primire, pentru predarea-primirea autovehiculului de la subunitate la conducătorul auto şi între conducătorii auto.
d)autovehiculele din gestiunea unei unităţi, dar care sunt utilizate de alte structuri cu tabele de înzestrare proprii, se redistribuie în baza ordinelor de distribuţie emise de către inspectoratele generale pentru structurile subordonate sau de Direcţia Generală Management Logistic şi Administrativ, după caz