Art. 6. - Norma sanitara veterinara din 2001 privind diagnosticul, profilaxia, supravegherea si combaterea influentei aviare (pesta aviara clasica)
M.Of. 628
Ieşit din vigoare Versiune de la: 5 Octombrie 2001
Art. 6
Pentru supravegherea şi prevenirea introducerii influenţei aviare în exploataţiile avicole se vor institui şi se vor menţine permanent următoarele măsuri de profilaxie generală:
a)evidenţa efectivelor de păsări pe categorii şi supravegherea clinică şi anatomopatologică permanentă a tuturor păsărilor de fermă şi de agrement aflate pe teritoriul României;
b)respectarea regulilor sanitare veterinare şi de zooigienă privind popularea, hrănirea, exploatarea şi transportul păsărilor;
c)împrejmuirea exploataţiilor avicole astfel încât în incinta acestora să nu poată pătrunde persoane, vehicule şi animale decât printr-o intrare special amenajată, aflată sub control sanitar veterinar;
d)construirea şi amenajarea la intrarea în exploataţia avicolă a unui filtru sanitar veterinar, dimensionat în raport cu numărul personalului, în care să se efectueze schimbarea obligatorie a hainelor şi încălţămintei de stradă cu echipament de protecţie antiepizootică;
e)interzicerea intrării în exploataţia avicolă a persoanelor care nu lucrează direct în procesul de producţie, cu excepţia organelor de control, care vor respecta condiţiile obligatorii de filtru sanitar;
f)interzicerea introducerii în ferme a altor animale decât cele care constituie proprietatea exploataţiei - precum şi a desfăşurării altor activităţi diferite de specificul acesteia;
g)menţinerea obligatorie în carantină profilactică a păsărilor care urmează să fie introduse în exploataţie;
h)asigurarea mijloacelor de transport care vor fi folosite numai în incintă;
i)organizarea şi amenajarea conform regulilor sanitare veterinare a locurilor de depozitare a produselor de origine animală şi a furajelor;
j)evacuarea dejecţiilor şi depozitarea lor astfel încât să nu constituie surse de poluare;
k)aplicarea periodică a măsurilor de dezinfecţie, deratizare şi dezinsecţie;
l)solicitarea avizului autorităţii sanitare veterinare teritoriale la fiecare introducere de noi efective în exploataţiile avicole, la livrarea şi trecerea păsărilor de la o categorie la alta, lotizări şi alte mişcări de efective;
m)anunţarea imediată a medicului veterinar oficial la apariţia sau la suspiciunea existenţei unei boli transmisibile;
n)până la sosirea medicului veterinar oficial se vor lua măsuri de izolare a păsărilor bolnave, moarte sau sacrificate de necesitate;
o)se interzic vânzarea şi scoaterea din incintă a produselor de origine animală, a furajelor, gunoiului şi a altor materiale, până la clarificarea situaţiei epidemiologice a exploataţiei;
p)se va urmări permanent şi în mod sistematic starea de sănătate a efectivelor prin examene clinice şi necropsice în vederea depistării la timp a primelor suspiciuni de boală, luându-se măsuri pentru stabilirea rapidă a diagnosticului, prin examene de laborator;
r)în exploataţiile indemne se vor introduce ouă pentru incubat, pui de o zi şi tineret de înlocuire numai din unităţi indemne;
s)în zona de protecţie a exploataţiei cu o rază de cel puţin 3 km se vor asigura supravegherea şi menţinerea sănătăţii efectivelor de păsări din gospodăriile populaţiei prin depistări periodice şi vaccinări de întreţinere;
ş)orice mişcare interjudeţeană a efectivelor de păsări va fi avizată de Agenţia Naţională Sanitară Veterinară prin direcţiile sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti implicate;
t)exploataţiile avicole au obligaţia să respecte tehnologia de creştere şi tehnologia sanitară veterinară, conform legislaţiei în vigoare;
ţ)se va organiza supravegherea sanitară veterinară permanentă a păsărilor care se aduc în târguri, pieţe, expoziţii;
u)periodic, la intervale de cel mult o săptămână, din exploataţiile avicole şi, după caz, din gospodăriile populaţiei se vor trimite probe la laborator pentru examene de supraveghere sanitară veterinară;
v)expedierea probelor şi interpretarea rezultatelor revin autorităţii sanitare veterinare competente prin medicul veterinar oficial;
x)în cazul diagnosticării influenţei aviare în exploataţia avicolă sau în zonele de protecţie ale acesteia, cu o rază de minimum 3 km, medicii veterinari care asigură asistenţa sanitară sunt obligaţi să se informeze reciproc în mod operativ, pentru a stabili şi a aplica, cu sprijinul comandamentelor antiepizootice locale şi al celui judeţean, măsurile ce se impun.