Art. 19. - Norma sanitara veterinara din 2001 privind diagnosticul, profilaxia, supravegherea si combaterea influentei aviare (pesta aviara clasica)
M.Of. 628
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 5 Octombrie 2001
Art. 19
1.România va stabili un plan de contingenţă specificând măsurile naţionale ce vor fi implementate în eventualitatea apariţiei unui focar de influenţă aviară. Acest plan trebuie să permită accesul la dotări, echipamente, personal şi la alte materiale corespunzătoare, necesare pentru eradicarea rapidă şi eficientă a focarului de boală.
2.Criteriile care se vor aplica la stabilirea acestui plan sunt cele prevăzute în anexa nr. 6 la prezenta normă sanitară veterinară.
3.Planurile stabilite în conformitate cu criteriile prezentate în anexa nr. 6 vor fi prezentate Comisiei Europene nu mai târziu de 6 luni de la punerea în aplicare a prezentei norme sanitare veterinare.
4.Comisia Europeană va examina planurile pentru a determina dacă permit realizarea obiectivelor dorite şi va sugera României orice amendament, în special pentru a se asigura că ele sunt compatibile cu planurile celorlalte state membre. Planurile pot fi ulterior amendate sau completate în funcţie de evoluţia situaţiei.