Art. 11. - Norma sanitara veterinara din 2001 privind diagnosticul, profilaxia, supravegherea si combaterea influentei aviare (pesta aviara clasica)

M.Of. 628

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 5 Octombrie 2001
Art. 11
1.Atunci când medicul veterinar oficial are motive să suspicioneze că păsările domestice din orice exploataţie ar putea fi contaminate ca rezultat al mişcărilor de personal, animale, vehicule sau în orice alt mod, acea exploataţie va fi plasată sub control oficial în conformitate cu prevederile pct. 2.
2.Scopul controlului oficial este de a detecta imediat orice suspiciune de influenţă aviară, de a face recensământul păsărilor, de a monitoriza mişcările lor şi, dacă este necesar, de a lua orice măsură care să limiteze extinderea bolii.
3.Atunci când o exploataţie este supusă controlului oficial în condiţiile pct. 1 şi 2, autoritatea sanitară veterinară competentă va interzice orice transfer de păsări din exploataţie, cu excepţia transportului direct spre un abator sub supraveghere oficială, în scopul sacrificării imediate. Înaintea acordării unei astfel de autorizaţii medicul veterinar oficial trebuie să efectueze un examen clinic al tuturor păsărilor pentru a exclude prezenţa în exploataţie a influenţei aviare. Restricţiile de transfer la care se face referire în acest articol vor fi impuse pentru o perioadă de 21 de zile de la ultima dată a posibilei contaminări; totuşi aceste restricţii trebuie să se aplice pentru o perioadă de cel puţin 7 zile.
4.Atunci când se consideră că este posibil, autoritatea competentă poate limita măsurile prevăzute în acest articol la o parte a exploataţiei şi la păsările din aceasta, cu condiţia ca păsările să fi fost cazate, crescute şi furajate complet separat de către personal separat.