Secţiunea 6 - Cerinţe de raportare la CNCAN - Norma din 2022 privind cerinţele de securitate pentru dezafectarea instalaţiilor nucleare şi radiologice

M.Of. 587

În vigoare
Versiune de la: 16 Iunie 2022
SECŢIUNEA 6:Cerinţe de raportare la CNCAN
Art. 42
(1)Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească, să implementeze şi să menţină un sistem de raportare la CNCAN.
(2)Procedurile sistemului de raportare trebuie aprobate de CNCAN.
Art. 43
- Titularul de autorizaţie trebuie să raporteze la CNCAN anual:
a)progresele în desfăşurarea activităţii de dezafectare;
b)inventarul de deşeuri radioactive şi neradioactive generate în timpul dezafectării;
c)sumarul rezultatelor monitorizării expunerii la radiaţii a lucrătorilor şi populaţiei;
d)stadiul resurselor financiare utilizate şi disponibilitatea fondurilor pentru etapele ulterioare.