Capitolul iii - Obligaţii privind apărarea împotriva incendiilor în sistemul administraţiei penitenciare - Norma din 2017 privind desfăşurarea activităţii de apărare împotriva incendiilor în sistemul administraţiei penitenciare
M.Of. 110 bis
În vigoare Versiune de la: 3 Februarie 2020
CAPITOLUL III:Obligaţii privind apărarea împotriva incendiilor în sistemul administraţiei penitenciare
SECŢIUNEA 1:Obligaţii generale
Art. 28
(1)Personalul sistemului administraţiei penitenciare, persoanele private de libertate, precum şi celelalte persoane fizice sau juridice care desfăşoară activităţi în Administraţia Naţională a Penitenciarelor sau unităţile subordonate sunt obligate să respecte reglementările tehnice şi dispoziţiile de apărare împotriva incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa, bunurile şi mediul înconjurător.
(2)Orice persoană care observă un incendiu are obligaţia să anunţe prin orice mijloc factorii responsabili de gestionarea situaţiilor de urgenţă din Administraţia Naţională a Penitenciarelor/unităţile subordonate.
(3)În caz de incendiu, orice persoană trebuie să acorde ajutor, când şi cât este raţional posibil, semenilor aflaţi în pericol sau în dificultate.
(4)La încheierea oricăror acte de transmitere temporară a dreptului de folosinţă asupra bunurilor imobile, precum şi a contractelor de antrepriză, părţile sunt obligate să prevadă expres în actele respective răspunderile ce le revin în ceea ce priveşte apărarea împotriva incendiilor.
(5)Desemnarea şi schimbarea din funcţie a cadrului tehnic P.S.I. sau a personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor trebuie comunicate structurii de specialitate din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în termen de 48 de ore de la producerea acesteia.
SECŢIUNEA 2:Obligaţiile directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
Art. 29
Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, are următoarele responsabilităţi:
a)elaborează, pe baza strategiei naţionale de apărare împotriva incendiilor, strategii de sistem privind apărarea împotriva incendiilor în domeniul de competenţă şi asigură aplicarea acestora;
b)emite/modifică, cu avizul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, norme şi reglementări tehnice proprii de apărare împotriva incendiilor, specifice domeniului de activitate;
c)stabileşte temele şi activităţile practic-aplicative şi de educaţie privind apărarea împotriva incendiilor, care se includ în programele de pregătire a personalului;
d)organizează, îndrumă şi controlează activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor în sistemul penitenciar;
e)asigură instruirea anuală a specialiştilor Compartimentului Managementul Situaţiilor de Urgenţă din sistemul administraţiei penitenciare;
f)acordă sprijin unităţilor din sistemul administraţiei penitenciare în organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de protecţie împotriva incendiilor şi pentru înlăturarea consecinţelor acestora şi ia măsuri pentru refacerea capacităţilor afectate;
g)încheie protocoale de colaborare cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, pentru îndeplinirea unor atribuţii privind prevenirea şi stingerea incendiilor;
h)analizează anual şi ori de câte ori este nevoie, activitatea de protecţie împotriva incendiilor desfăşurată în unităţile subordonate şi dispune măsuri pentru înlăturarea neajunsurilor.
i)dispune elaborarea instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor şi stabileşte obligaţiile ce revin salariaţilor la locurile de muncă.
SECŢIUNEA 3:Obligaţiile directorilor de unităţi penitenciare
Art. 30
Directorii unităţilor penitenciare au următoarele responsabilităţi:
a)stabilesc, prin dispoziţii scrise, responsabilităţile şi modul de organizare pentru apărarea împotriva incendiilor în unitate şi le actualizează ori de câte ori apar modificări;
b)permit efectuarea controalelor de specialitate, prezintă documentele şi informaţiile solicitate şi nu obstrucţionează în nici un fel efectuarea acestora;
c)dispun elaborarea instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor şi stabilesc atribuţiile ce revin salariaţilor la locurile de muncă;
d)asigură, avizarea planului de intervenţie de către unităţile teritoriale subordonate Inspectoratul General pentru Situaţiile de Urgenţă şi condiţiile pentru aplicarea acestora în orice moment;
e)permit accesul forţelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă în unitate, în scop de recunoaştere, instruire sau de antrenament şi pentru alimentarea cu apă, în caz de incendiu şi asigură participarea la exerciţiile şi aplicaţiile tactice de intervenţie organizate de acestea;
f)pun la dispoziţie, în mod gratuit, forţelor chemate în ajutor, mijloacele tehnice pentru apărare împotriva incendiilor şi echipamentele de protecţie specifice riscurilor care decurg din existenţa şi funcţionarea unităţii, precum şi antidotul şi medicamentele pentru acordarea primului ajutor;
g)asigură utilizarea, verificarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor de apărare împotriva incendiilor cu personal atestat, conform instrucţiunilor furnizate de proiectant/producător;
h)numesc anual, până la 30 ianuarie, prin decizia zilnică pe unitate, formaţiunea de primă intervenţie la incendiu;
i)stabilesc responsabilităţi şi sarcini precise de remediere a deficienţelor constatate şi pentru realizarea măsurilor stabilite cu ocazia controalelor pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor de către specialistul din cadrul Compartimentului Managementul Situaţiilor de Urgenţă;
j)asigură respectarea procedurii de intervenţie în caz de incendiu, prevăzută în Manualul privind gestionarea incidentelor - Vol. 1 - incidente operaţionale, până la sosirea formaţiunilor profesioniste ale inspectoratelor judeţene/"Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov pentru situaţii de urgenţă şi pun la dispoziţia acestora mijloacele tehnice, materialele şi instalaţiile prevăzute în planurile de intervenţie;
k)informează, de îndată, prin orice mijloc Administraţia Naţională a Penitenciarelor despre izbucnirea şi stingerea cu forţe şi mijloace proprii a oricărui incendiu;
l)încheie protocoale de colaborare cu structurile teritoriale subordonate Inspectoratul General pentru Situaţiile de Urgenţă, sau alte structuri pentru intervenţia în caz de necesitate şi desfăşurarea de programe de informare;
m)prevede în proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al unităţii fondurile necesare dotării specifice, precum şi a celor destinate realizării măsurilor tehnice de protecţie.
SECŢIUNEA 4:Obligaţiile directorilor adjuncţi/şefilor de structuri/conducătorilor locurilor de muncă din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate
Art. 31
Directorii adjuncţi/şefii de structuri/conducătorii locurilor de muncă din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate au următoarele obligaţii:
a)asigură condiţiile pentru executarea controlului de către specialiştii din cadrul Compartimentului Managementul Situaţiilor de Urgenţă din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate sau de alte autorităţi de control competente;
b)participă nemijlocit la exerciţiile practice executate la locul de muncă pe care îl coordonează;
c)organizează, îndrumă şi verifică activitatea de apărare împotriva incendiilor la toate locurile de muncă din sectorul de activitate pe care îl conduc;
d)organizează, asigură şi execută instruirea şi verificarea întregului personal din subordine pe linia cunoaşterii şi respectării normelor de prevenire şi stingere a incendiilor;
e)dispun măsuri pentru identificarea şi înlăturarea imediată a potenţialelor riscuri generatoare de incendiu, a stărilor de pericol şi a altor deficienţe ce pot apărea pe parcursul activităţii la locul de muncă pe care îl coordonează;
f)asigură menţinerea, în permanenţă, în stare de utilizare a căilor de acces şi evacuare şi a mijloacelor de protecţie împotriva incendiilor, în spaţiile pe care le gestionează;
g)organizează şi asigură la locul de muncă anunţarea incendiilor, alarmarea personalului şi intervenţia acestuia la stingerea incendiilor, evacuarea personalului şi a bunurilor;
h)îşi perfecţionează cunoştinţele în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, în mod individual prin teme întocmite sau prin intermediul platformelor electronice de învăţare şi prin participarea la exerciţii şi aplicaţii practice şi aplică întocmai prevederile legale în activitatea pe care o desfăşoară;
i)colaborează cu specialistul din cadrul Compartimentului Managementul Situaţiilor de Urgenţă cu ocazia întocmirii/elaborării/actualizării planurilor specifice de reacţie la situaţii de urgenţă şi le avizează din punct de vedere al respectării standardelor privind siguranţa deţinerii şi regim penitenciar.
SECŢIUNEA 5:Obligaţiile specialistului din cadrul Compartimentului Managementul Situaţiilor de Urgenţă/cadrului tehnic P.S.I., din Administraţia Naţională a Penitenciarelor
Art. 32
Cadrul tehnic P.S.I./personalul de specialitate din cadrul Compartimentului Managementul Situaţiilor de Urgenţă din Administraţia Naţională a Penitenciarelor are următoarele obligaţii:
1.a) elaborează planuri de măsuri pentru optimizarea capacităţii de apărare împotriva incendiilor, la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi unităţile subordonate, când este cazul;
2.b) elaborează şi înaintează spre aprobare programe de informare şi educaţie specifică;
3.c) face propuneri de reglementări tehnice şi organizatorice a activităţii de apărare împotriva incendiilor în domeniul specific sistemului penitenciar;
4.d) îndrumă şi verifică modul de aplicare a prevederilor legale pentru apărarea împotriva incendiilor, în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi unităţile subordonate;
5.e) elaborează şi supune spre aprobare directorului general, raportul/bilanţul anual de evaluare a nivelului de apărare împotriva incendiilor pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi centralizat pentru unităţile din subordine;
6.f) elaborează/actualizează şi înaintează în vederea avizării/aprobării documente specifice pe linia apărării împotriva incendiilor existente la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
7.g) execută instructajul introductiv general, instructajul la recalificarea profesională, instructajul pentru lucrări periculoase şi, după caz, instructajul pentru personalul din afara Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
8.j) elaborează, pe baza prezentelor norme, împreună cu şefii de structurii/conducătorii locurilor de muncă instrucţiuni de apărare împotriva incendiilor pentru toate locurile de muncă pe care le înaintează spre aprobare directorului general;
9.h) întocmeşte la începutul fiecărui an şi supune aprobării directorului general documentaţiile specifice pentru realizarea instruirilor în domeniul situaţiilor de urgenţă şi a Planului Anual de instruire a personalului în domeniul situaţiilor de urgenţă;
10.i) asigură arhivarea documentelor specifice emise în Cadrul Compartimentului Managementul Situaţiilor de Urgenţă;
11.j) solicită anual, prin planul de buget fondurile necesare pentru: asigurarea mijloacelor de intervenţie la incendiu, a echipamentelor de protecţie la incendiu, verificarea maşinilor şi instalaţiilor din punct de vedere al protecţiei împotriva incendiilor la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi fondurile necesare pentru perfecţionarea profesională a personalului cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă din sistemul penitenciar;
12.k) colaborează cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă pe linia apărării împotriva incendiilor;
13.l) emite, cu respectarea prevederilor legale, "Permisul de lucru cu foc" pentru lucrările cu foc deschis din Administraţia Naţională a Penitenciarelor;
14.m) informează în scris şeful ierarhic despre rezultatele controlului, cu ocazia verificărilor şi a controalelor executate;
15.n) urmăreşte punerea în aplicare a măsurilor stabilite prin planul de acţiune pentru prevenirea şi combaterea efectelor negative ale fenomenelor meteorologice extreme specifice sezonului canicular (secetos) şi sezonului rece pe linia apărării împotriva incendiilor;
16.o) urmăreşte identificarea, evaluarea şi implementarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor-specifice sistemului penitenciar;
17.p) asigură pregătirea personalului ce încadrează formaţiunea de primă intervenţie în caz de incendiu şi coordonează acţiunea acesteia până la sosirea directorului/şefului instituţiei penitenciare, respectiv şefului serviciului profesionist pentru situaţii de urgenţă.
SECŢIUNEA 6:Obligaţiile specialistului din cadrul Compartimentului Managementul Situaţiilor de Urgenţă/cadrului tehnic P.S.I., din unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
Art. 33
Specialistul din cadrul Compartimentului Managementul Situaţiilor de Urgenţă/cadrul tehnic cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor din unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor are următoarele obligaţii:
1.a) participă la elaborarea şi aplicarea concepţiei de apărare împotriva incendiilor la nivelul unităţii penitenciare;
2.b) îndrumă şi controlează aplicarea normelor de apărare împotriva incendiilor în unitatea penitenciară unde este încadrat;
3.c) solicită anual, prin planul de buget fondurile necesare pentru: asigurarea mijloacelor de intervenţie la incendiu, a echipamentelor de protecţie la incendiu, verificarea maşinilor şi instalaţiilor din punct de vedere al protecţiei împotriva incendiilor, precum şi fondurile necesare pentru perfecţionarea profesională a personalului cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă din unitatea penitenciară;
4.d) întocmeşte semestrial sinteza activităţilor desfăşurate în domeniul situaţiilor de urgenţă, pe care o prezintă pentru aprobare directorului unităţii, iar până la data de 10 ale lunilor iulie şi ianuarie o înaintează Compartimentului Managementul Situaţiilor de Urgenţă din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
5.e) elaborează/actualizează şi înaintează pentru avizare/aprobare documente specifice pe linia apărării împotriva incendiilor existente la nivelul unităţii penitenciare;
6.f) execută instructajul introductiv general, instructajul la recalificarea profesională, instructajul pentru lucrări periculoase şi, după caz, instructajul pentru personalul din afara sistemului penitenciar;
7.k) elaborează, pe baza prezentelor norme, împreună cu şefii de structurii/conducătorii locurilor de muncă instrucţiuni de apărare împotriva incendiilor pentru toate locurile de muncă pe care le înaintează spre aprobare directorului unităţii;
8.g) întocmeşte la începutul fiecărui an şi supune aprobării directorului unităţii, documentaţiile specifice pentru realizarea instruirilor în domeniul situaţiilor de urgenţă şi a Planului Anual de instruire a personalului în domeniul situaţiilor de urgenţă;
9.h) arhivează documentele specifice emise în Cadrul Compartimentului Managementul Situaţiilor de Urgenţă;
10.i) colaborează cu Inspectoratul Judeţean/"Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov pentru Situaţii de Urgenţă pe linia apărării împotriva incendiilor;
11.j) emite, cu respectarea prevederilor legale, "Permisul de lucru cu foc" pentru lucrările cu foc deschis din unitatea penitenciară;
12.k) informează în scris directorul unităţii penitenciare cu privire la rezultatele controlului, cu ocazia verificărilor executate;
13.l) urmăreşte punerea în aplicare a măsurilor stabilite prin planul de acţiune pentru prevenirea şi combaterea efectelor negative ale fenomenelor meteorologice extreme specifice sezonului canicular (secetos) şi sezonului rece pe linia apărării împotriva incendiilor;
14.m) întocmeşte, împreună cu şefii sectoarelor de activitate, instrucţiuni proprii de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă;
15.n) asigură pregătirea personalului ce încadrează formaţiunea de primă intervenţie în caz de a incendiu, coordonează acţiunea acesteia până la sosirea directorului/şefului instituţiei penitenciare, respectiv şefului serviciului profesionist pentru situaţii de urgenţă;
16.o) elaborează şi actualizează documente specifice pe linia apărării împotriva incendiilor existente la nivelul unităţii.
SECŢIUNEA 7:Obligaţiile ofiţerului responsabil de zonă
Art. 34
Obligaţii:
a)cunoaşte şi aplică în orice moment procedura de intervenţie în caz de incendiu, aşa cum este descrisă în Manualul privind gestionarea incidentelor - Vol. I - Incidente operaţionale;
b)cunoaşte şi aplică în orice moment planul de intervenţie în caz de incendiu;
c)participă la exerciţiile de primă intervenţie şi intervenţie în caz de incendiu, planificate sau dispuse inopinat, în zona sa de responsabilitate.
SECŢIUNEA 8:Obligaţiile dispecerului din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi şefului de tură din unită t ile subordonate
Art. 35
Obligaţii:
a)cunoaşte şi aplică în orice moment planul de intervenţie în caz de incendiu;
b)cunoaşte şi aplică în orice moment procedura de intervenţie în caz de incendiu aşa cum este descrisă în Manualul privind gestionarea incidentelor - Vol. I - Incidente operaţionale;
c)cunoaşte componenţa formaţiunii de primă intervenţie la incendiu stabilită pentru schimbul său prin registrul de planificare a personalului în serviciul de pază şi supraveghere şi informează membrii formaţiunii despre aceasta la intrarea în serviciu;
d)urmăreşte, supraveghează şi controlează starea mijloacelor de primă intervenţie la incendiu din instituţie;
e)verifică, direct sau prin personalul coordonat, spaţiile din unitatea penitenciară în vederea depistării eventualelor nereguli, cauze şi potenţiale pericole, favorabile producerii unor incendii, după terminarea programului de lucru de 8 ore, în zilele de repaus săptămânal şi în zilele libere stabilite prin lege;
f)consemnează în procesul-verbal de predare-primire a serviciului, în cazul în care se constată deficienţe pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor, aspectele care nu au fost remediate pe loc;
g)participă împreună cu personalul din subordine la exerciţiile de primă intervenţie şi intervenţie în caz de incendiu, planificate sau dispuse inopinat, la toate obiectivele din instituţie.
SECŢIUNEA 9:Obligaţiile şefului formaţiunii de primă intervenţie în caz de incendiu din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi din unităţile subordonate
Art. 36
Şefului formaţiunii de primă intervenţie în caz de incendiu din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi din unităţile subordonate răspunde de capacitatea de primă intervenţie şi întreaga activitate a acesteia, având următoarele atribuţii principale:
a)asigură prezenţa membrilor şi coordonează intervenţia;
b)organizează, desfăşoară şi conduce pregătirea de specialitate a personalului din formaţiunea de primă intervenţie în unitate;
c)participă, cu aprobarea directorului unităţii, la activităţi de pregătire în domeniu, organizate de serviciile specializate;
d)îndeplineşte la timp şi în bune condiţii sarcinile şi măsurile ce-i revin din planul de intervenţie;
e)în caz de incendiu pune în aplicare planul de intervenţie la incendiu şi procedura de intervenţie în caz de incendiu aşa cum este descrisă în Manualul privind gestionarea incidentelor - Vol. I - Incidente operaţionale.
SECŢIUNEA 10:Obligaţiile membrilor formaţiunilor de primă intervenţie în caz de incendiu din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi din unităţile subordonate
Art. 37
Membrii formaţiunilor de primă intervenţie în caz de incendiu din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi din unităţile subordonate:
a)participă la toate acţiunile de pregătire de specialitate;
b)execută exerciţii pentru mânuirea corectă a mijloacelor, accesoriilor şi echipamentului de protecţie din dotare;
c)participă efectiv la acţiunile de prevenire şi stingere a incendiilor, de salvare şi evacuare a persoanelor şi bunurilor, de înlăturare a efectelor calamităţilor naturale şi a catastrofelor;
d)îndeplinesc, la timp şi în bune condiţii, sarcinile şi măsurile ce le revin din planul de intervenţie la incendiu.
SECŢIUNEA 11:Obligaţiile şeful de secţie, ca şi responsabil cu măsurile pe linie de apărare împotriva incendiilor în cadrul secţiilor de deţinere
Art. 38
Pentru realizarea măsurilor pe linie de apărare împotriva incendiilor, şeful de secţie are următoarele obligaţii legale:
a)răspunde de respectarea şi aplicarea legislaţiei şi a instrucţiunilor/normelor de apărare împotriva incendiilor pe locul de muncă;
b)răspunde de integritatea mijloacelor de primă intervenţie amplasate în cadrul secţiei de deţinere;
c)răspunde de instruirea persoanelor private de libertate care desfăşoară activităţi în interesul locului de deţinere în zona sa de responsabilitate (planton secţie, plantoane de noapte);
d)participă la exerciţiile tactice în domeniul situaţiilor de urgenţă efectuate pe locul de muncă la dispoziţia directorului unităţii sau a organelor abilitate;
e)ia toate măsurile legale necesare pentru apărarea împotriva incendiilor la locul de muncă a cărui activitate o coordonează;
f)se supune controalelor efectuate din dispoziţia directorului unităţii, de către specialistul din cadrul compartimentului managementul situaţiilor de urgenţă;
g)întocmeşte, împreună cu specialistul din cadrul Compartimentului Managementul Situaţiilor de Urgenţă, instrucţiuni/norme de apărare împotriva incendiilor specifice locului de muncă, în funcţie de caracteristicile echipamentelor existente, precum şi de condiţiile concrete în care se desfăşoară activitatea respectivă;
h)cunoaşte şi pune în practică Planul de intervenţie împotriva incendiilor al unităţii, pentru secţia în care este numit să-şi execute atribuţiile de serviciu;
i)verifică, cu ocazia controalelor efectuate, spaţiile din cadrul secţiei şi a camerelor de deţinere, în vederea depistării eventualelor nereguli, cauze şi potenţiale pericole, favorabile producerii unor incendii;
j)solicită şefilor direcţi sau ierarhici, ori persoanelor desemnate din unitate, responsabile de prelucrarea legislaţiei pe linia managementului situaţiilor de urgenţă, lămuriri cu privire la aspectele neclare din legislaţia specifică;
k)cunoaşte şi aplică în orice moment procedura de intervenţie în caz de incendiu aşa cum este descrisă în Manualul privind gestionarea incidentelor - Vol. I - Incidente operaţionale.
SECŢIUNEA 12:Obligaţiile personalului din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi unităţile subordonate
Art. 39
Obligaţii:
a)respectă regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, aduse la cunoştinţă, sub orice formă, de directorul instituţiei penitenciare;
b)utilizează instalaţiile, utilajele, maşinile, substanţele periculoase, aparatura şi echipamentele, potrivit instrucţiunilor tehnice, precum şi dispoziţiilor date de directorul instituţiei penitenciare, după caz;
c)nu efectuează manevre nepermise sau modificări neautorizate ale sistemelor şi instalaţiilor de apărare împotriva incendiilor;
d)comunică de îndată conducătorului locului de muncă, orice încălcare a normelor de apărare împotriva incendiilor sau a oricărei situaţii stabilite de acesta ca fiind un pericol de incendiu, precum şi orice defecţiune sesizată la sistemele şi instalaţiile de apărare împotriva incendiilor;
e)cooperează cu specialistul din cadrul Compartimentului Managementul Situaţiilor de Urgenţă, respectiv cu cadrul tehnic P.S.I., în vederea realizării măsurilor specifice;
f)acţionează, în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă, în cazul apariţiei oricărui pericol iminent de incendiu;
g)furnizează persoanelor abilitate toate datele şi informaţiile de care are cunoştinţă, referitoare la producerea incendiilor;
h)îşi însuşeşte şi perfecţionează cunoştinţele de specialitate pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor, în mod individual prin intermediul platformelor electronice de învăţare şi prin participarea la exerciţii şi aplicaţii practice.
SECŢIUNEA 13:Obligaţiile locatarilor din locuinţele de serviciu aparţinând Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi unităţilor subordonate
Art. 40
Obligaţii:
a)respectă regulile privind fumatul stabilite de directorul instituţiei penitenciare în patrimoniul căreia se află imobilul;
b)cunosc şi respectă măsurile de apărare împotriva incendiilor stabilite de directorul instituţiei penitenciare în patrimoniul căreia se află imobilul;
c)întreţin şi folosesc, în scopul pentru care au fost realizate, dotările pentru apărarea împotriva incendiilor, aflate în dotarea imobilului;
d)informează imediat, cu privire la orice defecţiune tehnică sau altă situaţie, care constituie pericol de incendiu pentru instituţia penitenciară;
e)menţin libere şi în bună stare căile de acces şi de evacuare din imobil;
f)nu utilizează aparate electrice, cabluri electrice, prize, întrerupătoare, dispozitive de protecţie cu defecţiuni sau improvizaţii;
g)nu utilizează butelii de gaze lichefiate în apropierea surselor de căldură, sub acţiunea directă a razelor solare, fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate sau cu racorduri deteriorate sau neomologate;
h)nu lasă copiii nesupravegheaţi şi nu-i încuie/blochează în locuinţă cu lumânări aprinse, sobe, plite sau aparate electrice aflate în funcţiune;
i)nu efectuează modificări neautorizate la configuraţia şi instalaţiile imobilului;
j)nu suprasolicită instalaţia electrică prin folosirea simultană a mai multor consumatori şi nu folosesc siguranţe necalibrate;
k)anunţă la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, despre producerea unui incendiu.
SECŢIUNEA 14:Obligaţiile persoane private de libertate în domeniul apărării împotriva incendiilor
Art. 41
Obligaţii:
a)respectă normele de apărare împotriva incendiilor, specifice activităţilor pe care le desfăşoară în conformitate cu programul zilnic în interiorul sau exteriorul locului de deţinere, astfel ca prin acţiunile, deciziile şi faptele lor, să nu primejduiască viaţa, bunurile şi mediul înconjurător;
b)respectă regulile privind fumatul stabilite de directorul instituţiei penitenciare;
c)întreţin şi folosesc dotările pentru apărarea împotriva incendiilor, numai în scopul pentru care au fost realizate;
d)nu efectuează modificări neautorizate la aparatele electrice aflate în păstrare şi nu execută improvizaţii la reţeaua electrică în vederea utilizării unor aparate artizanale;
e)aduc la cunoştinţa personalului locului de deţinere orice defecţiune tehnică ori altă situaţie care constituie pericol de incendiu;
f)acordă ajutor în caz de incendiu, când şi cât este raţional posibil, semenilor aflaţi în pericol sau dificultate, din proprie iniţiativă ori la solicitarea victimei sau a personalului din cadrul instituţiei penitenciare;
g)anunţă imediat orice membru al personalului instituţiei penitenciare şi ajută, după posibilităţi, pentru limitarea şi stingerea incendiului;
h)menţin libere căile de acces şi de evacuare din camerele de deţinere.