Art. 36. - Norma din 2017 privind desfăşurarea activităţii de apărare împotriva incendiilor în sistemul administraţiei penitenciare

M.Of. 110 bis

În vigoare
Versiune de la: 3 Februarie 2020
Art. 36
Şefului formaţiunii de primă intervenţie în caz de incendiu din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi din unităţile subordonate răspunde de capacitatea de primă intervenţie şi întreaga activitate a acesteia, având următoarele atribuţii principale:
a)asigură prezenţa membrilor şi coordonează intervenţia;
b)organizează, desfăşoară şi conduce pregătirea de specialitate a personalului din formaţiunea de primă intervenţie în unitate;
c)participă, cu aprobarea directorului unităţii, la activităţi de pregătire în domeniu, organizate de serviciile specializate;
d)îndeplineşte la timp şi în bune condiţii sarcinile şi măsurile ce-i revin din planul de intervenţie;
e)în caz de incendiu pune în aplicare planul de intervenţie la incendiu şi procedura de intervenţie în caz de incendiu aşa cum este descrisă în Manualul privind gestionarea incidentelor - Vol. I - Incidente operaţionale.