Art. 16. - Art. 16 - Norma din 2014 de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei
M.Of. 127
În vigoare Versiune de la: 22 Ianuarie 2025
Art. 16
(1)Dimensionarea zonelor de protecţie sanitară se face în aşa fel încât în teritoriile protejate să se asigure şi să se respecte valorile-limită ale indicatorilor de zgomot, după cum urmează:
a)în perioada zilei, între orele 7,00-23,00, nivelul de presiune acustică continuu echivalent ponderat A (LAeqT) nu trebuie să depăşească la exteriorul locuinţei valoarea de 55 dB;
b)în perioada nopţii, între orele 23,00-7,00, nivelul de presiune acustică continuu echivalent ponderat A (LAeqT) nu trebuie să depăşească la exteriorul locuinţei valoarea de 45 dB;
c)50 dB pentru nivelul de vârf, în cazul măsurării acustice efectuate la exteriorul locuinţei pe perioada nopţii în vederea comparării rezultatului acestei măsurări cu valoarea-limită specificată la lit. b).
(2)În cazul în care un obiectiv se amplasează într-o zonă aflată în vecinătatea unui teritoriu protejat în care zgomotul exterior de fond anterior amplasării obiectivului nu depăşeşte 50 dB (A) în perioada zilei şi 40 dB (A) în perioada nopţii, atunci dimensionarea zonelor de protecţie sanitară se face în aşa fel încât în teritoriile protejate să se asigure şi să se respecte valorile-limită ale indicatorilor de zgomot, după cum urmează:
a)în perioada zilei, între orele 7,00-23,00, nivelul de presiune acustică continuu echivalent ponderat A (LAeqT) nu trebuie să depăşească la exteriorul locuinţei valoarea de 50 dB;
b)în perioada nopţii, între orele 23,00-7,00, nivelul de presiune acustică continuu echivalent ponderat A (LAeqT) nu trebuie să depăşească la exteriorul locuinţei valoarea de 40 dB;
c)45 dB pentru nivelul de vârf, în cazul măsurării acustice efectuate pe perioada nopţii la exteriorul locuinţei în vederea comparării rezultatului acestei măsurări cu valoarea-limită specificată la lit. b).
(3)Sunt interzise amplasarea şi funcţionarea unităţilor cu capacitate mică de producţie, comerciale şi de prestări servicii specificate la art. 5 alin. (1) în interiorul teritoriilor protejate, cu excepţia zonelor de locuit.
(4)Amplasarea şi funcţionarea unităţilor cu capacitate mică de producţie, comerciale şi de prestări servicii specificate la art. 5 alin. (1), în interiorul zonelor de locuit, se fac în aşa fel încât zgomotul provenit de la activitatea acestora să nu conducă la depăşirea următoarelor valori-limită:
a)55 dB pentru nivelul de presiune acustică continuu echivalent ponderat A (LAeqT), la exteriorul locuinţelor, în perioada zilei, între orele 7,00-23,00;
b)45 dB pentru nivelul de presiune acustică continuu echivalent ponderat A (LAeqT), la exteriorul locuinţelor, în perioada nopţii, între orele 23,00-7,00;
c)50 dB pentru nivelul de vârf, în cazul măsurării acustice efectuate pe perioada nopţii la exteriorul locuinţei în vederea comparării acestei măsurări cu valoarea-limită specificată la lit. b).
(5)Prin excepţie de la prevederile alin. (3) sunt permise amplasarea şi funcţionarea unităţilor comerciale cu activitate de restaurant în parcuri, cu program de funcţionare în perioada zilei, între orele 7,00-23,00, dacă zgomotul provenit de la activitatea acestora nu conduce la depăşirea următoarelor valori-limită:
a)55 dB (A) pentru nivelul de presiune acustică continuu echivalent ponderat A (LAeqT), la distanţa de 15 metri de perimetrul unităţii;
b)60 dB (A) pentru nivelul de vârf, în cazul măsurării acustice efectuate la distanţa de 15 metri de perimetrul unităţii, în vederea comparării rezultatului acestei măsurări cu valoarea-limită specificată la lit. a).
(6)În cazul diferitelor tipuri de unităţi cu capacitate mică de producţie şi de prestări servicii, precum şi al unităţilor comerciale, în special al acelora de tipul restaurantelor, barurilor, cluburilor, discotecilor etc., care, la data intrării în vigoare a prezentelor norme, îşi desfăşoară activitatea la parterul/subsolul clădirilor cu destinaţie de locuit, funcţionarea acestor unităţi se face astfel încât zgomotul provenit de la activitatea acestora să nu conducă la depăşirea următoarelor valori-limită, pentru oricare dintre locuinţele aflate atât în clădirea la parterul/subsolul căreia funcţionează respectiva unitate, cât şi în clădirile de locuit învecinate:
a)55 dB (A) pentru nivelul de presiune acustică continuu echivalent ponderat A (LAeqT), la exteriorul locuinţei, în perioada zilei, între orele 7,00-23,00;
b)45 dB (A) pentru nivelul de presiune acustică continuu echivalent ponderat A (LAeqT), la exteriorul locuinţei, în perioada nopţii, între orele 23,00-7,00;
c)35 dB (A) pentru nivelul de presiune acustică continuu echivalent ponderat A (LAeqT), în interiorul locuinţei, în perioada zilei, între orele 7,00-23,00;
d)30 dB pentru nivelul de presiune acustică continuu echivalent ponderat A (LAeqT), în interiorul locuinţei, în perioada nopţii, între orele 23,00-7,00;
e)35 dB pentru nivelul de vârf, în cazul măsurării acustice efectuate pe perioada nopţii la interiorul locuinţei în vederea comparării rezultatului acestei măsurări cu valoarea-limită specificată la lit. d).
(7)Autorităţile publice care au în structurile proprii laboratoare de zgomot sau care au în atribuţii realizarea de măsurări acustice în exteriorul şi/sau în interiorul locuinţelor au obligaţia elaborării unor proceduri de măsurare a zgomotului care să respecte prevederile SR ISO 1996/1-08 şi SR ISO 1996/2-08.
(8)Ministerul Sănătăţii şi autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului vor prevedea în actele de reglementare pe care le vor emite măsurile tehnice şi/sau administrative necesare astfel încât amplasarea şi funcţionarea unităţilor cu capacitate mică de producţie, comerciale şi de prestări servicii, precum şi dimensionarea zonelor de protecţie sanitară să se realizeze cu respectarea alin. (1)-(6), după caz.