Secţiunea 1 - Cheltuieli de transport - Norma din 2007 financiara pentru activitatea sportivă

M.Of. 823

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2025
SECŢIUNEA 1:Cheltuieli de transport
Art. 9
(1)Transportul participanţilor la acţiunile sportive organizate în ţară, în altă localitate decât cea în care îşi au domiciliul aceştia, se poate efectua, după caz:
a)cu orice fel de tren, clasa a II-a pe distanţe de până la 300 km şi clasa I pe distanţe mai mari de 300 km; utilizarea vagonului de dormit este permisă şi se pot deconta cheltuielile aferente numai în cazul călătoriilor efectuate pe distanţe mai mari de 300 km şi pe timp de noapte;
b)cu mijloace de transport auto ale entităţilor organizatoare sau participante;
c)cu mijloace de transport în comun;
d)cu mijloace de transport auto închiriate, respectiv microbuze, autocare şi altele asemenea;
e)cu avionul, clasa economică;
f)cu navele de călători, după tariful clasei I;
g)cu autoturismul proprietate personală, în condiţiile legii.
(2)La acţiunile de pregătire sportivă care se desfăşoară în localitatea în care îşi au domiciliul, sportivii pot beneficia de decontarea cheltuielilor de transport efectuat cu mijloacele de transport în comun de la locul de domiciliu la locul de desfăşurare a acţiunii de pregătire, pe baza legitimaţiilor de călătorie sau a abonamentului.
(3)Transportul participanţilor de la locul de cazare la locul de desfăşurare a acţiunii se poate face cu mijloace de transport auto proprii, închiriate, cu autoturisme proprietate personală sau cu mijloace de transport în comun, în condiţiile legii.
Art. 10
Pentru deplasarea participanţilor la acţiunile sportive organizate în străinătate, entităţile trimiţătoare pot efectua cheltuieli privind transportul acestora, astfel:
a)cu avionul, la clasa economică;
b)cu trenul, inclusiv cu vagonul de dormit;
c)cu mijloace de transport auto închiriate sau proprii ale entităţilor trimiţătoare;
d)cu autoturismul proprietate personală, în condiţiile legii;
e)cu navele de călători, după tariful clasei I.
Art. 11
(1)La acţiunile sportive organizate în ţară şi în străinătate se pot deconta drept cheltuieli de transport şi:
a)taxele pentru trecerea podurilor;
b)taxele de traversare cu bacul/feribotul;

c)taxele de aeroport, gară, aerogară sau port;
d)alte taxe privind circulaţia pe drumurile publice, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare;
e)costul tichetelor pentru rezervarea locurilor, costul suplimentelor de viteză, precum şi comisioanele percepute de agenţiile de voiaj;
f)taxele percepute suplimentar pentru bagajele constând din materiale şi echipament sportiv, aparatură medicală şi altele asemenea.
(2)La acţiunile sportive interne şi internaţionale se mai pot efectua cheltuieli privind:
a)transportul materialelor şi echipamentelor sportive, al medicamentelor şi aparaturii medicale necesare sportivilor şi personalului tehnic pentru efectuarea pregătirii şi/sau participării la competiţia sportivă;
b)transportul documentaţiilor, al altor materiale necesare îndeplinirii acţiunii;
c)transportul pe destinaţia dus-întors dintre aeroport sau gară şi locul de cazare.