Capitolul iv - Categoriile de cheltuieli ce pot fi efectuate pentru realizarea acţiunilor sportive - Norma din 2007 financiara pentru activitatea sportivă

M.Of. 823

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2025
CAPITOLUL IV:Categoriile de cheltuieli ce pot fi efectuate pentru realizarea acţiunilor sportive
SECŢIUNEA 1:Cheltuieli de transport
Art. 9
(1)Transportul participanţilor la acţiunile sportive organizate în ţară, în altă localitate decât cea în care îşi au domiciliul aceştia, se poate efectua, după caz:
a)cu orice fel de tren, clasa a II-a pe distanţe de până la 300 km şi clasa I pe distanţe mai mari de 300 km; utilizarea vagonului de dormit este permisă şi se pot deconta cheltuielile aferente numai în cazul călătoriilor efectuate pe distanţe mai mari de 300 km şi pe timp de noapte;
b)cu mijloace de transport auto ale entităţilor organizatoare sau participante;
c)cu mijloace de transport în comun;
d)cu mijloace de transport auto închiriate, respectiv microbuze, autocare şi altele asemenea;
e)cu avionul, clasa economică;
f)cu navele de călători, după tariful clasei I;
g)cu autoturismul proprietate personală, în condiţiile legii.
(2)La acţiunile de pregătire sportivă care se desfăşoară în localitatea în care îşi au domiciliul, sportivii pot beneficia de decontarea cheltuielilor de transport efectuat cu mijloacele de transport în comun de la locul de domiciliu la locul de desfăşurare a acţiunii de pregătire, pe baza legitimaţiilor de călătorie sau a abonamentului.
(3)Transportul participanţilor de la locul de cazare la locul de desfăşurare a acţiunii se poate face cu mijloace de transport auto proprii, închiriate, cu autoturisme proprietate personală sau cu mijloace de transport în comun, în condiţiile legii.
Art. 10
Pentru deplasarea participanţilor la acţiunile sportive organizate în străinătate, entităţile trimiţătoare pot efectua cheltuieli privind transportul acestora, astfel:
a)cu avionul, la clasa economică;
b)cu trenul, inclusiv cu vagonul de dormit;
c)cu mijloace de transport auto închiriate sau proprii ale entităţilor trimiţătoare;
d)cu autoturismul proprietate personală, în condiţiile legii;
e)cu navele de călători, după tariful clasei I.
Art. 11
(1)La acţiunile sportive organizate în ţară şi în străinătate se pot deconta drept cheltuieli de transport şi:
a)taxele pentru trecerea podurilor;
b)taxele de traversare cu bacul/feribotul;

c)taxele de aeroport, gară, aerogară sau port;
d)alte taxe privind circulaţia pe drumurile publice, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare;
e)costul tichetelor pentru rezervarea locurilor, costul suplimentelor de viteză, precum şi comisioanele percepute de agenţiile de voiaj;
f)taxele percepute suplimentar pentru bagajele constând din materiale şi echipament sportiv, aparatură medicală şi altele asemenea.
(2)La acţiunile sportive interne şi internaţionale se mai pot efectua cheltuieli privind:
a)transportul materialelor şi echipamentelor sportive, al medicamentelor şi aparaturii medicale necesare sportivilor şi personalului tehnic pentru efectuarea pregătirii şi/sau participării la competiţia sportivă;
b)transportul documentaţiilor, al altor materiale necesare îndeplinirii acţiunii;
c)transportul pe destinaţia dus-întors dintre aeroport sau gară şi locul de cazare.
SECŢIUNEA 2:Cheltuieli de cazare
Art. 12
(1)Cazarea participanţilor la activităţile sportive organizate în ţară se poate face, după caz:
a)în unităţile de cazare pentru sportivi;
b)în cămine şcolare sau studenţeşti;
c)în locuinţe închiriate în condiţiile legii;
d)în structuri de primire turistică cu funcţiune de cazare, până la categoria de 3 stele inclusiv sau echivalent.

(2)Cazarea participanţilor la competiţiile sportive şi la alte acţiuni sportive internaţionale organizate în ţară se poate face în hoteluri până la categoria 5 stele inclusiv, în funcţie de nivelul, importanţa şi/sau regulamentul competiţiei, după caz.
(3)La acţiunile sportive organizate în străinătate cazarea participanţilor se face, după caz:
a)în hotelurile în care au loc acţiunile sportive, la tarifele practicate de acestea, pe baza comunicării primite din partea organizatorilor;
b)în alte hoteluri sau spaţii de cazare, cu încadrarea în plafoanele de cazare stabilite prin dispoziţiile legale în vigoare privind deplasarea personalului român în străinătate.
(4)În cazuri temeinic justificate, conducătorul entităţii trimiţătoare poate aproba, pe baza documentelor justificative, plata cheltuielilor de cazare peste plafoanele prevăzute de normele legale specifice în vigoare, în limita prevederilor bugetare aprobate.
(5)În cheltuielile de cazare se includ, pe lângă tarif sau chirie, eventualele taxe obligatorii pe plan local, precum şi costul micului dejun, atunci când acesta este inclus în tarif.
SECŢIUNEA 3:Cheltuieli de masă
Art. 13
(1)Cheltuielile zilnice de masă pentru acţiunile sportive organizate în ţară se diferenţiază pe categorii de acţiuni, după cum urmează:

Acţiunea

Limite maxime/persoană

a) Competiţii sportive interne:

- de nivel comunal, orăşenesc sau municipal

până la 90 lei

- de nivel judeţean

până la 100 lei

- de nivel zonal sau interjudeţean

până la 120 lei

- de nivel naţional

până la 140 lei

b) Acţiuni de pregătire sportivă şi alte acţiuni sportive desfăşurate în ţară, organizate şi/sau finanţate, după caz, de:

- cluburile sportive, asociaţiile judeţene şi a municipiului Bucureşti pe ramură de sport, direcţiile judeţene de sport şi Direcţia pentru Sport a Municipiului Bucureşti

până la 120 lei

- federaţiile sportive naţionale, alte organizaţii sportive naţionale, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, instituţii publice de nivel naţional

până la 150 lei

c) Competiţii sportive şi alte acţiuni sportive internaţionale desfăşurate în ţară, organizate şi/sau finanţate de:

- cluburile sportive, asociaţiile judeţene şi a municipiului Bucureşti pe ramură de sport, direcţiile judeţene de sport şi Direcţia pentru Sport a Municipiului Bucureşti

până la 120 lei

- federaţiile sportive naţionale şi alte organizaţii sportive naţionale

până la 150 lei

- Agenţia Naţională pentru Sport, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, ministerele şi alte instituţii publice de nivel naţional

până la 220 lei

(2)La încheierea competiţiilor sportive şi a altor acţiuni sportive internaţionale desfăşurate în ţară se poate organiza şi finanţa o masă oficială cu sportivii, antrenorii, arbitrii şi oficialii participanţi, precum şi cu alte persoane care au contribuit la organizarea acţiunii, în limita sumei de 110 lei de persoană. În această situaţie, suma prevăzută pentru masa de seară sau de prânz, după caz, nu se mai foloseşte. În cadrul meselor oficiale se pot deconta şi băuturi alcoolice.

(3)La competiţiile sportive organizate în ţară organizatorii pot asigura sportivilor băuturi răcoritoare în sumă de până la 25 lei/persoană/joc sau reuniune; la stagii de pregătire centralizate/cantonamente organizatorii pot asigura sportivilor băuturi răcoritoare în sumă de până la 15 lei/persoană/zi.

(4)La acţiunile de pregătire sportivă şi la competiţiile sportive sunt interzise includerea şi decontarea în cadrul cheltuielilor de masă a băuturilor alcoolice.
(5)La acţiunile sportive organizate în străinătate se pot efectua cheltuieli zilnice de masă pentru participanţi până la 200% din nivelul diurnei în valută prevăzute de dispoziţiile legale pentru fiecare ţară în care are loc deplasarea.

(6)Perioada pentru care se acordă diurna în valută se determină în condiţiile legii.
(7)În situaţia în care cheltuielile de masă la acţiunile sportive desfăşurate în străinătate se asigură de către partenerii externi, participanţii la aceste acţiuni pot beneficia de până la 50% din diurna stabilită pentru ţara în care are loc deplasarea.
(8)Prevederile alin. (7) se aplică şi în situaţia în care cheltuielile de întreţinere şi cazare a participanţilor în străinătate se asigură din sumele plătite organizatorilor de către entităţile participante, la nivelul comunicat de aceştia.
(9)În cazul deplasării în străinătate cu trenul sau cu mijloace de transport auto delegaţiile sportive române beneficiază de masă la nivelul limitelor prevăzute la alin. (1), numai pe durata călătoriei pe teritoriul României.
(10)Cheltuielile zilnice de masă prevăzute în prezentul articol reprezintă limite maxime. Cuantumul efectiv al acestora se aprobă de conducerea organizaţiei sportive, în funcţie de specificul ramurii de sport, de valoarea sportivilor, de unitatea la care li se asigură masa, în limita prevederilor bugetare aprobate.
SECŢIUNEA 4:Cheltuieli privind alimentaţia de efort
Art. 14
(1)Pentru asigurarea unei alimentaţii corespunzătoare efortului depus în pregătire, sportivii pot beneficia de alimentaţie de efort - în alimente -, acordată după cum urmează:
a)de către federaţiile sportive naţionale sau cluburile sportive, pentru sportivii din loturile olimpice/paralimpice şi naţionale, la toate categoriile de vârstă - până la 1.000 lei lunar/persoană;

b)de către direcţiile judeţene de sport şi Direcţia pentru Sport a Municipiului Bucureşti sau cluburile sportive, pentru ceilalţi sportivi legitimaţi din secţiile cluburilor, la toate categoriile de vârstă - până la 800 lei lunar/persoană.

(2)Criteriile de acordare se stabilesc, după caz, de federaţiile sportive naţionale, de direcţiile judeţene pentru sport şi tineret şi Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti şi de cluburile sportive, în raport cu performanţele realizate de sportiv şi cu obiectivele asumate de acesta.
(3)Alimentaţia de efort se acordă, pentru aceeaşi perioadă, de către o singură structură sportivă sau de către direcţiile pentru sport judeţene şi a municipiului Bucureşti.

Art. 15
Pe perioada acţiunilor de pregătire sportivă la care se alocă cheltuieli de masă pentru minimum două mese pe zi, structurile sportive şi direcţiile judeţene pentru sport şi tineret şi Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti nu pot acorda alimentaţie de efort.

Art. 16
Cluburile sportive care au echipe sau grupe de copii şi juniori pot acorda acestora în ziua antrenamentului, pentru compensarea efortului depus, alimente constând în produse lactate, fructe, miere sau alte produse cu efect nutritiv similar, în limita sumei de până la 30 lei/sportiv.

SECŢIUNEA 5:Cheltuieli privind plata arbitrilor, medicilor şi a altor persoane
Art. 17
(1)Organizaţiile sportive care organizează competiţii sportive interne şi internaţionale pot finanţa, pentru arbitrii care sunt nominalizaţi la acestea, cheltuieli privind indemnizaţia de arbitraj în limitele următoare:
- la sporturi individuale:
- lei -

Competiţii sportive internaţionale organizate de:

Competiţii sportive interne:

federaţii sportive naţionale

alte organizaţii sportive

de nivel comunal, orăşenesc sau municipal

de nivel judeţean

de nivel zonal sau interjudeţean

de nivel naţional

500

300

80

110

150

300

- la jocuri sportive:
- lei -

Competiţii sportive internaţionale organizate de:

Competiţii sportive interne:

federaţii sportive naţionale

alte organizaţii sportive

de nivel comunal, orăşenesc sau municipal

de nivel judeţean

de nivel zonal sau interjudeţean

de nivel naţional

500

300

80

110

150

300

(2)Indemnizaţia de arbitraj se poate acorda pe meci sau reuniune, după caz, nivelul acesteia fiind:
a)pentru arbitrul principal, 100% din sumele prevăzute la alin. (1);
b)pentru arbitrul secund, 75% din indemnizaţia arbitrului principal.
(3)Pentru activitatea de secretariat, activitate ce ţine de organizarea acţiunii sportive în care sunt incluse următoarele, fără a fi limitate: manipulatori, tehnicieni audio, tehnicieni video, tehnicieni sonorizare, secretariat, desfăşurată înainte, în timpul sau după derularea competiţiei, la ramurile de sport la care se justifică, pot fi plătite 2-4 indemnizaţii la nivelul unui arbitru secund, în funcţie de nivelul competiţiei.

(4)Medicii pot primi 100% din indemnizaţia de arbitraj prevăzută pentru arbitrii principali, iar asistenţii medicali 75% din indemnizaţia medicilor.
(5)În cazul în care arbitrii participanţi la o competiţie sportivă nu se pot deplasa la locul de servire a mesei din cauza programului de desfăşurare a acesteia, ei pot beneficia de acordarea alocaţiei de masă în numerar, cu încadrarea în limitele prevăzute de prezentele norme, impozitată în conformitate cu prevederile legale.
(6)Cheltuielile de transport, masă şi cazare pentru arbitrii, personalul secretariatului şi oficialii delegaţi la competiţiile sportive pot fi finanţate de către entităţile sportive organizatoare în limitele prevăzute de prezentele norme.

SECŢIUNEA 6:Cheltuieli privind asigurarea persoanelor, a materialelor şi a echipamentului sportiv şi a altor bunuri
Art. 18
Cheltuielile privind asigurările pentru accidente ale persoanelor, precum şi pentru asigurarea materialelor şi echipamentelor sportive, a mijloacelor de transport şi a altor bunuri necesare realizării acţiunilor sportive pot fi efectuate astfel:

Nr. crt.

Categoria de asiguraţi

Finanţarea cheltuielilor

Perioada

1.

Sportivi, antrenori şi alţi specialişti ai clubului

Cluburile sportive

anual

2.

Sportivi, antrenori şi alţi specialişti din cadrul loturilor naţionale şi olimpice, precum şi cei aflaţi în pregătire la centrele naţionale olimpice de pregătire a juniorilor

Federaţiile sportive naţionale

pe perioada acţiunilor de pregătire şi a competiţiilor

3.

Membrii delegaţiilor sportive participante la:

- jocurile olimpice

- festivalul olimpic al tineretului european

- jocurile olimpice de tineret

- jocurile europene

- jocurile mondiale de plajă

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român

pe perioada acţiunii

4.

Membrii delegaţiilor sportive participante la competiţiile prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. b)-d) şi h)-k)

Titularul acţiunii

pe perioada acţiunii

5.

Materiale, echipament, mijloace de transport, alte bunuri

Titularul acţiunii

pe perioada acţiunii

SECŢIUNEA 7:Cheltuieli pentru achiziţionarea de materiale şi echipament sportiv
Art. 19
Pentru realizarea acţiunilor sportive se pot efectua cheltuieli pentru achiziţionarea de instalaţii şi materiale sportive, echipament sportiv de pregătire şi competiţie, inclusiv echipamente medicale de recuperare a sportivilor, de natura obiectelor de inventar şi a mijloacelor fixe, ţinută de reprezentare, după caz, în limita fondurilor prevăzute în buget.

SECŢIUNEA 8:Cheltuieli medicale şi pentru controlul doping
Art. 20
(1)Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi federaţiile sportive naţionale pot să procure pentru sportivii din loturile olimpice/paralimpice şi naţionale vitamine, susţinătoare de efort şi medicamente, în baza prescripţiilor medicale, pentru perioada acţiunilor de pregătire sportivă a acestora şi a competiţiilor sportive ale căror cheltuieli de participare sunt finanţate de acestea, în limita bugetului aprobat în acest scop, astfel:
a)vitamine şi susţinătoare de efort, în sumă de până la 100 lei/zi pentru fiecare sportiv;
b)medicamente şi materiale sanitare, unguente şi produse pentru masaj utilizate în procesul de refacere şi recuperare, în sumă de până la 60 lei/zi pentru fiecare sportiv.
(2)Celelalte structuri sportive, precum şi direcţiile judeţene de sport şi Direcţia pentru Sport a Municipiului Bucureşti pot să procure, în baza prescripţiei medicale:
a)vitamine şi susţinătoare de efort, în sumă de până la 40 lei/zi pentru fiecare sportiv;
b)medicamente, materiale sanitare, unguente şi produse pentru masaj utilizate în procesul de refacere şi recuperare, în sumă de până la 30 lei/zi pentru fiecare sportiv, în cadrul prevederilor bugetare aprobate în acest scop.

Art. 21
(1)Structurile sportive şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român pot efectua cheltuieli pentru asistenţă şi investigaţii medicale, respectiv rezonanţă magnetică, tomografie computerizată, coronarografie, scintigrame cu raze, izotopi şi altele asemenea, privind starea de sănătate a sportivilor de performanţă, precum şi pentru realizarea intervenţiilor chirurgicale şi a tratamentelor postoperatorii ale acestora, astfel:
a)Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, pentru sportivii loturilor olimpice;
b)federaţiile sportive naţionale, pentru sportivii loturilor naţionale;
c)celelalte structuri sportive, pentru sportivii legitimaţi.
(2)Organizaţiile sportive care au în administrare sau folosinţă baze sportive pot efectua cheltuieli pentru dotarea cabinetelor medicale cu medicamente, materiale şi aparatură sanitară şi de refacere după efort, de natura obiectelor de inventar şi a mijloacelor fixe, pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, şi a staţiilor doping cu echipamente de specialitate, în limita prevederilor bugetare aprobate.

(3)Pentru realizarea controalelor doping, organizaţiile sportive pot efectua cheltuieli în lei, pentru testele efectuate în ţară, sau în valută, pentru cele impuse de reglementările internaţionale a fi efectuate în străinătate.
SECŢIUNEA 9:Alte categorii de cheltuieli
Art. 22
(1)Pentru organizarea, respectiv desfăşurarea acţiunilor sportive reglementate de prezentele norme, organizaţiile sportive pot efectua, după caz, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, cheltuieli şi pentru:
a)servicii de închiriere de baze sportive, săli de conferinţă, spaţii, aparatură birotică şi alte bunuri necesare organizării acţiunilor, precum şi pentru contravaloarea utilităţilor de energie electrică, energie termică, gaz, salubritate, apă, consumate în mod real şi efectiv pe perioada închirierii spaţiului;
b)refacere după efort, recuperare şi igienă personală, cum ar fi saună, masaj, servicii de spălătorie/curăţătorie pentru echipamentul sportiv şi altele asemenea;
c)asigurarea serviciilor medicale, a ordinii publice şi a respectării normelor de pază şi protecţie contra incendiilor, la locul de desfăşurare a acţiunilor sportive;
d)achiziţionarea de panouri şi materiale publicitare, materiale pentru pavoazare, rechizite şi alte materiale consumabile, aranjamente florale;
e)taxe de înscriere şi/sau de participare la acţiunile sportive, taxe de organizare a acţiunilor, în condiţiile stabilite de organizatori;
f)obţinerea vizelor de intrare în ţările în care au loc acţiunile;
g)cheltuieli medicale pentru vaccinuri, medicamente, testări virusologice/bacteriologice specifice unor ţări sau localităţi, cheltuieli pentru asigurarea medicală a persoanelor;
h)activităţi culturale;
i)plata lectorilor şi a translatorilor;
j)gustări, băuturi răcoritoare, cafea şi altele asemenea, în limita sumei de 35 lei/zi/persoană, în cazul acţiunilor sportive, altele decât cele de pregătire;
k)taxe de parcare şi servicii de protocol la acţiunile sportive internaţionale;
l)comisioane şi taxe bancare pentru obţinerea valutei;
m)cheltuieli privind transmiterea online/tv în timp real, inclusiv cheltuielile conexe pentru realizarea acestora;
n)servicii foto/audio/video, cheltuieli de promovare pe social media;
o)cheltuieli de întreţinere şi reparaţii ale obiectelor de inventar şi ale mijloacelor fixe aflate în evidenţele contabile ale organizaţiilor sportive, care servesc la desfăşurarea acţiunilor sportive.

(2)Pentru realizarea acţiunilor de cercetare, documentare, informare, promovare, consultanţă în domeniul sportului, pentru formarea şi perfecţionarea personalului de specialitate, precum şi a celorlalte acţiuni sportive, organizaţiile sportive, în limita prevederilor bugetare aprobate, mai pot efectua:
a)cheltuieli pentru studii de cercetare şi documentare în domeniul educaţiei fizice şi sportului;
b)cheltuieli pentru procurarea de cărţi şi alte publicaţii cu profil sportiv;
c)cheltuieli pentru traducerea, tipărirea, multiplicarea şi altele asemenea a materialelor de specialitate din domeniu;
d)cheltuieli pentru realizarea materialelor foto/audio-video metodice şi de promovare a activităţii sportive;

e)cheltuieli pentru servicii de consultanţă în domeniul sportului;
f)achiziţii de licenţe pentru software de bază şi upgrade, servicii de programare şi de întreţinere pentru aplicaţii software în domeniul sportului;
g)cursuri de formare şi perfecţionare a specialiştilor,
(3)Ministerul Tineretului şi Sportului, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi federaţiile sportive naţionale pot efectua cheltuieli privind contribuţiile şi cotizaţiile anuale la organismele internaţionale cu profil sportiv la care sunt afiliate, conform normelor legale, respectiv regulamentelor acestora.

(4)Cluburile sportive deţinătoare de cai pot prevedea în buget cheltuieli pentru asigurarea hranei acestora, pentru medicamente, vitamine şi susţinătoare de efort.
(5)Pentru ramurile de sport individuale de luptă prin contact, structurile sportive pot efectua cheltuieli cu plata indemnizaţiei sportive pentru parteneri, în limita sumei de 600 lei/meci.

Art. 23
(1)La acţiunile sportive internaţionale, delegaţiilor sportive străine li se pot oferi cadouri, după cum urmează:
a)pentru acţiunile sportive organizate în ţară:

Acţiunea

Finanţatorul

Valoarea

Campionate mondiale şi europene

Organizatorul acţiunii

până la 2.000 lei/delegaţie sportivă

Alte competiţii sportive internaţionale

Organizatorul acţiunii

până la 1.500 lei/delegaţie sportivă

Alte acţiuni sportive internaţionale

Organizatorul acţiunii

până la 1.000 lei/delegaţie sportivă

b)la acţiunile sportive internaţionale organizate în străinătate:

Acţiunea

Finanţatorul

Valoarea

Jocurile olimpice, jocurile mondiale pe plajă, jocurile olimpice de tineret, jocurile europene, festivalul olimpic al tineretului european

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român

până la 4.000 lei/ramură de sport

Campionate mondiale şi europene

Organizaţia sportivă participantă

până la 3.000 lei/acţiune

Alte competiţii sportive internaţionale

Organizaţia sportivă participantă

până la 2.500 lei/acţiune

Alte acţiuni sportive internaţionale

Organizaţia sportivă participantă

până la 1.500 lei/acţiune

(2)Costul materialelor de promovare a activităţii sportive, cum ar fi: tricouri, cravate, eşarfe, diplome, medalii, cupe, plachete, fanioane, insigne, brelocuri, afişe şi pliante şi altele asemenea nu se include în sumele prevăzute la alin. (1).
Art. 24
(1)Cluburile sportive pot efectua încasări din transferul sportivilor proprii la alte cluburi sportive, în conformitate cu grilele sau normele de transfer ale federaţiilor sportive naţionale de specialitate.
(2)Cluburile sportive pot efectua plăţi pentru transferul de la alte cluburi al sportivilor, din veniturile proprii ale acestora, cu respectarea grilelor sau normelor de transfer prevăzute la alin. (1).
Art. 241
(1)La propunerea organului competent din cadrul federaţiei sportive naţionale, prin ordin al ministrului tineretului şi sportului, se poate acorda titlul de sportiv de înaltă performanţă sportivului de performanţă care îndeplineşte una dintre următoarele condiţii:
a)la disciplinele sportive individuale:
(i)s-a clasat pe locurile I-VI la ultima ediţie a jocurilor olimpice/paralimpice;
(ii)s-a clasat pe locurile I-VI la campionatele mondiale/campionatele mondiale pentru persoane cu nevoi speciale, locurile I-III la campionatele europene/campionatele europene pentru persoane cu nevoi speciale, în probele olimpice/paralimpice, în ciclul olimpic/paralimpic aflat în derulare;
(iii)s-a calificat în grupa mondială a Cupei Davis sau Cupa Federaţiei, la tenis;
b)la jocurile sportive:
(i)a participat cu echipa la ultima ediţie a jocurilor olimpice/paralimpice;
(ii)s-a calificat la turneele finale ale campionatului mondial/campionatul mondial pentru persoane cu nevoi speciale şi/sau la turneele finale ale campionatului european/campionatului european pentru persoane cu nevoi speciale, în probele olimpice/paralimpice, în ciclul olimpic/paralimpic aflat în derulare;
(iii)s-a calificat la turneul final al Cupei Mondiale la rugby.

(2)[textul din Art. 24^1, alin. (2) din capitolul IV, sectiunea 9 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. I, punctul 13. din Hotarirea 830/2024]
(3)În vederea ducerii la îndeplinire a atribuţiei Ministerului Tineretului şi Sportului prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. i) liniuţa a treia din Legea nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin ordin al ministrului tineretului şi sportului, la propunerea organului competent din cadrul federaţiei sportive naţionale, i se poate acorda titlul de antrenor naţional antrenorului care îndeplineşte următoarele condiţii;
a)la disciplinele sportive individuale a pregătit, în calitate de antrenor principal al lotului naţional de seniori, unul sau mai mulţi sportivi de înaltă performanţă care s-au clasat pe locurile I-VI la ultima ediţie a jocurilor olimpice/paralimpice;

b)la jocurile sportive a pregătit, în calitate de antrenor principal al lotului naţional de seniori, echipa sportivă care a participat la ultima ediţie a jocurilor olimpice/paralimpice.

(4)În scopul premierii persoanelor prevăzute la alin. (1) şi (3) se pot acorda:
a)o indemnizaţie sportivă ce reprezintă suma de bani, distinctă de orice altă formă de retribuire, care se acordă pentru activitatea de pregătire şi participare în competiţiile sportive, în scopul obţinerii unor înalte performanţe; şi/sau
b)premiu/recompensă - suma de bani şi/sau obiecte acordată/acordate pentru obţinerea rezultatelor de înaltă performanţă în competiţiile sportive; şi/sau
c)prima de lot olimpic - suma de bani care se acordă pentru activitatea de pregătire şi participare în competiţiile sportive, în scopul obţinerii calificării şi obţinerea de performanţă la proxima ediţie a jocurilor olimpice.