Capitolul ii - Proceduri simplificate de vămuire la import - Norma din 2005 privind procedurile simplificate de vămuire
M.Of. 291
Ieşit din vigoare Versiune de la: 29 August 2005
CAPITOLUL II:Proceduri simplificate de vămuire la import
SECŢIUNEA 1:Procedura de declarare incompletă
SUBSECŢIUNEA A0:
8._
(1)Procedura de declarare incompletă se consideră aprobată de autoritatea vamală prin acceptarea de către aceasta a declaraţiei vamale incomplete.
(2)Titularul poate apela, în aplicarea prevederilor art. 39 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, la serviciile unui comisionar în vamă pentru declararea mărfurilor în procedura prevăzută în prezenta secţiune.
SUBSECŢIUNEA A:Mărfurile care beneficiază de procedura de declarare incompletă
9._
(1)Procedura de declarare incompletă poate fi aplicată tuturor mărfurilor, cu excepţia:
a)mărfurilor care potrivit reglementărilor legale se încadrează în categoria produselor şi tehnologiilor cu dublă utilizare;
b)mărfurilor care intră sub incidenţa prevederilor privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare;
c)mărfurilor supuse accizelor;
d)mărfurilor în cazul cărora verificarea îndeplinirii unor alte condiţii stabilite prin reglementări speciale impune prelevarea de către autoritatea vamală de eşantioane în vederea analizelor tehnice sau de laborator pentru fiecare operaţiune;
e)mărfurilor ce fac obiectul operaţiunilor de leasing.
10._
(1)Pentru mărfurile restricţionate, astfel cum acestea sunt definite la art. 86 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, titularul este obligat să deţină toate documentele necesare anterior operaţiunii de vămuire.
SUBSECŢIUNEA B:Declaraţia incompletă
11._
(1)Declaraţia incompletă cuprinde:
a)datele şi informaţiile înscrise, potrivit Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu, la rubricile 1 (prima şi a doua casetă), 14, 21, 31, 33, 37, 40, 44, 46 şi 54 ale declaraţiei vamale în detaliu; la rubrica 44 din declaraţia vamală se înscrie menţiunea "declarare incompletă";
b)descrierea mărfurilor în termeni suficient de precişi pentru a permite clasificarea lor imediată şi fără dubii în Tariful vamal de import al României;
c)valoarea în vamă a mărfurilor sau, în cazul în care titularul nu are posibilitatea să declare această valoare, o valoare în vamă provizorie care să fie acceptată de către autoritatea vamală, ţinându-se seama de informaţiile pe care titularul le are la dispoziţie;
d)alte detalii considerate necesare de către autoritatea vamală în scopul identificării mărfurilor, aplicării dispoziţiilor care reglementează importul şi al stabilirii cuantumului garanţiei datoriei vamale înainte ca mărfurile să fie eliberate.
12._
(1)Declaraţia incompletă este însoţită de documentele menţionate la art. 45 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României.
(2)Declaraţia incompletă poate fi acceptată şi în cazul în care unele dintre aceste documente nu pot fi anexate, după ce autoritatea vamală stabileşte că:
a)documentul există, este valabil, dar nu poate fi anexat la declaraţie din motive independente de voinţa titularului;
b)întârzierea în acceptarea declaraţiei împiedică eliberarea mărfurilor din vamă sau are drept consecinţă plata unor drepturi de import mai ridicate.
(3)Datele referitoare la documentele care lipsesc se înscriu în mod obligatoriu în rubrica 44 din declaraţia vamală.
13._
(1)Într-un termen care nu poate depăşi 30 de zile de la acceptarea declaraţiei incomplete titularul este obligat să depună la biroul vamal o declaraţie completă, care va purta acelaşi număr şi aceeaşi dată, împreună cu documentele care au lipsit, potrivit prevederilor din
(2)Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, şi care devine anexă la declaraţia incompletă.
(3)Declaraţia completă va purta în rubrica 1, a treia casetă, menţiunea "DC".
(4)Termenul prevăzut la primul alineat poate fi prelungit, în cazuri justificate, cu cel mult 120 de zile, la solicitarea titularului, făcută în cadrul termenului iniţial.
14._
(1)În cazul în care mărfurilor li se pot aplica taxe vamale reduse sau zero în limita unor contingente tarifare ori ca urmare a aplicării unui tratament tarifar preferenţial, beneficiul acestora se acordă numai atunci când documentul justificativ este prezentat efectiv.
(2)Documentul trebuie prezentat:
a)înainte de data la care poate interveni o măsură prin care să se revină la perceperea de taxe vamale de bază; sau
b)înainte ca limita prevăzută să fie atinsă, în cazul contingentelor tarifare.
(3)Documentul justificativ poate fi prezentat şi după expirarea condiţiilor prevăzute la alin. 1, dacă declaraţia vamală incompletă a fost acceptată înaintea datei de expirare a acelei perioade.
15._
(1)În cazul în care prezentarea ulterioară a datelor sau a documentului justificativ care lipsea la data acceptării declaraţiei incomplete nu poate influenţa cuantumul drepturilor de import, autoritatea vamală încasează imediat suma datorată.
(2)În cazul în care declaraţia incompletă conţine o valoare în vamă provizorie, autoritatea vamală încasează imediat cuantumul drepturilor de import stabilite pe baza acestei valori şi solicită, dacă este necesar, constituirea unei garanţii pentru acoperirea diferenţei dintre suma încasată şi suma care ar putea fi datorată.
(3)Dacă, în alte situaţii decât cele prevăzute la al doilea alineat, prezentarea ulterioară a datelor sau a documentului doveditor lipsă la data acceptării declaraţiei incomplete ar putea influenţa cuantumul taxelor vamale datorate, se procedează astfel:
a)atunci când prezentarea ulterioară a datelor sau a documentului lipsă ar putea avea ca rezultat aplicarea unor taxe vamale reduse, autoritatea vamală încasează imediat sumele corespunzătoare taxei vamale reduse şi cere constituirea unei garanţii care să acopere diferenţa dintre suma încasată şi suma care ar trebui plătită dacă taxele vamale ar fi calculate la nivelul de bază;
b)atunci când prezentarea ulterioară a datelor sau a documentului lipsă poate avea drept rezultat exceptarea de la plata taxei vamale, autoritatea vamală cere constituirea unei garanţii care să acopere suma care ar trebui plătită dacă taxa vamală ar fi calculată la nivelul de bază.
(4)Titularul are posibilitatea ca, în loc să constituie o garanţie, să solicite plata imediată a sumei care ar putea fi datorată în final sau a sumei care ar trebui plătită dacă taxele vamale ar fi calculate la nivelul de bază, după caz.
16._
(1)Dacă la expirarea perioadei prevăzute la pct. 13 titularul nu prezintă datele necesare pentru stabilirea definitivă a valorii în vamă a mărfurilor sau nu prezintă datele ori documentele necesare, autoritatea vamală încasează imediat garanţia constituită.
17._
(1)Data determinantă pentru stabilirea drepturilor vamale de import şi pentru aplicarea altor dispoziţii ce reglementează importul este data înregistrării declaraţiei incomplete.
SECŢIUNEA 2:Procedura declarării simplificate
SUBSECŢIUNEA A:Condiţii de autorizare
18._
(1)Procedura de declarare simplificată se realizează pe baza unei autorizaţii eliberate de biroul vamal în a cărui rază de competenţă teritorială îşi are sediul sau punctul de lucru solicitantul.
(2)Autorizaţia pentru utilizarea procedurii de declarare simplificată poate fi acordată agenţilor economici, persoane juridice române, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a)nu înregistrează debite faţă de autoritatea vamală;
b)au organizate evidenţe astfel încât acestea să permită verificarea de către biroul vamal a operaţiunilor;
(3)Autorizaţia se acordă titularului cu condiţia să fie posibilă o verificare eficientă a respectării dispoziţiilor privind prohibiţiile sau restricţiile la import ori a altor dispoziţii care reglementează acordarea liberului de vamă.
SUBSECŢIUNEA B:Dosarul de autorizare
19._
(1)Autorizaţia de utilizare a procedurii de declarare simplificată se acordă pe baza unei cereri scrise, întocmită potrivit modelului prezentat în anexa nr. 1, care cuprinde:
a)denumirea societăţii comerciale, sediul sau, după caz, punctul de lucru al acesteia, numele, prenumele şi funcţiile persoanelor care reprezintă legal societatea comercială;
b)regimul vamal pentru care se solicită autorizaţia;
c)biroul vamal pe lângă care se solicită autorizarea;
d)poziţiile tarifare din Tariful vamal de import al României la care se clasifică mărfurile pentru care se solicită procedura de declarare simplificată.(2)Cererea se depune la biroul vamal împreună cu următoarele documente:
a)certificatul de înregistrare a societăţii comerciale, în copie;
b)statutul societăţii comerciale, contractul de societate sau actul constitutiv al societăţii comerciale şi cererea de înscriere de menţiuni, după caz, cu rezoluţia corespunzătoare emisă de oficiul registrului comerţului, în copie;
c)cazierul judiciar al persoanelor fizice care reprezintă legal societatea comercială;
d)o declaraţie-angajament completată conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.
SUBSECŢIUNEA C:Emiterea autorizaţiei
20._
(1)În cazul în care condiţiile legale sunt îndeplinite, autorizaţia pentru utilizarea procedurii de declarare simplificată se întocmeşte în două exemplare şi se semnează de către şeful biroului vamal, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3. Un exemplar al autorizaţiei se predă solicitantului, iar celălalt exemplar se păstrează în evidenţa biroului vamal, care transmite o copie direcţiei regionale vamale.
(2)Se emite o singură autorizaţie, indiferent de numărul regimurilor vamale pentru care se solicită autorizarea.
(3)Numărul autorizaţiei se acordă, în ordine cronologică, din registrul sumar al biroului vamal. Pe autorizaţie numărul se înscrie sub forma "PSxxxyyy", unde "xxx" reprezintă codul biroului vamal emitent, iar "yyy" reprezintă numărul din registrul sumar.
21._
(1)În situaţia în care titularul autorizaţiei solicită suplimentarea poziţiilor tarifare din Tariful vamal de import al României pentru care s-a acordat procedura de declarare simplificată, cererea se adresează în scris biroului vamal de autorizare. Până la obţinerea aprobării, operaţiunile de vămuire pentru mărfurile în cauză se derulează în procedură normală. În acelaşi mod se procedează şi în cazul în care se solicită suplimentarea regimurilor vamale pentru care s-a emis iniţial autorizaţia.(2)După aprobare, completările se înscriu pe formularul de autorizaţie emis iniţial cu numărul cererii, data, semnătura şi ştampila.
22._
(1)În autorizaţia de utilizare a procedurii de declarare simplificată se înscriu poziţiile tarifare ale mărfurilor pentru care se aplică procedura.SUBSECŢIUNEA D:Anularea autorizaţiei
23._
(1)Biroul vamal anulează autorizaţia dacă:
a)emiterea ei s-a făcut pe baza unor date incorecte sau incomplete, iar solicitantul avea cunoştinţă ori trebuia să aibă cunoştinţă de acest fapt;
b)una sau mai multe dintre condiţiile ce au stat la baza emiterii nu mai sunt îndeplinite;
c)titularul solicită.
(2)Anularea autorizaţiei conţine data de la care măsura intervine şi este notificată de biroul vamal titularului şi direcţiei regionale vamale.
24._
(1)Autoritatea vamală nu anulează totuşi autorizaţia în cazurile în care titularul îşi îndeplineşte obligaţiile într-un termen stabilit de biroul vamal sau neîndeplinirea unei obligaţii nu afectează derularea corectă a regimului.
(2)În cazul în care autorizaţia a fost anulată, o nouă autorizaţie poate fi emisă numai după remedierea sau înlăturarea cauzelor care au dus la anularea acesteia, prin reluarea procedurii de autorizare cuprinsă în prezentele norme.
SUBSECŢIUNEA E:Mărfuri ce beneficiază de procedura de declarare simplificată
25._
(1)Procedura de declarare simplificată poate fi aplicată tuturor mărfurilor, cu excepţia:
a)mărfurilor care, potrivit reglementărilor legale, se încadrează în categoria produselor şi tehnologiilor cu dublă utilizare;
b)mărfurilor care intră sub incidenţa prevederilor privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare;
c)mărfurilor supuse accizelor;
d)mărfurilor în cazul cărora verificarea îndeplinirii unor alte condiţii stabilite prin reglementări speciale impune prelevarea de către autoritatea vamală de eşantioane în vederea analizelor tehnice sau de laborator pentru fiecare operaţiune;
e)mărfurilor ce fac obiectul operaţiunilor de leasing.
26._
(1)Pentru mărfurile restricţionate, astfel cum acestea sunt definite la art. 86 alin. (2) şi (3) din Codul vamal al României, titularul este obligat să deţină toate documentele necesare anterior operaţiunii de vămuire.
SUBSECŢIUNEA F:Etape ale procedurii de declarare simplificată
27._
(1)Pentru derularea procedurii de declarare simplificată se parcurg următoarele etape:
a)constituirea unui depozit bănesc anticipat în contul biroului vamal, care să asigure plata drepturilor vamale datorate;b)prezentarea şi declararea mărfurilor la biroul vamal;
c)plata drepturilor vamale;
d)depunerea declaraţiei suplimentare recapitulative şi regularizarea plăţii drepturilor vamale.
28._
(1)Declaraţia simplificată poate avea una dintre următoarele forme:
a)declaraţie incompletă întocmită conform prevederilor pct. 11;
b)document administrativ întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 4;
c)document comercial care conţine cel puţin datele prevăzute pentru declaraţia incompletă menţionată la pct. 11.
(2)La declaraţia simplificată se anexează documentele prevăzute la art. 45 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României.
(3)Declaraţia simplificată poate fi acceptată şi în cazul în care unele dintre aceste documente nu pot fi anexate, după ce autoritatea vamală stabileşte că:
a)documentul există, este valabil, dar nu poate fi anexat la declaraţie din motive independente de voinţa titularului;
b)întârzierea în acceptarea declaraţiei împiedică eliberarea mărfurilor din vamă sau are drept consecinţă plata unor drepturi de import mai ridicate.
(4)Datele referitoare la documentele care lipsesc se înscriu în mod obligatoriu în declaraţia simplificată.
29._
(1)Declaraţia simplificată sub forma documentului administrativ sau comercial se prezintă în două exemplare, dintre care unul este destinat biroului vamal, iar celălalt se păstrează de către titular.
30._
(1)După parcurgerea etapelor de vămuire, potrivit legii, se acordă liber de vamă provizoriu. În acest caz titularul are dreptul de a dispune de mărfuri înainte de depunerea declaraţiei suplimentare recapitulative şi regularizarea plăţii drepturilor vamale.
31._
(1)Evidenţa declaraţiilor simplificate se ţine de către titular în Registrul de evidenţă a declaraţiilor simplificate, al cărui model este prezentat în anexa nr. 5.
32._
(1)Plata drepturilor vamale menţionată la pct. 27 lit. c) se face o dată cu depunerea declaraţiei simplificate, ţinându-se seama de elementele de taxare aplicabile în momentul depunerii acestei declaraţii.
33._
(1)Declaraţia suplimentară recapitulativă, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 6, se întocmeşte în 3 exemplare, cu următoarele destinaţii:
a)un exemplar pentru titular;
b)un exemplar pentru biroul vamal;
c)un exemplar pentru colectarea datelor statistice.
(2)Declaraţia suplimentară recapitulativă se depune la biroul vamal în termenul prevăzut în autorizaţie. Acest termen nu poate fi mai mare de 30 de zile calendaristice.
34._
(1)La depunerea declaraţiei suplimentare recapitulative se efectuează controlul concordanţei dintre datele cuprinse în aceasta cu cele din declaraţiile simplificate, precum şi cu evidenţele biroului vamal. În cazul în care condiţiile legale sunt îndeplinite, se acordă liberul de vamă. Acest liber de vamă are semnificaţia definitivării liberului de vamă provizoriu acordat pe baza declaraţiilor simplificate.
35._
(1)Dispoziţiile cuprinse în Codul vamal al României şi în Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României privind rectificarea sau retragerea declaraţiilor vamale se aplică şi declaraţiilor simplificate, şi declaraţiilor suplimentare recapitulative.
36._
(1)Titularul poate apela, în aplicarea prevederilor art. 39 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, la serviciile unui comisionar în vamă pentru declararea mărfurilor în procedura prevăzută în prezenta secţiune.
37._
(1)Comisionarul în vamă poate fi mandatat de titular să efectueze total sau parţial următoarele operaţiuni în numele său:
a)organizarea de evidenţe, în forma prevăzută în prezenta secţiune;
b)constituirea depozitului bănesc anticipat la dispoziţia biroului vamal, care să asigure plata datoriei vamale;
c)întocmirea şi depunerea declaraţiei simplificate şi a declaraţiei suplimentare recapitulative;
d)orice altă atribuţie specifică legată de prezentarea şi declararea mărfurilor în procedura simplificată.
SECŢIUNEA 3:Procedura de vămuire la domiciliu
SUBSECŢIUNEA A:Definiţii
38._
(1)În aplicarea dispoziţiilor prezentei secţiuni, prin termenii de mai jos se înţelege:
a)declaraţii vamale preautentificate - exemplarele declaraţiei vamale în detaliu completate parţial, semnate şi ştampilate de agentul vamal desemnat, puse la dispoziţia titularului periodic, anterior efectuării formalităţilor vamale de plasare sub regim. Completarea parţială constă în înscrierea manuală la rubrica "J - CONTROLAT LA VAMA DE DESTINAŢIE" a menţiunii "VĂMUIRE LA DOMICILIU", precum şi a numărului curent din Registrul de evidenţă a declaraţiilor vamale preautentificate, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 8, şi a numărului autorizaţiei de utilizare a procedurii;
b)agent vamal desemnat - lucrătorul vamal desemnat prin ordin de serviciu de către şeful biroului vamal, însărcinat cu preautentificarea, eliberarea, evidenţa şi verificarea utilizării declaraţiilor vamale preautentificate;
c)aviz de sosire - documentul prin care titularul informează biroul vamal despre sosirea mijlocului de transport încărcat cu mărfuri la locul de descărcare sau în alt loc aprobat de autoritatea vamală. Avizul poate fi completat pentru mijloacele de transport ce urmează să sosească într-o perioadă de maximum 72 de ore calculată de la momentul transmiterii. În acest caz, pentru fiecare mijloc de transport se vor preciza data şi ora sosirii, prevederile privind dreptul de intervenţie aplicându-se în mod corespunzător;
d)[textul din punctul 38., alin. (1), litera D. din capitolul II, sectiunea 3, subsectiunea 10 a fost abrogat la 27-iun-2005 de Art. I, punctul 7. din Ordinul 1691/2005]
e)perioada de justificare - termenul stabilit de biroul vamal pentru justificarea utilizării declaraţiilor vamale preautentificate, care nu poate depăşi 30 de zile de la data punerii la dispoziţie a declaraţiilor vamale preautentificate.
SUBSECŢIUNEA B:Condiţii de autorizare
39._
(1)Procedura de vămuire la domiciliu se realizează pe baza unei autorizaţii eliberate de biroul vamal în a cărui rază de competenţă teritorială solicitantul îşi are sediul sau punctul de lucru.
(2)Autorizaţia pentru utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu poate fi acordată agenţilor economici, persoane juridice române, care îndeplinesc următoarele condiţii:
a)nu înregistrează debite faţă de autoritatea vamală;
b)au organizate evidenţe astfel încât acestea să permită verificarea de către biroul vamal a operaţiunilor;
c)dispun de amplasamente, echipamente şi personal necesare manipulării mărfurilor.
(3)Autorizaţia se acordă titularului, cu condiţia să fie posibilă o verificare eficientă a respectării dispoziţiilor privind prohibiţiile sau restricţiile la import ori a altor dispoziţii care reglementează acordarea liberului de vamă.
40._
(1)În cererea depusă de titular, acesta prezintă autorităţii vamale toate datele cu privire la:
a)îndeplinirea condiţiei de a fi autorizat ca principal obligat şi destinatar agreat pentru mărfurile supuse regimului de tranzit naţional; această condiţie poate fi îndeplinită şi de către un comisionar în vamă care are încheiat un contract de reprezentare cu titularul operaţiunii. Condiţia nu este aplicabilă în cazul în care tranzitul se efectuează sub acoperirea Convenţiei TIR sau pe calea ferată;
b)mărfurile plasate anterior sub regim vamal suspensiv;
c)mărfurile supuse regimului de tranzit.
SUBSECŢIUNEA C:Dosarul de autorizare
41._
(1)Autorizaţia de utilizare a procedurii de vămuire la domiciliu se acordă pe baza unei cereri scrise, întocmită potrivit modelului prezentat în anexa nr. 1, care cuprinde:
a)denumirea societăţii comerciale, sediul sau, după caz, punctul de lucru al acesteia, numele, prenumele şi funcţiile persoanelor care reprezintă legal societatea comercială;
b)regimul vamal pentru care se solicită autorizaţia;
c)biroul vamal pe lângă care se solicită autorizarea;
d)poziţiile din Tariful vamal de import al României la care se clasifică mărfurile pentru care se solicită procedura de vămuire la domiciliu.(2)Cererea pentru eliberarea autorizaţiei se depune la biroul vamal împreună cu următoarele documente:
a)certificatul de înregistrare a societăţii comerciale, în copie;
b)statutul societăţii comerciale, contractul de societate sau actul constitutiv al societăţii comerciale şi cererea de înscriere de menţiuni, după caz, cu rezoluţia corespunzătoare emisă de oficiul registrului comerţului, în copie;
c)cazierul judiciar al persoanelor fizice care reprezintă legal societatea comercială;
d)documentele care atestă îndeplinirea condiţiilor prevăzute la pct. 40;
e)o declaraţie-angajament completată conform formularului prevăzut în anexa nr. 2.
SUBSECŢIUNEA D:Emiterea autorizaţiei
42._
(1)Verificarea cererii, a documentelor anexate şi a îndeplinirii condiţiilor de autorizare se face de către biroul vamal.
(2)În cazul în care condiţiile legale sunt îndeplinite, autorizaţia de utilizare a procedurii de vămuire la domiciliu se întocmeşte în două exemplare şi se semnează de către şeful biroului vamal, potrivit formularului prevăzut în anexa nr. 3. Un exemplar al autorizaţiei se predă solicitantului, iar celălalt se păstrează în evidenţa biroului vamal, care transmite o copie direcţiei regionale vamale.
(3)Se emite o singură autorizaţie, indiferent de numărul regimurilor vamale pentru care se solicită autorizarea.
(4)Numărul autorizaţiei se acordă, în ordine cronologică, din registrul sumar al biroului vamal. Pe autorizaţie numărul se înscrie sub forma "PSxxxyyy", unde "xxx" reprezintă codul biroului vamal emitent, iar "yyy" reprezintă numărul din registrul sumar.
43._
(1)În situaţia în care persoana autorizată solicită suplimentarea poziţiilor tarifare din Tariful vamal de import al României pentru care s-a acordat procedura de vămuire la domiciliu, cererea se adresează în scris biroului vamal de autorizare. Până la obţinerea aprobării, operaţiunile de vămuire pentru mărfurile în cauză se derulează în procedură normală. în acelaşi mod se procedează şi în cazul în care se solicită suplimentarea regimurilor vamale pentru care s-a emis iniţial autorizaţia.(2)După aprobare, completările se înscriu pe formularul de autorizaţie emis iniţial, cu numărul cererii, data, semnătura şi ştampila.
44._
(1)În autorizaţia de utilizare a procedurii de vămuire la domiciliu se stabilesc:
a)locul de descărcare a mărfurilor;
b)poziţiile tarifare ale mărfurilor pentru care se aplică procedura;c)perioada de justificare a declaraţiilor vamale preautentificate.
SUBSECŢIUNEA E:Anularea autorizaţiei
45._
(1)Şeful biroului vamal anulează autorizaţia dacă:
a)emiterea ei s-a făcut pe baza unor date incorecte sau incomplete, iar solicitantul avea cunoştinţă sau trebuia să aibă cunoştinţă de acest fapt;
b)una sau mai multe dintre condiţiile ce au stat la baza emiterii nu mai sunt îndeplinite;
c)nu sunt respectate condiţiile privind organizarea de către persoana autorizată a unor evidenţe ale operaţiunilor comerciale astfel încât să permită autorităţii vamale să efectueze un control eficient;
d)s-au săvârşit infracţiuni sau încălcări repetate ale legislaţiei vamale de către persoana autorizată;
e)titularul solicită.
(2)Decizia de anulare a autorizaţiei conţine data de la care măsura intervine şi este notificată titularului de biroul vamal.
46._
(1)Autoritatea vamală nu anulează totuşi autorizaţia în cazurile în care titularul îşi îndeplineşte obligaţiile într-un termen stabilit de biroul vamal sau neîndeplinirea unei obligaţii nu afectează funcţionarea corectă a regimului.
(2)În cazul în care autorizaţia a fost anulată, o nouă autorizaţie poate fi emisă numai după remedierea sau înlăturarea cauzelor care au dus la anularea acesteia prin reluarea procedurii de autorizare cuprinsă în prezentele norme.
SUBSECŢIUNEA F:Mărfuri ce beneficiază de procedura de vămuire la domiciliu
47._
(1)Procedura de vămuire la domiciliu poate fi aplicată tuturor mărfurilor, cu excepţia:
a)mărfurilor care, potrivit reglementărilor legale, se încadrează în categoria produselor şi tehnologiilor cu dublă utilizare;
b)mărfurilor care intră sub incidenţa prevederilor privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare;
c)mărfurilor supuse accizelor;
d)mărfurilor în cazul cărora verificarea îndeplinirii unor alte condiţii stabilite prin reglementări speciale impune prelevarea de către autoritatea vamală de eşantioane în vederea analizelor tehnice sau de laborator pentru fiecare operaţiune;
e)mărfurilor ce fac obiectul operaţiunilor de leasing.
48._
(1)Pentru mărfurile restricţionate, astfel cum acestea sunt definite la art. 86 alin. (2) şi (3) din Codul vamal al României, titularul este obligat să deţină toate documentele necesare anterior operaţiunii de vămuire.
SUBSECŢIUNEA G:Etape ale procedurii de vămuire la domiciliu
49._
(1)Pentru derularea procedurii de vămuire la domiciliu se parcurg următoarele etape:
a)constituirea unui depozit bănesc anticipat în contul biroului vamal, care să asigure plata drepturilor vamale datorate;b)constituirea garanţiei necesare acoperirii drepturilor de import, în cazul în care, până la stabilirea regimului vamal, bunurile intră în depozit necesar cu caracter temporar, îndeplinirea acestei condiţii este obligatorie numai în cazul în care garanţia nu este acoperită prin depozitul bănesc rămas neutilizat;
c)obţinerea declaraţiilor vamale preautentificate;
d)evidenţa declaraţiilor vamale preautentificate;
e)dirijarea mărfurilor la sediul titularului sau, după caz, către alte locuri stabilite ori aprobate de autoritatea vamală;
f)avizarea biroului vamal privind sosirea mărfurilor;
g)descărcarea şi recepţionarea mărfurilor;
h)înregistrarea mărfurilor recepţionate în evidenţele titularului;
i)completarea declaraţiilor vamale preautentificate;
j)depunerea declaraţiilor vamale la biroul vamal, regularizarea diferenţelor, precum şi justificarea utilizării declaraţiilor vamale preautentificate.50._
(1)Titularul poate apela, în aplicarea prevederilor art. 39 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, la serviciile unui comisionar în vamă pentru declararea mărfurilor în procedura prevăzută în prezenta secţiune.
51._
(1)Comisionarul în vamă poate fi mandatat de titular să efectueze total sau parţial următoarele operaţiuni în numele său:
a)organizarea de evidenţe, în forma agreată de autoritatea vamală, privind mărfurile ce fac obiectul procedurii de vămuire la domiciliu;
b)constituirea depozitului bănesc anticipat, respectiv constituirea garanţiei la dispoziţia biroului vamal, care să asigure plata sau garantarea datoriei vamale;
c)transmiterea avizului de sosire;
d)depunerea declaraţiei vamale;
e)orice altă atribuţie specifică legată de prezentarea şi declararea mărfurilor, care revine comisionarului în exercitarea activităţii sale.
SUBSECŢIUNEA G1:Obţinerea şi evidenţa declaraţiilor vamale preautentificate
52._
(1)Titularul solicită în scris biroului vamal, sub semnătura persoanei care angajează răspunderea juridică a societăţii comerciale, preautentificarea unui număr de declaraţii vamale corespunzător nevoilor estimate pentru o perioadă de justificare.
(2)Declaraţiile vamale preautentificate se predau pe baza unui proces-verbal de predare-primire, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 7.
53._
(1)Declaraţiile vamale preautentificate se înregistrează, în ordinea eliberării lor, în Registrul de evidenţă a declaraţiilor vamale preautentificate, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 8. Acest registru se înfiinţează de fiecare titular şi este ţinut în formă identică cu cel al biroului vamal.
SUBSECŢIUNEA G2:Dirijarea mărfurilor
54._
(1)Mărfurile destinate plasării sub regimul vamal de import sunt dirijate direct la locul aprobat pentru descărcare, stabilit în autorizaţia pentru utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu de biroul vamal, sub acoperirea unui titlu de tranzit.
55._
(1)Responsabilitatea transportatorului sau a principalului obligat rămâne angajată până în momentul în care mărfurile sunt puse la dispoziţia titularului.
(2)Pentru operaţiunile efectuate conform prevederilor tranzitului comun, la predarea mărfurilor şi a declaraţiei de tranzit titularul eliberează, la cerere, o recipisă întocmită potrivit anexei la Normele metodologice privind tranzitul comun pe cale rutieră, completată astfel:
- la rubrica "Nr. de înregistrare" se înscrie numărul avizului de sosire;
- la rubrica "Biroul vamal" se înscrie denumirea biroului vamal;
- în partea din dreapta sus a formularului se înscrie menţiunea "vămuire la domiciliu";
- ştampila titularului şi semnătura acestuia vor fi aplicate în partea din dreapta jos a formularului.
SUBSECŢIUNEA G3:Avizarea biroului vamal privind sosirea mărfurilor
56._
(1)Sosirea mijlocului de transport trebuie anunţată de titular biroului vamal pe baza unui aviz de sosire, cu scopul de a permite acestuia efectuarea, dacă se consideră necesar, a controlului sigiliilor şi al mărfurilor.
(2)Avizul de sosire, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 9, se transmite biroului vamal prin fax, pe cale electronică sau în orice alt mod acceptat de biroul vamal, imediat după sosirea efectivă a mijlocului de transport, atunci când aceasta are loc în timpul orelor de program al biroului vamal. Titularul este obligat să verifice transmiterea corectă a faxului conţinând avizul de sosire (menţionată în mod automat pe suşa confirmării de transmitere de către aparat prin menţiunea "OK"), respectiv confirmarea transmisiei efectuate pe cale electronică sau prin orice alt mod acceptat de biroul vamal.
(3)Modalitatea de transmitere a avizului de sosire trebuie să asigure titularului transmiterea sau eliberarea unei confirmări a transmiterii avizului de sosire, în care să fie indicate data, ora şi minutul primirii de către biroul vamal a acestuia.
(4)În cazul în care, din cauza unor defecţiuni tehnice sau din alte cauze, titularul nu poate transmite avizul de sosire, acesta este obligat să îl predea cât mai curând posibil, personal, agentului vamal desemnat. Acesta înscrie data, ora şi minutul primirii.
(5)La primirea avizului agentul vamal desemnat îl înştiinţează pe şeful biroului vamal pentru luarea deciziei privind intervenţia sau neintervenţia în vederea efectuării controlului vamal al mărfurilor. În cazul în care se constată existenţa unui consemn, agentul vamal va comunica aceasta imediat şefului biroului vamal, care va lua măsura suspendării procedurii de vămuire la domiciliu pentru operaţiunea în cauză până la clarificarea situaţiei. Biroul vamal informează imediat emitentul consemnului în vederea luării deciziei privind măsurile ce se impun.
(6)De la primirea avizului de sosire biroul vamal dispune de un termen de maximum 3 ore, în cursul căruia lucrătorii vamali se pot deplasa pentru efectuarea controlului. Termenul se calculează începând cu ora şi minutul înscrise automat prin modalităţile menţionate la alin. 2 sau, după caz, începând cu ora şi minutul înscrise de agentul vamal desemnat pe avizul de sosire primit personal.
57._
(1)În cazul în care sosirea mărfurilor are loc în afara orelor de program sau cu maximum 30 de minute înainte de ora de încheiere a programului, termenul menţionat la pct. 56 curge începând cu prima oră de program a zilei următoare de lucru. Dacă biroul vamal nu intervine în acest termen, titularul poate să rupă sigiliile şi să descarce mărfurile.
(2)Este interzis agenţilor vamali să comunice titularului decizia privind intervenţia sau neintervenţia pentru controlul vamal.
58._
(1)Avizul de sosire poate fi transmis şi în afara programului de lucru al biroului vamal atunci când acesta şi titularul au convenit asupra prelungirii programului.
59._
(1)Avizul de sosire se întocmeşte în două exemplare, dintre care un exemplar original se predă sau se trimite prin poştă la biroul vamal ulterior transmiterii în modalităţile prevăzute la pct. 56, iar celălalt exemplar se păstrează de titular anexat la confirmarea de transmitere.
60._
(1)În cazul transportului de mărfuri având mai mulţi destinatari, în avizul de sosire se completează rubrica "mărfuri de grupaj".
61._
(1)În situaţia în care mărfurile sosesc la locul de descărcare în afara programului de lucru sau în zile nelucrătoare, utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu se reia în prima zi lucrătoare care urmează celei în care acestea au sosit la destinaţie.
62._
(1)Evidenţa avizelor de sosire se ţine atât de titular, cât şi de biroul vamal prin intermediul Registrului de evidenţă a avizelor de sosire, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 10. Acest registru se înfiinţează de fiecare titular şi este ţinut în formă identică cu cel al biroului vamal.
SUBSECŢIUNEA G4:Descărcarea şi înregistrarea mărfurilor în evidenţele titularului
63._
(1)Efectuarea operaţiunilor prealabile declarării mărfurilor revine titularului în situaţia în care biroul vamal nu intervine în cadrul termenului menţionat la pct. 56. Aceste operaţiuni prealabile declarării mărfurilor constau în ruperea sigiliilor, descărcarea mijlocului de transport, identificarea mărfurilor şi recepţionarea acestora.
(2)Titularul are dreptul ca, înainte de plasarea sub regimul vamal solicitat, să introducă mărfurile în depozit necesar cu caracter temporar la sediul său ori la punctul de lucru aprobat, notificând biroului vamal această situaţie prin avizul de sosire. Dispoziţiile prevăzute în Codul vamal al României şi în regulamentul de aplicare a acestuia, privind depozitul necesar cu caracter temporar, se aplică în mod corespunzător. În acest caz avizul de sosire este asimilat cu declaraţia sumară.
(3)Titularul este obligat să înregistreze mărfurile în Registrul de evidenţă a mărfurilor intrate în depozit necesar cu caracter temporar, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 11.
(4)Scoaterea mărfurilor din depozitul necesar cu caracter temporar se va face prin transmiterea la biroul vamal a unui nou aviz de sosire completat corespunzător, iar procedura de vămuire la domiciliu se derulează conform prevederilor prezentelor norme.
64._
(1)În cazul transportului de mărfuri având mai mulţi destinatari (mărfuri de grupaj) aflaţi în raza de competenţă teritorială a unor birouri vamale diferite, agentul vamal desemnat este obligat să se deplaseze la locul aprobat, în cadrul termenului menţionat la pct. 56, şi să asiste la desigilarea şi descărcarea din mijlocul de transport a partidei de marfă corespunzătoare.
(2)După încheierea operaţiunii de descărcare, agentul vamal desemnat resigilează mijlocul de transport şi îndeplineşte normele legale privind tranzitul către biroul vamal corespunzător destinaţiei următoare.
65._
(1)În cazul transportului de mărfuri având mai mulţi destinatari, beneficiari ai procedurii de vămuire la domiciliu, aflaţi în raza de competenţă teritorială a aceluiaşi birou vamal, agentul vamal desemnat este obligat să se deplaseze la primul loc aprobat pentru descărcare, în cadrul termenului menţionat la pct. 56, să asiste la desigilarea şi descărcarea partidei de marfă destinată acestui loc şi să îndrume mijlocul de transport, pe baza aceluiaşi titlu de tranzit, către următorul loc aprobat pentru descărcarea mărfurilor.
66._
(1)Dacă în cadrul termenului prevăzut la pct. 56, agentul vamal nu se prezintă, iar titularul constată în timpul descărcării mărfurilor diferenţe între datele înscrise în titlul de tranzit şi mărfurile descărcate, acesta este obligat să întrerupă imediat operaţiunile aflate în derulare şi să informeze imediat biroul vamal.
(2)În această situaţie biroul vamal procedează astfel:
a)dacă informarea se face în timpul orelor de program, agentul vamal desemnat se deplasează imediat la locul de descărcare a mărfurilor, efectuând controlul vamal;
b)dacă informarea se face în afara orelor de program, agentul vamal desemnat se deplasează în ziua lucrătoare următoare la locul de descărcare a mărfurilor, efectuând controlul vamal.
(3)Pe baza constatărilor rezultate în urma controlului se întocmeşte un proces-verbal ce se anexează la titlul de tranzit şi la declaraţia vamală preautentificată de plasare sub regim vamal.
(4)În acelaşi mod se procedează şi în cazul în care se constată diferenţe între datele conţinute în avizul de sosire şi cele cuprinse în titlul de tranzit şi în documentele însoţitoare.
67._
(1)Titularul este obligat ca cel mai târziu în ziua lucrătoare următoare descărcării mărfurilor să prezinte biroului vamal titlul de tranzit predat acestuia de transportator. Biroul vamal urmează prevederile specifice de completare a titlului de tranzit şi de confirmare a încheierii regimului vamal.
(2)În cazul în care biroul vamal intervine în cadrul termenului menţionat la pct. 56 sau în situaţiile menţionate la pct. 66, titlul de tranzit se predă imediat agentului vamal desemnat.
(3)Titlul de tranzit trebuie să conţină numărul şi data avizului de sosire (la rubrica "I" a declaraţiei de tranzit T1 "CONTROLAT DE CĂTRE VAMA DE DESTINAŢIE", respectiv la rubrica nr. 24 a carnetului TIR "CERTIFICAT DE SCOATERE DIN EVIDENŢĂ").
(4)În rubricile titlului de tranzit menţionate titularul înscrie denumirea în clar a societăţii comerciale, precedată de menţiunea "VĂMUIRE LA DOMICILIU".
68._
(1)Confirmarea tranzitului se va face de agentul vamal responsabil cu această operaţiune.
SUBSECŢIUNEA G5:SUBSECŢIUNEA G5: Completarea declaraţiei vamale69._
(1)Plasarea mărfurilor sub regim vamal se realizează prin completarea declaraţiei vamale în detaliu, conform Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu.
70._
(1)După efectuarea operaţiunilor prealabile vămuirii, titularul completează declaraţiile vamale preautentificate, corespunzător regimului vamal, astfel:
- la rubrica "A - BIROU DE DESTINAŢIE" se înscriu codul şi denumirea biroului vamal, precum şi numărul şi data înregistrării declaraţiei vamale;
- la rubrica "B - INFORMAŢII CONTABILE" se înscriu numărul şi data validării declaraţiei vamale în detaliu, precum şi numărul şi data borderoului contabil;
- la rubrica "14 - DECLARANT/REPREZENTANT" se înscriu numărul autorizaţiei de vămuire la domiciliu, de forma "PSxxxyyy", precum şi datele de identificare a titularului (denumirea, adresa; în situaţia în care titularul apelează la serviciile unui comisionar în vamă, în această rubrică se vor înscrie denumirea şi adresa comisionarului în vamă, precum şi numărul autorizaţiei de comisionar în vamă, de forma "CVxxx");
- la rubrica "48 - REPORT DE PLATĂ" titularul înscrie, după caz, codul depozitului bănesc constituit anticipat în contul biroului vamal;
- rubrica "54 - LOCUL ŞI DATA" se completează, după tipărirea declaraţiei vamale, cu numele, prenumele şi semnătura persoanei împuternicite de titular sau de comisionarul în vamă, după caz, să întocmească respectiva declaraţie vamală.
71._
(1)După completarea rubricilor declaraţiei vamale se solicită validarea acesteia. Se obţin numărul şi data de înregistrare ale declaraţiei vamale în detaliu, de forma: «I xxxxxxxx - zz/ll/aaaa», evidenţiate la nivelul rubricii A, numărul şi data de validare, de forma: «V xxxxxxxx - zz/ll/aaaa», precum şi numărul şi data borderoului contabil, de forma «R xxxxxxxx - zz/ll/aaaa», evidenţiate la nivelul rubricii B.
(2)Tipărirea se face de către titular pe formularele de declaraţii vamale preautentificate în setul corespunzător.72.
[textul din punctul 72. din capitolul II, sectiunea 3, subsectiunea G^5 a fost abrogat la 27-iun-2005 de Art. I, punctul 16. din Ordinul 1691/2005]
SUBSECŢIUNEA G6:Depunerea declaraţiilor vamale şi justificarea utilizării declaraţiilor vamale preautentificate
SUBSECŢIUNEA G6:[textul din capitolul II, sectiunea 3, subsectiunea G^6 a fost abrogat la 27-iun-2005 de Art. I, punctul 16. din Ordinul 1691/2005]
72._
(1)Exemplarele pentru vamă cu documentele care au stat la baza emiterii declaraţiei vamale vor fi depuse la biroul vamal la sfârşitul perioadei de justificare. Setul de documente include în mod obligatoriu şi documentele speciale cerute în conformitate cu prevederile art. 86 alin. (2) şi (3) din Codul vamal al României.
(2)Dacă nu se constată nici o încălcare a legislaţiei în vigoare, agentul vamal desemnat operează în registrul de evidenţă a declaraţiilor vamale preautentificate justificarea utilizării acestora.
(3)Atunci când se constată încălcarea legislaţiei în vigoare, operaţiunile respective fac obiectul controlului ulterior. Operarea în registrul corespunzător se face în funcţie de rezultatele controlului ulterior menţionat.
73._
(1)La sfârşitul perioadei de justificare, titularul este obligat să justifice utilizarea declaraţiilor vamale preautentificate. Acesta prezintă inclusiv declaraţiile vamale preautentificate care au fost completate greşit sau care nu au putut fi utilizate în mod corespunzător, însoţite de o notă din care să rezulte cauzele ce au condus la neutilizarea lor, după care acestea sunt distruse în prezenţa agentului vamal desemnat. Scoaterea lor din evidenţă se face pe baza notei menţionate mai sus, datată, semnată şi ştampilată de către titular şi agentul vamal.
74._
(1)Dispoziţiile cuprinse în Codul vamal al României şi în Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României privind rectificarea sau retragerea declaraţiilor vamale se aplică în mod corespunzător şi prevederilor din prezenta secţiune.