Art. 16. - Norma din 2004 cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul zmeurei congelate

M.Of. 421 bis

În vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2006
Art. 16
Etichetarea şi marcarea produselor finite trebuie să se facă cu respectarea reglementărilor în vigoare privind etichetarea alimentelor, înscrierea tuturor informaţiilor necesare, astfel încât consumatorul să fie informat corect la momentul cumpărării şi trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii:
(1)denumirea sub care este vândut alimentul, conform Art. 4 şi Art. 5 din prezenta normă;
(2)cantitatea netă;
(3)lista ingredientelor;
(4)condiţiile de depozitare, conform Art. 18 din prezenta normă;
(5)data durabilităţii minimale se înscrie sub forma "a se consuma, de preferinţă, înainte de .... " cu menţionarea lunii şi anului
(6)"o menţiune care să permită identificarea lotului" (această menţiune nu este obligatorie în cazul în care data durabilităţii minimale este indicată prin menţionarea clară şi necodificată cel puţin a zilei şi lunii, în această ordine);
(7)menţiunea "a nu se recongela după decongelare";
(8)numele şi adresa producătorului sau ale ambalatorului sau ale distribuitorului sau ale importatorului produsului;
(9)instrucţiuni privind păstrarea şi modul de preparare.
(10)în cazul ambalării în vrac a produsului "zmeură congelată", pe ambalaj se înscrie denumirea produsului şi datele de identificare ale producătorului, importatorului sau distribuitorului şi data durabilităţii minimale, celelalte informaţii pot fi înscrise fie pe ambalaj, fie în documentele însoţitoare.