Art. 12. - Norma din 2000 privind aplicarea etapizata in traficul intern a prevederilor Acordului european referitor la transportul rutier international al marfurilor periculoase (A.D.R.), incheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care Romania a aderat prin Legea nr. 31/1994

M.Of. 11

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 15 Aprilie 2004
Art. 12
(1)Contravenţiile prevăzute la art. 11 lit. b), c) şi e) se sancţionează cu amendă de la 80.000.000 lei la 100.000.000 lei, care se aplică întreprinderii care expediază şi/sau celei care transportă mărfurile periculoase.
(2)Contravenţiile prevăzute la art. 11 lit. d), f), g), h), i), j), k), I), m), n), o), p), q), r), s), t) şi u) se sancţionează cu amendă de la 35.000.000 lei la 40.000.000 lei, care se aplică întreprinderii care expediază şi/sau celei care transportă mărfurile periculoase.
(3)Contravenţiile prevăzute la art. 11 lit. a) se sancţionează cu amendă de la 3.500.000 lei la 4.000.000 lei, care se aplică conducătorului auto.
(4)În cazul în care, în termen de 6 luni de la aplicarea sancţiunii, contravenientul săvârşeşte aceeaşi contravenţie pentru care a fost sancţionat anterior, limitele amenzilor aplicate potrivit art. 12 se vor dubla.