Art. 10. - Norma din 2000 privind aplicarea etapizata in traficul intern a prevederilor Acordului european referitor la transportul rutier international al marfurilor periculoase (A.D.R.), incheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care Romania a aderat prin Legea nr. 31/1994

M.Of. 11

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 15 Aprilie 2004
Art. 10
Expeditorii şi/sau destinatarii transportului de mărfuri periculoase trebuie să asigure, după caz, curăţarea, spălarea, neutralizarea, decontaminarea sau dezinfectarea vehiculului rutier, cu excepţia cazurilor în care această obligaţie, prin contractul de transport, revine operatorului de transport. Operaţiunile respective se vor realiza conform condiţiilor cuprinse în autorizaţiile emise de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare.