Capitolul v - Eliberarea autorizaţiilor speciale de transport - Norma din 1999 privind autorizarea si efectuarea transporturilor rutiere cu greutati si/sau cu dimensiuni de gabarit care depasesc limitele maxime prevazute in Ordonanta Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor

M.Of. 523

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 14 Septembrie 2009
CAPITOLUL V:Eliberarea autorizaţiilor speciale de transport
Art. 18
Limitele de competenţă ale unităţilor de drumuri pentru eliberarea autorizaţiilor speciale de transport sunt prevăzute în anexele nr. 2-4.
Art. 19
Autorizaţiile solicitate de Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne se eliberează, la cerere, numai de către A.N.D. pentru drumurile naţionale, iar pentru celelalte drumuri publice limita de competenţă se stabileşte de către administratorul acestora.
Art. 20
(1)Pentru situaţiile în care sunt necesare studii şi cercetări suplimentare pe teren va fi întocmit un proiect de transport de către o unitate de specialitate agreată de administratorul drumului. Cheltuielile corespunzătoare studiilor, cercetărilor şi întocmirii proiectului de transport vor fi suportate de solicitant.
(2)Proiectul de transport se întocmeşte strict în funcţie de caracteristicile reale ale transportului.
(3)Eventualele lucrări impuse prin proiectul de transport vor fi supravegheate pe parcursul execuţiei şi recepţionate de administratorii reţelelor respective înaintea parcurgerii traseului. Documentaţia tehnică a lucrărilor va fi avizată înaintea începerii execuţiei de către A.N.D. pentru drumurile naţionale, iar pentru celelalte drumuri publice limita de competenţă se stabileşte de către administratorul acestora. Cheltuielile corespunzătoare execuţiei lucrărilor vor fi suportate de solicitant.
Art. 21
Autorizaţiile speciale de transport se eliberează la cerere, contra cost, ţinându-se seama de:
a)condiţiile impuse de avizul prevăzut la art. 17 şi de proiectul de transport, în cazurile prevăzute la art. 20;
b)siguranţa în circulaţie pe timp de iarnă-vară, zi- noapte;
c)capacitatea portantă a sistemului rutier şi a lucrărilor de artă;
d)necesitatea protejării tuturor accesoriilor drumurilor sau care traversează drumul.
Art. 22
[textul din Art. 22 din capitolul V a fost abrogat la 14-sep-2009 de Art. I, punctul 1. din Ordinul 872/2009]
Art. 23
Până la definitivarea unor studii privind instituirea barierelor de dezgheţ administratorul drumului, cu acordul organelor de poliţie rutieră, poate institui restricţii în perioade de umiditate maximă, pe zone (şes-munte), diminuând limitele maxime admise de greutate pe osii cu 20%, procent rezultat prin trecerea limitei prevăzute pe osia simplă de la categoria drumurilor modernizate europene (E) la categoria imediat inferioară a altor drumuri modernizate.
Art. 24
(1)Limitele maxime de greutate pe osii, ce pot fi autorizate în funcţie de categoria drumului pe care se circulă, prevăzute la lit. A) din anexa nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997, republicată, pot fi depăşite cu:
a)3,5 tone pentru osia simplă;
b)6,0 tone pentru osia dublă (tandem);
c)7,0 tone pentru osia triplă (tridem).
(2)În mod excepţional se pot autoriza transporturi de interes naţional, cu depăşiri de greutate pe configuraţii de osii peste limitele prevăzute la alin. (1), pentru care nu există posibilitatea tehnică de diminuare a greutăţii încărcăturii sau a înlocuirii mijlocului de transport, în condiţiile prevăzute la art. 20 şi cu plata tarifului corespunzător.
Art. 25
(1)Autorizaţia specială de transport se eliberează individual pentru fiecare transport efectuat cu vehicule cu depăşiri ale maselor şi/sau dimensiunilor maxime admise, cu /fără încărcătură.
(2)Autorizaţia specială de transport se eliberează pentru perioade limitate de timp, care se stabilesc de către administratorul drumului, în funcţie de:
a)perioada solicitată;
b)masele şi/sau dimensiunile transportului;
c)lungimea traseului ce urmează a fi parcurs cu depăşiri ale maselor şi/sau ale dimensiunilor maxime admise;
d)caracteristicile şi elementele geometrice ale traseului origine - destinaţie;
e)lucrările în execuţie şi/sau restricţiile de circulaţie instituite pe traseul origine - destinaţie;
f)condiţiile impuse prin proiectul de transport prevăzut la art. 20.
(3)Autorizaţia specială de transport trebuie să conţină prevederi referitoare la data şi ora încărcării. Obligaţia înscrierii acestor date aparţine furnizorului încărcăturii care va certifica aceste informaţii prin semnătură şi ştampilă.
(4)Autorizaţia specială de transport trebuie să conţină prevederi referitoare la data şi ora începerii efectuării transportului cu depăşiri ale maselor şi/sau ale dimensiunilor maxime admise. Obligaţia înscrierii acestor date aparţine transportatorului.

Art. 26
Nerespectarea prevederilor art. 25 alin. (3) şi (4) se sancţionează potrivit legii.

Art. 27
[textul din Art. 27 din capitolul V a fost abrogat la 14-sep-2009 de Art. I, punctul 4. din Ordinul 872/2009]
Art. 28
(1)Autorizaţiile speciale de transport prevăzute la art. 25 pot fi prelungite de emitent fără plata tarifelor.
(2)Prelungirea valabilităţii autorizaţiilor speciale de transport prevăzute la alin. (1) este posibilă pentru o singură perioadă, stabilită în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (2), în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
a)la cererea transportatorului, depusă în termenul de valabilitate a autorizaţiei speciale de transport;
b)dacă se menţin caracteristicile tehnice autorizate iniţial;
c)dacă se menţin aceleaşi numere de înmatriculare ale vehiculelor componente ale ansamblului rutier;
d)confirmarea, în scris, a administratorului drumului privind neefectuarea totală sau parţială a transporturilor respective, după verificarea prealabilă.

Art. 29
[textul din Art. 29 din capitolul V a fost abrogat la 14-sep-2009 de Art. I, punctul 6. din Ordinul 872/2009]
Art. 30
[textul din Art. 30 din capitolul V a fost abrogat la 14-sep-2009 de Art. I, punctul 6. din Ordinul 872/2009]
Art. 31
Autorizaţiile speciale de transport prevăzute la art. 25 se pot elibera pentru o cursă dus, o cursă dus-întors sau o cursă în circuit.

Art. 32
Pierderea autorizaţiei speciale de transport determină solicitarea eliberării unei noi autorizaţii speciale de transport, cu plata integrală a tarifelor în vigoare.
Art. 33
Cererea pentru eliberarea autorizaţiilor speciale de transport se va completa integral de către solicitant cu date şi caracteristici reale, urmările nerespectării acestora atrăgând responsabilitatea transportatorului.
Art. 34
În funcţie de limitele de competenţă, termenele maxime pentru eliberarea avizelor prealabile şi a autorizaţiilor speciale de transport sunt prevăzute în anexa nr. 4.
Art. 35
În cazul în care pe traseul solicitat există obstacole care impun limitare de gabarit în înălţime sau lăţime, la eliberarea autorizaţiei speciale de transport se vor avea în vedere spaţiile de siguranţă necesare, astfel:
a)pentru înălţime: minimum 10 cm;
b)pentru lăţime: minimum 20 cm de fiecare parte.
Art. 36
În cazul în care mijlocul de transport este prevăzut din construcţie cu dispozitive care permit reducereaînălţimii,acest sistem se va menţiona în mod obligatoriu în cererea pentru eliberarea autorizaţiei speciale de transport, cu specificarea limitei minime posibile de înălţime.
Art. 37
În cazul cântăririi autovehiculelor se admit următoarele toleranţe: a) în agenţiile din pctf, pe instalaţii fixe de cântărire:

- pentru osia simplă

+ 200 kg;

- pentru osia dublă (tandem)

+ 400 kg;

- pentru osia triplă (tridem)

+ 500 kg;

- pentru greutatea totală a autovehiculului

+ 500 kg;

b)de către E.M.C.A.T.R., pe instalaţiile portabile de cântărire:

- pentru osia simplă

+ 200 kg;

- pentru osia dublă (tandem)

+ 400 kg;

- pentru osia triplă (tridem)

+ 500 kg;

- pentru greutatea totală a autovehiculului: suma toleranţelor pe configuraţiile osiilor autovehiculului.
Art. 38
În cazul măsurării efective a dimensiunilor de gabarit se admit următoarele toleranţe:

a) înălţime:

+ 5 cm;

b) lăţime:

+ 5 cm;

c) lungime:

+ 10 cm.

Art. 39
În situaţiile în care instalaţiile de cântărire prevăzute la art. 37 nu funcţionează sau în lipsa acestora, greutatea totală se stabileşte din documentele aflate la bordul autovehiculului: C.M.R., carnet TIR, factură, certificat de înmatriculare etc., fără aplicarea toleranţelor.
Art. 40
În cazul în care se depăşeşte una dintre limitele de greutate sau de gabarit prevăzute în autorizaţia specială de transport, se eliberează o nouă autorizaţie, achitându-se tariful pentru autorizare şi diferenţele rezultate din recalcularea tarifelor.