Capitolul vi - Retragerea avizului depozitarului - Norma 26/2020 privind activitatea de depozitare şi custodie a activelor fondurilor de pensii ocupaţionale şi de modificare a unor norme ale Autorităţii de Supraveghere Financiară
M.Of. 388
În vigoare Versiune de la: 14 Mai 2020
CAPITOLUL VI:Retragerea avizului depozitarului
Art. 43
(1)A.S.F. poate să retragă avizul depozitarului în cazurile prevăzute de Lege, precum şi în următoarele situaţii:
a)nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta normă avute în vedere pentru obţinerea avizului;
b)la iniţierea procedurilor de supraveghere sau de administrare specială de către Banca Naţională a României/autoritatea similară competentă din statul membru al Uniunii Europene ori aparţinând Spaţiului Economic European, după caz, ori la deschiderea procedurii falimentului;
c)la retragerea autorizaţiei de funcţionare de către Banca Naţională a României/autoritatea similară competentă din statul membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, după caz.
(2)A.S.F. poate retrage avizul depozitarului în cazul neexercitării activităţii de depozitare pe o perioadă de un an.
Art. 44
(1)În termen de 5 zile lucrătoare de la data retragerii avizului depozitarului, A.S.F. notifică această decizie depozitarului, Băncii Naţionale a României şi tuturor administratorilor care au încheiate contracte de depozitare şi de custodie cu acesta.
(2)Decizia de retragere a avizului poate fi contestată în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării, în conformitate cu legislaţia privind contenciosul administrativ.
Art. 45
(1)În cazurile prevăzute la art. 41 lit. a)-c), administratorul are obligaţia ca, în termen de 15 zile lucrătoare de la data notificării schimbării depozitarului, să încheie un nou contract de depozitare şi un nou contract de custodie cu o altă instituţie de credit avizată de A.S.F. pentru desfăşurarea activităţii de depozitare şi custodie a activelor fondurilor de pensii ocupaţionale.
(2)Fostul depozitar transmite noului depozitar activele fondului de pensii ocupaţionale şi copii ale documentelor privind activitatea sa în legătură cu acesta, în termen de 30 de zile calendaristice de la încheierea contractului de depozitare şi a contractului de custodie între administrator şi noul depozitar.
(3)Dacă în perioada prevăzută la alin. (2) nu se realizează transferul activelor către un nou depozitar, depozitarul căruia ia fost retras avizul are obligaţia să notifice A.S.F., care poate proceda la restricţionarea conturilor respectivului fond de pensii ocupaţionale până la data efectuării transferului.
Art. 46
(1)În cazurile prevăzute la art. 41 lit. d) şi art. 43, noul contract de depozitare şi noul contract de custodie sunt transmise A.S.F., în vederea avizării, în maximum 3 zile lucrătoare de la data încheierii acestora.
(2)Depozitarul căruia i-a fost retras avizul începe transferul complet al activelor deţinute pentru fondurile de pensii ocupaţionale către noul depozitar care a încheiat contract de depozitare şi contract de custodie cu administratorul, în termen de maximum două zile lucrătoare de la avizarea de către A.S.F. a noilor contracte de depozitare şi de custodie.
Art. 47
(1)În termen de 3 zile lucrătoare de la încheierea procesului de transfer al activelor fondurilor de pensii ocupaţionale, depozitarii implicaţi întocmesc un raport pentru fiecare fond de pensii ocupaţionale, care conţine descrierea detaliată a modului în care a operat transferul activelor fondului de pensii ocupaţionale, activelor corespunzătoare provizionului tehnic, valoarea activului net şi a activului net unitar, numărul de unităţi de fond, la data la care a fost efectuată ultima operaţiune de transfer.
(2)Raportul este înaintat administratorului fondului de pensii ocupaţionale şi A.S.F.