Secţiunea 2 - Documentaţia necesară obţinerii avizului - Norma 26/2020 privind activitatea de depozitare şi custodie a activelor fondurilor de pensii ocupaţionale şi de modificare a unor norme ale Autorităţii de Supraveghere Financiară

M.Of. 388

În vigoare
Versiune de la: 14 Mai 2020
SECŢIUNEA 2:Documentaţia necesară obţinerii avizului
Art. 5
(1)Avizul prevăzut la art. 3 se eliberează în baza unei cereri întocmite conform anexei nr. 1, care este însoţită de următoarele documente:
a)autorizaţia de funcţionare emisă de Banca Naţională a României/autoritatea similară din statul aparţinând Uniunii Europene sau Spaţiului Economic European, după caz, din care să reiasă că instituţia de credit a fost autorizată să desfăşoare activităţile de depozitare şi custodie a activelor fondurilor de pensii, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, în copie;
b)certificatul de înscriere a menţiunilor cu privire la modificarea obiectului de activitate în conformitate cu prevederile lit. a), dacă este cazul, în original;
c)organigrama şi limitele de competenţă stabilite la nivelul structurii organizatorice a solicitantului care desfăşoară operaţiuni legate de activitatea de depozitare şi custodie, în copie;
d)procedurile privind activităţile de depozitare şi custodie, de securitate, control şi cele aplicabile în cazul apariţiei unor cazuri de forţă majoră, care să permită separarea şi păstrarea în siguranţă a tuturor activelor fondurilor de pensii şi a activelor corespunzătoare provizionului tehnic, în copie;
e)procedurile privind separarea activelor proprii de cele ale fondurilor de pensii ocupaţionale şi de cele ale activelor corespunzătoare provizioanelor tehnice pentru care desfăşoară activitatea de depozitare şi custodie şi între acestea, aprobate de consiliul de administraţie/persoanele împuternicite în acest sens, în copie;
f)certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice, emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, şi certificatul de atestare fiscală, emis de autoritatea administraţiei publice locale, depuse în original, în termenul de valabilitate al acestora, din care să reiasă că instituţia de credit nu are datorii restante către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale;
g)certificatul constatator eliberat de către oficiul registrului comerţului, în termenul de valabilitate, în original;
h)documentul prin care organul statutar desemnează persoanele mandatate să reprezinte instituţia de credit în relaţia cu A.S.F., în copie;
i)actul de identitate al fiecărei persoane care reprezintă instituţia de credit în relaţia cu A.S.F., în copie, certificată pentru conformitate de către titularul actului de identitate;
j)curriculum vitae, datat şi semnat, pentru persoanele care reprezintă instituţia de credit în relaţia cu A.S.F., din care să rezulte că au pregătirea şi experienţa profesională corespunzătoare, în original, semnat pe fiecare pagină;
k)lista cuprinzând specimenele de semnături pentru persoanele care reprezintă instituţia de credit în relaţia cu A.S.F., întocmită conform anexei nr. 2, în original, în formă autentică;
l)certificatul de cazier judiciar şi certificatul de cazier fiscal pentru persoanele care reprezintă instituţia de credit în relaţia cu A.S.F., depuse în termenul de valabilitate al acestora, în original;
m)descrierea sistemelor informatice utilizate din care să reiasă capacitatea de a derula activităţile pentru care se solicită avizul, gradul de securitate al informaţiei şi capacitatea de a furniza raportările solicitate de către A.S.F., în original;
n)declaraţia din care să rezulte că asupra solicitantului nu este instituită măsura supravegherii sau administrării speciale, dată pe propria răspundere de cel puţin două persoane având competenţa de a angaja instituţia de credit ori de cel puţin 2 salariaţi împuterniciţi de conducerea acesteia, în original;
o)ultima situaţie a formularului de calcul şi raportare a fondurilor proprii la nivel individual, în copie;
p)dovada achitării taxei de avizare, în copie.
(2)Cererea de avizare ca depozitar este semnată de cel puţin două persoane având competenţa de a angaja instituţia de credit sau de cel puţin 2 salariaţi împuterniciţi de conducerea instituţiei de credit.
(3)Toate documentele depuse la A.S.F. în scopul obţinerii avizului vor fi numerotate şi semnate pentru conformitate de către reprezentantul legal sau de cel puţin o persoană împuternicită a solicitantului şi vor fi însoţite de un opis.