Capitolul viii - Documentul de intrare în reparaţie - Norma 20/2017 privind asigurările auto din România

M.Of. 624

În vigoare
Versiune de la: 21 August 2023
CAPITOLUL VIII:Documentul de intrare în reparaţie
Art. 37: Prevederi generale
(1)Documentul de intrare în reparaţie se eliberează de către asigurători, BAAR sau FGA, în limitele legale de răspundere şi competenţă, prin specialiştii constatare daună, în condiţiile prevăzute la art. 79 alin. (2) lit. b), art. 80 alin. (2) şi la art. 801 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Procesul-verbal de constatare prevăzut la art. 19 poate înlocui documentul de intrare în reparaţie, în condiţiile respectării prevederilor prezentului capitol.
(3)Eliberarea documentului prevăzut la alin. (1) nu reprezintă nota tehnică finală de constatare a daunelor şi nici obligaţie de plată a emitentului, fapt care se precizează în conţinutul documentului.
Art. 38: Informaţiile incluse
Documentul de constatare poartă înscris numele asigurătorului, BAAR sau FGA, şi seria unică formată cel puţin din:
a)indicativul abreviat al judeţului în care este emis documentul;
b)numărul dosarului de daună conex.
Art. 39: Modalitatea de emitere
(1)Documentul de constatare este emis fie direct din sistemul informatic propriu, fie tipărit, în două exemplare, cu aceeaşi valoare juridică.
(2)Documentul prevăzut la alin. (1) este înseriat conform procedurilor proprii, cu respectarea prevederilor art. 38.
(3)Asigurătorii RCA, BAAR sau FGA, emit documentul de constatare respectând caracterul unic corespunzător fiecărui eveniment.