Secţiunea 10 - Provizioane - Norma 14/2015 privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aplicabile sistemului de pensii private

M.Of. 706 bis

În vigoare
Versiune de la: 17 Septembrie 2024
SECŢIUNEA 10:Provizioane
SUBSECŢIUNEA 1:10.1 Recunoaşterea provizioanelor
Art. 308
(1)Provizioanele sunt destinate să acopere datoriile a căror natură este clar definită şi care la data bilanţului este probabil să existe sau este cert că vor exista, dar care sunt incerte în ceea ce priveşte valoarea sau data la care vor apărea.
(2)Pentru stabilirea existenţei unei obligaţii curente la data bilanţului, trebuie luate în considerare toate informaţiile disponibile.
Art. 309
(1)La data bilanţului, valoarea unui provizion reprezintă cea mai bună estimare a cheltuielilor probabile sau, în cazul unei obligaţii, a sumei necesare pentru stingerea acesteia.
(2)Provizioanele prevăzute la alin. (1) nu pot depăşi din punct de vedere valoric sumele care sunt necesare stingerii obligaţiei curente la data bilanţului.
(3)Provizioanele trebuie să fie strict corelate cu riscurile şi cheltuielile estimate.
Art. 310
Provizioanele nu pot fi utilizate pentru ajustarea valorilor activelor.
Art. 311
(1)Nu se recunosc provizioane pentru pierderile viitoare din exploatare deoarece aceste pierderi viitoare nu corespund definiţiei unei datorii şi nu sunt îndeplinite criteriile de recunoaştere a provizioanelor.
(2)Previzionarea unor pierderi viitoare din exploatare indică faptul că anumite active de exploatare ar putea fi depreciate.
(3)În cazul prevăzut la alin. (2), entitatea testează activele pentru depreciere.
Art. 312
Un provizion este o datorie cu exigibilitate sau valoare incertă.
Art. 313
(1)Un provizion va fi recunoscut numai în momentul în care:
a)o entitate are o obligaţie curentă generată de un eveniment anterior;
b)este probabil ca o ieşire de resurse să fie necesară pentru a onora obligaţia respectivă; şi
c)poate fi realizată o estimare credibilă a valorii obligaţiei.
Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, nu va fi recunoscut un provizion.
(2)O obligaţie curentă este o obligaţie legală sau implicită.
(3)În înţelesul prezentei norme:
a)o obligaţie legală este obligaţia care rezultă:
(i)dintr-un contract (în mod explicit sau implicit);
(ii)din legislaţie; sau
(iii)din alt efect al legii;
b)o obligaţie implicită, cum ar fi obligaţia prin care o entitate se angajează să efectueze plăţi compensatorii personalului disponibilizat, este obligaţia care rezultă din acţiunile unei entităţi în cazul în care:
(i)prin stabilirea unei practici anterioare, prin politica scrisă a firmei sau dintr-o declaraţie suficient de specifică, entitatea a indicat partenerilor săi că îşi asumă anumite responsabilităţi; şi
(ii)ca rezultat, entitatea a indus partenerilor ideea că îşi va onora acele responsabilităţi.
Art. 314
(1)Provizioanele se pot distinge de alte datorii, cum ar fi datoriile din credite comerciale sau cheltuielile angajate, dar neplătite, datorită factorului de incertitudine legat de exigibilitatea sau valoarea viitoarelor cheltuieli necesare stingerii datoriei.
(2)Datoriile din credite comerciale constituie obligaţii de plată a bunurilor sau serviciilor ce au fost primite de la ori expediate de furnizori şi care au fost facturate sau a căror plată a fost convenită în mod oficial cu furnizorii.
(3)Cheltuielile angajate sunt obligaţiile de plată pentru bunuri şi servicii care au fost primite de la sau expediate de furnizori, dar care nu au fost încă plătite, facturate ori nu s-a convenit oficial asupra plăţii lor cu furnizorul, inclusiv salariile datorate angajaţilor, cum ar fi sumele aferente concediului plătit.
(4)Angajamentele entităţilor sunt prezentate, de regulă, ca parte a datoriilor rezultate din credite comerciale sau din alte activităţi, în timp ce provizioanele sunt raportate separat.
Art. 315
(1)Se recunosc provizioane doar pentru acele obligaţii generate de evenimente anterioare care sunt independente de acţiunile viitoare ale entităţii, cum ar fi modul de desfăşurare a activităţii în viitor.
(2)Obligaţiile prevăzute la alin. (1) includ amenzile sau costurile de eliminare a efectelor negative produse mediului, pedepsite de lege, ambele generând ieşiri de resurse care încorporează beneficii economice, indiferent de acţiunile viitoare ale entităţii.
SUBSECŢIUNEA 2:10.2 Categorii de provizioane
SUBSECŢIUNEA 21:10.2.1. Clasificarea provizioanelor
Art. 316
(1)Provizioanele se clasifică în:
a)provizioane tehnice specifice sistemului de pensii private;
b)provizioane cu caracter general.
(2)Provizioanele prevăzute la alin. (1) lit. b) se constituie pentru elemente cum sunt:
a)litigii, amenzi şi penalităţi, despăgubiri, daune şi alte datorii incerte;
b)cheltuielile legate de activitatea de service în perioada de garanţie şi alte cheltuieli privind garanţia acordată clienţilor;
c)dezafectare imobilizări corporale şi alte acţiuni similare legate de acestea;
d)acţiunile de restructurare;
e)pensii şi obligaţii similare;
f)impozite;
g)terminarea contractului de muncă;
h)prime ce urmează a se acorda personalului în funcţie de profitul realizat, potrivit prevederilor legale sau contractuale;
i)provizioane în legătură cu acorduri de concesiune;
j)provizioane pentru contracte cu titlu oneros;
k)alte provizioane.
(3)Contabilitatea provizioanelor se ţine pe feluri, în funcţie de natura, scopul sau obiectul pentru care au fost constituite.
SUBSECŢIUNEA 22:10.2.2. Provizioane tehnice specifice sistemului de pensii private
Art. 317
Provizioanele tehnice specifice sistemului de pensii private cuprind:
a)provizioane tehnice corespunzător obligaţiilor financiare rezultate din prospectele schemelor de pensii administrate privat, conform prevederilor Legii nr. 411/2004;
b)provizioane tehnice corespunzător obligaţiilor financiare rezultate din prospectele schemelor de pensii facultative, conform prevederilor Legii nr. 204/2006.
c)provizioane tehnice corespunzător obligaţiilor financiare rezultate din prospectele fondurilor de pensii ocupaţionale, conform prevederilor Legii nr. 1/2020.

Art. 318
Provizioanele tehnice specifice sistemului de pensii private se constituie pentru acoperirea riscurilor aferente garanţiei investiţionale minime obligatorii stabilite prin lege sau, dacă este cazul, şi a riscurilor aferente garanţiilor suplimentare asumate de administrator prin prospectul schemei de pensii administrate privat şi/sau prin prospectul schemei de pensii facultative şi/sau prin prospectul fondului de pensii ocupaţionale, potrivit legii.

Art. 319
Prevederile referitoare la provizioanele tehnice specifice sistemului de pensii private sunt aplicabile numai entităţilor prevăzute la art. 2 lit. b).
Art. 320
Provizioanele tehnice specifice sistemului de pensii private se reflectă în contul 150 "Provizioane tehnice specifice sistemului de pensii private".
Art. 321
Cu ajutorul contului 150 "Provizioane tehnice specifice sistemului de pensii private" se ţine evidenţa sumelor ce reprezintă provizioanele constituite, majorate, respectiv diminuate sau anulate, determinate potrivit legislaţiei specifice sistemului de pensii.
Art. 322
Provizioanele tehnice se constituie având în vedere legislaţia specifică sistemului de pensii private.
SUBSECŢIUNEA 23:10.2.3. Provizioane pentru restructurare
Art. 323
(1)Provizioanele pentru restructurare se pot constitui în următoarele situaţii:
a)vânzarea sau încetarea activităţii unei părţi a afacerii;
b)închiderea unor sedii ale entităţii;
c)modificări în structura conducerii, de exemplu, eliminarea unui nivel de conducere;
d)reorganizări fundamentale care au un efect semnificativ în natura şi scopul activităţilor entităţii.
(2)În cazul în care restructurarea este la nivelul grupului, provizionul pentru restructurare se recunoaşte atât în situaţiile financiare anuale individuale ale entităţii din grup afectate de restructurare, cât şi în cele consolidate.
(3)Provizioanele de restructurare, în cazul unei obligaţii legale, se constituie cu respectarea condiţiilor generale de recunoaştere a provizioanelor şi a prevederilor legale.
(4)O entitate are o obligaţie implicită care determină constituirea unui provizion pentru restructurare atunci când sunt îndeplinite condiţiile generale de recunoaştere a provizioanelor şi entitatea:
a)dispune de un plan oficial detaliat pentru restructurare, care să stipuleze cel puţin:
(i)activitatea sau partea de activitate la care se referă;
(ii)principalele locaţii afectate de planul de restructurare;
(iii)numărul aproximativ de angajaţi care vor primi compensaţii pentru încetarea activităţii, distribuţia şi posturile acestora;
(iv)cheltuielile implicate; şi
(v)data de la care se va implementa planul de restructurare; şi
b)a provocat celor afectaţi de procesul de restructurare o aşteptare că va realiza restructurarea prin începerea implementării acelui plan sau prin anunţarea principalelor sale caracteristici celor afectaţi de acesta.
(5)În cazul în care o entitate începe un plan de restructurare sau anunţă principalele sale caracteristici celor afectaţi numai după data bilanţului, dacă restructurarea este semnificativă şi neprezentarea ar putea influenţa deciziile economice ale utilizatorilor luate pe baza situaţiilor financiare, este necesară prezentarea de informaţii în acest sens.
Art. 324
(1)Un provizion aferent restructurării va include numai costurile directe generate de restructurare, şi anume cele care:
a)sunt generate în mod necesar de procesul de restructurare; şi
b)nu sunt legate de desfăşurarea continuă a activităţii entităţii.
(2)Un provizion pentru restructurare nu trebuie să includă costuri precum cele legate de:
a)recalificarea sau mutarea personalului permanent;
b)marketing; sau
c)investiţiile în noi sisteme şi reţele de distribuţie.
(3)Cheltuielile referitoare la administrarea viitoare a activităţii nu reprezintă datorii de restructurare la data bilanţului.
SUBSECŢIUNEA 24:10.2.4. Provizioane pentru pensii
Art. 325
(1)Provizioanele pentru pensii se referă la sumele ce vor fi plătite de entitate după ce angajaţii au părăsit entitatea.
(2)Provizioanele prevăzute la alin. (1) se constituie atunci când entitatea are prevăzută prin actul constitutiv sau contractul de muncă obligaţia achitării unor sume cu titlu de pensie, după ce angajaţii au părăsit entitatea.
(3)La constituirea provizioanelor prevăzute la alin. (1) se vor avea în vedere şi prevederile legislaţiei în vigoare.
(4)Valoarea provizioanelor pentru pensii se stabileşte, de regulă, de către specialişti în domeniu.
(5)La determinarea provizioanelor prevăzute la alin. (1) se ţine seama de vârsta, vechimea în muncă şi rotaţia personalului în cadrul entităţii.
(6)Provizioanele prevăzute la alin. (1) se recunosc pe parcursul perioadei de muncă rămase până la pensie.
SUBSECŢIUNEA 25:10.2.5. Provizioane pentru impozite
Art. 326
(1)Provizioanele pentru impozite se constituie pentru sumele viitoare de plată datorate bugetului de stat, în condiţiile în care sumele respective nu sunt reflectate ca datorie în relaţia cu statul.
(2)Provizioanele pentru impozite se constituie, de regulă, în următoarele situaţii:
a)pentru diferenţe de impozite rezultate din operaţiuni de control nefinalizate;
b)pentru impozite pentru care entitatea are deschise procese în instanţă;
c)pentru rezerve din facilităţi fiscale sau alte rezerve pentru care în legislaţia fiscală există prevederi referitoare la impozitarea acestora, precum şi
d)pentru alte situaţii care pot genera datorii sub forma impozitului pe profit.
SUBSECŢIUNEA 26:10.2.6. Provizioane pentru terminarea contractului de muncă
Art. 327
Provizioanele pentru terminarea contractului de muncă se constituie pentru obligaţiile asumate de entitate în relaţie cu angajaţii, pentru terminarea contractului de muncă, cum ar fi obligaţii rezultate din contractul colectiv de muncă, de a plăti o sumă în corelare cu numărul de ani lucraţi în entitate.
Art. 328
Provizioanele prevăzute la art. 327 se recunosc atunci când există certitudinea achitării lor într-o perioadă previzibilă de timp.
SUBSECŢIUNEA 27:10.2.7. Provizioane pentru contracte cu titlu oneros
Art. 329
(1)Dacă o entitate are un contract cu titlu oneros, obligaţia contractuală actuală prevăzută în contract trebuie recunoscută şi evaluată ca provizion.
(2)Un contract cu titlu oneros reprezintă un contract în care costurile inevitabile aferente îndeplinirii obligaţiilor contractuale depăşesc beneficiile economice preconizat a fi obţinute din contractul în cauză.
(3)Costurile inevitabile ale unui contract cu titlu oneros reflectă costul net de ieşire din contract, adică valoarea cea mai mică dintre costul îndeplinirii contractului şi eventualele compensaţii sau penalităţi generate de neîndeplinirea contractului.
(4)Înainte de a constitui un provizion separat pentru un contract cu titlu oneros, o entitate recunoaşte orice pierdere din deprecierea activelor alocate contractului în cauză.
SUBSECŢIUNEA 28:10.2.8. Alte provizioane
Art. 330
(1)În categoria altor provizioane se includ provizioane constituite pentru:
a)alte beneficii pe care entitatea urmează să le plătească angajaţilor sau persoanelor dependente de aceştia, care nu sunt legate de restructurare, pensii, impozite sau terminarea contractului de muncă;
b)cheltuielile legate de protecţia mediului înconjurător;
c)obligaţii asumate în comun cu o terţă parte etc.
(2)Provizioanele incluse la "Alte provizioane" trebuie descrise în notele explicative la situaţiile financiare, dacă acestea sunt semnificative.
SUBSECŢIUNEA 3:10.3 Evaluarea provizioanelor
Art. 331
(1)Valoarea recunoscută ca provizion trebuie să constituie cea mai bună estimare la data bilanţului a costurilor necesare stingerii obligaţiei curente.
(2)Cea mai bună estimare a costurilor necesare stingerii datoriei curente este suma pe care o entitate ar plăti-o, în mod raţional, pentru stingerea obligaţiei la data bilanţului sau pentru transferarea acesteia unei terţe părţi la acel moment.
(3)Acolo unde efectul valorii-timp a banilor este semnificativ, valoarea provizionului reprezintă valoarea actualizată a cheltuielilor estimat a fi necesare pentru stingerea obligaţiei.
(4)În cazul prevăzut la alin. (3), actualizarea provizioanelor se face întrucât, datorită valorii-timp a banilor, provizioanele aferente unor ieşiri de resurse care apar la scurt timp de la data bilanţului sunt mult mai oneroase decât cele aferente unor ieşiri de resurse de aceeaşi valoare, dar care apar mai târziu.
(5)Cheltuielile cu actualizarea provizioanelor reprezintă cheltuieli financiare şi se reflectă în contul 6861 "Cheltuieli privind actualizarea provizioanelor".
(6)Actualizarea provizioanelor se efectuează de către persoane specializate.
(7)Rata de actualizare utilizată trebuie să reflecte evaluările curente pe piaţă ale valorii-timp a banilor şi ale riscurilor specifice datoriei.
Art. 332
(1)Provizioanele trebuie revizuite la data fiecărui bilanţ şi ajustate pentru a reflecta cea mai bună estimare curentă.
(2)În cazul în care pentru stingerea unei obligaţii nu mai este probabilă o ieşire de resurse, provizionul trebuie anulat prin reluare la venituri.
(3)Provizioanele vor fi utilizate numai pentru scopul pentru care au fost iniţial recunoscute.
(4)Numai cheltuielile aferente provizionului iniţial pot fi acoperite din provizion.
(5)Acoperirea unor cheltuieli dintr-un provizion care a fost recunoscut iniţial pentru alt scop prezintă suspiciunea că poate ascunde impactul a două evenimente diferite.
(6)Provizioanele se evaluează înaintea determinării impozitului pe profit, tratamentul fiscal al acestora fiind cel prevăzut de legislaţia fiscală.
SUBSECŢIUNEA 4:10.4 Rambursări în legătură cu provizioanele
Art. 333
(1)Câştigurile rezultate din cedarea preconizată a activelor nu trebuie luate în considerare în evaluarea unui provizion, chiar dacă cedarea preconizată este strâns legată de evenimentul care generează constituirea provizionului.
(2)Entitatea recunoaşte câştigurile din cedările preconizate de active în conformitate cu prevederile subsecţiunii 4.3 "Imobilizări corporale".
Art. 334
(1)În cazul în care preconizează că o terţă parte îi va rambursa, integral sau parţial, cheltuielile necesare pentru decontarea unui provizion, o entitate trebuie să recunoască rambursarea dacă şi numai dacă există dovezi clare că va primi rambursarea în cazul în care îşi onorează obligaţia.
(2)Rambursarea trebuie tratată ca un activ separat.
(3)Suma recunoscută ca rambursare nu trebuie să depăşească valoarea provizionului.
Art. 335
(1)O entitate poate solicita unei alte părţi să plătească, integral sau parţial, cheltuielile impuse pentru decontarea unui provizion, cum ar fi în temeiul unor contracte de asigurare, al unor clauze de despăgubire sau al unor garanţii oferite de furnizori.
(2)Cealaltă parte poate să ramburseze sumele plătite de entitate sau să plătească direct sumele în cauză.
(3)În cazul menţionat la alin. (1), entitatea rămâne responsabilă pentru toată suma în cauză.
(4)În cazul în care cealaltă parte prevăzută la alin. (1) şi (2) nu plăteşte din orice motiv, entitatea este cea care trebuie să plătească întreaga sumă.
(5)În situaţia prevăzută la alin. (1), entitatea recunoaşte un provizion pentru întreaga valoare a datoriei şi un activ separat pentru rambursarea preconizată, în momentul în care are dovezi că va primi suma în cauză dacă îşi onorează obligaţia.
(6)Dacă terţa parte nu efectuează plata, entitatea nu va fi răspunzătoare pentru sumele în cauză.
(7)În cazul menţionat la alin. (6), entitatea nu este răspunzătoare pentru costurile în cauză şi acestea nu sunt incluse în provizion.