Art. 9. - Tariful de analiză a cererii de racordare la SD/ST se calculează de OS pe baza fişei de calcul prevăzute în anexă, utilizând formula: - Metodologie din 2022 de calcul al tarifelor aferente procesului de racordare la sistemele de transport şi distribuţie din sectorul gazelor naturale şi de determinare a valorii medii a unui racord

M.Of. 192

În vigoare
Versiune de la: 2 Septembrie 2022
Art. 9
(1)Tariful de analiză a cererii de racordare la SD/ST se calculează de OS pe baza fişei de calcul prevăzute în anexă, utilizând formula:
T(A) = [C(d) + C(i) ] x [1 + R(pr) ],
unde:
T(A)- tariful aferent activităţii de analiză a cererii de racordare la SD/ST;
C(d)- cheltuielile directe aferente activităţii de analiză a cererii de racordare la SD/ST;
C(i)- cheltuielile indirecte;
R(pr)- rata profitului.
(2)La determinarea cheltuielilor salariale directe aferente activităţii de analiză a cererii de racordare la SD/ST se are în vedere includerea în această categorie doar a cheltuielilor salariale generate de implicarea unui singur salariat, pentru fiecare subactivitate desfăşurată de OS.
(3)Tariful de analiză a cererii de racordare la SD/ST nu include cheltuieli cu deplasarea la locul de consum.