Secţiunea 3 - 7.3. Corecţii anuale - Metodologie din 2018 de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice
M.Of. 810
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2024
SECŢIUNEA 3:7.3. Corecţii anuale
Art. 88
(1)Anual, ANRE efectuează corecţia veniturilor datorată:
a)modificării cantităţilor de energie electrică distribuite faţă de cele prognozate;
b)modificării cantităţilor şi preţului de achiziţie pentru CPT reglementat faţă de cele prognozate;
c)modificării anuale a costurilor de operare şi mentenanţă controlabile, altele decât cele prevăzute la lit. i)-k), realizate şi acceptate faţă de cele prognozate;
d)modificării anuale a costurilor de operare şi mentenanţă necontrolabile realizate faţă de cele prognozate;
e)modificărilor veniturilor din energia reactivă faţă de cele prognozate;
f)nerealizării/depăşirii programului de investiţii aprobat;
g)veniturilor din alte activităţi desfăşurate de operatorul de distribuţie;
h)cantităţii de energie electrică recuperate din recalculări;
i)modificării anuale a costurilor controlabile cu lucrările de mentenanţă, altele decât cele prevăzute la lit. k);
j)modificării anuale a costurilor controlabile cu securitatea muncii;
k)modificării anuale a costurilor controlabile cu personalul prevăzute la art. 30. lit. i)-l).
(2)ANRE stabileşte venitul reglementat şi tarifele pentru anul următor ţinând seama de corecţiile justificate, cu respectarea limitării de la art. 116.
Art. 89
(1)Corecţiile prevăzute la art. 88 alin. (1) lit. d), i)-k) se calculează ca diferenţă între valoarea realizată şi acceptată de ANRE ca urmare a analizei în raport cu prevederile prezentei metodologii şi valoarea prognozată, în termenii nominali ai anului pentru care se calculează corecţia şi se adună algebric la venitul aferent anului următor.
(2)Prin derogare de la prevederile alin. (1), pentru fiecare din categoriile de costuri controlabile:
a)costuri de mentenanţă, altele decât cele de personal;
b)costuri legate de personal;
c)costuri aferente securităţii muncii şi
d)alte costuri controlabile decât cele prevăzute la lit. a) - c),
în cazul în care valoarea realizată şi acceptată în urma analizei efectuate de ANRE conform prezentei metodologii este mai mare decât valoarea prognozată, valoarea recunoscută este limitată la valoarea prognozată.
(3)OD este obligat ca la raportarea costurilor realizate cu personalul să menţină încadrarea în aceeaşi categorie de angajaţi a funcţiilor incluse în fundamentarea costurilor prognozate la începutul perioadei de reglementare.
(4)Corecţiile prevăzute la art. 88 alin. (1) sunt actualizate cu RTS şi, după caz, cu RI, în termenii nominali ai anului de efectuare a corecţiilor.Art. 90
(1)Începând cu cea de-a IV-a perioadă de reglementare, operatorii de distribuţie transmit, până la data de 1 iulie (dată de înregistrare la ANRE) a fiecărui an t din cadrul unei perioade de reglementare p, cantităţile de energie electrică distribuite, realizate pentru anul t - 1, conform modelului prevăzut în anexa nr. 9.
(1)Începând cu cea de-a IV-a perioadă de reglementare, operatorii de distribuţie transmit, până la data de 1 iulie (dată de înregistrare la ANRE) a fiecărui an t din cadrul unei perioade de reglementare p, cantităţile de energie electrică distribuite, realizate pentru anul t - 1, conform modelului prevăzut în anexa nr. 9.(2)[textul din Art. 90, alin. (2) din capitolul 7, sectiunea 3 a fost abrogat la 01-nov-2020 de Art. I, punctul 15. din Ordinul 207/2020]
(3)Corecţia cantităţilor de energie electrică distribuite în anul t-1 se calculează în anul t prin comparare cu cantităţile prognozate pentru anul t-1.
Art. 91
ANRE verifică datele şi documentele transmise de operatorii de distribuţie pentru justificarea corecţiilor solicitate.
Art. 92
(1)Variaţia cantităţilor anuale de energie electrică distribuite aferente anului t-1 este luată în considerare la calculul corecţiei veniturilor reglementate aferente anului t+1.
(2)Diferenţele cantitative sunt transformate în diferenţe de venituri luând în calcul tarifele corespunzătoare anului în care s-a distribuit energia electrică.
(3)În cazul în care cantitatea de energie electrică distribuită realizată este mai mare decât cantitatea de energie electrică distribuită prognozată, se determină o diferenţă de venituri negativă, ceea ce generează o ajustare în minus a venitului reglementat aferent anului t+1.
(4)În cazul în care cantitatea de energie electrică distribuită realizată este mai mică decât cantitatea de energie electrică distribuită prognozată, se determină o diferenţă de venituri pozitivă, ceea ce generează o ajustare în plus a venitului reglementat aferent anului t+1.
Art. 93
Pentru evitarea înregistrării ulterioare a unui nivel semnificativ al corecţiilor prevăzute la art. 88 alin. (1) lit. a), în cazul în care ANRE constată în anul t o creştere/descreştere mai mare de 3% faţă de cantitatea anuală de energie electrică distribuită prognozată, se modifică prognoza de cantitate pentru anul t + 1 în funcţie de nivelul realizat în anul t - 1 şi cel estimat pentru anul t.
Art. 94
(1)În cadrul corecţiei anuale aferente CPT reglementat se au în vedere:
a)diferenţele de cantităţi de CPT reglementat prognozate faţă de cele realizate datorită modificării cantităţilor de energie electrică distribuite, considerate ca procent de CPT reglementat aplicat la energia electrică intrată în reţeaua de distribuţie, pentru fiecare nivel de tensiune;
b)diferenţele dintre preţul mediu al energiei electrice pentru acoperirea CPT reglementat prognozat şi cel recunoscut.
(2)Preţul mediu al energiei electrice pentru acoperirea CPT reglementat recunoscut de ANRE pentru anul t - 1 este minimul dintre preţul realizat de operatorul de distribuţie şi un preţ de referinţă determinat ca medie a preţurilor operatorilor de reţea (operatorii de distribuţie şi operatorul de transport şi de sistem), medie stabilită după eliminarea celor două valori extreme.
(3)Preţurile operatorilor de reţea luate în considerare la stabilirea mediei prevăzute la alin. (2) se calculează prin însumarea la preţul de achiziţie realizat de un operator şi recalculat prin limitarea dezechilibrelor pozitive şi negative la 5% din cantitatea de energie electrică pentru acoperirea CPT, a unei componente determinate prin împărţirea cheltuielilor realizate de operatorul respectiv cu serviciile de transport, de sistem, administrare piaţă, administrare PRE şi redistribuire, la cantitatea totală achiziţionată ce include dezechilibrele realizate. Pentru operatorul de transport şi de sistem, în calculul preţului luat în considerare la stabilirea mediei şi numai în scopul stabilirii acesteia, se însumează tarifele în vigoare pentru serviciile de transport şi de sistem.
(4)În situaţia în care preţul de referinţă calculat conform prevederilor alin. (2) pentru primul semestru al anului t variază cu mai mult de 10% faţă de preţul prognozat la începutul perioadei de reglementare, ANRE stabileşte o corecţie preliminară a costului cu CPT reglementat pentru anul t, pe care o include în venitul reglementat al anului t + 1. La calculul corecţiei este luat în considerare preţul mediu al energiei electrice pentru acoperirea CPT recunoscut determinat conform prevederilor alin. (2), pentru primul semestru al anului t. Cantitatea de CPT considerată pentru calculul corecţiei este corespunzătoare celui de-al doilea semestru al anului t şi este egală cu jumătate din cantitatea prognozată aferentă anului t.*) Conform art. 3 din Ordinul nr. 129/2022, la calculul tarifelor reglementate pentru serviciul de transport şi de distribuţie a energiei electrice aplicabile de la data de 1 aprilie 2023 se suspendă aplicabilitatea prevederilor art. 94 alin. (4) din Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 169/2018, cu modificările şi completările ulterioare.
(5)Pentru evitarea înregistrării ulterioare a unui nivel semnificativ al corecţiilor elementelor prevăzute la art. 88 alin. (1) lit. b), la solicitarea justificată a operatorului de distribuţie, în venitul reglementat al anului t+1 se poate include o valoare corespunzătoare ajustării costului cu CPT reglementat prognozat pentru anul t+1, prin modificarea preţului de referinţă stabilit conform art. 47, în funcţie de evoluţia preţurilor pe piaţa de energie electrică şi de rezultatul analizei privind evoluţia tarifelor pentru perioada de reglementare în curs.Art. 95
[textul din Art. 95 din capitolul 7, sectiunea 3 a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. II, punctul 2. din Ordinul 82/2023]
Art. 951
(1)Începând cu anul 2024 (anul t + 1), OD transmit ANRE, până la data de 1 iulie (dată de înregistrare la ANRE) a fiecărui an t, solicitarea privind aprobarea cantităţii prognozate de CPT aferent tranzitelor suplimentare de energie electrică din reţelele electrice de 110 kV pentru anul t + 1, defalcat pentru cotele atribuite producătorilor şi OTS.
(2)Cantitatea de CPT prognozată prevăzută la alin. (1) se determină de OD ca medie a cantităţilor de CPT aferente tranzitelor suplimentare din reţelele de 110 kV realizate într-o perioadă anterioară de minimum trei ani, stabilite conform reglementărilor ANRE.
(3)La stabilirea costului prognozat cu CPT aferent tranzitelor suplimentare din reţelele de 110 kV pentru anul t + 1 corespunzător cantităţii de CPT prevăzute la alin. (1), ANRE ia în considerare preţul utilizat la stabilirea costului prognozat al energiei electrice pentru acoperirea CPT reglementat al serviciului de distribuţie.
(4)În absenţa solicitării privind aprobarea cantităţii prognozate de CPT aferent tranzitelor suplimentare de energie electrică din reţelele electrice de 110 kV până la data prevăzută la alin. (1), prognoza costurilor cu CPT aferent tranzitelor suplimentare de energie electrică din reţelele electrice de 110 kV pentru anul t + 1 se consideră egală cu zero.
(5)Prin derogare de la prevederile alin. (1), solicitarea privind aprobarea cantităţii prognozate de CPT aferent tranzitelor suplimentare de energie electrică din reţelele electrice de 110 kV pentru anul 2024 se transmite la ANRE până la data de 1 septembrie 2023.
Art. 952
(1)Începând cu anul 2025 (anul t), dacă din aplicarea pentru anul t - 1 a Metodei indicilor de tranzit prevăzute în capitolul II secţiunea 8 din Norma tehnică energetică privind determinarea consumului propriu tehnologic în reţelele electrice de interes public - NTE 013/16/00, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 26/2016, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă pentru anul t - 1 o valoare mai mare decât zero pentru CPT aferent tranzitelor suplimentare de energie electrică din reţelele electrice de 110 kV, OD solicită ANRE aprobarea cantităţii realizate de CPT aferent tranzitelor suplimentare pentru anul t - 1, defalcat pentru cotele atribuite producătorilor şi OTS.
(2)Costul corespunzător cantităţii prevăzute la alin. (1) se determină de ANRE luând în considerare preţul de CPT recunoscut prevăzut la art. 94, defalcat pentru cotele atribuite producătorilor şi OTS.
(3)ANRE determină o corecţie anuală a costului cu CPT aferent tranzitelor suplimentare de energie electrică din reţelele electrice de 110 kV pentru anul t - 1, care este egală cu diferenţa între costul determinat conform alin. (2) şi costul prognozat stabilit conform art. 951, calculate separat pentru cotele atribuite producătorilor şi OTS.
(4)În absenţa unei solicitări conform prevederilor alin. (1), costul realizat cu CPT aferent tranzitelor suplimentare de energie electrică din reţelele de 110 kV pentru anul t - 1 se consideră egal cu zero în calculul prevăzut la alin. (3).
(5)În situaţia de la alin. (1), în cadrul corecţiei anuale a CPT reglementat prevăzute la art. 94 pentru nivelul de 110 kV, se iau în considerare următoarele cantităţi:
a)cantitatea de CPT realizată diminuată cu cantitatea de CPT aferentă tranzitelor suplimentare prevăzută la alin. (1);
b)cantitatea de CPT reglementat determinată ca diferenţă între cantitatea rezultată din aplicarea procentelor de CPT reglementat la cantitatea de energie electrică intrată şi cantitatea de CPT aferentă tranzitelor suplimentare prevăzută la alin. (1).
(6)Datele prevăzute la alin. (1) sunt însoţite de lista producătorilor care deţin centrale cu capacitatea instalată mai mare de 5 MW, racordaţi la reţelele de distribuţie, şi a cantităţii de energie electrică produse de fiecare centrală şi evacuate în reţeaua de distribuţie proprie în anul anterior.
Art. 953
(1)ANRE aprobă anual, prin decizie a preşedintelui ANRE, cantităţile de CPT aferent tranzitelor suplimentare prognozate pentru anul t + 1 şi/sau realizate pentru anul t - 1 şi valoarea costului cu CPT aferent tranzitelor suplimentare de energie electrică din reţelele de 110 kV pentru anul t + 1, pentru fiecare OD, defalcat pentru cotele atribuite producătorilor şi OTS.
(2)Costul prevăzut la alin. (1) pentru anul t + 1 este egal cu costul CPT prognozat stabilit conform prevederilor art. 951 pentru anul t + 1, la care se adună algebric valoarea corecţiei stabilite conform prevederilor art. 952 alin. (3) pentru anul t - 1.
(3)Aprobarea cantităţilor solicitate de OD conform prevederilor art. 951 alin. (1) şi ale art. 952 alin. (1) este condiţionată de transmiterea la ANRE de către acesta, la termenele prevăzute de reglementări, a documentelor justificative din care rezultă modul de determinare a cantităţii de CPT, defalcată pentru cotele atribuite producătorilor şi OTS, respectiv calculul validat de acesta din urmă, cu semnăturile reprezentanţilor celor doi operatori de reţea.
(4)OD recuperează de la OTS costul cu CPT aferent tranzitelor suplimentare de energie electrică din reţelele de 110 kV, aprobat de ANRE conform alin. (1).Art. 96
(1)Începând cu cea de-a IV-a perioadă de reglementare, operatorii de distribuţie transmit, până la data de 1 iulie (dată de înregistrare la ANRE) a fiecărui an t din cadrul unei perioade de reglementare, costurile de operare şi mentenanţă necontrolabile aferente serviciului de distribuţie, realizate în anul t-1, conform modelului prevăzut în anexa nr. 9.
(2)În situaţia prevăzută la alin. (1), corecţia aferentă costurilor de operare şi mentenanţă necontrolabile realizate şi acceptate în anul t-1 se calculează în anul t prin comparare cu costurile corespunzătoare prognozate pentru anul t-1 şi este luată în considerare la calculul corecţiei veniturilor reglementate aferente anului t+1.
Art. 97
(1)Începând cu cea de-a IV-a perioadă de reglementare, operatorii de distribuţie transmit, până la data de 1 iulie (dată de înregistrare la ANRE) a fiecărui an t din cadrul unei perioade de reglementare, costurile de operare şi mentenanţă controlabile aferente serviciului de distribuţie realizate în anul t - 1 şi distinct, în cadrul acestei categorii de costuri, pe cele de mentenanţă, executate de terţi sau cu forţe proprii, pe cele legate de personal şi pe cele aferente securităţii muncii, conform modelului prevăzut în anexa nr. 9.
(2)Pentru stabilirea corecţiilor aferente costurilor de operare şi mentenanţă, încadrarea costurilor de operare şi mentenanţă realizate în timpul perioadei de reglementare în categoriile prevăzute la alin. (1) corespunde încadrării avute în vedere la stabilirea prognozei de costuri pentru perioada respectivă de reglementare.Art. 98
(1)În condiţiile prevăzute la art. 97, în cazul în care valoarea costurilor cu lucrările de mentenanţă în reţelele electrice, altele decât cele de personal, realizate în anul t - 1 este mai mică decât valoarea prognozată, valori exprimate în termenii nominali ai anului t - 1, la solicitarea operatorului de distribuţie, ANRE amână pentru anul t + 1 efectuarea corecţiei aferente nerealizării costurilor de mentenanţă, altele decât cele de personal aferente anului t - 1, cu suplimentarea valorii prognozate aferente anului t cu diferenţa dintre valoarea prognozată şi valoarea realizată în anul t - 1.
(3)În situaţia prevăzută la alin. (1), operatorul de distribuţie are obligaţia să realizeze în anul t costurile amânate din anul t - 1.
(4)Corecţia aferentă costurilor de mentenanţă în reţelele electrice realizate în anul t - 1 se efectuează în anul t, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (1).
(1)În condiţiile prevăzute la art. 97, în cazul în care valoarea costurilor cu lucrările de mentenanţă în reţelele electrice, altele decât cele de personal, realizate în anul t - 1 este mai mică decât valoarea prognozată, valori exprimate în termenii nominali ai anului t - 1, la solicitarea operatorului de distribuţie, ANRE amână pentru anul t + 1 efectuarea corecţiei aferente nerealizării costurilor de mentenanţă, altele decât cele de personal aferente anului t - 1, cu suplimentarea valorii prognozate aferente anului t cu diferenţa dintre valoarea prognozată şi valoarea realizată în anul t - 1.(2)[textul din Art. 98, alin. (2) din capitolul 7, sectiunea 3 a fost abrogat la 15-nov-2019 de Art. I, punctul 26. din Ordinul 203/2019]
(3)În situaţia prevăzută la alin. (1), operatorul de distribuţie are obligaţia să realizeze în anul t costurile amânate din anul t - 1.
(4)Corecţia aferentă costurilor de mentenanţă în reţelele electrice realizate în anul t - 1 se efectuează în anul t, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (1).Art. 99
În cazul în care ANRE constată în anul t că valoarea aferentă costurilor controlabile legate de personal şi celor aferente securităţii muncii, realizate şi acceptate în anul t-1, este mai mică decât valoarea prognozată, valori exprimate în termenii nominali ai anului t-1, ANRE stabileşte şi aplică în anul t o corecţie.
Art. 100
(1)Începând cu cea de-a IV-a perioadă de reglementare, pentru costurile de operare şi mentenanţă controlabile, altele decât cele aferente lucrărilor de mentenanţă, cele legate de personal şi cele aferente securităţii muncii, ANRE determină suma aferentă câştigului de eficienţă peste valoarea aprobată pentru fiecare an al perioadei de reglementare p. Până la o limită a câştigului de eficienţă egală cu 5%, ANRE alocă 60% din câştigul de eficienţă utilizatorilor (mecanism de împărţire a câştigurilor). Câştigul de eficienţă realizat peste această limită se alocă integral utilizatorilor.
(1)Începând cu cea de-a IV-a perioadă de reglementare, pentru costurile de operare şi mentenanţă controlabile, altele decât cele aferente lucrărilor de mentenanţă, cele legate de personal şi cele aferente securităţii muncii, ANRE determină suma aferentă câştigului de eficienţă peste valoarea aprobată pentru fiecare an al perioadei de reglementare p. Până la o limită a câştigului de eficienţă egală cu 5%, ANRE alocă 60% din câştigul de eficienţă utilizatorilor (mecanism de împărţire a câştigurilor). Câştigul de eficienţă realizat peste această limită se alocă integral utilizatorilor.(2)La calculul câştigului de eficienţă prevăzut la alin. (1) se iau în considerare valorile costurilor realizate şi acceptate de ANRE ca urmare a analizei în raport cu prevederile prezentei metodologii.
Art. 101
Valoarea totală a corecţiei anuale se repartizează pe niveluri de tensiune prin determinarea unei chei de alocare compuse din:
a)cheia de alocare pe niveluri de tensiune a costurilor variabile (costurile cu energia electrică pentru acoperirea consumului propriu tehnologic); şi
b)cheia de alocare pe niveluri de tensiune a costurilor totale fără costuri variabile.
Art. 102
c)valoarea veniturilor din închirierea mijloacelor fixe de natura clădirilor, utilizate ca sedii şi puncte de lucru pentru activitatea de distribuţie a energiei electrice, care fac parte din BAR, inclusiv veniturile pentru acoperirea cheltuielilor operaţionale controlabile şi necontrolabile aferente respectivelor mijloace fixe; pentru fiecare mijloc fix, nivelul veniturilor care reprezintă corecţie trebuie să fie cel puţin egal cu suma costurilor cu amortizarea, rentabilitatea şi a cheltuielilor operaţionale controlabile şi necontrolabile aferente părţii închiriate.
d)valoarea veniturilor din închirierea fibrei optice;
e)alte venituri asociate veniturilor prevăzute la art. 108, cu excepţia celor prevăzute la art. 1021.
Venitul reglementat se corectează anual cu:
a)valoarea veniturilor obţinute din penalităţi aferente contractelor de distribuţie încheiate;
b)valoarea veniturilor realizate din energia electrică distribuită care depăşeşte valoarea obţinută prin aplicarea tarifelor de distribuţie la cantitatea de energie electrică distribuită realizată.
c)valoarea veniturilor din închirierea mijloacelor fixe de natura clădirilor, utilizate ca sedii şi puncte de lucru pentru activitatea de distribuţie a energiei electrice, care fac parte din BAR, inclusiv veniturile pentru acoperirea cheltuielilor operaţionale controlabile şi necontrolabile aferente respectivelor mijloace fixe; pentru fiecare mijloc fix, nivelul veniturilor care reprezintă corecţie trebuie să fie cel puţin egal cu suma costurilor cu amortizarea, rentabilitatea şi a cheltuielilor operaţionale controlabile şi necontrolabile aferente părţii închiriate.
d)valoarea veniturilor din închirierea fibrei optice;
e)alte venituri asociate veniturilor prevăzute la art. 108, cu excepţia celor prevăzute la art. 1021.
Art. 1021
Veniturile înregistrate din recuperarea cheltuielilor prevăzute la art. 23 lit. p) nu se iau în considerare la stabilirea corecţiilor venitului reglementat.
Art. 1022
(1)În venitul reglementat pentru anul t+1 se include o valoare egală cu o cincime din valoarea rambursabilă aferentă mijloacelor fixe puse în funcţiune în anul t şi în anii anteriori, rezultate din lucrările de proiectare şi execuţie a instalaţiilor de racordare ale căror cheltuieli de realizare au fost achitate de utilizatori.
(2)În calculul prevăzut la alin. (1), pentru mijloacele fixe puse în funcţiune în anul t se ia în considerare valoarea rambursabilă estimată pe baza datelor privind racordările finalizate în anul t şi a celor aflate în derulare şi estimate a fi finalizate în anul t.
(3)Corecţia valorii stabilite conform prevederilor alin. (2) pentru un an t, aferente mijloacelor fixe puse în funcţiune în anul t, se efectuează în anul t+1.
(4)În cazul în care în anul t+1 se constată că valoarea prevăzută la alin. (1) la care se adună algebric corecţia prevăzută la alin. (3) este mai mare decât valoarea care a fost efectiv rambursată utilizatorilor de către operatorul de distribuţie în anul t, se efectuează o corecţie negativă a venitului reglementat egală cu diferenţa corespunzătoare.
(5)Operatorii de distribuţie au obligaţia de a comunica ANRE situaţiile în care se constată pentru utilizatorii noncasnici nerespectarea obligaţiei prevăzute de lege privind utilizarea şi destinaţia locului de consum, în vederea eliminării rambursărilor considerate pentru aceştia pentru perioada rămasă neutilizată din valoarea prevăzută la alin. (1).
(6)Prevederile alin. (1) se aplică instalaţiilor de racordare corespunzătoare:
a)cererilor de racordare depuse la operatorul de distribuţie de către utilizatorii de tip clienţi casnici după data de 19.12.2020;
b)cererilor de racordare depuse la operatorul de distribuţie de către utilizatorii de tip clienţi finali noncasnici după data de 30.07.2020.
(7)Valorile prevăzute la alin. (1) şi (3) nu se actualizează cu RTS şi cu RI.
Art. 1023
La solicitarea operatorului de distribuţie însoţită de documente justificative, în anul t, ANRE poate accepta o variaţie a costurilor prevăzute la art. 30 lit. i) şi l) prognozate pentru anul t+1, generată de apariţia unor condiţii neprevăzute în momentul fundamentării şi aprobării prognozei de costuri. Aceasta se comunică operatorului de distribuţie şi este luată în considerare în venitul reglementat pentru anul t+1.
Art. 1024
Veniturile înregistrate din recuperarea de la OTS a contravalorii cantităţii de CPT aferente tranzitului suplimentar de energie electrică din reţelele electrice de 110 kV aprobate de ANRE nu se iau în considerare la stabilirea corecţiilor venitului reglementat, deoarece aceste venituri corespund costurilor suplimentare neincluse în venitul reglementat, care se determină şi se recuperează conform art. 953.Art. 103
(1)În fiecare an t ANRE verifică realizarea programului de investiţii aprobat anterior pentru anul t-1, inclusiv a celor realizate suplimentar, şi comunică operatorilor de distribuţie valoarea recunoscută a investiţiilor, precum şi amortizarea aferentă.
(2)Corespunzător investiţiilor realizate şi verificate conform prevederilor alin. (1), ANRE aplică în anul t+1 corecţiile de amortizare şi rentabilitate aferente investiţiilor recunoscute, determinate cu formula prevăzută la art. 104.
(3)Investiţiile realizate recunoscute în cursul unei perioade de reglementare sunt incluse în calculul BAR, conform formulei prevăzute la art. 61.
Art. 104
(lei) (13),
VI_t+1 - corecţia de venit aplicată în anul t+1 datorată investiţiilor aferente anului t-1;
Corecţia
VI_t+1 a venitului reglementat al anului t+1 cu valoarea investiţiilor recunoscute în anul t-1 se calculează cu formula:
VI_t+1 a venitului reglementat al anului t+1 cu valoarea investiţiilor recunoscute în anul t-1 se calculează cu formula:unde:
VI_t+1 - corecţia de venit aplicată în anul t+1 datorată investiţiilor aferente anului t-1;Irealiz, t-1 - valoarea investiţiilor realizate şi recunoscute de ANRE aferente anului t-1, în termeni nominali ai anului t-1;
Iprog, t-1 - valoarea investiţiilor prognozate a se realiza în anul t-1, în termeni nominali ai anului t-1;
AMrealiz, t-1 - amortizarea investiţiilor realizate şi recunoscute de ANRE aferente anului t-1, în termeni nominali ai anului t-1;
AMprog, t-1 - amortizarea tuturor investiţiilor prognozată a se realiza în anul t-1, în termeni nominali ai anului t-1;
RTSt - rata dobânzii titlurilor de stat considerată pentru anul t, în termeni reali;
RRR - rata reglementată a rentabilităţii.
Art. 105
(1)Corecţia de venituri deltaVI_t+1 prevăzută la art. 104 este aplicată la venitul reglementat al anului t+1, în termeni nominali ai anului t+1.
(2)Prevederile art. 104 nu se aplică pentru investiţiile realizate şi recunoscute de ANRE pentru ultimii doi ani ai perioadei de reglementare.Art. 106
(1)Începând cu cea de-a IV-a perioadă de reglementare, operatorii de distribuţie transmit, până la data de 1 iulie (dată de înregistrare la ANRE) a fiecărui an t din cadrul perioadei de reglementare, veniturile din energia reactivă realizate în anul t-1, conform modelului prevăzut în anexa nr. 9.
(2)Corecţia veniturilor din energie electrică reactivă realizate în anul t-1 se efectuează în anul t prin comparare cu veniturile corespunzătoare prognozate pentru anul t-1.
Art. 107
Anual, ANRE efectuează o corecţie aferentă profitului brut din alte activităţi, astfel încât acesta să nu depăşească 5%. Profitul considerat justificat se calculează cu formula:
P = V - V * 100/105, unde:
P - profitul din alte activităţi decât serviciul de distribuţie;
V - venitul obţinut din alte activităţi decât serviciul de distribuţie.
Art. 1071
La calculul profitului brut din alte activităţi pentru categoria alte activităţi nereglementate se iau în considerare valoarea aferentă amortizării contabile a mijloacelor fixe care nu fac parte din BAR şi au fost finanţate din surse proprii, pentru care operatorul de distribuţie a cedat folosinţa unui terţ, precum şi cheltuielile prevăzute la art. 23 lit. l), o) şi q) şi cheltuielile capitalizate aferente acestor mijloace fixe.Art. 108
(1)Veniturile obţinute de operatorul de distribuţie în anul t-1 din recuperarea contravalorii energiei electrice consumate înregistrate eronat, respectiv neînregistrate sunt reduse din venitul reglementat al anului t+1.
(2)Pentru nivelurile de tensiune la care nivelul de CPT realizat de operatorul de distribuţie în anul t-1 se situează peste ţinta de CPT reglementat, veniturile din recalculări prevăzute la alin. (1) sunt diminuate cu valoarea cheltuielilor cu achiziţia de energie electrică pentru CPT aferente cantităţilor facturate.
(3)Pentru determinarea cheltuielilor cu achiziţia de energie electrică pentru CPT prevăzute la alin. (2) aferente se utilizează preţul mediu estimat al energiei electrice active pentru acoperirea CPT aprobat de ANRE pentru anul t-2.
Art. 109
(lei) (14),
Vt reprezintă diferenţa de venit determinată conform prevederilor art. 88.
Venitul reglementat se limitează utilizând următoarea formulă:
(lei) (14),unde:
Vt reprezintă diferenţa de venit determinată conform prevederilor art. 88.