Capitolul viii - Dispoziţii tranzitorii şi finale - Metodologie din 2016 privind scoaterea definitivă, ocuparea temporară şi schimbul de terenuri şi de calcul al obligaţiilor băneşti
M.Of. 402
În vigoare Versiune de la: 20 Iunie 2023
CAPITOLUL VIII:Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 25
Beneficiarii scoaterilor definitive sau ocupărilor temporare de terenuri din fondul forestier naţional pot fi persoanele fizice sau juridice îndreptăţite la realizarea sau extinderea lucrărilor şi obiectivelor prevăzute de lege.
Art. 26
(1)Compensarea în cazul scoaterilor definitive de terenuri din fondul forestier naţional se face doar cu terenuri care sunt în proprietatea beneficiarului.
(2)Compensarea parţială cu terenuri în cazul scoaterilor definitive de terenuri din fondul forestier naţional este interzisă.
(3)Plata taxei pentru scoaterea definitivă de terenuri din fondul forestier naţional, a contravalorii terenurilor, contravalorii pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice, a garanţiei pentru ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier naţional, a chiriei pentru ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier naţional, a cheltuielilor de instalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv, a cheltuielilor de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv şi a valorii obiectivelor care se dezafectează se face de către beneficiarul scoaterii definitive/ocupării temporare a terenurilor din fondul forestier naţional.
(4)Depunerea în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică a taxei pentru scoaterea definitivă sau a garanţiei pentru ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier naţional se confirmă de către direcţia cu atribuţii financiar-contabile din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură în termen de maximum 5 zile de la data înregistrării solicitării.
Art. 27
(1)Categoria de folosinţă pentru terenurile din fondul forestier naţional care fac obiectul scoaterii definitive sau ocupării temporare este cea stabilită prin amenajamentele silvice aprobate sau care se află în situaţiile prevăzute la pct. 2 din anexa la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările ulterioare.
(2)În cazul în care nu există amenajament silvic care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (1), datele utilizate la întocmirea fişelor tehnice de transmitere-defrişare şi la calculul obligaţiilor băneşti, precum şi categoria de folosinţă se preiau din fişele de descriere parcelară a unităţilor amenajistice aferente terenurilor care fac obiectul scoaterii definitive sau ocupării temporare.
(3)Fişele de descriere parcelară prevăzute la alin. (2) se întocmesc de către unităţi specializate, atestate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, pentru efectuarea de lucrări de amenajare a pădurilor şi vor fi vizate de către conducătorul structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 28
Calculul contravalorii terenului scos definitiv din fondul forestier naţional şi a celui care se preia în compensare echivalentă ca suprafaţă şi bonitate, prevăzut la art. 3 alin. (1), nu poate fi utilizat la evaluări în vederea exproprierii pentru cauză de utilitate publică.
Art. 29
(1)Întocmirea studiilor pedostaţionale se face de către unităţi specializate atestate pentru amenajarea pădurilor, cu obligaţia stabilirii, prin aceste studii, a tipului de staţiune, a tipului natural fundamental de pădure, a speciei principale de bază corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure, a productivităţii, a soluţiilor de împădurire şi a devizului cu cheltuielile de instalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv.
(2)Studiile pedostaţionale întocmite pentru terenurile care se oferă în compensarea terenurilor care se scot definitiv din fondul forestier proprietate publică a statului se avizează de către comisia tehnică de avizare aparţinând administratorului fondului forestier proprietate publică a statului.
Art. 30
(4)Terenurile degradate, neproductive din punct de vedere silvic, şi terenurile situate în zonele de stepă alpină şi subalpină nu fac obiectul preluării în compensare a terenurilor care se scot definitiv din fondul forestier naţional.
(1)În cazul în care terenul care este oferit în compensare are suprafaţa mai mare de 100 m2, latura terenului limitrofă fondului forestier nu poate fi mai mică de/din latura cea mai mare a terenului.
(2)Prin terenuri limitrofe fondului forestier naţional se înţelege terenurile care au o latură comună cu terenurile care fac parte din fondul forestier naţional. Limitrofe pot fi considerate şi terenurile care sunt despărţite de fondul forestier naţional de un drum de pământ sau canale de irigaţie/drenaj care au lăţimea de maximum 6 m.
(3)Terenurile oferite în compensare trebuie să fie apte a fi împădurite pentru speciile principale de bază.
(4)Terenurile degradate, neproductive din punct de vedere silvic, şi terenurile situate în zonele de stepă alpină şi subalpină nu fac obiectul preluării în compensare a terenurilor care se scot definitiv din fondul forestier naţional.(5)Cheltuielile privind instalarea vegetaţiei pe terenul oferit în compensare se achită de către beneficiarul scoaterii definitive, anticipat predării-primirii terenului care se oferă în compensare.
Art. 31
Predarea-primirea terenului pentru care a fost emisă aprobarea de scoatere definitivă din fondul forestier naţional se face în prezenţa reprezentantului structurii teritoriale a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, numai după achitarea obligaţiilor băneşti prevăzute la art. 41 alin. (1) lit. b)-e) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările ulterioare.
Art. 32
(1)Se consideră obiectiv dezafectat obiectivul care se desfiinţează total sau parţial, fără a mai servi ulterior scopului silvic pentru care a fost amplasat în fondul forestier naţional.
(2)Contravaloarea obiectivelor dezafectate se stabileşte şi se achită numai pentru obiectivele care se desfiinţează total sau parţial, după caz, fără a mai servi ulterior scopului silvic pentru care au fost amplasate în fondul forestier naţional.
(3)În cazul fondului forestier proprietate publică, pentru afectarea temporară a funcţionalităţii obiectivelor, beneficiarul are obligaţia efectuării lucrărilor de refacere pe cheltuială proprie la calitatea şi caracteristicile avute înainte de afectare, stabilite anterior cu administratorii fondului forestier proprietate publică a statului sau cu proprietarul, în cazul fondului forestier proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale.
Art. 33
Fişele tehnice care se întocmesc pentru terenurile care fac obiectul scoaterii definitive, respectiv al ocupării temporare trebuie să respecte următoarele reguli:
a)pentru calculul obligaţiilor băneşti, în cazul terenurilor care se scot definitiv din fondul forestier naţional sau în cazul terenurilor care se ocupă temporar, la stabilirea speciei principale de bază se alege provenienţa sămânţă, exceptând calculul pierderii de creştere datorate exploatării masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice, situaţie în care se va ţine cont de provenienţa speciei principale majoritare din compoziţia arboretului existent;
b)stabilirea clasei de producţie pentru terenurile din fondul forestier naţional care urmează să fie scoase definitiv/ocupate temporar, în vederea stabilirii obligaţiilor băneşti reprezentate de taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional, contravaloarea terenurilor scoase definitiv din fondul forestier naţional, garanţia pentru ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier naţional şi chiria pentru ocuparea de terenuri din fondul forestier naţional, se face după cum urmează: clasa de producţie I pentru staţiuni de bonitate superioară, clasa de producţie III pentru staţiuni de bonitate mijlocie şi clasa de producţie IV pentru staţiuni de bonitate inferioară;
c)în cazul terenurilor oferite în compensare, clasa de producţie pentru specia principală de bază corespunzătoare condiţiilor staţionale se preia din studiul pedostaţional întocmit pentru terenul respectiv.
Art. 34
(1)În cazul aprobărilor de ocupare temporară emise pentru obiective care urmează să rămână în fondul forestier naţional şi după perioada aprobată, pe terenuri care la momentul aprobării au avut categoria de folosinţă silvică "pădure" sau "clasă de regenerare", reprimirea terenurilor în circuitul silvic se poate face în următoarele condiţii:
a)terenurile să fie apte pentru a fi împădurite;
b)să nu fie restricţii cu privire la soluţiile de împădurire a terenurilor respective ca urmare a existenţei obiectivelor respective în fondul forestier naţional şi după perioada aprobată.
(2)În cazul terenurilor ocupate temporar care la momentul aprobării erau încadrate în alte categorii de folosinţă silvică decât "pădure" sau "clasă de regenerare" ori pentru care în interiorul termenului de ocupare temporară a fost aprobată schimbarea categoriei de folosinţă, reprimirea se face în condiţiile stabilite prin actul de aprobare.
Art. 35
(1)Avizul pentru scoaterea definitivă a terenului din fondul forestier naţional se emite de către conducătorul structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7.
(2)Avizul pentru ocuparea temporară a terenului din fondul forestier naţional se emite de către conducătorul structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, conform modelului prevăzut în anexa nr. 8.
(3)Decizia pentru scoaterea definitivă a terenului din fondul forestier naţional se emite de către conducătorul structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, conform modelului prevăzut în anexa nr. 9.
(4)Decizia pentru ocuparea temporară a terenului din fondul forestier naţional se emite de către conducătorul structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, conform modelului prevăzut în anexa nr. 10.
(5)Avizul pentru scoaterea definitivă a terenului din fondul forestier proprietate publică a statului se emite de către conducătorul administratorului fondului forestier proprietate publică a statului, conform modelului prevăzut în anexa nr. 11.
(6)Avizul pentru ocuparea temporară a terenului din fondul forestier proprietate publică a statului se emite de către conducătorul administratorului fondului forestier proprietate publică a statului, conform modelului prevăzut în anexa nr. 12.
(7)Avizul pentru scoaterea definitivă a terenului din fondul forestier, altul decât proprietate publică a statului, se emite de către şeful ocolului silvic care asigură administrarea/serviciile silvice, conform modelului prevăzut în anexa nr. 13.
(8)Avizul pentru ocuparea temporară a terenului din fondul forestier, altul decât proprietate publică a statului, se emite de către şeful ocolului silvic care asigură administrarea/serviciile silvice, conform modelului prevăzut în anexa nr. 14.
Art. 36
În cazul în care realizarea unui obiectiv implică atât scoaterea definitivă, cât şi ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier naţional, se emite un singur aviz/o singură decizie/o singură aprobare, care să conţină elementele atât pentru scoaterea definitivă, cât şi pentru ocuparea temporară.
Art. 37
(1)Aprobarea scoaterii definitive sau ocupării temporare a terenurilor forestiere din fondul forestier naţional care afectează rezervaţiile constituite pentru producerea materialelor forestiere de reproducere, respectiv pentru conservarea resurselor genetice forestiere se operează ulterior prin modificarea Catalogului naţional al materialelor de bază şi a Catalogului naţional al resurselor genetice forestiere, ca urmare a aprobării schimbării categoriei de folosinţă sau a destinaţiei terenului.
(2)În cazul obiectivelor a căror realizare nu implică utilitatea publică, avizele pentru scoaterea definitivă/ocuparea temporară a terenurilor forestiere, prevăzute la alin. (1), se eliberează de către administratorii fondului forestier proprietate publică după stabilirea oportunităţii menţinerii terenurilor în Catalogul naţional al materialelor de bază şi Catalogul naţional al resurselor genetice forestiere.
Art. 38
(1)Emiterea aprobărilor de scoatere definitivă, respectiv de ocupare temporară a terenurilor din fondul forestier naţional se face cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la consultarea publică.
(2)Consultarea publică pentru aprobarea scoaterii definitive, respectiv aprobarea ocupării temporare de terenuri din fondul forestier naţional se face conform prevederilor legale în vigoare de către structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, anterior emiterii avizului sau deciziei pentru scoaterea definitivă şi/sau ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier naţional.
Art. 39
(11)Prin excepţie de la prevederile alin. (1) este permisă avizarea şi aprobarea ocupării temporare din fondul forestier naţional a terenurilor forestiere aflate în litigiu pe rolul instanţelor de judecată, în situaţia în care părţile aflate în litigiu şi-au dat acordul pentru ocuparea temporară a terenurilor respective, în scopul realizării/extinderii/modernizării obiectivului/lucrărilor pe toată durata de execuţie şi existenţă în fondul forestier naţional. Acordul se încheie în formă autentică.
(12)Pentru terenurile prevăzute la alin. (11), sumele rezultate din valorificarea masei lemnoase existente pe terenul care face obiectul ocupării temporare şi cele datorate pentru ocuparea temporară a terenului forestier potrivit art. 42 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se consemnează într-un cont bancar deschis pe numele iniţiatorului proiectului şi se eliberează prin dispoziţia iniţiatorului proiectului, în termen de maximum 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată.
(13)Pentru terenurile prevăzute la alin. (11), sumele achitate potrivit art. 42 alin. (1) lit. c) şi e) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se indisponibilizează de către ocolul silvic în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, până la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată.
(1)Avizarea şi aprobarea scoaterii definitive ori ocupării temporare din fondul forestier naţional a terenurilor forestiere aflate în litigiu pe rol se pot face numai după soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei de către instanţa de judecată.
(11)Prin excepţie de la prevederile alin. (1) este permisă avizarea şi aprobarea ocupării temporare din fondul forestier naţional a terenurilor forestiere aflate în litigiu pe rolul instanţelor de judecată, în situaţia în care părţile aflate în litigiu şi-au dat acordul pentru ocuparea temporară a terenurilor respective, în scopul realizării/extinderii/modernizării obiectivului/lucrărilor pe toată durata de execuţie şi existenţă în fondul forestier naţional. Acordul se încheie în formă autentică.
(12)Pentru terenurile prevăzute la alin. (11), sumele rezultate din valorificarea masei lemnoase existente pe terenul care face obiectul ocupării temporare şi cele datorate pentru ocuparea temporară a terenului forestier potrivit art. 42 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se consemnează într-un cont bancar deschis pe numele iniţiatorului proiectului şi se eliberează prin dispoziţia iniţiatorului proiectului, în termen de maximum 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată.
(13)Pentru terenurile prevăzute la alin. (11), sumele achitate potrivit art. 42 alin. (1) lit. c) şi e) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se indisponibilizează de către ocolul silvic în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, până la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată.(2)Avizarea în vederea aprobării scoaterii definitive ori ocupării temporare din fondul forestier naţional a terenurilor înscrise în amenajamentul silvic la categoria "ocupaţii şi litigii", altele decât cele aflate pe rolul instanţelor de judecată, este permisă numai dacă emiterea aprobării conduce la eliminarea stării de ocupaţie ori a litigiului sau dacă aprobarea se emite pentru realizarea obiectivelor declarate de utilitate publică în condiţiile legii.
(3)Documentaţia pentru aprobarea scoaterii definitive din fondul forestier a terenurilor prevăzute la alin. (2) va conţine şi acordul semnat de către proprietarul şi/sau administratorul fondului forestier, după caz, şi de beneficiarul scoaterii definitive/ocupării temporare, conform căruia starea de ocupaţie ori litigiul înscris în amenajamentul silvic încetează prin scoaterea definitivă sau ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier naţional.
Art. 40
(1)Terenurile pentru care a fost emisă aprobarea de scoatere definitivă din fondul forestier naţional şi terenurile preluate în compensare dobândesc situaţia juridică a terenurilor pe care le înlocuiesc şi se înscriu în cartea funciară în baza actului de aprobare şi a procesului-verbal de predare-primire, încheiat între părţi, în condiţiile legii.
(2)Înscrierea în cartea funciară a terenurilor preluate în compensare prevăzute la alin. (1) se realizează în termen de 6 luni de la data aprobării scoaterii definitive a terenului din fondul forestier naţional şi se comunică structurii teritoriale a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(3)Înscrierea în cartea funciară a terenurilor scoase definitiv din fondul forestier naţional şi a celor preluate în compensare, în baza aprobărilor emise anterior, în temeiul Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările ulterioare, până la data intrării în vigoare a prezentei metodologii, se realizează în termen de 18 luni de la data publicării prezentei metodologii, de către titularii aprobărilor şi de către proprietarul sau, după caz, administratorul terenului preluat în compensare, şi se comunică structurii teritoriale a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(4)În termen de 30 de zile de la data aprobării scoaterii definitive, proprietarul sau, după caz, administratorul terenului preluat în compensare se adresează ocolului silvic în vederea înscrierii în amenajamentul silvic şi asigurării administrării sau serviciilor silvice, precum şi a împăduririi în maximum două sezoane de vegetaţie, potrivit legii.
Art. 41
(1)Beneficiarul ocupării temporare a terenurilor din fondul forestier naţional are obligaţia redării terenurilor în circuitul silvic, la termenul şi în condiţiile prevăzute în actul de aprobare.
(2)Neredarea terenurilor ocupate temporar din fondul forestier naţional potrivit alin. (1) se sancţionează conform legii, inclusiv cu reţinerea garanţiei.
(3)În cazul obiectivelor pentru a căror realizare a fost aprobată ocuparea temporară din fondul forestier naţional, nereprimite în termen, pentru care nu au fost emise aprobări de prelungire a ocupării temporare sau scoatere definitivă, în condiţiile legii, beneficiarul este obligat la plata unei despăgubiri cu titlu de lipsă de folosinţă, până la data reprimirii terenului în circuitul silvic ori a obţinerii unei noi aprobări în situaţia în care legea prevede o astfel de posibilitate, calculată conform prevederilor prezentului ordin.
(4)În situaţia prevăzută la alin. (3) ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice stabileşte pe bază de calcul suma datorată cu titlu de despăgubire pentru lipsa de folosinţă, potrivit art. 19, pe care o supune aprobării structurii teritoriale de specialitate, împreună cu copia procesului-verbal de constatare sau a notei de constatare prevăzute la art. 23 alin. (2) pct. 4 şi 5, în termen de maximum 15 zile de la data expirării perioadei de ocupare temporară.
(5)Structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură efectuează verificarea şi comunică, în termen de maximum 15 zile de la data primirii, aprobarea pentru calculul sumei datorate cu titlu de despăgubire pentru lipsa de folosinţă ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice.
(6)În termen de 15 zile de la data primirii calculului aprobat, şeful ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice transmite beneficiarului Notificarea privind obligaţiile de redare a terenurilor forestiere în cazul depăşirii perioadei aprobate pentru ocuparea temporară, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 15, cu privire la obligaţiile ce îi revin:
a)redarea terenului în circuitul silvic, astfel încât să nu fie restricţii cu privire la instalarea vegetaţiei forestiere, în cazul terenurilor care se reprimesc la categoria de folosinţă "pădure" sau "clasa de regenerare";
b)achitarea sumei datorate cu titlu de despăgubire pentru lipsa de folosinţă, până la data redării terenului prevăzut la lit. a) ori a obţinerii unei noi aprobări în situaţia în care legea prevede o astfel de posibilitate;
c)suportarea cheltuielilor pentru demersurile efectuate până la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la lit. a) şi b) de către beneficiarul ocupării temporare.
(7)Notificarea prevăzută la alin. (6) constituie titlu executoriu pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în cuprinsul acesteia.
(8)În cazul neîndeplinirii în termen de maximum 6 luni de la data expirării aprobării pentru ocuparea temporară a obligaţiilor prevăzute la alin. (6), ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice procedează la punerea în executare a notificării pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în cuprinsul acesteia.
Art. 42
Dispoziţiile art. 41 alin. (3)-(8) se aplică în cazul obiectivelor a căror aprobare de ocupare temporară expiră după data intrării în vigoare a prezentei metodologii.
Art. 43
Emiterea unei noi aprobări de ocupare temporară pentru obiectivele a căror aprobare de ocupare temporară a expirat, existente în fondul forestier naţional, se poate face în următoarele condiţii:
1.solicitantul aprobării ocupării temporare este acelaşi cu titularul aprobării iniţiale sau succesor în drepturi al acestuia;
2.obiectivul se încadrează în categoria obiectivelor pentru care este permisă ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier naţional, prevăzută de legislaţia în vigoare;
3.depunerea unei noi garanţii pentru ocuparea temporară a terenurilor aferente obiectivului;
4.dovada achitării la data depunerii documentaţiei pentru solicitarea ocupării temporare a sumei datorate cu titlu de despăgubire pentru lipsa de folosinţă, pe perioada de la data expirării aprobării anterioare până la data depunerii documentaţiei la structura teritorială de specialitate; diferenţa de sumă datorată cu titlu de lipsă de folosinţă până la data aprobării ocupării temporare se achită în termen de o lună de la data aprobării. Contestarea în instanţă de către titularul aprobării în termen de 15 zile de la data comunicării a sumei datorate cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă suspendă obligaţia depunerii achitării sumei datorate cu titlu de despăgubire pentru lipsa de folosinţă până la data pronunţării unei soluţii definitive.
Art. 44
(1)La solicitarea ocupării temporare a terenurilor din fondul forestier naţional se vor avea în vedere termene cât mai lungi pentru ocuparea temporară a terenurilor, cu respectarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) teza a doua.
(2)Redarea terenurilor în circuitul silvic se poate face şi înainte de expirarea termenului de ocupare temporară aprobat, ca urmare a finalizării lucrărilor aferente obiectivului, pentru toată suprafaţa, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege referitoare la redarea terenurilor în fondul forestier naţional.
(3)Restituirea diferenţei de chirie ca urmare a redării terenurilor, în condiţiile prevăzute la alin. (2), se face după reprimirea integrală a terenului prevăzut în actul de aprobare. Diferenţa de chirie reprezintă diferenţa dintre chiria încasată anticipat şi chiria calculată până la data la care s-a făcut reprimirea integrală a terenului.
(4)Restituirea garanţiei în cazul redării în interiorul termenului de aprobare temporară a terenurilor în circuitul silvic se face numai după redarea integrală a suprafeţei terenurilor pentru care a fost aprobată ocuparea temporară.
(5)În situaţia în care la sfârşitul perioadei aprobate de ocupare temporară terenul nu întruneşte condiţiile de reprimire prevăzute în actul de aprobare, beneficiarul poate solicita reprimirea integrală a terenului, garanţia reţinându-se în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică.
Art. 45
(1)În cazul terenurilor din fondul forestier proprietate publică a statului pentru care au fost emise aprobări de ocupare temporară, retrocedate în condiţiile legii după emiterea aprobării, valabilitatea aprobării se menţine până la data înscrisă în aprobare, iar obligaţiile şi drepturile care decurg din aprobare se transmit de către administratorul fondului forestier proprietate publică a statului în sarcina proprietarului terenului.
(2)Transmiterea prevăzută la alin. (1) se face în termen de 30 de zile de la solicitarea scrisă a proprietarului, adresată ocolului silvic care a efectuat predarea terenului ocupat temporar.
Art. 46
(1)În cazul obiectivelor pentru care legislaţia actuală nu mai permite prelungirea ocupării temporare, dar permite scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional la data expirării aprobării, beneficiarul poate opta pentru:
a)redarea terenului în circuitul silvic, în condiţiile prezentei metodologii;
b)obţinerea aprobării pentru scoaterea definitivă a terenurilor care au făcut obiectul ocupării temporare, în termen de maximum 12 luni de la data expirării aprobării de ocupare temporară.
(2)Scoaterea definitivă pentru situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b) se aprobă în baza documentaţiei prevăzute la art. 20, cu următoarele precizări:
a)acordul de mediu sau actul administrativ al autorităţii pentru protecţia mediului este cel care a stat la baza aprobării ocupării temporare;
b)beneficiarul achită anticipat obligaţiile pentru folosirea terenurilor de la data expirării aprobării de ocupare temporară până la data obţinerii aprobării de scoatere definitivă.
(3)În cazul situaţiei prevăzute la alin. (1) lit. b), beneficiarul solicitării scoaterii definitive din fondul forestier solicită ca sumele depuse anterior în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică drept garanţie pentru ocuparea temporară din fondul forestier să se vireze din contul constituit pentru garanţii în contul constituit pentru taxa de scoatere definitivă.
(4)În situaţia în care sumele prevăzute la alin. (2) lit. b), constituite drept garanţii, nu acoperă valoarea taxei de scoatere din fondul forestier, calculată conform prezentei metodologii, solicitantul scoaterii definitive din fondul forestier este obligat să vireze în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică diferenţa de valoare aferentă taxei.
(5)În situaţia în care sumele prevăzute la alin. (2) lit. b), constituite drept garanţii, sunt mai mari decât valoarea taxei de scoatere din fondul forestier, calculată conform prezentei metodologii, solicitantul scoaterii definitive din fondul forestier poate cere restituirea sumelor cu care se depăşeşte valoarea taxei de scoatere din fondul forestier, în baza actului de aprobare a scoaterii definitive din fondul forestier; restituirea sumelor cu care se depăşeşte valoarea taxei de scoatere definitivă din fondul forestier se face de către direcţia care gestionează fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, cu avizul direcţiei care coordonează activitatea de scoatere definitivă şi ocupare temporară din fondul forestier.
(6)Virarea sumelor prevăzute la alin. (2) lit. b) se realizează în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data emiterii actului de aprobare a scoaterii definitive din fondul forestier, dată care se comunică direcţiei care gestionează fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică.
(7)Sumele achitate pentru acoperirea cheltuielilor de reinstalare a vegetaţiei forestiere pentru terenurile forestiere ocupate temporar se folosesc la acoperirea cheltuielilor de instalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la închiderea stării de masiv pe terenurile oferite în compensare.
Art. 47
(1)Scoaterea definitivă a terenurilor aferente obiectivelor instalate în fondul forestier naţional înainte de anul 1990 se face în baza unui act care dovedeşte instalarea obiectivului înainte de anul 1990, precum şi a documentaţiei prevăzute la art. 20.
(2)Scoaterea definitivă a terenurilor aferente activelor vândute, în condiţiile legii, de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva se face în baza documentaţiei prevăzute la art. 20 alin. (1) şi (2), la care se adaugă următoarele documente:
a)copie a actului de vânzare-cumpărare a activului, încheiat între Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi cumpărătorul activului, certificată conform cu originalul de către conducătorul unităţii Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva;
b)copie a contractului de concesiune încheiat pentru terenul forestier aferent activului vândut;
c)copie a extrasului de carte funciară a terenului proprietate publică a statului aferent activului vândut, în care a fost operat contractul de concesiune, actualizat la zi.
(3)Suprafaţa terenurilor aferente activelor vândute, în condiţiile legii, de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, pentru care se aprobă scoaterea din fondul forestier naţional, este cea prevăzută în contractul de concesiune.
(4)Contractul de concesiune pentru terenul aferent activelor vândute în condiţiile legii de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva îşi încetează aplicabilitatea la data încheierii procesului-verbal de predare-primire a terenului oferit în compensare.
(5)Procesul-verbal de predare-primire a terenului oferit în compensare se încheie ulterior achitării obligaţiilor băneşti datorate pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional şi achitării redevenţei anuale aferente anului în care se face predarea-primirea. Dovada achitării redevenţei este reprezentată de adresa de confirmare eliberată de către direcţia de specialitate cu atribuţii financiar-contabile din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(6)Procesul-verbal de predare-primire a terenului oferit în compensare nu se poate încheia în situaţia neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute la alin. (5).
(7)Concesionarii aflaţi în procedura insolvenţei nu pot solicita scoaterea definitivă din fondul forestier a terenurilor aferente activelor vândute.
Art. 48
(1)Scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional necesare realizării pe teritoriul administrativ în zonele de interes economic ale Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" a pontoanelor de acostare pentru ambarcaţiuni cu scop turistic şi de agrement şi de aprovizionare cu alimente şi combustibil, pontoanelor plutitoare şi adăposturilor pescăreşti pentru pescari constituiţi în asociaţii este permisă numai pentru:
a)suprafeţele amplasate în zona de interes economic a teritoriului administrativ al Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării";
b)suprafaţa necesară ancorării pontonului la mal, în cazul pontoanelor de acostare pentru ambarcaţiuni cu scop turistic şi de agrement;
c)suprafaţa necesară ancorării pontonului la mal, realizării căii de acces şi a platformei de încărcare-descărcare a alimentelor şi combustibilului, în cazul pontoanelor de acostare pentru aprovizionarea cu alimente şi combustibil. În acest caz se va face dovada că obiectivul pentru care se face aprovizionarea cu alimente şi combustibili este înfiinţat pe cale legală şi că nu are altă cale de acces, respectiv că nu se poate asigura accesul decât prin fondul forestier naţional;
d)suprafaţa necesară ancorării pontonului la mal şi suprafaţa aferentă adăposturilor pescăreşti.
(2)Scoaterea definitivă a terenurilor prevăzute la alin. (1) se face în baza avizului eliberat de Administraţia Biosferei "Delta Dunării", în care se va confirma îndeplinirea punctuală a cerinţelor prevăzute la alin. (1), cu precizarea suprafeţei care face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier naţional, a amplasamentului amenajistic, precum şi a suprafeţei care se defrişează şi amplasamentului amenajistic al acesteia.
Art. 49
(1)La realizarea parcurilor recreative/tematice/educaţionale, scoaterea definitivă sau ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier naţional se face pentru suprafaţa fondului forestier aferentă amenajărilor, constituită ca parc recreativ/tematic/educaţional, în baza unui studiu avizat de Comisia tehnică de avizare în silvicultură, cu individualizarea în coordonate stereo 70 a suprafeţei total constituite, a celei propuse a fi scoase definitiv, ocupate temporar şi a suprafeţelor de pe care se defrişează vegetaţia forestieră.
(2)Pentru suprafeţele prevăzute la alin. (1), în cazul ocupării temporare fără defrişarea vegetaţiei forestiere, nu se calculează contravaloarea pierderii de creştere pentru exploatarea masei lemnoase, predarea suprafeţei făcându-se după delimitare, anularea cioatelor şi inventarierea fir cu fir a vegetaţiei forestiere de către ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice. La reprimirea terenurilor ocupate temporar pentru care în actul de aprobare nu a fost prevăzută îndepărtarea vegetaţiei forestiere, pagubele constatate de ocolul silvic se suportă de către beneficiarul ocupării temporare; schimbarea destinaţiei sau categoriei de folosinţă a suprafeţelor respective se sancţionează potrivit legii.
(3)Contravaloarea pierderii de creştere pentru exploatarea masei lemnoase nu se calculează în cazul ocupării temporare a unor terenuri din fondul forestier naţional în care prin avizul de gospodărire a apelor au fost instituite zone de protecţie sanitară, precum şi perimetre de protecţie hidrogeologică, conform cărora este interzisă defrişarea vegetaţiei forestiere; la ocuparea temporară a terenurilor în această situaţie se aplică dispoziţiile alin. (2).
Art. 50
(1)Lucrările tehnologice de culegere a datelor pentru prospectarea, sondarea, cercetarea sau studierea la suprafaţa solului şi/sau subsolului, care se desfăşoară în suprafeţele în care se solicită accesul pe durata a maximum 12 ore/punct de cercetare, fără a afecta fondul forestier din zonele respective, se vor efectua fără ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier naţional şi, implicit, fără plata garanţiei şi a celorlalte obligaţii băneşti prevăzute de reglementările în vigoare în cazul ocupărilor temporare a terenurilor din fondul forestier, în baza acordului obţinut de la autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
(2)Înainte de declanşarea lucrărilor prevăzute la alin. (1), titularul acordului va încheia protocoale cu administratorii fondului forestier proprietate publică a statului, ai fondului forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, cu proprietarii/administratorii fondului forestier proprietate privată pentru stabilirea orarelor de acces al echipelor de lucru şi a altor condiţii care vor fi apreciate ca necesare. Eventualele prejudicii aduse fondului forestier se calculează conform reglementărilor în vigoare şi se suportă de către titularul acordului.
(3)În cazul în care lucrările implică instalarea de utilaje în fondul forestier naţional, comportă construcţii, montaj dezafectări ori impun activităţi care afectează vegetaţia forestieră, titularul acordului are obligaţia ca, înainte de începerea lucrărilor, să obţină aprobarea pentru ocuparea temporară sau scoaterea definitivă a terenurilor respective, conform prevederilor legale în vigoare.
(4)Nerespectarea obligaţiei prevăzute la alin. (3) se sancţionează potrivit legii.
Art. 51
Documentaţia necesară emiterii avizului structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură pentru autorizarea construcţiilor la distanţe mai mici de 50 m de limita fondului forestier conţine:
1.solicitarea beneficiarului, adresată structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură în raza căreia se află terenul;
2.certificatul de urbanism;
3.documente, în copie, prin care se face dovada proprietăţii asupra terenului;
4.ridicarea topografică cu localizarea în coordonate stereo 70 a obiectivului - amprenta la sol -, cu precizarea clară a distanţei cuprinse între construcţie şi limita fondului forestier;
5.declaraţie pe propria răspundere sub semnătură privată a beneficiarului cu privire la asumarea eventualelor daune/prejudicii care prin realizarea obiectivului pot afecta fondul forestier, precum şi proprietatea beneficiarului;
6.avizul ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice pentru terenul forestier limitrof suprafeţei pe care se amplasează construcţia, cu indicarea categoriei de folosinţă silvică a terenului.
Art. 52
(1)Realizarea lucrărilor şi obiectivelor în fondul forestier naţional, precum şi a construcţiilor în afara fondului forestier naţional la distanţe mai mici de 50 m de liziera pădurii angajează răspunderea exclusivă a proprietarului/beneficiarului/administratorului, după caz, al lucrărilor/obiectivului/construcţiei şi terenului pe care se realizează acestea/acesta/aceasta, cu privire la siguranţa persoanelor care locuiesc/vizitează/tranzitează proprietatea, după caz, a mijloacelor fixe şi mobile, la eventuale accidente provocate de căderea arborilor limitrofi proprietăţii ori la pagubele produse de animalele sălbatice asupra bunurilor aferente proprietăţii/construcţiei.
(2)Eventualele daune/prejudicii produse fondului forestier naţional limitrof se suportă de către proprietarul/beneficiarul/administratorul, după caz, al lucrărilor/obiectivului realizate/realizat pe terenurile scoase definitiv/ocupate temporar din fondul forestier naţional, respectiv proprietarul/beneficiarul terenului şi al construcţiei amplasate în afara fondului forestier naţional la distanţe mai mici de 50 m de liziera pădurii, în condiţiile legii.
Art. 53
(1)În cazul aprobării schimbării categoriei de folosinţă în interiorul termenului de ocupare temporară, la redarea terenurilor în circuitul silvic, mijloacele fixe instalate pe terenurile ocupate temporar, asimilate celor specifice silviculturii, se pot prelua pe baza de proces-verbal semnat de către conducătorul administratorului fondului forestier proprietate publică a statului/proprietarul fondului forestier în celelalte situaţii şi deţinătorul mijlocului fix instalat.
(2)Schimbarea categoriei de folosinţă, prevăzută la alin. (1), se iniţiază de către administratorul fondului forestier proprietate publică a statului sau al ocolului silvic care asigură administrarea/serviciile silvice pentru proprietarul fondului forestier în celelalte situaţii, la cererea beneficiarului ocupării temporare, deţinător al mijlocului fix instalat.
(3)Sumele depuse cu titlu de cheltuieli pentru reinstalarea vegetaţiei forestiere şi întreţinerea acesteia până la realizarea stării de masiv, pentru suprafaţa de teren la care se schimbă categoria de folosinţă în condiţiile alin. (2), se reţin în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor şi se folosesc potrivit art. 37 alin. (3) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările ulterioare.
Art. 54
(1)Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură are obligaţia, în cazul în care documentaţia este incompletă, de a transmite un răspuns solicitantului scoaterii definitive/ocupării temporare de terenuri din fondul forestier naţional, în termen de maximum 60 de zile de la data depunerii documentaţiei la această autoritate.
(2)Schema procedurii de scoatere definitivă sau de ocupare temporară de terenuri din fondul forestier este prevăzută în anexa nr. 16.