Art. 51. - Metodologie din 2016 privind scoaterea definitivă, ocuparea temporară şi schimbul de terenuri şi de calcul al obligaţiilor băneşti

M.Of. 402

În vigoare
Versiune de la: 20 Iunie 2023
Art. 51
Documentaţia necesară emiterii avizului structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură pentru autorizarea construcţiilor la distanţe mai mici de 50 m de limita fondului forestier conţine:
1.solicitarea beneficiarului, adresată structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură în raza căreia se află terenul;
2.certificatul de urbanism;
3.documente, în copie, prin care se face dovada proprietăţii asupra terenului;
4.ridicarea topografică cu localizarea în coordonate stereo 70 a obiectivului - amprenta la sol -, cu precizarea clară a distanţei cuprinse între construcţie şi limita fondului forestier;
5.declaraţie pe propria răspundere sub semnătură privată a beneficiarului cu privire la asumarea eventualelor daune/prejudicii care prin realizarea obiectivului pot afecta fondul forestier, precum şi proprietatea beneficiarului;
6.avizul ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice pentru terenul forestier limitrof suprafeţei pe care se amplasează construcţia, cu indicarea categoriei de folosinţă silvică a terenului.