Secţiunea 2 - 4.2. Etapa a II-a: Evaluarea şi validarea calificării - Metodologie din 2011 DE IMPLEMENTARE A CADRULUI NAŢIONAL AL CALIFICĂRILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR

M.Of. 880 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 13 Decembrie 2011
SECŢIUNEA 2:4.2. Etapa a II-a: Evaluarea şi validarea calificării
ANC analizează dosarul şi îl evaluează prin aplicarea următoarelor criterii:
- Eligibilitatea furnizorului pentru acordarea dreptului de a conferi diplome şi/sau certificate care atestă calificări de nivel universitar şi/sau postuniversitar;
- Noutatea calificării şi corelarea cu necesitatea pieţei muncii;
- Relevanţa academică şi profesională a calificării propuse, din perspectiva diviziunii academice a cunoaşterii;
- Consistenţa calificării propuse prin prisma acoperirii calificării cu competenţele profesionale şi transversale necesare la absolvirea programului;
- Respectarea cerinţelor de încadrare a calificării în RNCIS, din punctul de vedere al nivelului şi domeniului de studii, potrivit competenţelor profesionale şi transversale dobândite la absolvirea cu succes a programului de studii.
SUBSECŢIUNEA 1:4.2.1. Verificarea dosarului din punctul de vedere al componentelor sale (conformitatea administrativă)
La nivelul ANC, o comisie tehnică va verifica existenţa documentelor precizate la etapa 1.
Eligibilitatea aplicantului va fi stabilită de către ANC în felul următor:
- în cazul instituţiilor de învăţământ superior acreditate, eligibilitatea este implicită, întrucât acestea au dreptul să confere o calificare universitară atestată prin diplomă sau certificat de studii de nivel universitar şi/sau postuniversitar.
- în cazul instituţiilor de învăţământ superior autorizate să funcţioneze provizoriu este necesară prezentarea documentului care atestă dreptul legal de a desfăşura pe teritoriul României activităţi de formare iniţială sau continuă de nivel universitar sau postuniversitar (statut, certificat de înmatriculare la Registrul Comerţului etc.).
SUBSECŢIUNEA 2:4.2.2. Analiza şi evaluarea dosarului (conformitatea metodologică)
Dacă entitatea solicitantă este eligibilă, se trece la analiza şi evaluarea calificării propuse urmărindu-se: noutatea calificării, relevanţa academică şi profesională, consistenţa calificării şi respectarea cerinţelor de încadrare în RNCIS. Rezultatul evaluării efectuate de către comisia de experţi se prezintă sub forma unui raport de acceptare/respingere a cererii de validare a calificării. Raportul este supus spre aprobare Comitetului de direcţie al ANC. Rezultatul este comunicat solicitantului sub forma unei adrese de acceptare, de amânare sau de refuz privind validarea calificării universitare propuse, la care se anexează raportul comisiei de experţi.
În cazul acceptării, ANC menţionează şi codul/poziţia de identificare a calificării în RNCIS.
Dacă amânarea validării este determinată de faptul că noua calificare nu are suficiente elemente pentru a se distinge de o altă calificare acordată în acelaşi domeniu de studii de acelaşi furnizor sau de către alţi furnizori de programe de studii de acelaşi nivel, ANC propune solicitantului o redefinire şi, respectiv, o nouă încadrare a calificării, astfel încât aceasta să fie compatibilă cu RNCIS.
Dacă amânarea este determinată de lipsa unor informaţii relevante, comisiile de evaluare pot solicita instituţiei aplicante informaţiile suplimentare necesare sau pot transmite recomandări pentru îmbunătăţirea propunerii, în vederea continuării procesului de validare.
Refuzul de validare a unei calificări poate fi determinat de: inconsistenţa programului, documente doveditoare incomplete sau insuficient de detaliate, declaraţii incorecte, nerespectarea recomandărilor făcute de către comisiile de evaluare etc.