Art. 12. - Metodologie din 2006 de calcul al drepturilor salariate care se acordă personalului încadrat pe funcţia de profesor universitar din anexa nr. 1c la Ordonanţa Guvernului nr. 4/2006

M.Of. 351

În vigoare
Versiune de la: 19 Aprilie 2006
Art. 12
(1)Pot fi salarizate prin plata cu ora următoarele activităţi: examenele de bacalaureat; activitatea de traducere a subiectelor la examen; examenele pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar; activităţile de perfecţionare şi de acordare a gradelor didactice personalului didactic (cursuri, aplicaţii, inspecţii, colocvii, examene); admiterea în învăţământul superior; activitatea de cercetare ştiinţifică pe bază de contracte de cercetare din învăţământul superior; activitatea referenţilor (cadre didactice examinatoare) la susţinerea examenului de doctorat şi alte activităţi didactice din învăţământul universitar, stabilite conform legii.
(2)Salarizarea activităţilor enumerate mai sus prin plata cu ora se face în instituţiile de învăţământ superior prin hotărâre a Senatului universitar.