Capitolul iv - Reînnoirea certificatelor de atestare - Metodologie din 2001 de atestare a competenţei tehnice a persoanelor juridice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică, lucrări de exploatare a petrolului şi a resurselor minerale şi de expertizare, precum şi a persoanelor fizice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică şi de expertizare

M.Of. 315

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 10 Iunie 2004
CAPITOLUL IV:Reînnoirea certificatelor de atestare
Art. 34
Durata valabilităţii certificatului de atestare este de 3 ani, cu posibilitatea de a fi revizuit sau anulat în cazul în care persoana fizică sau juridică nu mai îndeplineşte condiţiile şi criteriile de atestare. Această situaţie este sesizată de organele abilitate de lege pentru controlul tehnic şi financiar şi de persoanele competente din cadrul ANRM, aducându-se la cunoştinţă comisiei de atestare, care are obligaţia de a analiza cazul în mod operativ în şedinţă extraordinară.
Art. 35
Procedura de reînnoire a certificatului de atestare presupune depunerea şi analizarea unei noi documentaţii, în conformitate cu prevederile cap. III secţiunile a 2-a şi a 3-a.
Dacă reînnoirea nu se consideră îndreptăţită datorită executării de lucrări de slabă calitate, comisia de atestare va returna solicitantului dosarul, explicând cauzele respingerii.
Dacă cererea de reînnoire se consideră îndreptăţită, comisia de atestare va pregăti un nou certificat de atestare şi va chema la interviu persoana fizică sau conducerea persoanei juridice implicate.
Art. 36
Persoanele juridice care au fost atestate conform vechii metodologii aprobate prin Ordinul preşedintelui ANRM nr. 147/1995, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 30 decembrie 1995, trebuie să trimită cereri de reînnoire a atestatului, conform prezentei metodologii, în termen de un an de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.